Extant

ex

Primul aspect legat de noua productie a lui Spielberg ar fi aceea ca omul si echipa sa sunt foarte atenti la elementele futuriste ale unui viitor nu foarte indepartat. Sau, cel putin, asta se intampla de-a lugul primelor cateva episoade. Cand si scenariul se dezvolta intr-un mod interesant. Al doilea aspect, din ce in ce mai evident odata cu difuzarea noilor epiosade, este acela ca tolba cu idei nu era nici pe departe atat de plina precum s-ar fi crezut. Astfel, serialul devine tot mai anost, ajungand a se complace la un moment dat intr-o insiruire de scene in care niste actori, nu foarte inspirati in efortul lor, se „joaca” lamentabil, fugind de o amenintare invizibila printr-un decor industrial. Nimic mai mult decat o catastrofa anuntata cu emfaza de Cotimanis in programul de marti seara.  Sau miercuri, daca este seara de Champions League si nici dracu’ nu se uita la filmele lor …

Greseala este posibila, dar am senzatia ca marele minus al filmului este chiar Halle Berry. Tipa pare a isi fi pierdut complet carisma, dans nastere unui personaj insipid. Lucru care se poate spune despre oricare altul asociat acestui serial. Care isi inchide primul sezon intr-un mod total lipsit de inspiratie si entuziasm. Un final slab pentru un serial care promitea dar care nu a avut parte de inspiratie.

Mediocru

There are no comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: