Sus …

Cu o bufnitura scurta, telecabina isi opreste leganatul aproape insesizabil, incheind calatoria catre inalt, purtata in ritm sustinut pe deasupra unui abis invaluit in ceata si puntcat ici si colo de stanci care strapungeau valul de negura, precum coastele unui cetaceu mort, ingropat in nisip, undeva pe o plaja inghetata din Oceanul Sudic …

Am pasit nesigur pe solul stancos ridicat aici deasupra norilor de toanele tectonice ale unei naturi care, aici, sus, pare a te privi cu indoiala, cantarindu-ti faptura si sufletul, urmand a decide care iti va fi soarta … „Muntele nu iarta si nu are sentimente”, mi-a spus, candva, intr-o cabana, aflata aici aproape, un om al muntelui, privindu-ma cu superioritate printre aburii unei cani de ceai pe care imi daduse voie sa i-o platesc …

Aici, sus, aerul este rece desi este primavara, iar jos, la adacimi ametitoare, iarna isi recunoaste cu obida infrangerea, scuipandu-si ultimii dinti sticlosi atarnati de stresini. Am senzatia, oarecum neplacuta, ca gerul cosmic, de care sunt putin mai aproape, incearca sa muste, sa sfasie, asemenea unui pitbull turbat care isi raneste gingiile incercand sa te insface prin gard …

In jurul meu este piatra si iarba, moarta pentru o iarna, frematand acum, incercand sa respire, sub razele unui soare orb … Undeva in spate, muntele se termina brusc, pravalindu-se intr-un hau, minunat pentru unii dar hidos si macabru pentru cei disparuti, ale caror cruci vegheaza, povestindu-le trecatorilor istoria zdrobita a celor care au uitat sa se teama …

Am ascultat, de mult, intr-o cabana de lemn, gemand sub biciul furtunii, povesti despre locul unde ma aflu. Povesti despre un craniu sculptat in munte, altar al unui cult stravechi, povesti despre un grup de stanci cu aspect de preoti pagani, povesti despre copii care dispar si nu mai apar niciodata, povesti despre animale care turbeaza subit si se reped din intuneric, povesti despre sinucigasi si sufletele lor captive aici pe Platou …

Sunt in Bucegi, si undeva in departare, prin ceata care incepe a se risipi, se spune ca se poate vedea Dunarea … Nu o vad si deocamdata nici nu are importanta, imi este de ajuns ceea ce ma inconjoara … Sunt intr-unul dintre cele mai frumoase locuri din Romania … Si refuz sa accept ca sunt sclavul unui cliseu  …

sursa imagine : wikipedia (This image was originally posted to Flickr by Radu Privantu, and licensed under the terms of the cc-by-2.0.)

Idee culeasa de la Nice.

Reclame

There are no comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: