Nu sunt un fan al acestui gen de filme, cu toate ca imi amintesc cu placere o mica gema realizata in stil minimalist, coplesitorul „Unthinkable” din 2010. Daca in filmul cu SL Jackson era vorba de limitele la care un om poate fi impins, inainte de a ceda, „Locke” abordeaza un cu totul alt segment psihologic, explorand lumea in cadere a unui personaj absolut fabulos prin umanitatea sa. Ivan Locke este cel mai natural personaj pe care l-am vazut in ultima vreme. Este arhetipul omului decent. Poate fi oricare dintre cei care privesc filmul. Cu conditia ca decenta sa il defineasca. In spatele decentei sale se ascunde insa un intreg esafodaj de dileme gata sa scufunde omul modern. Se poate discuta incredibil de mult pe marginea echilibrului extrem de fragil intre responsabilitate si iresponsabilitate, doua elemente care duc lumea personajului „Ivan Locke” in pragul colapsului. Este marele merit al filmului, acela ca te provoaca sa gandesti …
Hardy este un actor care nu mai are nevoie de nici un fel de prezentare. Este mare de tot iar „Locke” demonstreaza inca o data asta.
„Locke” nu este un film pentru devoratorii de CGI sau dependentii de adrenalina. De fapt, este exact tipul de film de care acestia ar trebui sa se fereasca. Nu ascund faptul ca de cele mai multe ori ma feresc de astfel de filme. Recent am dat cu pietre in experimentul art cinema in care se dezbraca Johansson (cred ca asta este unul dintre lucrurile pentru care va fi amintit, am curaj sa pariez pe asta). Dar „Locke” este altceva. Daca „Under the Skin” m-a facut sa ma intreb ce m-a apucat, „Locke” m-a facut sa ma felicit ca l-am ales.
Un film cu un motto fabulos. „The difference between never and once is everything” …