Tuturor prietenilor mei virtuali (sau nu), un cat se poate de autentic … La Multi Ani !!! 🙂
Un an mai bun va doresc …
Stefan
Filmul asta aduce aminte de un tip de action movie care era la mode prin anii ’90. Imi aduc aminte de „Chill Factor” in care juca Cuba Jr. sau „Chain Reaction”, cu Keanu Reeves. Filme fara pretentii, distractive, insa. Filme perfecte pentru magazinele care inchiriau VHS. „Premium Rush” mi s-a parut exact un astfel de film …
Este antrenant dar, in acelasi timp, are parte de un acting excelent din partea celor doi actori care se infrunta. Gordon Levitt mi s-a parut extrem de natural in interpretarea personajului, insa mi-a placut felul in care a fost dezvoltat personajul lui Shannon. Foarte rar, un politist ratat este atat de prostanac precum cel imterpretat de catre actorul din Kentucky. Koepp, regizorul, a rezistat tentatiei hollywoodiene de a exagera reactiile personajului negativ, politistul sau corupt fiind realist in neputinta de a rezolva o situatie care ii scapa de sub control. Moare intr-un mod lipsit de eroism. Thus … credibil.
Mi-au placut scenele cu biciclete. Dau senzatia de viteza, chiar daca adrenalina nu este la niveluri nemaintalnite. Asta face filmul placut. Dezirabil. Nu consider timp pierdut cele 90 de minute pe care le consuma. E chiar reusit. Pentru acel 6,6 de pe IMDB …
O opinie oarecum negativa exprimata de catre Crisuadi, recent, intr-un comment, m-a facut sa imi fac foarte putine spernte privind acest film. Sincer sa fiu, nici inainte nu prea aveam cine stie ce asteptari, avand in vedere ca vestea despre un sequel al celui mai bun sction movie al ultimilor ani a ajuns la mine tarziu. Si mi s-a parut un simplu zvon. Visul umed al unei cohorte de fanicare au transformat „Taken” intr-un veritabil film cult …
Sequel-ul a venit, insa, mai repede decat m-as fi asteptat. Din pacate, filmul a venit prea tarziu pentru Neeson. O sa las partile negative pentru final, insa…
Recenziile deloc entuziaste ale filmului m-au ferit de exigente asa ca am privit filmul intr-o maniera relaxata. Practic, mi-am permis sa ma distrez iar asta este singurul lucru pe care „Taken 2” il poate garanta. Un film destul de antrenant,cu un scenariu care, in opinia mea, completeaza intr-un mod decent povestea primului film, fara a putea spune, insa, ca debordeaza de originalitate.
Partea slaba si, in acelasi timp vestea proasta, este aceea ca Liam Neeson isi tradeaza in mod evident varsta. Ma rog, omul a devenit un star al genului action destul de tarziu, dar cred ca a pune un om de saizeci de ani sa faca pe Jason Bourne este cam mult. Din cauza asta, „Taken 2” este un action movie cam anchilozat, coregrafiile scenelor de lupta fiind departe de ceea ce a oferit originalul „Taken”. In plus, scenariul face o serie de compormisuri, coincidentele care pun in miscare actiunea filmului fiind un pic fortate. Au lipsit, deasemenea, ideile privind finalul, deznodamantul fiind destul de sters, in opinia mea.
Una peste alta, „Taken 2” nu este un film rau. Ba chiar, decent, avand in vedere greutatea care ii apasa pe umeri. Mai bun decat recenta incercare de a revitaliza trilogia Bourne. Care ramane trilogie. IMDB spune ca Taken 2 este un film de 6.4. Cred ca este adevarat. O cotatie corecta pentru unul dintre filmele care ne dau o veste extrem de proasta … Eroii nostri au imbatranit … Pana si Famke …
As putea sa ma fofilez si sa spun ca am asteptat sa vad daca vor mai fi filme in 2013. Asta pentru ca raspund atat de tarziu unei provocari lansate de Piratul Cinefil. Adevarul este , insa, ca nu prea stiam ce sa trec in lista. Plecam de la o idee aiurea, si ma gandeam la ce blockbusters avea sa lanseze Hollywood-ul, filme indeajuns de promitatoare ca sa ma trimita la coada, in fara mall-ului … Apoi, mi-am data seama ca topul era extrem de simplu de facut. Asa ca am ales trei filme de care am auzit recent (doua, prin intermediul lui Lusio) si pe care imi doresc sa le vad. Cu toate ca vor fi, in cel mai probabil caz, slabe … Acestora le-am asociat trei seriale de care sunt dependent. Si a iesit un top fara pretentii … De Oscar …
In ordine inversa …
6. Pacific Rim
5. Mama
4. World War Z
3. The Walking Dead – Season 4
2. Game of Thrones – Season 3
1. Breaking Bad – Season Finale
Atasat curentului „NFX” (new french extremity), „À l’intérieur”, cunoscut international sub titlul „Inside”, nu isi neaga originile. De fapt, cred ca este unul dintre filmele care duc extremismul la un nivel greu de banuit. Brutal, sangeros si greu de suportat, filmul frizeaza dementa. Scenariul nu are o poveste de spus, si nici nu cred ca cineva din jurul productiei si-a batut capul cu asa ceva. Singurul interes a fost acela de a plasa un personaj in mijlocul unui macel, lucru care le-a iesit francezilor. Filmul nu ofera nimic altceva decat sange, desi partea de inceput dadea senzatia, pana la un anumit moment ca vei avea de-a face cu un thriller tenebros. Pana la urma, dai in culmea macabrului, insa asta nu transforma filmul intr-un esec.
„À l’intérieur” este un horror din categoria „extreme”. Deranjeaza conformismul unui mic burghez si cred ca poate ridica ceva intrebari unui fan horror. Oare, chiar este nevoie de asa ceva ? … Unul dintre cele mai brutale filme ale momentului. Ma TEM sa il consider bun. Imdb o face, insa, slavindu-l cu un excelent 6,9. Cred ca cineva isi poate face o parere despre filmul asta, doar privindu-l cu proprii sai ochi. Interzis cu desavarsire femeilor insarcinate …
„Baladin Super” a fost o surpriza pentru mine. In primul rand, pentru ca este o bere italiana, aspectul sticlei fiind atipic, avand in vedere berile si marcile italiene cu care eram obisnuit. Pana la urma, aveam sa imi dau seama ca uimirea mea era justificata, avand in vedere ca marca asta este considerata o exceptie pe piata berii din Italia. „Il Baladin” este o idee care ii apartine lui Teo Musso, un individ care a avut curajul de a aduce in Italia conceptul brewpub/microbrewery. Cu alte cuvinte, un producator independent de bere care produce si vinde o cantitate limitata a bauturii, sub brand propriu. Un concept care a prins de minune in lumea anglo-saxona. Din ce am citit, Musso este tributar, totusi, traditiei berarilor belgieni, acesta invatand meserie pe langa doi berari de frunte din Belgia, Christian Van Haverbeke si Jean Louis Dits. Italianul produce beri tari, „Xfume”, un barleywine englezesc, avand nu mai putin de 14% ABV.
„Super” este clasificata ca o bere tip „strong belgian ale”. O bere tare, avand nu mai putin de 8%ABV. O bere declarata in 2000 cea mai buna bere italiana ce putea fi gasita in Londra. M-a atras design-ul incantator al sticlei. O sampanie in miniatura. Eticheta arata, deasemenea, excelent, berea asta fiind o piesa aparte in cadrul colectiei mele.
Structurat intr-o maniera pana de curand inteligenta, cea a povestii in straturi, maniera care risca, insa, am senzatia, a deveni un cliseu, „The Words” reuseste sa acapareze atentia. Nu este deloc un film rau, dar ceva din ingredientele reteti il face sa para mai bun decat este. Poate aparitia scurta dar impresionanta a lui Jeremy Irons, in rolul unui batran haituit de propria-i maretie, de putin ratata. Poate solutia unui puzzle nu foarte sofisticat, camuflata, insa, destul de bine pentru a pastra interesul privitorului la un nivel care sa justifice timpul investit in film. „The Words” ramane un exemplu perfect de cum poti produce o experienta cinematografica decenta fara a avea la dispozitie un subiect „tare”. Pana la urma, scenariul este destul de liniar. Nu exista rasturnari de situatie, nimeni nu are de suferit, cu exceptia unui singur personaj a carui durere se consumase deja, lasand in urma doar cenusa unei ratari banale.
Filmul merita vazut, fiind unul care cocheteaza cu o cotatie de 7. Imdb il plaseaza ceva mai jos, la 6,8. Este unul dintre filmele acelea pe care televiziunile comerciale il vor difuza intr-o seara de week-end, laudandu-se cu cu achizitia sa cu doua saptamani inainte. Si care va ramane memorabil. Pentru gospodine … Si nu numai. Poate …
Ceva ma face sa ma intreb ce coliba din Africa ecuatoriala ar putea inspira asa ceva, insa aleg sa dau credit ingeniozitatii designerului. Pana la urma, a iesit ceva frumos …
sursa imagini : Pipnalip
Una dintre cartile copilariei mele a fost „Kon Tiki”, scrisa de catre norvegianul Thor Heyerdahl. Este foarte posibil ca obsesia mea pentru atolii din Pacific sa fi pornit odata ce am citit acea catre. Am gasit-o in biblioteca bunicilor mei si am devorat-o, in ciuda faptului ca era o carte documentar, destul de grea pentru un copil de scoala primara. Am imprumutat-o cuiva si nu am mai primit-o inapoi, insa, candva dupa Revolutie, am reusit sa o gasesc pe taraba unui traficant de carti. Sper ca se afla inca printre cartile mele, supravietuind deselor schimbari de domiciliu.
Doua lucruri mi-au ramas incrustate in memorie, legat de acea carte. Unul, gestul norvegianului Heyerdahl, care a imbratisat primul palmier adevarat pe care l-a intalnit, la sosirea intr-o zona tropicala. Gest pe care l-am facut si eu, atunci cand am zarit primul palmier din viata mea. A doua amintire este legata de pestii zburatori care aterizau pe pluta ce strabatea un drum stravechi, peste apele Pacificului. M-am intalnit cu imaginea aceea, transpusa pe ecran, prin intermediul uneia dintre cele mai mari surprize ale acestui an, o productie norvegiana cu un nume irezistibil pentru mine : Kon-Tiki.
La ceva timp dupa ce am vazut filmul, am flat, cu mandrie, aproape, ca filmul este printre cele propuse de europeni pentru Oscar-ul de anul acesta (filme non americane). Nu stiu daca are sanse sa castige, insa nici nu conteaza. Vestea mi-a intarit opinia despre calitatea exceptionala a acestui film, opinie pe care o banuiam de un subiectivism exacerbat, avand in vedere legatura-mi cu cartea. Realizat in stilul filmelor de aventuri ale anilor ’80, „Kon Tiki” este o bijuterie. Nu se adreseaza publicului larg pentru ca nu are ingredientele necesare pentru a il transforma intr-o vizionare captivanta. Este, in schimb, un film dedicat celor care iubesc geografia si povestile despre exploratori. Este un film pentru cei care s-au vista, macar o data, porniti pe urmele lui Livingsone sau ale altora din aceeasi specie …
Filmul insereaza intr-un mod perfect scene filmate in alb negru, combinandu-le cu imagini underwater de exceptie, rezultatul fiind un melanj absolut fascinant. Singurul lucru pe care as putea sa il reprosez este faptul ca filmul este prea scurt pentru o poveste atat de mare. Din aceasta cauza abordarea poate parea oarecum superficiala. Este, insa, un amanunt lipsit de importanta. Ramane doar un film superb.
Evident, daca iti place geografia …
Jesse Eisenberg face parte dintr-o categorie de actori care, indiferent de rol, ofera cam acelasi lucru. Un personaj tipar, fara ca asta sa insemne ca trebuie musai blamat acest lucru. Tipul de actor pe care il agreezi sau nu. I-as include aici pe Sandler, Stiller, Vaughn, Owen Wilson. Probabil, Martin Lawrence. Si Eisenberg … Un actor dupa care nu ma dau in vant dar care a reusitsa iasa la lumina, prinzand cateva roluri importante. De fapt, unul anume l-a transformat intr-un star, desi omul nu a stralucit interpretandu-l, in primul rand si pentru ca povestea in sine nu avea cum sa ii ofere ocazia de a demonstra ca este vreun nou Daniel Day Lewis … La personajul lui Zuckerberg, ma refer …
„Why Stop Now” este un film decent. Vorbeste despre ironia cinica a sortii si despre absurdul care, de multe ori, ne guverneaza viata. Fara a fi extrem de profund filmul capata valoare si prin faptul ca este subevaluat de catre site-urile de profil. IMDB exceleaza in a il trimite undeva in zona gri murdar a scalei sale, foarte putin deasupra liniei de plutire a notei cinci. Un verdict crud, pentru un film care ofera un acting bun a unor actori cu un background solid, precum Melissa Leo sau chiar acest uniform Eisenberg.
Daca pleci de la ideea ca este o catastrofa, avand in vedere cotatia IMDB, s-ar putea sa sfarsesti prin a aprecia filmul asta. Eu i-as da intre 6 si 6,5.