Dawn of the Planet of the Apes

dpoa

Am avut mari asteptari de la acest film, cel mai asteptat al anului, din punctul meu de vedere, alaturi de reboot-ul „Godzilla”. La foarte putin timp dupa ce am vazut aceasta ultima aventura in lumea tulburatoare a lui Pierre Boulle, as putea spune ca „DPA” mi-a adus mai multe satisfactii decat noul „Godzilla”, in ciuda faptului ca as fi pariat hotarat pe al kaiju …

In primul rand, nu am ce reprosa acestui film, chiar daca, inevitabil, sfarseste prin a se incalci intr-o multime de clisee. Insa, prima parte a filmului, pana la intrarea in scena a speciei umane, este absolut fascinanta. Cea mai buna punere in scena a lumii imaginate de Boulle. Impresioneaza forta bruta a personajelor si pot spune, fara teama ca m-as putea insela, ca am vazut cele mai inspaimantatoare maimute de la gorilele albe din „Congo” incoace.

Din punct de vedere al reprezentarii unei lumi post-apocaliptice, „DPA” este senzational, la nivelul „I Am Legend”. O incantare vizuala. Dealtfel, cred ca filmul nu prezinta fisuri vizibile in ceea ce priveste efectele vizuale, privind din perspectiva unui profan in astfel de domeniu. Simienii tind spre perfectiune si , deocamdata, nu imi pot inchipui ce se poate imbunatati din punctul asta de vedere, cu toate ca  progresele in materie de CGI nu inceteaza sa uimeasca.

Acum, nu stiu in ce masura se poate lua asa ceva in considerare, dar avand in vedere faptul ca estimaz a nu fi departe vremea in care un personaj animat de computer ar putea concura cu succes in lupta cu personajele umane,  cred ca acest incredibil „Caesar” ar fi greu de batut in lupta pentru premiile importante ale anului. Echipa din spatele filmului a creat un personaj fabulos, socant prin credibilitatea si umanitatea gesturilor sale.

Mi-a placut coloana sonora, care reuseste sa mentina o permanenta stare de tensiune. Si m-a impresionat credibilitatea scenariului, chiar daca, asa cum am spus deja, asta inseamna sa faca un serios compromis, acceptand in lumea filmului o serie intreaga de clisee, majoritatea afectand brutal imprevizibilitatea firului epic. Insa, sunt absolut convins ca aceste clisee nu sunt altceva decat expresia realismului acestei imaginare ciocniri intre civilizatii. Rezistenta la reforma este una dintre cele mai naturale reflexe ale individului comun iar ceea ce decurge din asta, vezi scenariul „DPA”, s-a intamplat deja, de-a lungul istoriei umane. Filmul nu inventeaza nimic si nu abereaza. Este pur si simplu onest. Nu vorbeste, musai, de maimute sau fiinte mitologice sau extraterestrii. Vorbeste despre oameni. Ceea ce il face un „must see”, dincolo de senzationalele-i efecte speciale …

Nu cred ca este un film de peste 8, daca te referi strict la valoarea mesajului, destul de banal, dealtfel. Nu cred ca acest film provoaca mai multa emotie decat primul film al francizei, pe care l-am vazut, candva, inainte de Revolutie. Copil fiind, am plecat atunci revoltat la adresa simienilor iar acel sentiment nu l-am uitat nici astazi. „DPA” nu ofera asa ceva, sau , in orice caz, nimic memorabil la acest nivel. Cu exceptia unor efecte speciale care impun un nou standard, asa cum au facut-o, la vremea lor, „Avatar”, „Pacific Rim” si, cu voia Dvs, ultimul „Godzilla”.

„DPA” ramane, insa, un film excelent. Excelent.

ps. De trecut cu vederea prestatia lui Kodi Smith McPhee. Pacat… Individual asta a stralucit, candva, in cel mai mare film din istorie😉 … The Road.

There are no comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: