In general, cliseul clasic al Paradisului terestru implica imaginea unui atol. Laguna cu ape incredibil de albastre, nisip alb si verdele fabulos al cocotierilor. Realitatea ascunde cateva adevaruri extrem de dure. Apele periculoase, coralii extrem de taiosi, apa dulce mai scumpa decat aurul, iar asta in cazul in care ai norocul unei lentile Ghyben-Herzberg … Crabul de cocotier este considerat cel mai amre rtropod in viata si, probabil, limita superioara a dimensiunilor la care poate ajunge in conditiile atmosferei terestre actuale o vietate dotata cu exoschelet. „Chestia” asta poate atinge pana la doi metri de la un picior la altul si aproape 4 kg greutate. Crabul, cunoscut a urca pe trunchiul cocotierilor si a sfarama nucile acestora pentru a se hrani, este intalnit destul de rar in zonele dens populate, insa urmareste zona de distributie a cocotierului din Oceanul Indian si Oceanul Pacific. Asa ca, in cazul in care alegi a iti ancora yacht-ul in laguna unui atol izolat, aproape sigur vei avea ceva „surprize” … de proportii.
sursa Wikipedia (author : Pïnpin; cu rosu – populatii principale)
Maupihaa, cunoscut si sub numele de Mopelia, este un atol care face parte din grupul Leeward (Insulele de sub Vant) al insulelor Societatii din Pacificul de Sud. Cel mai apropiat vecin este atolul Manuae, aflat la 72 Km sud est.
Atolul are oforma trapezoidala, avand o lungime de aproximativ 8 km si cuprinde laguna care atinge pana la 40 metri adancime. Trei dintre laturile atolului sunt formate din recifi scufundati . Exista un singur pasaj ingust catre laguna( 200 de metri lungime si maximum 25 latime), acesta fiind situate in partea vestica a atolului. Latura estica este formata dintr-o insula ingusta, dens impadurita cu cocotieri, numita Motu Maupihaa. Alte cateva insulite sunt imprastiate pe atol, suprafata totala de uscat fiind de 2.6 Km patrati. Atolul este un paradis al pasarilor de mare dar si pentru testoase.
Singurul sat de pe atol este situate pe Motu Maupihaa si numara in 1985 doar 10 locuitori. In prezent, official, atolul ar fi locuit de 10-15 persoane, membri a doua familii, insa nu toti sunt rezidenti permanenti. Prin anul 2000 s-au inregistrat chiar 45 de locuitori pe insula. Legatura cu exteriorul se realizaeaza prin intermediul unui vas, o data pe luna, fara a fi vorba de un program regulat.
Maupihaa este vizitat des de catre yacht-uri private, vizitatorii fiind primiti cu caldura de catre locuitori. O problema a reprezinta lipsa facilitatilor medicale, in caz de urgent solutia fiind un zbor de doua ore cu hidroavionul pana in Tahiti.
Acest atol a fost locuit inca din vremuri stravechi de catre polinezieni, lucru atestat de descoperiri arheologice (marae, artefacte). Primul European care a ajuns aici a fost Samuel Wallis, in 1767. In 1917 insula a fost inchiriata de o companie din Papeete, care a angajat trei oameni pentru a obtine copra , a pescui testoase si a creste gaini si porci. Mai tarziu, o alta firma a preluat insula, plantand un numar mare de cocotieri. In prezent copra este considerate de locuitori mai profitabila decat culegerea de scoici de perle, care abunda in laguna. Turismul este inexistent, infrastructura lipsind cu desavarsire.
In acelasi an, 1917, Contele Felix von Luckner aflat la bordul vasului Seeadler, vas angajat intr-o calatorie cu scopuri militare legate de operatiunile WWI, a incercat sa stabileasca o colonie pe atol. Vasul fiind prea mare ca s patrunda in laguna a fost ancorat in larg, insa, curand, Seeadler a fost aruncat pe tarm de marea agitate. Contele si 50 de oameni au devenit naufragiati. Von Luckner si cativa dintre oamenii sai s-au imbarcat pe o barca incercand sa ajunga la 3,200 km departare, in Fiji, unde intentiona sa captureze o nava sis a se intoarca pentru a isi salva oamenii ramasi in urma. Planul nu a mers prea bine, intrucat, desi germanul a ajuns in Fidji, aici a fost capturat de catre britanici, petrecandu-si mare parte din perioada de razboi in Noua Zeelanda.
Intre timp, cei ramasi pe Mopelia au capturat un vas francez care a acostat langa atol, ajungand apoi in insula Pastelui unde au fost retinuti de catre autoritatile chiliene. Patru americani au evadat, si cu ajutorul unei simple barci au calatorit alti 1,600 Km pana in Pago Pago, Samoa Americana.
Sapwuahfik , cunoscut in trecut sub numele Ngatik, este un atol care face parte din statul Pohnpei din Insulele Caroline, parte a Statelor Federate ale Microneziei.
sursa imagine : Wikipedia (Author: Aotearoa from Poland)
Atolul se afla la 138 Km nord-vest de insula Pohnpei si la 320 Km nord est de Nukuoro. Este format din 10 insulite situate pe un recif. Singura insula locuita sic ea mai mare este Ngatik ( 0.91 Km patrati), situate in extremitatea vestica a atolului. Acesta are 22,5 Km lungime si pana la 9,6 Km latime. Laguna are o suprafata de 78.56 Km patrati, in timp ce suprafata atolului, incluzand insulele si reciful atinge 114 Km patrati. Cele 10 insule nu au o suprafata totala mai mare de 1,75 Km patrati. Singura trecatoare catre laguna se afla pe latura sud estica a cercului de corali.
In afara de Ngatik, sase dintre cele mai mari insule sunt folosite de localnici pentru cultivarea cocotierilor si a legumelor taro dar si pentru cresterea porcilor si a gainilor. Un numar de 12 cladiri locuite temporara se afla pe aceste insule. Dintre cele sase insule, Peina (0.21 Km patrati), aflata in nord, si Wat (0.28 Km patrati), aflata in extremitatea estica, sunt cele mai importante. Toate insulele sunt acoperite de vegetatie densa, in principal cocotieri dar si alte plante tropicale precum Cordia subcordata, Tournefortia spp., Scaevola spp. si Ficus spp.
Descoperit in 1773 de catre Felipe Tompson, atolul este cunoscut mai ales datorita “Masacrului din Ngatik”.
In 1836, capitanil CH Hart si echipajul sau de cautatori de comori (“beachcombers”) au ajuns pe atol la bordul vasului commercial “Lampton”, din Sydney. Acestia se aflau intr-o calatorie a carei tinta era culegerea de carapace de testoasa, scoici pretioase si alte produse marine ce puteau fi tranzactionate pe bani frumosi la acea vreme. In timp ce se aflau pet arm, Hart si oamenii sai au zarit ceva ce au considerat ca este o impresionanta colectie de carapace de testoase, extreme de valoroase. Incercarea lor de a le cumpara a fost sortita esecului, rezultatul insistentei lor fiind izgonirea lor de insula.
In Iulie 1837, Hart se intoarce alaturi de un echipaj inarmat si doua canoe de mercenari din Pohnpei.Razboinicii de pe Sapwuahfik i-au asteptat pet arm, astfel ca Hart si-a condus oamenii pe o alta insula a atolului. A doua zi, oamenii lui Hart au atacat Ngatik si au masacrat majoritatea barbatilor de pe insula. Dupa unele surse doar un barbat a supravietit, in timp ce altele estimeaza ca au scapat 20 de barbate, salvandu-se la bordul unei canoe. Desi atacatorii nu au atentat la viata femeilor, multe dintre localnice au luat viata copiilor lor si apoi s-au sinucis. Dupa masacru, Hart si companionii sau au descoperit ca acea comoara dupa acre se intorsesera era de fapt un depozit fara valoare de cateva zeci de kilograme de carapace de testoase.
Dupa plecarea lui Hart, o parte dintre oamenii sai si dintre mercenarii din Pohnpei au ramas pe Ngatik si s-au insurat cu femeile supravietuitoare . Acestia au dat nastere unei noi culture si limbi vorbite, numita creola “Ngatik Men”. Conducator al atolului a fost numit unul dintre aventurierii lui Hart, Patrick Gormon.
Doi ani dupa tragedie, Hart a fost investigat, insa impotriva acestuia nu s-a luat nici o masura punitiva. O poveste clasica, din Pacific …
Taravai este a doua cea mai mare insula a grupului de insule Gambier. Acestea din urma, numite si Mangareva Islands, sunt un mic grup de insule din Polinezia Franceza, situate in extremitatea sud estica a arhipelagului Tuamotu , de care sunt frecvent separate din cauza culturii lor, similara celei din Insulele Marquesas, dar si din cauza structurii lor geologice. In timp ce Tuamotus cuprind cateva lanturi de atoli coraligeni, insulele Gambiers principale au origine vulcanica, desi sunt prezenti si cativa atoli de corali precum Papuri, Puaumu sau grupul Tokorua.
Taravai se afla la 1,5 km sud vest de insula principala a grupului, Mangareva, si la 300 Km nord de Angakauitai. La mica distant de tarmul estic al insulei se afla o alta, de mici dimensiuni, numita Ilot Motu-o-ari. Taravai are o suprafata de 5,7 Km patrati. Inaltimea maxima a insulei atinge 256 metri. Insula este impadurita, putand fi intalniti numerosi arbori de cafea.
Singurul sat locuit (intreaga populatie numara trei locuitori in 2002) se numeste Agonoko si se afla pe marginea unui golf, pe tarmul estic. Alte localitati abandonate sunt Aga-nui, in nord vest, si Agakau-i-uta, in sud est.
Aproape abandonata, Taravai face parte dintr-un grup de insule care intre secolele X si XV au fost locuite de cateva mii de locuitori. A fost o perioada de schimburi intense cu populatiile din Marquesas, Society Islands sau Pitcairn. Dezvoltarea societatii a dus la despadurirea masiva a insulei principale, Mangareva, ceea ce a avut efecte devastatoare asupra grupului de insule. Folclorul local vorbeste de conflicte violente care au degenerat in cannibalism, legendele fiind confirmate de descoperirile arheologice. primul european care a ajuns aici a fost englezul James Wilson, in 1797.
Preotul iezuit Belgian Honore Laval a ajuns aici in 1834 si a intemeiat o biserica catolica. Din nou istoria vorbeste de distrugere si sange, populatia insulei scazand cu pana la 5,000 de persoane in doar 10 ani. In 1846, Laval a fost declarat nebun si trimis in Tahiti, unde a murit in 1880.
Destinul tragic al insulelor Gambier a continuat cu presupusele efecte ale iradierii in urma testelor nucleare din Mururoa. S-au facut teste de catre francezi dar nu au fost publicate niciodata.
Poluwat, cunoscut si sub numele Polowat sau sub denumirea veche Puluwat, este un atol de corali aflat in zona nord vestica (Pattiw) a Chuuk, unul dintre cele patru state care formeaza Federated States of Micronesia. Insula Alet este cea mai vestica formatiune terestra a statului Chuuk.
Atolul cuprinde cinci insule cu o suprafata totala de 3.4 Km patrati. Acestea sunt Poluwat (in est), Bangelab si To (aflate intre cele doua insule mari), Alet (insula mare cu forma alungita) si Sau (cea mai mica, aflata in sud, de doar 0.02 metri patrati). Laguna atolului este extrem de mica, spre deosebire de lagunele celorlalti atoli micronesieni, astfel ca suprafata totala a atolului este de doar 7 km patrati.
Alet si Poluwat, insulele mai mari, sunt acoperite cu arbori de paine in centru si cocotieri de-a lungul tarmului. Insulele mici sunt acoperite de vegetatie insa au relativ putini cocotieri.
In coltul vestic al atolului, pe insula Alet se afla ruinele unor buncare japoneze din WWII precum si un far din beton cu o inaltime de 40 metri. Alte ramasite ale infrastructurii japoneze sunt imprastiate pe Alet, inclusive o nava esuata pe o plaja in urma unui atac American. Pe fundul lagunei se afla un avion american din perioada razboiului. Atolul gazduieste si o statie radio pe insula Poluwat.
Atolul se extinde 26 Kilometri in partea sa sud estica cu Uranie Bank, o zona cu adancimi intre 11 si 61 metri. Uranie Bank si Poluwat sunt considerate ca facand parte dintr-un atol in mare parte scufundat a carui suprafata este de aproximativ 332 Km patrati. La aproximativ 5 Km vest- nord vest departare de Alte Island se afla o alta formatiune scufundata de corali, Enderby Bank, cu adancimi de pana la 16 metri.
Rakahanga este unul dintre cele mai izolate si mai neatinse colturi ale Terrei. Parte a Insulelor Cook, atolul se afla la nu mai putin de 1,248 km de capitala statului, Rarotonga. Cel mai apropiat atol este insula -sora Manihiki, aflat la aproximativ 42-44 Km departare. Are o lungime de aproximativ 4 Km de la nord la sud si o latime de 2,4 Km.
Atolul cu forma rectangulara, situat la 1,111 Km sub Ecuator, cuprinde doua insule mari si sapte insulite (motu)(eu am numarat doar sase), dispuse in jurul unei lagune putin adanci si delimitate de o bariera de recifi de corali. Dintre cele doua insule mai mari, cea sudica are o lungime de 3.6 km de-a lungul tarmului exterior si o latime de pana la 8oo de metri. Insula nordica are o forma de potcoava, avand o lungime de 6.4 Km de-a lungul tarmului oceanic si o latime de pana la 400 de metri si prezentand cateva golfulete ale lagunei care demonstreaza ca la origine insula nordica a fost un sir de insulite mai mici. Insulele sunt atat de joase incat ridicarea nivelului marii a devenit o problema majora, amenintand serios acest paradis izolat.
Intre insula sudica si cea nordica, pe tarmul estic se afla cinci motus, Akaro, Motu Ngangie, Huananui, Motu Mahuta si Motu Okakara, in timp ce in coltul sud vestic al atolului cele doua insule mari sunt despartite de insula Te Kainga, acolo aflandu-se si cea mai mare trecatoare dintre ocean si laguna. Singurul sat, Rakahanga, se afla in vecinatatea acestei trecatori. Anumite surse indica existenta a cinci sate, insa se presupune ca este vorba de cinci familii care locuiesc in acelasi sat. Locuitorii fac parte din doua triburi Whakaheo, Matakeinanga si Tukuwhare. Lima nativa este o combinatie intre dialectul local si limba din Manihiki. Populatia a suferit oscilatii de-a lungul timpului, din cauza exodurilor periodice catre Manihiki sau Rarotonga.
Suprafata totala a atolului este de aproximativ 4 Km patrati, aici locuind 140 de locuitori, dupa recesamantul din 2006. Insula dispune de mult mai mult paman fertil decat Manihiki, aici cultivandu-se puraka – o specie de taro, papaya (pawpaw), breadfruit(arborele de paine) si banane. Vegetatia este luxurianta, potecile de pe insule fiind strajuite de arbori de paine, in timp ce cocotierii si arborii pandanus formeaza adevarate paduri. Sursele de venit ale insulei sunt completate de productia de copra si de palarii din frunze de cocotier si pandanus, vandute catre Rarotonga. Pana de curand, din cauza adancimii insuficiente, laguna nu putea suporta fermele de perle, insa in prezent exista aceasta posibilitate. Crabii de cocotier si testoasele sunt din abundenta, iar pe recifii exteriori se poate pescui cu succes. In Ianuarie are loc o competitie de pescuit ton, localnicii prinzand si 200 de exemplare pe zi.
Atolul este extrem de izolat, desi aici se afla o pista de aterizare, aflata in sud vestul insulei nordice. Cea mai probabila cale de acces este pe mare, cu barci, dinspre Manihiki si mult mai rar dinspre Rarotonga. Air Rarotonga face curse saptamanale intre Manihiki si capitala statului.
Se presupune ca insula a fost descoperita de Magellan, in 1521, insa nu s-au descoperit dovezi palpabile care sa sustina acest lucru. Altfel, sursele istorice afirma ca Rakahanga ar fi prima dintre insulele Cook care a fost vizitata de catre o nava europeana. Una dintre ultimile mari expeditii de explorare ale Imperiului spaniola ajuns aici in 1606, sub comanda lui Pedro Fernandes de Queiros. Spaniolii au descris insula si cultura acesteia, notand ca atolul era locuit de aproximativ 500 de locuitori, fiind socati de frumusetea acestora, ceea ce a atras atolului denumirea ” Isla de Gente Hormosas”.
Urmatoarea vizita nu a avut loc decat abia in 1820, cand vasele Vostok si Mirni au ajuns aici, sub conducerea exploratorului Fabian Gotlieb von Bellinghausen, care a cartografiat atolul si i-a stabilit cu exactitate coordonatele geografice. Atolul a fost numit „Grand Duke Alexander Island”, insa exploratorii au notat ca localnicii i-au atacat incercand sa ii provoace. In timp, insula a fost rebotezata de cateva ori, purtand, de-a lungul vremii, numele de Reirson Island, Little Ganges Island, Ile Francis, Ile de la Princesse Marianne.
Rakahanga a fost crestinata incepand cu 1857 iar din 1889 a devenit protectorat britanic, dfiind inclusa intre granitele Noii Zeelande in 1901. Revendicata prin Actul Guano de catre USA, insula a revenit statului Cook Island in 1980 printr-un tratat intre cele doua state.
Atolul Farquhar face parte din grupul cu acelasi nume (alaturi de Saint-Pierre, Providence Atoll si Wizard Reef), situat in sud estul Insulelor Exterioare (coraligene) ale statului Seychelles la o distanta de 770 Km de insula principala a arhipelagului, Mahe. Este cea mai sudica formatiune a statului insular.
Cu o forma relativ ovala, atolul are o suprafata totala de 170.5 Km patrati, inclusiv laguna, doar 7.5 Km patrati fiind reprezentati de pamant uscat. Insulele sunt situate pe latura estica a atolului cu exceptia a trei insule minuscule situate in vest ( Depose, Milieu si Lapin). Cele mai mari insule sunt South Island situata in est si North Island situata coltul nord estic al atolului. Intre acestea doua se afla insulele Manaha, un grup de trei petice de pamant. In sud se afla Goelette island. A zecea formatiune se numeste Bancs de Sable, insa eu nu am reusit sa o identific. Presupun ca sunt bancuri de nisip fara vegetatie, situate in partea vestica a atolului.
Toate insulele au origine coraligena si sunt formate din nisip, dunele atingand in unele locuri pana la 10 metri deasupra nivelului marii. Insulele sunt acoperite de o vegetatie tropicala luxurianta, abundand cocotierii si arborii Casuarina( in trecut, pe Farquhar a functionat o plantatie de copra). Singura insula locuita este North Island, o asezare cu 15 locuitori si o zona de ancorare cu iesire la ocean, fiind situata in extremitatea vestica a insulei. In partea nordica se afla o pista de aterizare folosita de chartere care sosesc dinspre Mahe.
Farquhar a fost descoperit in 1501 de catre portughezul Joao da Nova ai a purtat numele acestuia pana in 1824 cand a primit numele guvernatorului insulei Mauritius, Sir Robert Farquhar. Cu siguranta, insa, atolul a fost cunoscut navigatorilor arabi din vechime. Intre 1965 si 1976, atolul a facut parte din posesiunile britanice din Oceanul Indian. In prezent este un paradis al pescuitului …
Îles Glorieuses, cunoscute si sub numele Glorioso Islands, sunt un grup de insule si stanci, aflate in nordul Canalului Mozambic (dintre Madagascar si Africa), si care se afla in prezent in posesia Frantei. Grupul, cu o suprafata totala de aproximativ 7 Km patrati, se afla la o distanta de circa 160 Km nord vest de Madagascar.
Arhipelagul este format din doua insule, Grande Glorieuse si Ile du Lys, precum si de opt formatiuni stancoase dintre care doar trei sunt denumite (Wreck Rock, South Rock si Verte Rock). Toate sunt parte a unui recif de corali care include si o laguna. Insulele sunt joase si plate, inaltimea maxima fiind de 12 metri desupra nivelului marii, aceasta fiind atinsa de o duna aflata in nord-estul Grande Glorieuse.
Grande Glorieuse are o forma aproape circulara, avand un diametru de aproape 3 Km. Este acoperita de o vegetatie densa, formata in general de cocotierii unei vechi plantatii si arbori casuarina. In largul coastelor sale se gasesc locuri de ancorare iar aici se afla si o pista de aterizare cu o lungime de 1300 de metri.
Ile du Lys se afla la 8 Km nord-est de Grande Glorieuse. Are o lungime de 600 de metri si este formata din dune de nisip acoperite cu tufisuri si mangrove. Plajele sunt loc de depunere a oualelor pentru o importanta populatie de testoase in timp ce insula este gazda pentru un mare numar de pasari marine. Aici, in trecut, s-a excavat guano.
Insulele se bucura de o clima tropicala si se afla in calea ciclonilor care se formeaza in Oceanul Indian. Apele acestora sunt populate de o fauna marina bogata, laguna fiind populata printre alte specii de delfini.
Descoperit, probabil, de malgasi sau arabi, inca din secolul VII, arhipelagul a fost denumit si locuit incepand cu 1878 de catre un francez, Hippolyte Caltaux, care a pus bazele unei plantatii de cocotieri. In 1892 insulele au devenit posesiune franceza, iar din 1914 pana in 1958 au fost concesionate unor companii din Seychelles.
In prezent, insulele sunt rezervatie naturala, aici fiind o statie meteorologica intretinuta de Legiunea Straina, aflata in extremitatea estica a pistei de aterizare.
Insulele se bucura de o ZEE de 48,350 Km patrati, aceasta zona economica exclusiva fiind motivul pentru care insulele sunt subiectul mai multor revendicari. Atat Madagascarul cat si Insulele Comore si Seychelles considera ca Grupul Glorieuses ar trebui sa le apartina.
Nuca de cocos este probabil cel mai cunoscut fruct tropical . Este fructul unui palmier, cocotierul, ce face parte din familia Arecaceae. Este un palmier care nu se poate dezvolta decat in zone umede si calde , cultivarea sa fiind posibila in zonele uscate doar in conditiile unei irigari frecvente. Creste cel mai bine in soluri nisipoase fiind extreme de tolerant la salinitate. Cocotierul este cultivat atat pentru scopuri peisagistice cat si pentru utilizarile sale, intrucat fiecare parte a plantei poate fi folosita de catre om.
Este originar din Asia de Sud (delta Gangelui), insa exista opinii ca ar proven de pe coasta de NV a Americii de Sud. Habitatul natural al cocotierului este subliniat in imaginea de mai jos, preluata de pe Wikipedia.
8o de tari de pe mapamond sunt inregistrate ca producatori de cocs, cei mai important fiind Filipine, Indonezia, India, Brazilia si Sri Lanka.
Laptele nucii este dulceag si are un gust intens de cocos … Nu este senzational, dar iti poti da seama cat de folositor ar putea fi daca esti izolat pe un tarm indepartat … Fructul in sine este mult mai bun decat ceea ce se vinde in pungile din supermarket-uri, fiind mai gustos … Insa nu a adus nimic nou in salata de fructe … Am gasit nuci ieftine la Carrefour … Trei bucati la 4 RON …
Multa lume isi pune intrebarea ce sa faca pentru a sparge o nuca de cocos … Si eu mi-am pus, asa ca am purces la cules informatii …
In general nucile din supermarket nu au stratul fibros exterior, altfel ar fi mai mult de munca … Nuca are trei mici adancituri la capatul de care este prinsa de palmier …
Una dintre acestea este mai putin dura astfel ca poate fi strapunsa extrem de usor cu un tirbuson …
Asta pentru a scurge laptele. Oricum, trebuie filtrat. Nu obtii prea mult, insa umpli un pahar din patru nuci, as spune … In general, cu cat este mai putin copt, cu atat fructul contine mai mult lichid …
Apoi … este treaba de tamplar … Vei murdari miezul de nuca, dar se curata usor cu apa … Pentru a scoate miezul se sectioneaza o bucat si apoi se introduce un cutit intre coaja si miez si se arcuieste … miezul se va desprinde destul de usor …
La aceasta metoda au contribuit alaturi de mine Anca si Mimi … Si intrumentele subtilizate lui G. …
Seful nostru Vali a avut o alta idee … ” Dau ma cu ea de pamant ? ” … A dat … A reusit … Nuca s-a spart … Tot laptele a aterizat pe mine … Nu stiu cum am asa noroc …
sursa Wikipedia (author : Pïnpin; cu rosu – populatii principale)
sursa imagini : Fun24
Silence's Blog 