2014 Review : Top seriale ianuarie 9, 2015

1. Game of Thrones – greu de explicat „de ce”. Sau, mai degraba, inutil … Pur si simplu.

2-3. Fargo – Un serial impecabil. Din toate punctele de vedere.

2-3. True Detective – Un serial fabulos (acting, maniera de executie). Imposibil de facut vreo diferenta intre „Fargo” si „True Detective”.

4. The Walking Dead – Pentru ca a doua parte a sezonului 4 a reusit sa ridice serialul la nivelul impus de primul sezon. Fantastic.

5. Homeland – Pentru ca, in ciuda faptului ca a cam batut pasul pe loc, sezonul 4 a avut macar doua momente in care tensiunea a atins cote ametitoare. Si pentru ca a devenit, deja, „un classic”.

6. Bates Motel – Mi-a placut cum au dezvoltat o idee riscanta. Serialul putea lesne da gres, dar producatorii au ales a oferi o mica bijuterie. Sau au avut noroc. Depinde din ce directie privesti.

7. Penny Dreadful – Un pariu extrem de riscant. Reusit. Atmosfera demoleaza orice critica. Serialul este incantator.

8. Ray Donovan – Pentru ca prestatia lui Liev Schreiber este fenomenala. Si nu se poate spune altceva despre Jon Voight.

9. American Horror Story : Coven –  Mi-a placut enorm si nu as putea explica foarte clar de ce. Pur si simplu.

10. The Strain –  Unul dintre cele mai asteptate proiecte, inca din momentul in care del Toro a anuntat ca si-ar ecraniza cartea. Nu m-a dezamagit, cu toate ca ma asteptam la ceva mai mult „gothic” din partea spaniolului.

Publicitate

5 motive pentru a scutura clepsidra … ianuarie 8, 2015

O provocare aruncata de Piratul Cinefil m-a cam pus pe ganduri. Nu stiu daca anul care a inceput va fi un an bun pentru lumea filmului insa am agsit cinci motive pentru a spera asta …

In the Heart of the Sea – pentru mine, cel mai asteptat film al anului.

Jurassic World – as fi plonjat in lumea aceea in fiecare an … a trebuit sa astept 14. Dureros …

Mad Max : Fury Road – pentru Hardy si pentru legendara franciza. Ceva, insa, ma face sa cred astia ca au stricat totul … ceva … sa vedem.

PLUS

CHilD 44 –  pentru distributia stelara. Si pentru lumea intunecata in care te invita …

Crimson Peak – Del Toro, gothic, horror. Trei ingrediente pentru o reteta IREZISTIBILA.

Son of a Gun ianuarie 8, 2015

Daca francezii au un curent in cinematografia lor pe care l-au numit „New french Extremity”, si pe care il poti intelege dupa doar cateva minute urmarite din, sa zicem, „Martyrs”, australienii vin cu ceva … identic, dar cimplet diferit, ca sa ma exprim … poetic. O oarecare lentoare in modul de dezvoltare al povestii, pe care am identificat-o in cazul „Australia”. Sau „Animal Kingdom”, de exemplu. Sau „Tomorrow, when the world began”. Probabil este ceva legat de linistea spiritului australian. Un personaj clasic spunea, candva, ca aerul australian are ceva ce te transforma. Ceva ce te linisteste …

„Sun of a Gun” este un thriller dar, paradoxal, nu da impresia de tensiune. Dimpotriva, actiunea isi urmeaza cursul molcom si , in ciuda faptului ca implica destula violenta, ritmul filmului te determina sa asisti oarecum distant la ceea ce se perinda pe ecran. Cred ca este motivul pentru care filmul a cazut sub 7 pe IMDB, altfel fiind un film destul de bine realizat si cu un acting solid.

Un film bun dar care nu reuseste sa te implice.

The Inbetweeners 2 ianuarie 8, 2015

„Inbetweeners – The Movie” mi s-a parut o comedie excelenta. Una dintre cele mai bune din ultimii ani, alaturi de nebunia spaniola numita „Torrente”. Un sequel parea o idee excelenta, insa rezultatul este departe de asa ceva. Un film facut pentru a mai stoarce ceva bani si nimic mai mult. Te-ai fi asteptat la altceva de la o comedie venita de dincolo de Canalul Manecii. In nici un caz la o avalansa de misto-uri obscene care cu greu ar putea smulge cateva zambete. O dezamagire crunta, avand in vedere asteptarile. Un recul pentru nivelul umorului britanic. Noroc ca cineva a regizat „Redirected” …

Redirected ianuarie 3, 2015

„Redirected” se remarca a fi una dintre cele mai placute surprize ale anului 2014. Un fusion extrem de inspirat intre haosul action-comedy marca Guy Ritchie si comedia rurala est europeana marca Kusturica (chiar daca decorul este plasat undeva catre Nord). Este greu de facut diferenta intre umorul caustic britanic si cel spumos, lituanian, insa rezultatul este absolut incantator. Lasand la o parte experienta extrem de placuta oferita de acest film, vestea cea mai buna este aceea ca povestea este clar nefinalizata, ceea ce da speranta unui sequel. Pe care un astfel de film il merita cu prisosinta.

O comedie incantatoare. Un „Hangover” in varianta britanica.  Posibil mai bun decat originalul.

The Drop ianuarie 2, 2015

Doua idei imi bantuiau prin minte dupa ce am vazut acest film. Prima : oare despre ce a fost vorba in filmul asta, dincolo de scurta incursiune in lumea underground a unei metropole americane. A doua : este Tom Hardy cel mai in forma actor al momentului ? … Destul de greu de raspuns la prima, destul de usor de raspuns la a doua.

Hardy face un rol excelent intr-un film care nu ofera cine stie ce posibilitati de a iesi in evidenta cu exceptia unui acting fara cusur. Adica, hai sa fim seriosi, nici impuscaturi, nici tatuaje, nici lovituri bine tintite. Si iti dai seama ca Hardy nu are nevoie de asa ceva, chiar daca s-a descurcat de minune, din punctul asta de vedere, in „Warrior”. Si, usor, usor, incepi sa intelegi ce actor mare ai in fata. „Locke” este doar un alt exemplu …

Nu cred ca a existat cine stie ce chimie intre Hardy si Noomi Rapace. Sau cel putin, nu in masura in care aceasta a iesit in evidenta in „Dead Man Down”, in care Rapace s-a completat fabulos cu Colin Farell. Sau personajele lor, mai bine spus. In ciuda acestui lucru, „The Drop” nu sufera deloc la nivelul interpretarii, fiind un film solid din punctul acesta de vedere.

Cotatie meritata pe IMDB, insa ma asteptam la ceva mai … spectaculos.

 

 

The Good Lie ianuarie 2, 2015

Sudanul, razboiul sau (razboiul sau, cauzele … altora) si implicatiile acestuia. O drama de dimensiuni incomensurabile, un subiect extrem de delicat pentru oricine indeajuns de curajos a lua o camera de filmat si a incerca a spune ceva despre asta. Un canadian fara vreun CV impresionant, Philippe Falardeau, incearca si reuseste un film cu adevarat bun. Nu este o abordare extrem de profunda a dramei sudaneze, pentru filmul se apleaca, mai degraba, asupra consecintelor acesteia si a afectelor genocidului asupra vietilor celor care i-au supravietuit.

Cu un umor trist, „The Good Lie” prezinta cateva aspecte ale socului cultural suferit de catre cativa refuzgiati sudanezi ajunsi in US. Dupa cum am spus, drama africana nu este abordata profund, insa filmul reuseste sa atraga atentia asupra anumitor aspecte care ne definesc pe noi, cei inconjurati de caldura si confortul oferit de societatea occidentala.

Un film bun. Un film care te face sa te intrebi daca drumul pe care mergi este cel corect. Am senzatia ca Sudanul si povestea sa au fost doar un pretext …

Dracula Untold ianuarie 2, 2015

Imi amintesc foarte clar care au fost momentele in care am luat contact cu facsinatia pentru macabru. „Slowly We Rot” in materie de muzica. Luis Royo, in materie de grafica/pictura. „Carrie” in materie de literatura. Dap, „Dracula” nu a fost prima carte horror citita, insa a fost pe aproape. La mai mult de 20 de ani de la momentul iin care am citit-o prima oara, continui sa cred ca este aproape imposibil sa pui pe ecran atmosfera scursa de pe penita irlandezului. Coppola a reusit, oarecum, in ’92, insa …

Am vazut o groaza de reinterpretari ale povestii, majoritatea niste porcarii de nedescris. Fiind subiectiv, din punctul acesta de vedere, as spune ca „Dracula Untold” se clatina undeva deasupra prapastiei. Nu este o varianta prost scrisa si se descura binisor cu efectele speciale. Cred ca este un film care poate multumii fanii filmelor tip „Van Helsing”. Care mie nu mi-a placut, by the way.

„Dracula Untold” este un film oarecare, care se infrupta din hoitul unui mit ucis in nenumarate randuri de Hollywood. Nu stiu daca asta este o imagine prea magulitoare, sincer sa fiu … Cam asta e tot ce pot spune despre filmul asta …

The Equalizer ianuarie 2, 2015

Daca ar fi sa spunem lucrurilor pe nume, ar trebui punctat faptul ca Denzel a mai jucat rolul asta. „The Equalizer” este daca nu o clona, macar construit pe aceeasi platforma ca si hitul anilor 2000, senzationalul „Men on Fire”. Un film atat de bun incat poate duce si o copie mascata la peste 7 pe scala IMDB. „The Equalizer” reuseste sa convinga pentru ca setea de justitie a consumatorului obisnuit de popcorn si iluzii proiectate pe panza nu a secatuit catuis de putin. Si pentru ca Denzel are aceeasi carisma, imposibil de negat, chiar daca pensia se apropie cu repeziciune.

Nu mai este Dakota, apare fugitiv, insa, Chloe Grace Moretz, nu mai sunt cartelurile mexicane sunt interlopii est europeni, povestea din spatele filmului desi previzibila, are in continuare forta. Individul banal in pielea caruia se afla, de fapt, un erou, iata un scenariu care, inca, seduce.

Film bun. Are marele merit de a fi abordat cu atentie un subiect deturnat catre derizoriu de o serie interminabila de mizerii lansate in ultimii foarte multi ani.

Gone Girl ianuarie 2, 2015

Am luat contact cu modul de a scrie al autoarei Gillian Flynn prin intermediul cartii sale „Sharp Object”, pe care am gasit-o intamplator si pe care am citit-o in urma unei recenzii pozitive semnate de catre Stephen King. Cartea mi-a placut mult iar succesul celuilalt titlu al sau m-a facut sa fiu atent la o scriitoare care, banuiam eu, avea sa devina un nume important in aria thriller-ului contemporan.

Fara a fi vreun cunoscator al domeniului, as spune ca am nimerit la fix, pentru ca a treia carte a americancei, „Gone Girl” a intrat in atentia masinariei de vise iar asta a dus la lansarea unui film a carui valoarea transforma numele Gillian Flynn intr-o garantie pentru anii care vor urma.

„Gone Girl” pune la dispozitie tot ceea ce un cinefil isi poate dori. Actori mari si intepretare pe masura, un regizor care cocheteaza cu eticheta de „geniu” si tot ceea ce acesta poate transmite prin camera de filmat. „Gone Girl”aduce inca ceva, ceva destul de rar, anume un subiect al dracului de bine articulat. Flynn da inca o lovitura, cu o poveste incantator de complicata. Televiziunea si productiile silver screen cauta de ani de zile reteta crimei perfecte iar tipa asta din Missouri vine si o ofera pe tava !!! Fincher se poate felicita pentru inspiratia de a isi fi asumat regia unui astfel de proiect.

Film incantator.

The Mule ianuarie 2, 2015

Un film australian debusolant. Deloc slab, ba, dimpotriva, bine realizat si interpretat, filmul pacatuieste doar prin faptul ca isi „iroseste” resursele pentru un subiect pur si simplu anost. O patanie a unui individ tern din toate punctele de vedere, care individ ajunge intr-o situatie aparent fara iesire. Cum se va descurca, ramane de vazut … Trebuie spus ca filmul atinge la un moment dat culmea scabrosului, depasind cu mult in intensitate legendara scena cu cacatul, din „Slumdog Millionaire”.

Un film care nu are prea multe de spus. Te face sa te simti ca atunci cand te afli la o bere si cineva spune o poveste destul de insipida dar indeajuns de putin credibila pentru a te tine atent pana la capat. Pentru … naturalete, filmul isi merita acel 6,4 acordat de catre IMDB. Trebuie, insa, musai uitat pana la prima … masa.

Let’s Be Cops decembrie 7, 2014

Amuzant sau nu, „Let’s Be Cops” isi face corect treaba. Protagonistii se descurca binisor printre itele povestii, chiar daca scenariul este al dracului de putin credibil, antagonistii sunt indeajuns de inspaimantatori, momentele comice pot fi privite astfel, daca dai dovada de ceva marinimie. Problema cu filmul asta este aceea ca nu merge niciaieri unde sa nu fi fost altcineva inainte. Este format dintr-o serie de clisee care te asigura ca nu pierzi nimic daca lipsesti vreo zece minute ca sa te duci sa iti iei un sandwich, in caz ca te plesneste foame. Nu este un film rau dar „Blue Streak: a fost un film mult mai bun. Asta, asa, ca sa dau un termen de comparatie …

Am senzatia ca principalul target a fost acela de a scoate ceva bani de pe urma popularitatii lui Johnson, capatata in urma prestatiei bune din „New Girl”. Lucru care a reusit, filmul fiind un hit box office.

Comedie decenta, excelenta pentru a iti creste self-esteem-ul , intrebandu-te de ce rad cei din jurul tau … Asta, daca nu cumva dai tu altuia ocazia asta 🙂 …

Jessabelle decembrie 7, 2014

Venind din partea Bloomhouse Productions, „Jessabelle” promite. Si, in opinia mea, livreaza. Daca nu fiori, (in aceasta privinta, am senzatia ca Blum&Co reusesc din ce in ce mai greu sa obtina teroarea in stare pura pusa in scena de „Insidious”),  filmul ofera un lucru cert : ATMOSFERA. Este adevarat, nimic nu este mai favorabil unui film horror cu ceva pretentii decat fabuloasa combinatie intre frumusetea salbatica a unui bayou din Louisiana si macabrul unei povesti voodoo. Pana la urma, un astfel de setting a transformat pana si un slasher obisnuit ca „Hatchet” intr-o franciza respectabila(ca sa ma feresc de termenul cult, desi Crowley poate aspira la un astfel de statut) …

Atmosfera sudista, imbibata in mister, o prestatie buna de tot a unei actrite pe care am remarcat-o recent, in „Predestination”, Sarah Snook, un film care nu prea da senzatia low-budget a unora dintre productiile BHP. Destul de putine lucruri de reprosat unui film subevaluat de IMDB. Cred.

O problema ar fi „motto-ul” sub care s-a realizat marketing-ul filmului. „The dead are back for life” nu ar trebui sa dezvaluie mai mult decat ar fi necesar, insa odata ce te trezesti in Louisiana, odata ce apar chestiile voodoo, iti cam dai seama despre ce este vorba. Este de ajuns sa fi auzit de „Skeleton Key” …

Mi-a placut, totusi …

The Maze Runner decembrie 2, 2014

Nu ma atrag deloc distopiile ce implica adolescenti, o categorie de filme care face furori prin box office-ul planetar, de la un timp incoace. Cred ca singurul film de genul asta care mi-a placut a fost „Tomorrow, When the War Began”. Un film cu un destin trist, o franciza care nu a fost sa fie. Ma rog, probabil si aceea m-ar fi plictisit, pana la urma, asa cum se intampla in cazul „Hunger Games”, de exemplu, o serie al carei magnetism imi este, pur si simplu, strain …

„The Maze Runner” pare a fi cel mai bun scenariu din categoria young-adult-dystopian-science-fiction, sau cum o fi catalogat genul asta. Pare, pentru ca nu am mare incredere in filmele urmatoare. Fara a avea vreun contact cat de mic cu seria lui Dashner (sincer, nici n-am de gand sama arunc asupra literaturii sale), m-as mira ca omul sa fi reusit sa repete reteta care a stat in spatele acestui film.

Marele atu al filmului este acela ca reuseste sa mentina suspansul indeajuns de mult incat sa nu se alature majoritatii filmelor de gen, etichetate ca predictibile. Pana la urma, iti trece prin cap ca pustiul va reusi, ca va salva ziua/turma/lumea, sau ceva de genul asta, dar, in cazul in care nu ai citit cartea sau vreo cronica fara spoiler alert, nu prea ghicesti cum o va scoate eroul la capat. Ceea ce mi se pare reconfortant, din punctul de vedere al mancatorului de popcorn, contribuabil la profitul respectabil al productiei.

Altfel, o treaba excelenta, din punct de vedere al efectelor speciale, pentru cele doar USD 34 MIO investite. Singurul lucru pe care l-as reprosa ar fi distribuirea intr-un rol pasager a lui Will Poulter, care mi se pare cel mai talentat din gasca aia de pusti. Cand spun asta, ma gandesc la prestatia sa din Wild Bill.

 

Film extrem de placut. M-as bucura ca ceea ce urmeaza sa fie la nivelul primei parti.

Predestination decembrie 1, 2014

Simplu. „Predestination” face parte dintr-o categorie extrem de selectiva de filme. Acele productii mind-blowing care iti supun neuronii unui adevarat test, obligandu-te indelung a reveni asupra povestii, incercand sa ii decriptezi mesajul si implicatiile acestuia asupra propriei viziuni asupra lumii. „Matrix”, „Shutter Island”, „Inception”, „Benjamin Button”. Genul asta de filme …

„Predestination” este un SF care adauga emotie intr-o poveste bazata pe o serie de elemente tehnico/teoretice tangente paradoxurilor emergente din teoriile privind calatoria in timp. Rezulta un film pe cat de „greu”, pe atat de incantator, o mica opera de arta care pune reflectoarele pe inca un duo „brothers”care reuseste a isi pune amprenta pe genul SF. Spiering, de data aceasta … Cat despre prestatia actorilor, daca Hawke nu mai poate fi considerat o surpriza, Sarah Snook intra in aceasta categorie. Vorbind de suprize placute, evident.

Unul dintre cele mai bune filme ale anului. Simplu.