Am stat sa arunc un ochi catre ceea ce poate fi numit cel mai important amical al verii pentru United, o revansa fara vreo importanta deosebita, din punctul meu de vedere, impotriva echipei care a ajuns dubios in finala Ligii pe care avea sa o castige fara dubiu. Din pacate. Si una si alta …
Nu ma asteptam la mare lucru. De fapt, nu ma asteptam ca United sa castige acest meci. A facut-o pentru ca a avut in fata o echipa fara chef, plina de copii de la echipa secunda si care a practicat un joc la ani lumina de stilul de joc cu care va intra, daca nu cumva a si facut-o, in istorie …
Barcelona a venit cu golul lui Alcantara si cam atat. Baiatul asta da sperante ca exista viata dupa Xavi&Iniesta si ceea ce a facut el in aceatsa vara ar trebui sa ii dea de gandit unui Fabregas, obsedat sa ajunga la o echipa a carei dorinta de a il avea este cel putin indoielnica, cele cinci milioane dintre cerere si oferta fiind mai degraba un alibi impotriva opiniei publice catalane care isi vrea copilul lepadat inapoi. O poveste ipocrita, pentru ca Fabregas nu exista fara Arsenal si fara stiinta de a slefui a lui Wenger.
revenind la United, dorinta de revansa nu a fost atat de evidenta, desi englezii au aratat mai multa pofta de joc. A fost inca o ocazie pe care Ferguson a avut-o de a isi definitiva lotul. Lucru care ingrijoreaza, pentru ca revenirea lui Welbeck nu pare a fi mutarea prin care Sir Alex sa isi tina promisiunea de a detrona Barcelona … Welbeck vs Aguerro. Si cu asta am inchis discutia …
Ashley Young a jucat si, dupa parerea mea, nu a adus nimic in plus fata de mediocritatea exhibata de United pe flancuri, in finala din Mai. Prezenta lui Johnny Evans ma face sa ma intreb de ce l-a mai vandut pe O’Shea, care oricum era mai bun. Sta in picioare doar argumentul „varsta”, altceva nu vad … Obertan inca rezista la United, ceea ce demonstreaza ca scotianul are ori rabdare ori Glazer nu i-au dat banii promisi …A revenit Macheda, si inca sper ca Ferguon sa ii dea ceva sanse … Daca merge pe mana unora ca Welbeck, parerea mea este ca anul asta nu intra United se anunta ca a treia favorita la titlu.
Ne-am luat revansa. Revansa la ce ? … A uitat cineva umilinta din finala UCL ? … A uitat cineva promisiunea lui Ferguson? … Deocamdata, nu sunt sanse sa uitam prea curand, nici una nici alta …
Unul dintre filmele de la care am cele mai mari asteptari, vara asta. In primul rand datorita lui Jack Ketchum. Pe undeva, plot-ul aduce cu „The Girl Next Door”, asa ca ma astept la ceva de calitate. Fara nume mari in distributie, insa am vazut destule porcarii cu afise stelare, asa ca asta nu ma face sa fiu mai putin nerebdator …
Cred ca l-as fi evitat daca ar fi venit din State, insa umorul englezesc, gena „Shawn of the Dead”, Nick Frost, cotatia buna de pe IMDB si apetenta-mi pentru comediile britanice ma fac sa cred ca va fi o alternativa buna de a pierde timpul …
O poveste din zona noastra, filmata in Bucuresti, Rachel Weisz & Vanessa Redgrave, Monica Belucci pentru pasionati 🙂 , ei bine, nu poate fi chiar atat de rau. Apare si Alexandru Potocean, iesit de sub umbra lui Bucur, vezi „The Way Back”. Personl, as zice ca n-a jucat deloc rau in filmul ala …
O istorioara tenebroasa care ii aduce laolalta pe Daniel Craig, Naomi Watts si Rachel Weisz. Suficient ca sa iti atraga atentia, insa surprizele nu se opresc aici. Elias koteas is o Jane Alexander care a fost aprope a inhata Oscarul, si asta de vro patru ori. Acum, un actor mai poate da chix, o data in cariera, dar ar fi culmea ghinionului sa aduci cinci actori uriasi si acea unica data sa apara chiar in cazul filmului tau 🙂 … Am mari sperante si de la acest film …
Ideea a mai fost exploatata, nu neaparat cu succes, insa mie imi place. Recent am luat o carte, „Statia polara”, despre care un coleg mi-a spus ca nu ar fi extraordinara. Din trailer imi dau seama ca CGI-ul vine din secolul trecut, asa ca nu imi fac sperante, dar nu se stie niciodata. Nici la „Silent Hill” nu aveam asteptari …
„Tracker” este o coproductie UK-New Zeeland realizata intr-un mod care aduce aminte de filmele de aventuri ale anilor ’80, iar asta facand abstractie de perioada in care este plasata actiune, inceputul secolului XX. Fara a face parada de cascadorii, filmul ofera o poveste onesta si lipsita de complicatii inutile despre intalnirea a doi reprezentanti ai unor popoare care si-au pastrat demnitatea luptand pana in ultima clipa impotriva Imperiului Britanic … Este vorba de afrikaners si maori.
Bazandu-si foarte mult atmosfera pe senzationalul peisaj neo zeelandez, „Tracker” ofera in plus si o interpretare solida a actorilor. Evident, Ray Winstone iese in evidenta, desi la un moment dat, implicarea sa dadea de dorit. Finalul il gaseste insa intr-o forma de zile mari, acelasi lucru putand a fi spus si despre Temuera Morisson. Personal, mi-a placut personajul „Bryce”, o reprezentare a celor care au ridicat Australia.
Filmul este notata decent de catre IMDB, 6.3, in timp ce Rotten ii acorda un foarte bun 85% freshness. Actiunea este destul de lenta iar scenariul nu debordeaza de inventivitate, insa finalul peste medie lasa o impresie buna. Daca adaugam si excelenta prestatie de final a lui Winstone, obtinem un film care merita o sansa, desi nu se adreseaza celor ahtiati dupa actiune.
E deja tautologic să spun că Lynch-ul ultimilor ani stă ca un demiurg oriental într-o bulă de unde privește zeflemitor la omenirea mișunătoare pe sub fundu-i prețios…din gloată ridic timidă o mânuță: domnu Lynch înțeleg că mătăluță ești dăștept nevoie mare și că te afundași în stratosfera visării mai ceva ca Mister Cobb, da’ aruncă-mi domne și mie o sforicică înnodată cu-o ațică de sens, dă-mi și mie o bucățică de cod să-ți descifrez și eu Inlandu. Domn Lynch se scotecește în buzunarele largi și îmi întinde ceva. Hai maestre, iar îți bați joc de mine, ce să fac cu iepurii ăștia?
Poate că nu alergătura după cheia descifrării e soluția ci o deconectare, o permisivitate, o transcedere până ce logica nu că dispare, dar devine alta. Catatonică redare, traumatic rezultat.
Pentru aceasta sesiune am cautat putin in sertarul cu filme si unul singur mi-a sarit in ochi ca fiind pe cat de bun pe atat de enervant. SAW. Ok, nu toate au fost bune. Din cele 7 poate ca vreo 3 sau 4 au fost tari, restul… umplutura. Cineva a avut o placere sadica de a se juca cu mintile noastre, ale celor care l-am urmarit. De ce era nevoie de atatea parti pentru a ajunge la finalul (genial) care a fost? Mai multe filme, mai mult bani. Am inteles asta. Dar totusi…
” … Universal acclaim … nota uriasa pe IMDB … Rotten Tomatoes in genunchi … Cativa dintre bloggerii cinefili extaziati …
Nimic nu parea a sta in fata celui care se anunta a fi unul dintre cele mai bune filme ale anului si care, in ciuda unui advertising mai degraba modest, reusea sa se aleaga cu o nominalizare la Oscar, intrand in cursa pentru o categorie pretentioasa si avand parte de o concurenta stelara, sfarsind prin a pierde in fata prestatiei magnifice a unei Natalie Portman aflata intr-un moment de gratie …
M-am ales cu o poveste terna si absolut comuna, a unei iubiri care se vestejeste, salvata de jocul impecabil al actorilor si de realismul extrem in care este cufundata istoria acestora … De fapt n-am inteles nimic.
Dar stau si ma intreb : Intelege cineva ceva din viata asta ? … Asa ca, probabil, „Blue Valentine” chiar a fost un film bun … „
Adina ne provoacă din nou la o sesiune cinefilă. De data aceasta trebuie să vorbim despre un film de neînţeles, despre un film la care am rămas mască nu datorită calităţii ci datorită faptului că n-am priceput scopul, ideea şi esenţa acestuia. V-aş fi scris ceva despre Mulholland Dr., dar pe Lynch vrei nu vrei tot îl mai înţelegi, v-aş fi scris despre Fântâna lui Aronofsky, dar şi printre zecile de tone de filozofie tot pricepi esenţa. În aceste condiţii vă scriu de Slipstream, sau despre singurul film fără logică. Povestea unui scenarist pe moarte ce pendulează între două realităţi e o tortură greu de digerat chiar dacă te pricepi la filozofie. Regizat de Anthony Hopkins, Slipstream e pentru mine un haos de neînţeles, iar dacă aceasta este versiunea marelui actor asupra lumii, da-ţi voie să mă îndoiesc de fericirea unui titan.
marturisesc ca am vazut destul de multe filme ale caror intelesuri nu le-am prins; pentru scrierea asta am ales sa ma opresc asupra dead man-ului lui jarmusch din 1995, nu ca sa critic, ci dimpotriva! a incerca sa dai un inteles filmului inseamna sa-ti ocupi mintea cu prostii si sa nu te bucuri de o experienta cinefilmica adevarata! asa am facut eu: pe masura ce vizionam, incercam sa disting itele, cand mi-am dat seama ca pierdeam ce era mai important, adica filmul in sine care se scurgea pe langa mine! sa nu depasesc alea 100 de cuvinte: mi se pare fascinant ca gabriel byrne, a carui aparitie pe ecran nu depaseste 1 minut, reuseste sa nu treaca neobservat, astfel incat dupa ani si ani, la intrebarea: -„in ce filme a jucat gabriel byrne? raspunsul sa vina prompt:- „in dead man, etc”.
M-am gandit ceva daca sa scriu la tema propusa de data aceasta de Adina despre Imaginarium of Doctor Parnasus al lui Terry Gilliam (overrated kitch if you ask me) sau despre ceva de Lynch. Raspunsul e insa destul de clar: Lynch e indubitabil maestrul lasatului cu gura cascata, cu parul zbarlit, cu o expresie de what the fuck is going on. Pe mine cel putin Mulholland Drive m-a încercat greu cu ale sale lesbiene, vorbe alandala și indicii de nedescifrat. Cred că până la urmă, în ciuda tuturor scenariilor și speculaților despre înțelesul filmului, răspunsul e unul singur: nu are niciun sens. Silenzio deci!
Au fost multe filme, de-a lungul vremii, pe care am crezut că nu le-am înţeles. La a doua vizionare însă sau la o sedimentare corespunzătoare peste noapte, cu revelaţiile de rigoare, am reuşit să le dau de capăt. A fost unul (THE ONE adicătelea) care însă m-a chinuit, m-a sucit şi eu l-am răsucit, ne-am certat în revizionări şi NIMIC frate! Această ciudăţenie a cinematografiei (pentru mine) este Mulholland Dr. al lui Mr. Lynch, care în afară de o incitantă scenă de sex dublu-feminin nu mi-a transmis nimic deosebit. După a 3-a vizonare am încetat să mai caut substraturi …
Film autist, dar totuși simpatic. Maestrul Olivier în rol de evreu cu accent de Strangelove tre’ să-l oprească pe Gregory Peck în rolul lui Mengele din misiunea lui de a-l clona pe Führer și a da startul celui de-al patrulea Reich. Cam de tot râsul și toată jena, but nevertheless digerabil.
Filmul e plin de nume sonore, cu potențial, însă rezultatul final suge. Scenariul e de vină în primul rând, dar nici regia nu se lasă mai prejos. De văzut în vreme de mare sictir, poate cu începutul unui nou val canicular
As fi mentionat Death Proof (poate cel mai slab Tarantino) sau Irreversible (pe care nu l-am inteles si nici apreciat, cu exceptia Monicai) sau chiar Tropic Thunder (bleah…). Insa aleg un alt film pe care toata lumea l-a laudat si cu care eu nu m-am impacat deloc: Little Miss Sunshine. Nu a fost nici comedie, nici drama, nici nimic, decat o adunatura de oameni fara scop in viata si fara niciun dorinta de a schimba aceasta. Nici macar Abigail Breslin nu poate schimba parerea mea, chiar daca nu sunteti de acord cu ea.
Cum am auzit de un film de neinteles care si-a facut de cap si altceva nu a vrut cum mi-a si sarit gandu la Mulholland Drive, dar acel tip de “mister” nu mi-a placut,mai mult m-a scos din sarite…astfel o sa iau pe “altcineva” la puricat…mergem pe ceva de genu:”de ce Steven Seagal mai e distribuit in filme ?? ca sa ma scoata din sarite ??J))”glumesc dar totusi de ce??
Si acum la modul serios :Primer, un film greu de inteles si in acelasi timp o ciudatenie in adevaratu sens al cuvantului,te arunca uneori intr-o confuzie totala, din moment in moment iti vine sa-i dai pace,te zbati ca pestele pe uscat asteptand finalu.Ca idée e cat se poate de original dar lasa de dorit la capitolu regie si interpretari,un SF “low buget” bun in momentele cand vrei la modu serios “sa te scarpin in crestet”…
pentru cei care acum 10 ani aveau in jur de 20 de ani, trilogia Matrix a insemnat probabil mult mai mult decat ar fi meritat. daca primul Matrix a fost o masinarie infernala superb conceputa, o explozie de efecte speciale revolutionare, filozofie la moda, cyberpunk goth si anarhism radical [„what do you see? businessmen, teachers, lawyers, carpenters. these people are still a part of that system, and that makes them our enemy”] – urmatoarele doua parti au esuat in grandilocventa si clisee new age. din acest motiv am si renuntat sa decriptez toate enigmele cu care fratii Wachowski, confundand un film cu o revista de integrame, si-au condimentat trilogia pana la sfarsit.
monologul final nihilist al lui Smith ramane, oricum, singurul moment artistic din Matrix Revolutions.
Una dintre cele mai interesante lenjerii de pat pe care le-am vazut, in ultima vreme … Pacat ca nu intr-un supermarket … Desi pretul te cam lasa masca … $265 , si faci senzatie🙂 …
O plimbare cu ghinion pentru cei care au avut „sansa” de a isi parca masinile in drumul mandrei posesoare de Bentley … Si ce masini si-au parcat aia !!! … 😆
Pentru a atrage atentia asupra dezastrelor de genul deversarii produse anul trecut la un put de foraj al BP din Golful Mexic, o fundatie nonprofit, Surfrider Foundation Europe, pe numele sau, a lansat un calendar care prezinta modele „invesmantate” in nimic altceva decat petrol in stare bruta … Asa dezastru parca nu supara pe nimeni …
Silence's Blog 