„A Good Year” este un film bun, si am sa discut la un moment dat despre acest film … Dar am facut doar un joc de cuvinte … Adica am vrut sa aduc vorba despre un eveniment care are loc la Londra … International Wine Challenge 2010 isi va anunta castigatorii pe 18 Mai 2010 … Din ce am vazut pe site-ul organizatorilor sunt prezenti acolo si doua companii de prin zona Ploiestiului, Rotherfield si Halewood , asa ca le tin pumnii … Mi-as fi dorit sa fie si Domeniile Viticole Tohani, care au o tamaioasa care face furori printre colegii mei 🙂 🙂
Oricum, imaginile sunt sugestive in ceea ce priveste concurenta …
Altfel, inca nu pot sa inteleg ce placere poti simti atunci cand scuipi vinul … Cred ca batranii daci ar pune mana pe sabie in fata unei asemenea scene ! 🙂
sursa imagini : spynet
Silence's Blog 
Păi, cam aşa fac degustătorii de profesie. Că de-ar da pe gât atâte feluri de vin câte gustă, n-ar mai avea capul limpede niciodată.
Şi aşa, numărul de degustări dintr-o zi este limitat, pentru că alcoolul din vin se absoarbe şi prin mucoasa bucală, nu doar prin înghiţire.
mi-ai adus aminte de o faza mai veche .. frate-meu mi-a spus sa vb cu cineva care lucra la o firma care vinde vinuri. Imi spune : ” Ia vezi ma, n-au aia un post, ca le vand eu vinuri . Si daca nu reusesc il beau eu ! ” :))
cred ca ar fi bun de somelier 🙂
Tohani? Sunt surprins. Calitatea vinurilor de pe rafturile supermarketurilor cam lasă de dorit. Iar Tohani nu a excelat niciodată în privința Tămâioasei. Nu-mi place să mă laud, dar mă consider un cunoscător în ale vinului.
Totuși, recent am avut o surpriză plăcută cu un burgund de la Tohani. Dar, a fost doar o rara avis.
PS: Nu e obligatoriu ca degustătorii să scuipe vinul, dar imaginează-ți cum ar arăta după câteva zeci de degustări… 😉
ei sunt, intr-adevar, specializati pe vinuri rosii, Tohanii fiind o zona in care soiurile rosii predomina.
Am totusi senzatia ca o mare parte dintre vinurile lor sunt orientate catre piata „low cost”, iar astea sunt prezente in supermarket-uri. La preturile alea insa n-au cum sa vanda super calitate, avand in vedere ca un vin de top (de supermarket) costa de la 100 RON in sus pe sticla.
Au totusi o gama de vinuri premium, si cred ca tamaioasa aia face parte din respectiva gama. Ma interesez si iti spun clar despre ce e vorba, ca eu sunt un profan in domeniu.
Stiu ca folosesc Burgund-ul cupajat cu Sangiovese. presupun ca ti-a placut „Negru de Tohani” ca „Sange de Taur” , vizeaza tot segmentul low cost.
cat despre degustatori, fie ca scuipa sau nu, pare o meserie frumoasa 🙂 … sunt platiti bine ?
Nope, nu era Negru de Tohani, era un Burgund curat, necupajat cu nimic. Este un soi pe care-l găsești rar solo și am profitat, deși era într-adevăr unul low-cost. Dar, uneori și un vin low-cost te poate surprinde plăcut. A fost reușit, deși nu aveam așteptări deosebite. Personal, soiul burgund îmi place în mod deosebit, și îl cumpăr imediat cum îl găsesc.
Asta cu 100 RON per sticlă este puțin snobism. Găsești niște vinuri acceptabile la 20-40 Ron sticla, chiar de pe la tine, de la Halewood (Feteasca Neagră, de ex.). Obișnuiam să cred și eu că doar vinurile scumpe sunt bune, până am cumpărat, prin 1998 sau 99, o sticlă de Pinot Noir veche de 10 ani, cu certificat, cu sigiliu, sticla no. xxx din 12.000 de sticle produse, bla-bla-bla, și a fost absolut oribil.
hmm. nu pot comenta avand in vedere ca nu sunt bautor de vin (si mereu compatimit pentru asta 🙂 ). dar am crezut mereu ca pretul vinului creste odata cu valoarea vinului. Ma bazam pe modelul francez unde un vin produs in serie limitata de catre o podgorie mica, sub un brand familiar doar unor „conaisseurs”, poate fi vandut la preturi halucinante. Bineinteles reflectate in calitatea vinului.
Ma pui pe ganduri. Totusi marturisesc ca m-am intrebat de cateva ori daca vinurile cu aspect „abia scoase din pivnita”, pe care le gasesti prin supermarket-uri sunt cu adevarat atat de vechi pe cat par, sau sunt doar beneficiarele unor cosmetizari menite sa le dea o tenta „vintage” …
Asta ar explica experienta ta …
Oricum mi se pare nesimtire sa vinzi la preturi exorbitante o porcarie, pentru ca imi inchipui ca cei care o fac stiu ce vand.
O singură problemă. Vinul respectiv nu l-am cumpărat de la supermarket, ci de la Vinexpert, de unde cumpăr de obicei. Avea și certificat de autenticitate. Și a costat în anul respectiv undeva în jur de două salarii medii de atunci.
Calitatea vinului nu consta neapărat într-un preț exorbitant, ci și în îndeplinirea unor condiții de calitate ca denumirea de origine controlată (DOC CMD, DOCC CT, DOCC CSB) și tăria alcoolica, care trebuie să fie minim 11 grade la DOC și 11,5 la DOCC. (Ce să-i faci, am și cărți despre vin pe-acasă).
De exemplu, burgundul de care vorbeam costa doar 20 RON, dar era DOC-CMD, adică avea garanția calității, iar producătorii autohtoni, dincolo de hibele lor, nu-și permit să inscripționeze aiurea etichetele. Iar, acel low-cost este mai degrabă reprezentat de grupul vinurilor de masă, cu prețuri sub 10 RON/sticlă. De la 20-25 RON în sus ar cam fi categoria medium-cost. Calitatea nu este de 5 stele, dar primești cât plătești. Cum eu consum vin, aproape zilnic, nu-mi permit să cumpăr vin ff scump decât de 3-4 ori pe an. Și cel puțin o dată rămân dezamăgit de calitatea vinului. Dar, insist.
Respectivul burgund este însă scump la vedere, eu l-am găsit tot la Vinexpert. Iar, sânge de taur nici nu sunt sigur că este vin. Este etichetat vin de masă, iar în condițiile legii de la noi, asta înseamnă că poate fi fabricat și din esență de vin.
mi-am dat seama ca esti expert ! 🙂
am si eu o carte interesanta :
Drinks de Vincent Gasnier, scoasa in conditii impecabile de Dorling Kindersley.
http://www.preisvergleich.org/preisvergleich_sort/SportLifestyle-Buch-1114/DrinksfrGenieerWeineBiereundSpirituosenausallerWelt/
Dar nu este tintita doar pe vinuri, ci pe o itreaga varietate de bauturi.