The Way Way Back
decembrie 13, 2013

wwb

Ideea din spatele acestui film a stat la baza unei sumedenii de productii superficiale care au devenit materie prima pentru „filmul de noapte” al televiziunilor comerciale autohtone, pe durata verilor anilor ’90. Reteta era simpla : soare, mare, parc de distractie, adolescenti, ceva nuditate si umor cat mai brut cu putinta. Majoritatea filmelor de acest tip sunt taxate peste timp de IMDB, cotate fiind undeva intre 4,5 si 5,5. Asta nu le-a ferit de statutul de filme cult, existand o groaza de fani ai ceea ce unii numesc nisa „sex comedy”> In care au excelat italienii, daca imi este permis a afirma asta.

Dupa recent comentatul „The Lifeguard”, acest „The Way Way Back” este al doilea film tangential categoriei de filme mai sus mentionata care ma face sa imi regandesc opinia privind istoriile cu adolescenti nevoiti a isi descoperi aventura verii undeva la malul marii. Ambele filme abordeaza subiectul intr-o maniera ultrarealista si prefera, in locul unei explorari superficiale a filonului umoristic specific notiunii de vacanta, sa puna reflectoarele pe un aspect mai sobru al povestii. Drama unui pusti smuls din universul sau si tarat intr-o vacanta pe care nu si-o doreste. Clieseul acela stupid in care adultul STIE ceea ce ii va provoca extaz adolescentului … Well, afisul filmului spune adevarul. Cu totii am trecut prin asta …

Liam James, (Jack Linden pentru cei care stiu ce inseamna „The Killing”), face un rol impresionant reusind sa eclipseze, cu ajutorul unui personaj care i se potriveste ca o manusa, actori cu CV extrem de solid precum Sam Rockwell, Toni Collette sau Steva Carell. Acesta din urma, la unul dintre , daca nu cele mai bune, macar printre cele mai solicitante roluri ale carierei.

„The Way Way BAck” este un film care provoaca buna dispozitie, fara a fi, vreo secunda, in pericolul de a fi catalogat o comedie. Nu este asa ceva, cu toate ca parte dintre personaje sunt o pledoarie pentru zambet. Sau optimism, asa cum este cazul personajului „Peter” … Poate ca asta nu este mult, dar pentru mine este de ajuns pentru a il considera un film excelent. Cred ca isi merita pe deplin cotatia IMDB.

Identity Thief
octombrie 20, 2013

ith

Melissa McCarthy tinde a deveni una dintre figurile centrale ale comicului hollywood-ian actual. Cel putin in opinia mea. Am ajuns la filmul asta plecand de la interesul starnit de reprezentatia incantatoare a actritei in recentul „The Heat”. „Identity Thief” este mai slab decat filmul cu Sandra Bullock insa este o comedie placuta in care McCarthy demonstreaza ca poate aborda o paleta mai larga de personaje, chiar si in acelasi registru. Probabil a demonstrat de mult asta insa personal nu prea am avut de-a face cu filmele din CV-ul sau. Oricum, nici nu cred ca a avut prea multe roluri principale.

Am insa o problema cu filmul acesta. Personala. Filmul umanizeaza un tip de infractor pe care il detest din toata inima. Clonarea de carduri mi se pare o abjecta denaturare a mitului Robin Hood, una dintre cele mai mizerbaile activitati pe care le poate practica un individ cu ceva neuroni sub teasta.

„Identity Thief” ofera ocazia unei intalniri placute cu Eric Stonestreet (Cam, din „Modern Family”) si Jonathan Banks (fabulosul Mike Ermentraut, din „Breaking Bad”). SI cam atata. Umor moderat, o poveste tipica unui road trip movie, cu ceva peripetii si un happy end previzibil. IMDB mi se pare un pic cam dur. Cred ca filmul merita un 6.

Gulliver’s Travels
februarie 11, 2011

Opera lui Swift a reprezentat intotdeauna o piatra de incercare pentru cinematografie din cauza faptului ca efectele speciale devin obligatorii, intr-o proportie care tinde a supara. Mai ales ca nu intotdeauna acestea sunt reusite …

Filmul lui Rob Letterman, mai degraba un expert in animatie, nu face exceptie, intentia de a se adresa segmentului amator de 3D deviind o mare parte din resurse catre efectele speciale in detrimentul povestii si a umorului care pare deseori cam pueril, si cel putin o data de slaba factura …

Jack Black este unul dintre comediantii care ma fac sa acord atentie unui film, insa, semenea lui Rob Schneider, nu este intotdeauna inspirat in a isi alege rolurile. „Gulliver’s Travels” pare un film inutil, picat intr-un moment neinspirt ales. Ma gandesc ca un film de genul asta ar fi fost mai nimerit, candva, prin 2017 … Nu aduce nimic nou, desi incearca o adaptare modernista a povestii clasice.

In ciuda faptului ca este destul de superficial, filmul reuseste sa obtina cateva zambete, concluzia fiind ca nu este chiar detestabil, iar nominalizarile la Zmeura sau nota de pe IMDB par „rautacisme” cum ar spune un clasic in viata …  Chiar si cu indulgenta filmul nu se ridica prea mult peste un 5, asa ca decizia de a fi vizionat apartine fiecaruia …