Amar …
mai 15, 2013

amar

Manchester United este unul dintre cele mai mari cluburi din istorie  iar mare parte din acest statut se datoreaza ultimilor 23 de ani ai existentei sale (23, nu 27 !!!).  Totul se leaga de know-how-ul si modul de lucru al celui care este banuit a fi cel mai mare antrenor din istoria fotbalului, Alex Ferguson. Ma gandesc ca momentul in care United a devenit un club urias a fost acela in care scotianul l-a transferat pe Cantona, de la echipa ai carei suporteri urasc cel mai mult culorile echipei din Manchester, anume senzationalii suporteri ai lui Leeds United. In jurul lui Cantona, Ferguson a putut creste o generatie care avea sa ajunga o legenda pentru club, fabuloasa generatie ’99. Un grup de jucatori in care Sir Alex investise multa incredere si careia ii grefase o serie de jucatori din categoria super premium, precum Dwight Yorke. Sau Stam. Tancul olandez, monstrul blajin care avea sa fie primul caz ultra mediatizat care avea sa scoata in evidenta o trasatura a lui Ferguson care a ajutat, probabil, hegemoniei sale pe banca “diavolilor”. Tirania. Olandezul a cracnit, la un moment dat si a trebuit sa plece. Un adevar greu de combatut este acela ca United nu a mai avut un fundas de calibrul olandezului iar asta pana in ziua de astazi, desi s-au perindat prin defensiva-i nume cu greutate precum Blanc, Heintze, Ferdinand sau Vidici. Nume mari, jucatori senzationali dar nici unul nu a dat , parca, siguranta resimtita de fanii echipei pe vremea cand in centrul apararii se afla uriasul batav. Asa cum United nu a mai avut un pasator de nivelul lui Beckham.

Ma intreb daca nu cumva United ar fi avut o alta vitrine cu trofee daca olandezul s-ar fi retras de pe Old Trafford. Adica daca ar fi avut soarta unui Bergomi sau Maldini, desi aici intervene discutia privind AND-ul, italienii fiind produse “genuine”. Mana forte a lui Ferguson a creat echipe senzationale si a adus greutate pentru United, in ceea ce priveste tratamentul fotbalului britanic la adresa echipei sale. Detractorii “magiei United” ar sti foarte clar la ce ma refer. United a fost de multe ori favorizata de catre federatia engleza , desi nu a atins niciodata “facilitatile” de care s-au bucurat, de exemplu, Real sau Barcelona, in La Liga.

Incapatanarea legendara a scotianului a adus , insa destule deservicii unei echipe care a ajuns ceea ce este datorita lui Ferguson dar care putea fi chiar mai mult. Nu este, insa, iar raspunsurile la intrebarea “de ce?” se leaga, deasemenea de numele Ferguson. Scotianul nu a fost niciodata un bun administrator al succesului, cel putin pe plan european. Asta a facut ca United sa rateze UCL in conditiile in care era mare favorita. Zgarcenia scotiana a lui Ferguson a facut, deasemenea , ca un jucator precum Ronaldinho sa straluceasca pe Camp Nou, cand doar cateva milioane EUR au deturnat drumul acestuia catre Old Trafford. Brazilianul a adus UCL in Catalunya, apropape de unul singur si, in plus, a adus servicii immense de imagine clubului catalan. Exemplele de genul asta sunt mai multe, dar nu este cazul sa insist …

Feguson se retrage in glorie, sau cel putin asta este maniera presei de a reflecta evenimentul …  As spune ca United a castigat Premier League la pas, fara a straluci, profitand de momentul nu tocmai fast al competitoarelor sale. Cred ca cel mai important lucru pentru gloria deplina a scotianului ar fi fost acela de a elimina dream team-ul lui Mourinho. Din pacate acest lucru nu s-a intamplat iar vina, dincolo de “magaria Nani” , ii apartine lui Ferguson si incapatanarii sale. Am mai comentat si atunci despre cat de stupida poate fi alegerea de a iti ciunti echipa doar pentru a demonstra cat tu detii puterea. Ferguson l-a umilit pe Rooney si a persistat in obsesia sa numita Welbeck, iar de suferit a suferit in primul rand suporterul lui United.

Manchester United nu a vaut un jucator mai devotat decat Ronney de la Roy Keane, incoace. Poti vorbi de Giggs sau despre Scholes, insa nici unul dintre acestia nu a muncit precum Rooney. Intr-o echipa de fotbal exista oameni platiti pentru a munci. Altii sunt platiti pentru a straluci. Ronney este omul care a muncit desi nu era platit sa faca asta. Ceea ce  nu l-a impiedicat sa straluceasca. Rooney a fost omul care a carat efectiv in spate United  dupa plecarea lui Ronaldo. Care a ajuns atat de mare pentru ca a avut langa el un om care muncea cat pentru trei, pentru ca portughezul sa isi poata exhiba fitele. Vorbesc de acelasi Rooney … Nu imi ies din cap multrele ocazii in care am remarcat ca Rooney fusese cel mai bun „fundas” al echipei …

Umilinta pusa la cale de scotian nu ii face cinste. De fapt este un gest de cacat care nu se potriveste deloc cu statutul de legenda al lui Ferguson. Ceva s-a intamplat la United iar problema este ca era Ferguson nu se termina bine, in ciuda spoielii spectaculoase pe care clubul a aplicat-o peste un moment care va afecta serios viitorul echipei.

Defilarea cu Welbeck, pusa la cale cu ocazia retragerii legendei scotiene mi-a lasat un gust extrem de amar. Mi s-a aprut un gest meschin si o manipulare ieftina a masei suporterilor, de pe pozitii de forta. Pentru Ferguson nici un jucator nu a fost deasupra clubului, timp de aproape trei decenii. A fost respectat pentru asta. Ma intreb daca nu cumva ar fi trebuit sa se includa si pe sine in ecuatie … Pentru ca, cel putin deocamdata, Manchester United inseamna Rooney. In ciuda sezonului excelent reusit de van Persie …  

25
noiembrie 6, 2011

 

In 1986, Manchester United aducea un antrenor din Scotia, omul care castigase Cupa Cupelor cu o echipa scotiana de plan secund , Aberdeen … Au urmat cativa ani fara trofee, insa Ferguson a ramas la United, lucru posibil doar in Anglia, as spune. United era in cautarea gloriei sfaramate intre ramasitele avionului zdrobit langa Munchen, glorie renascuta apoi sub conducerea lui Busby si prin magia adusa pe teren de Bobby Charlton si George Best …

Alex Ferguson implineste astazi 25 de ani in fruntea lui United. Ma consider un norocos. Pentru ca tin cu Manchester United din 1991, ceeea ce inseamna 20 de ani, din 25 transformati in legenda de catre scotian. In ’91, Steaua, echipa cu care simpatizam in Romania, era spulberata de catre o echipa franceza condusa de magul columbian Carlos Valderrama si care ii avea printre jucatori pe Laurent Blanc. 8-0, la general, daca imi aduc aminte bine,  si rusinea era fara precedent pentru o echipa cu doar cativa ani inainte, printre cele mai bune din Europa …

Montpellier avea sa iasa in acel an, eliminata simplu de Manchester United, una dintre echipele Angliei intoarse in Europa dupa uspendarea impusa de UEFA, urmare a dezastrului de pe Heysel.  A fost 1-1 pe Old Trafford si 0-2 la Montpellier. A fost momentul in care am inceput sa tin cu United, asta dupa ce cu un an in urma, devenisem admirator  al nationalei Angliei, lucru care nu s-a schimbat pana astazi.

Din acea echipa a lui United faceau parte Lee Sharpe, Paul Ince, Bryan Robson, Brian McClair, sau Mark Hugues, omul care avea sa rapuna Barcelona  lui Ronald Koeman, in finala. In lot era si un junior numit Ryan Giggs. Dupa 20 de ani, acesta este cunoscut simplu, sub numele de familie, Giggs, si este una dintre legendele fotbalului mondial. O sa regret intotdeauna ca Giggs a refuzat sa joace pentru Anglia … Sangele de galez, gin nu se face, insa …

Ferguson a transformat United iar satisfactiile au inceput sa curga, cu fiecare sezon. Totul a culminat cu finala de la Barcelona, impotriva lui bayern, pentru mine momentul cel mai fericit de cand ma uit la fotbal. Si cu cel mai bun meci facut in ultimii 20 de ani de United, returul cu Juventul, din ’99, cand Keane a schimbat cursul istoriei pe fagasul ce avea sa fie imprimat cu numele celor doi calai ai lui Bayern, Sheringham si „Babyface Killer” Solskjaer …

Au fost si regrete … Imi pare rau ca Eric Cantona nu a fost convins sa mai joace (a fost crunt primul meci fara el). Mi-a parut rau ca a plecat Beckham si regret ca nu a fost pastrat Tevez. Regtert ca nu am castigat mai multe UCL, complexul german lovind din plin la semifinalele cu Dortmund si Leverkusen si la sfertul pierdut inexplivcabil acum doi ani cu stravezia echipa a lui Bayern …

Prea putin conteaza insa. Povestea lui united merge inainte. Tin de 20 de ani cu aceasta echipa si in urma raman momentele de fericire pura pe care Ferguson si oamenii sai mi le-au adus de atatea ori. Precum un gol al lui Giggs, care aproape l-a decapitat pe DiLivio, demult, pe acelasi „Teatru al Viselor” …

Si totul a inceput cu imaginea antrenorului rosu la fata mestecand aparent calm guma de mestecat pe banca ce, usor-usor, incepe a ii sustine tot mai greu imaginea de cel mai mare antrenor din istorie.

Iar asta fara „ajutor”, fara pariuri, fara factori de crestere … Doar fotbal …