Rapt

Venit ca unul dintre filmele ridicate in slavi de presa compatrioata, „Rapt” inspira mult mai multe sperante decat reuseste, la final, sa confirme. Este un film care se vrea brutal si contondent conformismului placid al  cetateanului de rand. Preia un subiect care, in principiu revolta, si il dezvolta in stilul molcom al cinema-ului european, incercand sa refuze spectaculosul caruia i se inchina cinematografia americana. Probabil producatorii nu s-au gandit nici un moment ca realismul cautat va aduce ceva probleme …

Acum, o sa ma bazez pe clisee, insa abia noul val al extremismului francez a inceput sa portretizeze imaginea unei societati franceze brutale si cu un apetit pronuntat pentru violenta caracteristica productiilor americane. Cinema-ul traditional frantuzesc nu imi inspira asta, insa afirmatia mea vine cu rezerva de a nu fi nici pe departe un expert in cinematografie franceza. Nici de alta nationalitate, dealtfel …

Astfel, „Rapt” este povestea unui individ destul de des intalnit, un personaj comun vietii fiecaruia. Cred ca oricine a intalnit, la un moment dat, un nemernic hedonist care nu isi refuza nici o placere, care isi urmareste telurile egoiste fara a ii pasa de cei din jur. Tipul poate avea sa nu bani, insa tiparul este acelasi, diferind doar decorul, care in cazul „Rapt” este opulent. Ei bine, individului respectiv i se intampla ceva dramatic, iar existenta-i focusata egocentrist ii este busculata, zidurile protective intre care isi ducea existenta naruindu-se sub loviturile unei lumi mult mai brutale decat isi putea inchipui, colo in spatele globului sau de cristal. Individul supravietuieste insa descopera cu stupoare si se revolta din cauza faptului ca cei pe care i-a ignosrat si jignit cu purtarea-i egoista nu epatizeaza, acum, cu suferinta-i …

Un cliseu insa, in acelasi timp, un subiect de exploatat. „Rapt” nu reuseste sa o faca, in opinia mea. Lung, plictisitor si impregnat cu o politete a dialogurilor care m-a exasperat in filmele lui Nicolaescu. Stii, politetea aia care impunea sa i te adresezi cu „Domnule” pana si tortionarului tau. La Nicolaescu, un tip obsedat de jegoasa ierarhie militara, era vorba de „Domnule Colonel”. Aici este vorba de o alta formulare. Mi s-a parut de cacat sa aud de o suta de ori cum niste indivizi care il rapesc pe unul si ii mai taie si din membre, pe ici pe colo, sa i se adreseze permanent cu titlul „Domnule Presedinte”. „President” ca sa ramanem in aria limbii lui Balzac … Mi s-a parut mult mai realista/onesta rabufinirea de nervi a tipului din ghetou la adresa politistului interpretat de Michael Pena in debutul „End of Watch”. Sincer sa fiu, apreciez mai mult abordarea aceea …

„Rapt” este un film adresat … habar n-am cui. Nu mi-a placut cu toate ca nu ii neg valoarea. Singurul lucru pe care l-a reusit a fost acela ca m-a facut efectiv partas la tortura personajului principal, torturandu-ma si pe mine vreo doua ori si ceva, cred. 6,7 pe IMDB. Va fi vazut pe raspunderea celui care decide asta 🙂

Cinefilia : Melania, Georgiana, Marian, Jovi, Piratul Cinefil, Adina, Angela, Teo, Radu, Movies as Mentors

Publicitate