The White Ribbon

The White Ribbon” sau „Das weisse Band – Eine deutsche Kindergeschichte”, dupa titlul original, este un film care a surprins lumea cinefila in aceeasi masura in care a fost aclamat … Astfel ca am fost foarte curios si in acelasi timp nerabdator sa aflu ce a putut sa produca o atat de mare emulatie …

Sincer, nu stiu de ce , dar ma asteptam sa vad o versiune europeana a senzationalului „Changeling”, un film care observ pe zi ce trece ca ma urmareste … Nu este nici pe departe asa ceva …

Filmul este realizat in maniera filmelor de la inceputul erei televiziunii, fiind de observat lipsa coloanei sonore, care iti da o senzatie de imersie in mijlocul actiunii … In afara de asta, fiind filmat in alb negru si prezentand o poveste de la inceputul anilor 1900, senzatia de veridicitate este atat de puternica incat cu greu iti vine sa crezi ca este un film realizat in 2009 … Obsesia pentru detaliu este dusa la extrem … la un moment dat se filmeaza intrarea familiei unui baron in resedinta de la tara, iar camera ramane fixata pe usa de la intrare pe care se strecoara intreaga familiei… Iar camera ramane acolo si filmeaza in gol, pana cand, dupa un interval de timp sesizabil, deci lung dpdv cinematografic, intra si un argat carand dupa el un carucior de copii …

Este opera, multi spun ca este o opera de arta si n-am de gand sa ii contrazic, austriacului nascut in Bavaria, Michael Haneke, cu a carui opera nu prea am avut de a face, cu exceptia straniului si, in acelasi timp, excelentului „Funny Games” din 2007, nimic altceva decat o adaptare hollywood-iana a propriului sau film omonim, din 1997.

Filmul este o fresca a societatii rurale germane , dinaintea primului razboi mondial … O societate aparent pasnica, pasiva, dar ascunzand in spatele aparentelor o valtoare de sentimente intunecate : razbunare, ura, discriminare, minciuna, suspiciune … Critica spune ca Haneke incearca ca surprinda radacinile fascismului, in modul sever si militaros in care copii satului erau educati … As pune ca reuseste sa explice si proliferarea acestuia prin finalul in care potentialii vinovati sunt acoperiti de catre autoritatea materializata sub forma unui preot … Nu intamplator, nazistii au considerat  intotdeauna ca Dumnezeu era cu ei …

Sincer, filmul nu m-a cucerit … Este un film de festival (a luat „Palme D’Or”), parca tintit pentru critica si mai putin pentru publicul larg … Insa valoarea sa pleaca din mesaj (destul de greu de receptionat, insa), nonconformismul care ii caracterizeaza tehnica de filmare si jocul exceptional al actorilor …

Nu pot sa scap deloc de impresia ca seamana incredibil, din extrem de multe puncte de vedere, cu „Morometii” lui Stere Gulea …

Un film foarte bun, aclamat de critici si cotat cu 8,0 de catre IMDB … L-as recomanda insa doar acelora care vor sa aiba o cultura cinematografica solida …  In cazul in care vrei entertainment, in doua ore si ceva libere, cred ca ar fi mai bine sa cauti altceva … Exista alternative mai placute.

3 răspunsuri

  1. ai dreptate e un film doar pentru cei care au o cultura cinematografica buna. E un film despre societate, despre modul in care conflictele dintre generatii se rezolva in mod violent. un film la care m-am chinuit un pic cu recenzia pentru ca nu am vrut sa fie facuta doar asa in treacat.
    ps: iti recomand si acesta

  2. […] – FilmSinopsis: un film care merită văzut, dar care te poate marca destul de ușor. – Silence’s blog: film realizat în maniera de la începutul erei televiziunii; pare foarte veridic, nu crezi că e […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: