Candva, pe la jumatatea anilor ’90, cand colectia mea de casete era formata in majoritate covarsitoare din albume ale reprezentantilor scenelor occidentale, exceptiile le numaram pe degete. Erau, pe acolo, cate un album al polonezilor de la Vader, al sarbilor de la Bloodbath sau tavalugul grec reprezentat de legendarii Nightfall sau Septic Flesh.
„Under the Sad and Silent Sky” al aradenilor de la Grimegod a fost o surpriza uriasa. Combinatia lor melodica de death&doom era, evident, mult mai putin sofisticata decat ce ofereau scenele deja mature din aria metalului. Nu puteai compara un album Tiamat sau Asphyx, de exemplu, cu ce incercau romanii. Insa, la mai mult de 15 ani de la momentul in care am ascultat prima data albumul lor, si iesit de mult din universului fanului de muzica „grea”, pot spune ca „Song of my Beautiful End” este cea mai buna piesa de metal pe care am ascultat-o si pe care sa scrie mare si citet „made in Romania”. Spun asta pentru ca melodia asta are, pur si simplu, noima. Are rost … are.
…
Silence's Blog 