Huacachina este numele unui sat situat in apropierea orasului Ica, din provincia cu acelasi nume, in sud vestul statului sudamerican Peru. Huacachina s-a dezvoltat in jurul unui mic lac natural, format intr-o zona desertica, dominata de dune de nisip. Locul, numit si „Oasis of America”, este o destinatie de vacanta pentru localnicii din Ica, dar devine tot mai popular printre turistii atrasi desporturi precum dune buggying sau sandboarding. O problema recenta a constituit-o scaderea nivelului apei lacului, cauzata de forarea unor puturi de catre proprietarii de pamant din zona, atrasi de perspectiva unor castiguri rapide ( o „chestie” care pare cunoscuta, nu-i asa ?, cum ar spune o zana autohtona). Solutia a fost alimentarea artificiala cu apa a lacului. In 1999 populatia satului era estimata la 155 persoane.
De fapt, strada „Gonçalo de Carvalho” din orasul brazilian Porto Alegre este detinatoarea acestui titlu neoficial. Locul a devenit celebru in momentul in care locuitorii orasului au luat pozitie impotriva unui proiect implicand, evident, un mall. In alta parte, turcii nu stiu inca cu ce s-au ales in urma unei actiuni aproximativ similare. Brazilienii s-au ales, insa, cu un peisaj urban absolut fabulos. Aproape 100 de arbori tipuana, plantati in anii ’30 de germani angajati la o fosta fabrica de bere locala, strajuiesc aproximativ 500 de metri de strada. Rezultatul ? Un peisaj halucinant care umileste pur si simplu arhitectura urbana din proximitate. Umilinta este putin spus …
sursa imagini : Rulez-t (am oarece rezerve privind doua dintre imagini, in care ar putea fi un alt tepui decat Roraima. Spectacolul este, insa, acelasi)
„Camino de las Yungas”, fabuloasa si, in acelasi timp, ingrozitor de dificila artera boliviana, este, pentru mine, una dintre cele mai spectaculoase privelisti ale planetei. Este motivul pentru care revin, a treia oara, cu cateva imagini …
„Encontro das Águas” este denumirea data de brazilieni confluentiei dintre Rio Negro si Rio Solimões, aceasta din urma fiind denumirea data de localnici cursului superior al Amazonului. Fenomenul intalnirii deloc doua fluvii este unul dintre cele mai importante atractii turistice ale orasului brazilian Manaus. Aici, apele diferit colorate ale celor doua rauri nu se amesteca pe o distanta de aproximativ 6 kilometri. Rio Negro are, asa cum sugereaza denumirea, apele de o culoare extrem de inchisa, aproape neagra, pe cand Rio Solimões are apele maloase, de culoarea nisipului. Fenomenul se datoreaza diferentelor de temperatura, densitate si viteza a celor doua rauri. Astfel, Rio Negro curge cu 2km/h , apele-i avand 28°C, in timp ce Solimões curge mai repede, cu 4-6 km/h, apele sale avand teperaturi in jur de 22°C. (sursa info : Wikipedia)
Un post legat de cele mai frumoase locuri din lume, pe Summerday, mi-a dat ocazia de a va recomanda un site exceptional, pe care l-am descoperit de curand. Insa o iau pe ocolite 🙂 …
Pana cand va fi demonstrat contrariul, daca mai este cazul, desi sper ca undeva, ascunse de ochii lumii, sa existe, inca, locuri senzationale, ei bine, pana atunci, Salto Angel sau Kerepakupai Vená, in dialectul Pemon, ramane cea mai inalta cascada a planetei, cu fabuloasa sa cadere de 979 metri. Cascada ia nastere atunci cand un afluent al Rio Carrao se prabuseste de pe un platou (tepui) numit Auyantepui, situat in regiunea Gran Sabana a statului Bolivar din Venezuela.
Imaginile sunt gasite pe Votrube insa cele originale , de o exceptionala calitate,provin de pe site-ul Air Pano, un proiect rusesc fabulos.
Sau, mai degraba, pe urmele eroilor lui Verne, avand in vedere ca francezul pare a fi fost mai putin plimbaret decat ar sugera uriasa sa opera, lasata mostenire visatorilor acestei lumi. „Aqua Expeditions” este un tour operator din Peru care ofera, in conditii de lux, sejururi de 3,4 si 7 nopti la bordul a doua ambarcatiuni transformate in hoteluri plutitoare. Ai astfel ocazia de a urca spre izvoarele Amazonului, in jungla peruana, pana in izolatul parc national „Reserva Nacional Pacaya Samiria”, teoretic fara spaima de a simti otrava micilor sageti suflate de catre indigeni.
O brosura senzationala poate fi descarcata aici. Blogul companiei poate fi vizitat aici.
Salar de Uyuni (sau Salar de Tunupa) este cel mai mare desert de sare din lume si este situat in sud vestul Boliviei, pe suprafata a doua dintre provinciile tarii, Potosi si Oruro. Aflata la poalele Anzilor, la o altitudine de 3,656 metri, aceasta campie de sare ocupa o suprafata de 10,582 km patrati pe care diferentele de inaltime nu variaza cu mai mult de 1 metru, fiind folosita de agentiile spatiale pentru a calibra altimetrele satelitilor care orbiteaza Terra.
Salina ocupa o zona unde, cu 30.000–42.000 de ani in urma, se afla un super- lac preistoric, Minchin. In timp, acesta a disparut in locul sau formandu-se alte cateva lacuri, evaporarea acestora ducand la formarea Salar de Uyuni. Crusta de sare, cu grosimi intre zeci de centimetri si cativa metri, acopera un lac cu apa salina suprasaturata, incredibil de bogata in Litiu, lac care are intre 2 si 20 de metri adancime. 50 pana 70% din rezervele mondiale de litiu sunt localizate aici.
In centrul salinei se afla cateva formatiuni stancoase, ramasite ale unor vulcani scufundati din perioada lacului Minchin. Aici pot fi zarite niste formatiuni asemanatoare coralilor si diferite fosile de vietuitoare subacvatice. Aproape lipsita de vegetatie, salina permite supravieturiea cactusilor si a altor cateva plante extrem de rezistente.
Trei specii de flamingo roz se inmultesc aici.Salina are o importanta economica majora. Se estimeaza ca ar contine pana la 10 miliarde de tone de sare din care mai putin de 25.000 de tone sunt extrase anual. Deasemenea aici sunt importante resurse de sodiu, potasiu, magneziu si borat de sodiu.
In Medellín, al doilea cel mai important oras al Columbiei, opulenta cartierelor exclusiviste se imbina armonios cu saracia din comunitatile din barrios, cele mai sarace cartiere ale orasului. In Comuna 13, cel mai sarac dintre acestea, oficialitatile au inaungurat in 26 Decembrie 2011 prima scara rulanta in aer liber din lume, spre uimirea dar si satisfactia locuitorilor. Acum, se va vedea daca acest demers va avea influenta la alegeri … Probabil ca da.
… atunci acesta ar fi aratat, cu siguranta, precum cel din imaginile de mai jos … Nu stiu, din pacate, unde se afla strania constructie … Peisajul este insa de vis …
LE : Inexprimabil mi-a dat pontul. Hotelul se numeste Magic Mountain Hotel (Montaña Mágica Lodge) si este situat in sudul statului Chile, in rezervatia naturala Huilo Huilo, renumita pentru padurile sale extrem de putin afectate de civilizatie.
“Carretera Austral” este numele dat unei autostrazi chiliene, numita in trecut Carretera General Augusto Pinochet. Aceasta strabate sudul statului, aproape 1,240 Km intre Puerto Montt si Villa O’Higgins, prin Patagonia rurala.
Autostrada asigura accesul catre regiunile Aisen si Los Lagos, extrem de slab populate, avand in jur de 100,000 de persoane. Cel mai mare oras de pe parcursul autostrazii este Coyhaique , un oras cu aproximativ 44,000 locuitori aflat la sud de Puerto Montt.
In anii ’50 si ’70 au fost incercari nereusite de a construi drumuri care sa lege comunitatile izolate ale acestei zone a statului Chile, insa abia in 1976, sub conducerea lui Pinochet, au inceput lucrarile la autostrada care avea sa devina unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructura din secolul XX ale statului chilian. Zona pe care o strabate autostrada este caracterizata de paduri dese, ghetari, lacuri,fiorduri si pantele abrupt ale Anzilor. Accesul este dificil pana si pe mare, mai ales iarna, din cauza conditiilor meteo extreme.
Interesul statului chilian a fost acela de a asigura prezenta sa in zona pentru a evita eventuale revendicari teritoriale, avand in vedere disputele teritoriale frecvente cu vecinii argentinieni, de care Chile depindea, avand in vedere dificultatea de a ajunge in zona sudica a tarii pe uscat sau chiar pe mare. Astfel, constructia autostrazii a cazut in sarcina armatei chiliene care a implicat peste 10,000 de oameni in acest proiect, soldat, pana la urma cu numeroase pierderi de vieti omenesti. Costul total al autostrazii a fost de aproximativ 200 de milioane de dolari, la cursurile vremii.
Autostrada a fost deschisa traficului in 1988, insa ultimii 100 de kilometri pana in Villa O’Higgins au fost inaugurati in 2000. Cea mai mare parte a lungimii sale, autostrada are o latime de 4,5 metri.
sursa imagine : Wikipedia (author : Jorge Morales Piderit)
De-a lungul autostrazii sunt necesare trei traversari cu ferryboats, cea mai importanta durand cinci ore, intre Hornopiren si Caleta Gonzalo. Aceasta ruta este practicabila doar in lunile Ianuarie si Februarie. In restul timpului este necesara o alta ruta care implica trecerea de cateva ori a granitei cu Argentina, pentru a putea reveni pe Carretera Austral.
sursa imagine : Wikipedia (author : Alexander Wellmann Catalán)
La deschidere, autostrada era integral neasfaltata, insa in fiecare an se adauga portiuni asfaltate. Ceea ce nu impiedica, ca in anul 2008 aproape jumatate din lungimea sa sa fie nimic altceva decat un “dirt road” cum ii spun australienii, deloc propice pentru transportul greu. In prezent soseaua este o renumita ruta turistica, avand in vedere parcurile naturale pe care le strabate…
Exista planuri pentru extinderea drumului catre regiunea Magallanes, ceea ce ar insemna construirea a 935 Km de drum, cu 9 treceri de ferryboat. Proiectul a fost initiat in 2007.
Cunoscut sub numele „Monte Roraima” in spaniola si portugheza, muntele Roraima este cel mai mare dintre masivele tepui ( masive muntoase a caror parte superioara se prezinta sub forma unui platou) care formeaza lantul Pakaraima, aflat in America de Sud.
Descris prima data in amanuntime de catre exploratorul englez Sir Walter Raleigh in 1959, Roraima se infatiseaza privirii sub forma unui platou de 31 Km patrati delimitati de laturi aproape verticale cu inaltimi de 400 de metri. Pe Roraima se gaseste punctul in care se intalnesc granitele a trei state, Brazilia, Guyana si Venezeula.
Situat in coltul sud estic al parcului national venezuelean Canaima, Roraima este considerat a fi printre cele mai vechi formatiuni geologice de pe Terra, avand aproximativ 2 miliarde de ani, fiind format in era precambriana.
Cel mai inalt punct de pe platou se afla in partea venezeuleana, pe latura sudica, poarte numele de Maverick Rock , si se inalta la 2810 m deasupra nivelului marii.
Multe dintre speciile de plante si animale de pe platou sunt endemice. La jumatatea secolului XIX, exploratorii britanici Sir Everard im Thurn si Harry Perkins au trecut in revista fauna si vegetatia platoului, iar despre aventurile lor se presupune ca au stat la baza romanului lui Arthur Conan Doyle, „The Lost World”. Aproape intreaga suprafata a platoului are infatisarea unei suprafete de gresie pe care se gasesc, din loc in loc, tufisuri.
Avand in vedere ca aici ploua aproape in fiecare zi, de-a lungul intregului an, torente rapide spala solul care ar putea sustine eventuala vegetatie, apele revarsandu-se din inalt si formand unele dintre cele mai spectaculoase cascade din lume.
Cu mult inainte ca lumea occidentala sa ajunga a admira Roraima, acest munte a avut o importanta deosebita in cultura si pentru spiritualitatea populatiilor Pemon din zona.
Roraima a fost primul tepui escaladat, autorul acestei premiere fiind im Turn in Decembrie 1884. In prezent majoritatea amatorilor de hiking escaladeaza muntele pe latura sa sudica, din Venezuela, fiind, in general, ghidati de catre localnici Pemon din satul Paraitepui.
Din, Paratepui este nevoie de o zi pentrru a ajunge la baza muntelui si apoi de inca o zi pentru a escalada „La Rampa”, un traseu natural in trepte care duce in varful muntelui. Pentru intoarcere ar fi nevoie de inca doua zile si pentru ca , in general, excursionistii petrec o zi si o nopate pe platou, asta face ca o aventura pe Roraima sa dureze cel putin cinci zile.
Alte rute sunt disponibile, dinspre Guyana sau Brazilia, insa acestea implica escalada dificila, inclusiv overhanging (traversarea unor portiuni cu inclinatie negativa), ceea ce le recomanda, in special, expertilor. Daca adaugam si autorizatiile necesare, avand in vedere ca zonele respective sunt parte a unor parcuri naturale, sau situatia conflictuala din rezervatia amerindiana Reposa-Serra do Sol, care asigura accesul catre partea braziliana a Roraima, ruta Paratepui ramane cea mai accesibila.
O alta metoda populara insa mult mai costisitoare este atingerea platoului pe calea aerului, cu elicoptere, calatorie disponibila din orasul venezuelean Santa Elena de Uairen.
Lençóis Maranhenses National Park este situat in nord estul Braziliei, in statul Maranhão, pe malul raului Preguiças.
Acoperind o arie de aproape 1,000 de kilometri patrati, parcul cuprinde o suprafata joasa, plata, cu nenumarate dune de nisip alb, care, in ciuda unor precipitatii frecvente nu sustin aproape deloc viata vegetala.
Desi aduce cu un desert clasic, Lençóis Maranhenses se afla la marginea bazinului Amazonian si are parte de un sezon anual umed care face ca intre dunele de nisip sa se acumuleze apa, formandu-se lagune albastre sau verzi, aflate la apogeul existentei lor intre Iulie si Septembrie.
Aceste lagune abunda in peste, in ciuda faptului ca dispar complet in timpul sezonului uscat.
Pe la inceputul „carierei” mele am postat cateva imagini de pe Yungas Road, una dintre cele mai periculoase sosele ale lumii. Recent, am gasit pe UWD alte cateva imagini …
Camino de las Yungas sau Yungas Road, este un drum de aproximativ 61 kilometri, care leaga capitala Boliviei,La Paz , de orasul Coroico, din regiunea Yungas, din Amazonia boliviana. Celebru pentru conditiile extreme in care se circula, soseaua a fost declarata in 1995 ca fiind „cea mai periculoasa sosea din lume”.Astfel soseaua cuprinde o singura banda de mers(latimea nu depaseste in general 3,5 metri), nu este asfaltata, devening noroioasa pe ti … Read More
sursa imagini : Hohota
Silence's Blog 