Godzilla
mai 18, 2014

gdz

Alaturi de noul „Planet of the Apes”, „Godzilla” a fost cel mai asteptat film al anului, in ceea ce ma priveste. Imi plac productiile astea imbuibate cu steroizi financiari, cu conditia sa imi stimuleze imaginatia. Am adorat primul „Godzilla” care mi-e mangaiat retina, cel din ’98, si nu am sa inteleg niciodata motivul pentru care a fost atat de criticat. Pana la punctul de a deveni film cult. Ceea ce, ca follower, nu ma deranjeaza catusi de putin.

Eram convins ca o sa imi placa noul „Godzilla”. Ma bazam si pe noul trend, nascut odata cu senzationalul „Pacific Rim”, un film care a dat tonul apetitului pentru „kaiju”, insa nu in forma clasica, neagreabila mie, cu tipi imbracati in costume caraghiase de cauciuc, ci cu monstri adusi la zi de puterea fara limite a tehnologiilor CGI. Well, mi-a placut noul „Godzilla”. Nu sunt, insa la fel de entuziasamt ca in cazul filmului lui Del Toro. Din doua motive.

In primul rand, „teapa” numita Bryan Cranston. Actorul caruia ii va fi imposibil a iesi din pielea fabulosului „WW” a fost unul dintre motivele pentru care am asteptat acest film. NU ma asteptam ca rolul sau sa aiba o pozitie periferica. Cu atat mai mult cu cat, atat cat a jucat, omul a ridicat vizibil nivelul productiei, dpdv al actingului. Odata Cranston iesit din peisaj, plus eroarea imensa de a distribui intr-un rol pur si simplu fara pretentii un actor de talia unui Ken Watanabe, „Godzilla” nu are altceva de facut decat sa se lase la mana efectelor speciale. Splendide, dar parca sub „Pacific Rim”.

A doua dezamagire si, in final, cea mai mare, a fost legata de poveste. Ma asteptam la orice dar nu la a transforma „Godzilla” intr-un Bruce Willis sau Will Smith. La dracu’, daca tot au dorit asta, puteau sa-i dea unuia dintre astia costumul ala de cauciuc (de care vorbeam mai sus) si ieseau mult mai ieftin …

Astfel, am avut parte de o experienta cu lumini si umbre. „Godzilla” este un excelent film de vara, un block buster despre acre aud ca isi va scoate banii. O sa il pot revedea de cateva ori, fara a ma plictisi. recunosc, insa, ca , pe de alta parte, ca fan al primei versiuni hollywoodiene, ma simt tradat de cliseizarea povestii si derapajul catre melodramatic. Ce rahat ? Ma intreb cine va mai avea curaj sa atace America, atat timp cat este aparata de Godzilla …

Lasand gluma la o parte. Mi-a placut …

Argo
ianuarie 27, 2013

arg

Candva, prin 1979, intr-o luna de toamna tarzie, cand Romania isi mana catre clase elevii care tocmai prestasera pe ogoarele si in viile patriei, undeva, prin Teheran, o mana de oameni erau haituiti. Evenimentul a intrat in istorie sub numele „Criza Ostaticilor”, fiind considerat un moment de cotitura al relatiilor intre Iran si USA, moment care reverbereaza si in acest moment si o va face, cu siguranta, si de acum inainte. Acel „incident” a fost unul dintre acele momente in care echilibrul unei intregi lumi sta, metaforic vorbind, in varful unui creion, rezolvarea acestora ramanand in umbra, eroii intamplarii avand soarta celor ale caror nume nu apar niciodata scrise pe mausolee. Cu exceptia cazurilor in care intamplarile sunt … declasificate.

„Argo” este un astfel de film. Affleck a facut o treaba buna, chiar daca precedentul „The Town” mi s-a parut mai lucrat din punctul de vedere al actingului.  Filmul sau are sapte nominalizari la Oscar, insa una singura concureaza pentru un premiu principal, si as spune ca si acela fara sanse, avand in vedere ca intra in cursa cu Walz. Desi interpretarea a fost impecabila, „Argo” nu poate trimite un actor pe scena pentru simplul fapt ca nu actorii stralucesc, nu personajele, ci actiunea filmului. Iar marele merit al lui Affleck este ca a reusit sa scoata o doza importanta de tensiune fara a exagera in vreun fel o misiune de rutina a CIA, executata in conditii extrem de delicate. Au fost facute cateva modificari ale povestii, pentru a obtine tensiunea, insa cred ca altfel, filmul ar fi riscat sa plictiseasca.

Nici o scapare in felul in care producatorii au recreat atmosfera vremii, inlcuzand aici vestimantati, aspectul personajelor, interioarele dar si scenele exterioare.

Film bun de tot. Oarecum supraestimat de catre IMDB (8,1).

Total Recall
noiembrie 3, 2012

 

Pentru mine, SF-ul a inceput, daca imi aduc bine aminte, cu cateva filme difuzate in stil  serial „foileton”(sau feuilleton, altfel spus) prin emisiunile lui Mironov&Hobana. Imi aduc aminte clar de fabuloaseke „Aliens” si „Big Trouble in Little China”, acesta din urma nefiind un SF propriu-zis ci  un etalon in ceea ce privea efectele speciale ale epocii. Tot intr-o astfel de emisiune am vazut si niste secvente dintr-un film ce avea sa ma debusoleze dpdv al scenariului si pe care,pna ala aparitia celui de-al doilea Terminator aveam sa il consider cam cum este vazut in prezent „AVATAR”, adica momentul in care televiziunea a demonstrat ca poate inventa orice … Este vorba de „Total Recall”v.90, un film extraordinar care avea sa defineasca drumul de urmat catre SF-ul distopic al anilor ’90. Cel putin, in ceea ce priveste filmele de luat in seama ale genului …

N-as putea spune ca versiunea 2012 a povestii inspirate de K. Dick este o copie a clasicului din anii ’90. Este un remake, insa are propria identitate, capatata in primul rand prin relocarea actiunii, inlocuind spatiul cu o calatorie verniana pe vechea noastra si unica, deocamdata, planeta. Apropos, mi-a placut ideea cu imponderabilitatea ! … Lasand la o parte, satisfactia de a vedea un film dintr-un gen vis-a-vis de care am senzatia ca cineva incearca sa il revitalizeze, as spune ca TR2012 este net sub TR1990.  Cred ca singurul element la care versiunea noua il depaseste este personajul iconic cu trei ţâţe, probabil una dintre cele mai bune viziuni futuriologice ale sexualitatii aduse in scena de catre Hollywood. cea mai buna, de fapt … Tipa din 2012 este , parca, mai aratoasa decat cea care il lasa rece pe Arnie …

Ca sa revin la filmul de fata, efectele speciale sunt in regula desi reprezinta o colectie a elementelor vizuale deja folosite de-a lungul ultimilor 20 de ani de filmele al caror subiect se invart in jurul creierului pozitronic.  Nici actorii nu sunt de blamat, Farell facand chiar un rol bun. Cu o distributie solida filmul ofera ceva satisfactie, efectul oarecum negativ produs asupra publicului (conform statisticilor box office) fiind, in opinia mea, legate de caracterul destul de limitat al povestii. Dick a fost un geniu, povestea lui a fost geniala, insa in jurul ei s-a brodat de atatea ori incat era greu ca acum, in 2012, sa mai surprinda cu ceva.

Oricum, un film decent. Final sufocat de clisee. 6,3 p IMDB. Il vad undeva la peste 6,5 dar nu cu mult. Este, totusi, mai aproape de 7 decat de 5, hai sa fim seriosi  !!! …

Cinefilia : Melania, Marian, Adina,  Jovi, Piratul Cinefil, Angela, Teo, Radu, Daniel Urda, Julia

Cel mai ? …
aprilie 15, 2012

 

Cum poti cataloga un show centrat in jurul subiectului „droguri”, un show care devine in timp record un drog, el insusi, un drog care creaza o dependenta in cel mai pur sens al cuvantului ?…

Cum poti cataloga un show care propune un scenariu a carui fluenta desfide iremediabil orice forma de „tragere de timp” ? Un serial de tipul „anti-cliseu”, un serial care exhiba o inventivitate fabuloasa intr-o perioada in care inspiratia scenaristilor tinde a trimite din ce in ce mai rar semne de viata, pierduta intr-un spatiu inert, intesat de imitatii din ce in ce mai iritante …

Nu imi aduc aminte a fi vazut personaje atat de vii, atat de credibile in evolutia/involutia lor, precum cele create de genialul Gilligan. Acest serial este un adevarat laborator care produce un drog, ale carei efecte iau forma sindromului Stockholm. Esti rapit intr-un univers violent, brutal, te afli in compania unor personaje care intr-un fel sau altul, vand moarte si, totusi, ajungi, invariabil, ca atunci cand un sezon ia sfarsit, aceste personaje sa iti lipseasca, indiferent ca este vorba de inimosul rebel Jesse, geniul disperat Walter sau enigmaticul Mike. Personajele serialului ajung, mai devreme sau mai tarziu, a ti se insinua in suflet pentru ca sunt, pur si simplu, memorabile.

Adaugand charisma incontestabila a personajelor negative, detaliile marunte, absolut geniale, presarate de-a lungul actiunii, umorul fabulos al unui Saul Goodman sau autoironia subtila a lui Hank Schraeder, coloana sonora nascuta pentru acest serial, nu inserata, ei bine, adaugand toate acestea, rezultatul este coplesitor.

Este greu a spune daca acesta este cel mai bun serial din istorie, cu exceptia cazului in care esti vreo eciclopedie gestionata de vreun soi de inteligenta artificiala infailibila.  Este greu a spune chiar si daca este cel mai bun serial al momentului, avand in vedere ca fiecare show isi are cohortele sale de fani.

Din punctul meu de vedere, exista un singur concurent, iar acesta este „Games of Thrones”. Din punctul meu de vedere, orice ar fi scris pe materialele promotionale, acolo nu a fost strecurata nici cea mai mica urma de miciuna. Din punctul meu de vedere, „Breaking Bad” este. „Cel mai” …

ps. Lusio % Babitz … ma inclin ! Capitulare totala 😉

Cinefilia : Marian, Adina, Jovi, Piratul Cinefil, Poison Whiskey, Teo, Angela, Laura, Cronicile Ancutei, Fructitza

Detachment
aprilie 9, 2012

 

Un personaj haituit de un trecut traumatizant, un om suspendat deasupra unui hau in care aluneca si dispar propriile-i sentimente, propriile-i valori si propira-i persoana, ramanand in urma ceea ce el insusi defineste a fi o non-persoana… O paralela taioasa si lipsita de romantism intre batranetea invaluita in uitare, decrepita si apropate moarta, si tineretea rebela, care isi neaga propria-si vigoarea, alegand, in schimb, autodistrugerea …

„Detachment” este o capsula cu depresie sub presiune, o mostra de hiperpesimism livrat fara scrupule, o disectie pe viu in realitatea imediata, expundand hidosenia unui viitor care tinde a fecunda. Un film realizat intr-o maniera care aminteste izbitor de stilul introspectiv al lui malick, un film regizat, insa, de semnatarului legendarei pelicule „American History X”. Nu intamplator, ca si manifestul antirasism, si „Detachment” este un banner care exhiba in vazul tuturor o problema acuta a Americii actuale, in acest caz, deprecierea sistemului de invatamant american, mai exact, in zona low-cost.

Adrien Brody este absolut senzational in acest film. Ma intreb daca a fost vreodata altfel si, inca o data, raspunsul ramane „Nu”. In plus, filmul propune o serie de actori uriasi la sustinere, dintre care James Caan si  Lucy Liu se ridica evident la nivelul lui Brody, marea revelatie fiind cvasidebutanta Sami Gayle, o „fresh face” despre care, cu siguranta, se va mai auzi.

7,6 pe IMDB si doar 5.7 pe Rotten Tomatoes. Un film greu care te prinde sau te plictiseste. Definitiv, in ambele cazuri. Este un film bun, pentru a nu ma pierde printre epitete. Este varianta necosmetizata a lui „Dangerous Minds”. Este unul dintre acele filme care, incet, incet, iti sterg zambetul exersat de pe fata. Zambetul acela desenat zilnic de conformism si political correctness.

„Detachment” este un film care nu vinde … flori si raze de soare. Livreaza o serie de adevaruri mitraliate cu obida. Pentru asta, Kaye merita tot respectul.

John Carter
martie 13, 2012

 

Voi pleca de la ideea ca nu voi adera la o anumita opinie pe care am auzit-o, inca de la iesirea din cinematograf, si anume aceea ca scenariul filmului abunda de momente lipsite de logica. Practic, poti gasi asa ceva, fara indoiala, dar ma tem ca demersul te condamna la a trece pe langa magia filului, pe care o gasesc incontestabila. Pana la urma, mi se pare aiurea sa cauti sau sa te aspeti la a gasi logica si realism intr-un film al carui subiect pleaca de la presupunerea ca exista viata pe Marte … daca insisti pe pista asta, probabil ai nimerit la filmul nepotrivit.

Exista un anumit tip de filme care nu m-au atras, de la Flash Gordon, incoace. Anume cele care propuneau decoruri maiestuoase, plasate pe planete straine, in care spatiile largi, goale si cu fundaluri in forme geometrice imi starneau o stare repulsiva, care se transforma in dezamagire, mai ales spre final, cand decorurile se prabuseau in bucati uriase de carton, scene plictisitoare si pentru un copilul care eram atunci. Di n cauza acestor decoruri nu am placut niciodata seria “Superman” si am ridicat o spranceana si aseara, la “John Carter”. Din fericire superproductia semnata de stanton atinge doar tangential stilul acela care a ruinat, in opinia mea,mare parte din perceptia asupra recentului “Thor”.

“John Carter” propune o cu titul alta lume. Am auzit opinii ca producatorii s-au inspirat din “Avatar” sau “Star Wars” ceea ce, din punct de vedere vizual, este evident. Lumea din “John carter” are dezavantajul de a fi readusa la viata, la o astfel de amploare a proiectului, abia acum, la 100 de ani de la momentul in care personajul prindea viata in lumea literara. Poate ca acest “John Carter” este tributar revolutiei 3D starnite de Cameron sau universului incredibil imaginat de Lucas, insa toate aceste productii au a multumi, voalat sau direct, operei lui Burrougs.

Lumea martiana imaginata de Disney este fabuloasa desi anumite scene sufera, fiind departe de a fi perfecte. Ma refer mai ales la scenele de conflict care implica personaje umane, calculatorul facand o treaba cu mult mai buna in acest urias proiect.  Nu mi-au placut deloc costumele, le asociez direct cu genul de film care imi repugna si de care vorbeam mai inainte. Reafirm, insa, ca CGI-ul m-a incantat iar Barsoom  nu mi se pare cu nimic mai prejos decat Pandora. Un alt lucru care mi s-a parut exceptional a fost seria de insertii western, scene realizate perfect, mult peste anumite momente din aventura martiana a eroului.

Despre actori si despre poveste in sine, nu ar fi multe de spus. Superficialitatea este evidenta, insa trebuie trecuta prin filtrul faptului ca subiectul urmeaza cursul unei povesti scrise in urma cu 100 de ani, un moment in care tipologia eroului standard era cu totul alta decat cea impusa de alde Statham sau Stallone. Indiferent la critici, filmul mi-a placut. M-a incantat. Ca unul care am citit cateva din cartile lui Burroughs, nu imi voi renega eroii copilariei. In seara asta o sa visez frumos. Voi fi pe Barsoom …

Foarte rar am intalnit un film a carui cotatie sa fie in urcare pe IMDB. Acum cateva zile, “John Carter” avea 6’8. Acum are 7,0 …

Breaking Bad
februarie 28, 2012

 

Straniu, a discuta despre un serial la aproape patru ani de la lansare, insa, avand in vedere ca nu sunt un addict al povestilor spuse in nenumarati ani, probabil mi se va ierta intarzierea…

Serialul asta nu rezona cu interesul meu si nu m-as fi interesat despre el fara insistenta vecina cu obsesia a doi dintre comentatorii mei, Lusio in online, si Babitz in real life …

„Breaking Bad” este o capodopera si se aud unele voci care il urca, chiar, pe pozitia celui mai mare serial facut vreodata. Exagerat, evident, insa exista foarte putine seriale care sa poata transforma afirmatia intr-una exagerata. Sincer, nu ma pot gandi decat la deja miticul „Games of Thrones”. Ce atrage la acest serial este povestea, banala, foarte des abordata, prezentata insa, dintr-un cu totul alt punct de vedere decat de obicei. Universul din spatele iadului junkie este prezentat cu un umor negru absolut senzational, serialul fiind, din punctul asta de vedere, inegalabil. Bryan Crangston si Aaron Paul fac un cuplu exceptional, cei doi actori dand nastere unor personaje impecabile.

Este tarziu a mai face parada de epitete, probabil ca toata lumea stie cu ce se mananca „Breaking Bad”. Un spectacol urias.  Urias …