Flashbacks

Am dat , pe Kolyan, peste o colectie de imagini, artistic realizate, care prezinta diferite obiecte comune, din periada URSS. Cum marele „protector” de la rasarit avea grija ca ideologia, reperele sociale si toate elementele materiale care compuneau viata in paradisul sovietic  sa ajunga si la copii sai ilegitimi, multe dintre obiectele din imagini mi-au trezit amintiri …

Am avut un Pegas. Rosu. Din ala normal, nu din acela, trendy, cu sa lunga … Nu am fost niciodata un virtuos. Imi amintesc ca l-am luat. odata, pe frate-meu pe porbagaj si am plecat , leganandu-ne, sa ne plimbam … La un moment dat, Ion a urlat : „Masina, baaa!” … Nu era nici o masina, dar eu sarisem deja de pe bicicleta, din mers, privind cu aceasta s-a protapit intr-un gard, cu tot cu frate-meu , in spate … M-am lasat de biking cand, pe dealurile de la Urlati, mi-am inchipuit ca pot sa cobor teafar o panta pe care doar un nebun ar fi provocat-o … N-am reusit, evident … Nici alta bicicleta n-am mai primit, pentru ca jumatatea cu care am ajuns acasa nu a fost primita cu entuziasm.

In afara de „Teleenciclopedia”, mai exista o excelenta sursa de informatii, pe atunci … Erau niste calendare, sub forma unor carti foarte groase. Pe o pagina aveau data, scrisa citet, si o poza sau un desen, reprezentative pentru ziua respectiva. Pe verso erau tot felul de informatii, poezii, „Stiati ca…” si alte chestii incredibil de interesante. Nu stiu cum, dar cred ca in fiecare WC din fundul curtii exista asa ceva … Si am senzatia ca am citit mai mult, acolo, pe cacat, decat o fac pustii de astazi, in biblioteci … Whatever, nevermind …

Imaginea asta mi-a amintit de armata, pe care am facut-o totusi, dupa Revolutie … Bineinteles ca am primit cu lacrimi in ochi, de la bunicul meu, lada cu care facuse si el armata, in timpul WWII …Pare-se ca era o lada care trecuse prin multe, si dotata cu tot ce trebuie. Lacat, colturi ghintuite, posterul vintage 😉 lipit in interior. Doar ca nu a avut o soarta prea buna … La un moment dat am primit mancare de la ai mei. Cat i-am petrecut eu, la plecare, adica vreo cinci minute, unii mi-au spart valiza si au furat tot. Nu mi-a parut rau decat de niste dulceata de afine … Ma rog, la vreo doua zile am pierdut cheia. Mi-a luat vreo doua ore sa incerc sa o deschid, si n-am reusit decat dupa ce, turbat, am facut-o zob cu un baros. Mi-am dat seama ca n-am nici o sansa in cariera de spargator …

Imi aduc aminte ca ai mei au trecut odata pe strada si l-au observat pe frate-meu care tragea de zor de un carut plin cu saci de grau. S-au mirat si au considerat ca ajuta vreun vecin. L-au si felicitat. Si-au dat seama de adevar cand au observat ca, in pod, graul era mult mai putin decat isi aminteau. Frate-meu il vanduse „la dubla”. Avea cantar de ala si vreo 10 ani …

Am primit o pereche veche de patine, de genul asta, cred ca aveam sapte sau opt sau noua ani… Cam asa. Bunicul meu avea casa sus, pe o panta, si am fost sigur ca pot sa cobor in viteza pana in josul strazii. M-am dus pe cur 50 de metri, si cred ca si acum se mai poate vedea urma … Asta daca nu au asfaltat primarii strada. Mnu, sigur se mai poate vedea urma … Oricum, m-am lasat rapid.  Asa a reusit Plushenko sa devina celebru … Ca sa vezi ce inseamna sa ia noroc …

Hmmm … Imi amintesc de globurile alea. Aici intervine nostalia, pentru ca imi aduc aminte de vremea cand credeam in Mos Craciun, iar raportarea la copilarie iti creaza toate conditiile pentru smiorcait … Indiferent cine ai fi … Si imi mai aduc aminte de portocalele alea minunate si extrem de rare, cu care ne jucam inainte de a indrazni sa le mancam. Mirosul lor … Il simt si acum, era altfel, parca, desi stiu ca este acelasi … Era mirosul sarbatorilor, ceva ce acum s-a pierdut.  Bananele. Au fost o data sau de doua ori, asa ca reprezinta o dureroasa exceptie.

Am urat calimara aia si cerneala, cu care imi era imposibil sa umplu un stilou fara a imi umple si mainile. Am fost un scolar permanent murdar de cerneala pe maini. Si stilourile alea chinezesti care picau mereu IN penita „de aur”, si guma aia de sters, neagra si tare si absolut necesara si creioanele alea pe care le mancam la ore si bancile alea pe care am scris romane intregi … Si cat de frumoase erau cartile lui Jules Verne, atunci … Si cat de amuzant Mark Twain si cat de interesant Walter Scott … Si …

Si telefoanele alea la care cereai „casa nu-stiu-care” si la care parintii puteau auzi ce vorbesti, daca aveai telefon :in derivatie”, si statul la coada la paine, si iti poti inchipui ca aia iti taiau painea pe din doua si iti rupeau patratelul ala din cartela, si matricola aia lipita pe maneca uniformei si sapca aia din cap cu care am jucat fotbal inca din prima zi de scoala si … Si toate lucrurile alea marunte si inexplicabil de generatoare de nostalgie. Inexplicabil pentru ca sunt nimic altceva decat fantomele unei lumi mizerabile care ne bantuie si vor continua sa o faca pentru ca dupa ani de zile, realizam ca nu am fost in stare sa construim o lume care sa o anihileze pe aceea, trimitand-o in umbra istoriei , acolo unde ii este locul …

 

7 răspunsuri

  1. Excelent textul!! si imaginile!! fain de tot, mi-a placut mult!! Felicitarile mele sincere, Klaus!

    • saru’mana ! 🙂 … bausem doua beri si asa ma ia pe mine plansul 😆

      • dacă după doo beri scrii aşa bine, nici nu vreau să mă gândesc cum scrii după 4! 😛
        F. mişto! sincer, mi-a plăcut mult tare.

  2. poate si pentru că in multe faze m-am regăsit…

    • 🙂 … dupa patru beri nu mai scriu … sunt in coma 🙂

  3. Nu sunt generatoare de nostalgii gratuite. 🙂 Fac parte din trecutul tau.
    Mama ma scotea cu greu din casa … avea o pila la librarie si aveam o biblioteca impresionanta plina cu carti luate „pe sub mana”. Am copilarit undeva in centrul orasului si aveam un pegas verde „de dama”. Imiplacea sa strabat stradutele cu el. Nu erau atatea masini ca acum. Iarna aveam o partie tare interesanta …Strada Spatarului… era plina de copii. Niciun sofer nu se aventura pe acolo pentru ca era in panta.
    O lada din aceea de lemn am pe balcon, m-a rugat fratele meu sa nu o arunc. El n-a mai facut armata, a plecat in Portugalia.
    🙂 Patinele mele sunt albe. Tata m-a invatat sa patinez pe gheata . Avem aici un patinoar acoperit destul de mare. Nu stiu daca mai stiu sa patinez.
    Bananele , nu stiu de unde le luau parintii mei , dar stiu ca le puneau pe sifonier sa se coaca pentru ca erau verzi. Stiu ca in fiecare iarna stricam cateva verzi pana ne convingeam ca nu sunt bune asa. Portocalele nu prea ne atrageau , dar imi amintesc de ciocolata aceea chinezeasca cu fagure si albinuta pe ea. Era delicioasa.

    • eu am copilarit intre dealuri … fiecare strada era o partie 🙂 … n-am apreciat asta la timpul potrivit , insa …

      toate bananele erau verzi . tin minte ca stateam ca pe ace pana le mancam. Doamne si ce bune erau ! … incredibil, in ce intuneric ne tineau jegurile alea de comunisti .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: