Dead Man Down
iunie 21, 2013

dmd

Excelenta pledoarie pentru revigorarea stilului noir, „Dead Man Down” isi schiteaza actiunea in jurul a doua personaje ale caror existente mutilate de un trecut traumatic se contopesc la un moment dat, alimentate de un combustibil care de-a lungul epocilor a modelat istoria. Razbunarea este tema care domina acest film schitat in nuante intunecate, depresiv in aceeasi masura in care devine incantator pe masura ce confuzia debutului dispare precum o ceata.

Pasiunea lui Niels Arden Oplev pentru personaje mutilate psihic, manifestata flamboaiant prin trendsetter-ul „Män som hatar kvinnor”, produce si in acest caz doua prezente memorabile. Fabulosul, again & again, Colin Farrell, in pielea unui vigilante lipsit de umorul lui Gibson aka „Porter” (Payback), insa nicidecum personaj mai putin interesant, si deja superstarul Noomi Rapace, o actrita pentru care cicatricile (trupului sau spiritului) tind a deveni marca inregistrata.

In afara celor doi senzationali protagonisti, filmul propune o serie de personaje secundare jucate impecabil de actori grei precum Dominic Cooper, Isabelle Huppert sau Terrence Howard, in ordine aleatorie. La dracu’, pana si Armand Assante demonstreaza ca inca isi mai poate asocia numele cu un film ca lumea. Sau, invers, ca un film asociat cu numele sau nu risca a fi unul derizoriu.

Coloana sonora buna de tot si bun simt in ceea ce priveste doza de violenta pentru un film subapreciat in mod evident de critica. Implicit, IMDB, care il plaseaza sub sapte, o cotatie cu care refuz sa a fi de acord. I-as da … ceva in jur de 7,5. Film excelent. O incantare, in ceea ce priveste actingul si o doza impresionanta de sensibilitate injectata intr-un film care putea fi lejer un blockbuster spectaculos si ieftin. Ceea ce nu este, cu siguranta …

Total Recall
noiembrie 3, 2012

 

Pentru mine, SF-ul a inceput, daca imi aduc bine aminte, cu cateva filme difuzate in stil  serial „foileton”(sau feuilleton, altfel spus) prin emisiunile lui Mironov&Hobana. Imi aduc aminte clar de fabuloaseke „Aliens” si „Big Trouble in Little China”, acesta din urma nefiind un SF propriu-zis ci  un etalon in ceea ce privea efectele speciale ale epocii. Tot intr-o astfel de emisiune am vazut si niste secvente dintr-un film ce avea sa ma debusoleze dpdv al scenariului si pe care,pna ala aparitia celui de-al doilea Terminator aveam sa il consider cam cum este vazut in prezent „AVATAR”, adica momentul in care televiziunea a demonstrat ca poate inventa orice … Este vorba de „Total Recall”v.90, un film extraordinar care avea sa defineasca drumul de urmat catre SF-ul distopic al anilor ’90. Cel putin, in ceea ce priveste filmele de luat in seama ale genului …

N-as putea spune ca versiunea 2012 a povestii inspirate de K. Dick este o copie a clasicului din anii ’90. Este un remake, insa are propria identitate, capatata in primul rand prin relocarea actiunii, inlocuind spatiul cu o calatorie verniana pe vechea noastra si unica, deocamdata, planeta. Apropos, mi-a placut ideea cu imponderabilitatea ! … Lasand la o parte, satisfactia de a vedea un film dintr-un gen vis-a-vis de care am senzatia ca cineva incearca sa il revitalizeze, as spune ca TR2012 este net sub TR1990.  Cred ca singurul element la care versiunea noua il depaseste este personajul iconic cu trei ţâţe, probabil una dintre cele mai bune viziuni futuriologice ale sexualitatii aduse in scena de catre Hollywood. cea mai buna, de fapt … Tipa din 2012 este , parca, mai aratoasa decat cea care il lasa rece pe Arnie …

Ca sa revin la filmul de fata, efectele speciale sunt in regula desi reprezinta o colectie a elementelor vizuale deja folosite de-a lungul ultimilor 20 de ani de filmele al caror subiect se invart in jurul creierului pozitronic.  Nici actorii nu sunt de blamat, Farell facand chiar un rol bun. Cu o distributie solida filmul ofera ceva satisfactie, efectul oarecum negativ produs asupra publicului (conform statisticilor box office) fiind, in opinia mea, legate de caracterul destul de limitat al povestii. Dick a fost un geniu, povestea lui a fost geniala, insa in jurul ei s-a brodat de atatea ori incat era greu ca acum, in 2012, sa mai surprinda cu ceva.

Oricum, un film decent. Final sufocat de clisee. 6,3 p IMDB. Il vad undeva la peste 6,5 dar nu cu mult. Este, totusi, mai aproape de 7 decat de 5, hai sa fim seriosi  !!! …

Cinefilia : Melania, Marian, Adina,  Jovi, Piratul Cinefil, Angela, Teo, Radu, Daniel Urda, Julia

Fright Night
decembrie 1, 2011

 

Filmul original , din 1985, a fost un succes de casa intr-o perioada in care genul horror era la picioarele legendarului Freddy Krueger. Filmul acela mi-a atras atentia, mult mai tarziu, prin faptul ca includea in distributie a anume Amanda Bearse, aflata la inceputul carierei sale care avea sa se confunde cu „Marcy”, inamicul numarul unu al redutabilului Al Bundy.

2011 vine cu un remake al acelui clasic, un film care, dincolo de efectele 3D, destul de slabute dealtfel, vine cu toate cliseele horrorului american romantic. Deloc un aspect negativ pentru un fan al genului. Pe undeva, cred ca acelasi lucru l-a dorit si recentul „Shark Night”, insa acel film si-a ratat clar tinta.

Efectele speciale nu sunt chiar cele mai bune, insa conceptual acestea sunt incantatoare. Mana aceea care iese din podeaua unei masini este un element care face parte din istoria genului, chiar daca astfel de scene par desuete intr-o perioada in care Saw a impus, deja, un alt tip de horror.

Farell joaca decent, cu carisma, si chiar cred ca a jucat din placere in filmul asta. Ar mai fi de mentionat rolul bun facut de David Tennant, in rolul lui „Peter Vincent”, desi acesta devine banal odata cu iesirea din personaj, impusa de acceptarea trecutului de victima de catre showman.

Foarte aproape de original, dpdv al IMDB (6.7 varianta 2011 vs 6.9 varianta 1985), filmul a cucerit si votantii Rotten Tomatoes, care l-au apreciat in procent de 74%. As spune ca este o excelenta mostra de old time horror, adusa la zi dpdv tehnic, un filmcare nu are cum sa multumeasca un fan al genului. Nu este sangeros si nici nu ingrozeste. Pur si simplu … distreaza.

The New World
septembrie 13, 2011

 

Senzationala adaptare a legendei printesei Pocahontas, semnata in 2005 de catre legendarul Terrence Malick, este, dupa parerea mea, unul dintre cele mai nedreptatite filme ale ultimilor 20 de ani. Intr-un an in care „Crush” castiga un Oscar, la concurenta cu „Capote” sau „Munich”, as spune ca „The New World” isi gasea cu siguranta locul intre nominalizate.

Amprenta lui Malick este inconfundabila, iar primul lucru care sare in ochi este repetitivitatea obsedanta a unor momente de introspectie, tehnica folosita si in capodopera absoluta a regizorului american, uluitorul „The Thin Red Line„. Malick este un adorator al naturii, astfel nu imi pot explica importanta pe care acesta o da sunetelor lumii care il inconjoara, dincolo de spiritualitatea indoamericana puternic influentata de catre Natura personificata. Aceste sunete completate de o coloana sonora impresionanta (alta nedreptate, ignorarea totala a soundtrack-ului filmului) prioduc o atmosfera halucinanta, neavand altceva decat sa te lasi atras intr-o calatorie ireala, intr-o lume paradisiaca, infestata insa de o civilizatie indentificata mai degraba cu Moartea decat cu speranta.

Filmul povesteste despre intemeierea primei asezari permanente a colonistilor englezi in America de Nord, colonie intemeiata in Jamestown, Virginia,  punand accent pe importanta tinerei Pocahontas in relatiile complicate intre englezi si triburile Powhatan. Malick a facut o treaba excelenta realismul fiind unul dintre punctele tari ale filmului. S-au folosit nativi indo-americani printre actori, in timp ce detaliile legate de costume, asezari, comportament au frizat obsesia, ajungandu-se ca razboinicii sa vorbeasca o forma a unei limbi Powhatan disparute, sub indrumarea unui profesor expert in acest domeniu. Din punct de vedere al realitatii istorice, se pare ca regizorul a preferat un mix adevar istoric-mit.

Daca Christian Bale nu exceleaza, Colin Farrell face un rol bun de tot, in rolul marii iubiri a tinerei  Pocahontas, John Smith. Nimic nu scapa atentiei lui Malick, actorii fiind indrumati perfect. Ceea ce nu putea fi extrem de greu daca vorbim de un Ben Chaplin sau Christopher Plummer. Personal, mi-a facut mare placere intalnirea (deloc cronologica, dealtfel) cu August Schellenberg („Bury My Heart at Wounded Knee”) sau Raoul Trujillo, care ulterior avea sa faca un rol perfect in „Apocalypto”. La 14 ani, Q’orianka Kilcher joaca impecabil, ulterioara sa absenta de pe ecrane fiind surprinzatoare pentru mine, daca nu ascunde motive despre care eu nu am auzit. Citesc ca actrita este un activist implicat in lupta pentru drepturile omului si  ecologism. Posibil ca asta sa fi avut o influenta, da …

Prima parte a filmului este fantastica, desi abordarea lui Malick poate plictisi un spectator mai grabit. Este un film lent si care invita la introspectie. A doua parte nu i s-a parut atat de atragatoare, fiind mai degraba o nuantare a unor clisee ale filmelor de epoca, adaptate povestii filmului. Probabil, si acest aspect a influentat cotatia nedreapta a filmului, IMDB vazandu-l la 6,8 iar Rotten Tomatoes la 61% freshness.

Opinia mea este ca „The New World” este un film excelent. Intentia regizorului a fost alta, altfel, avand in vedere resursele puse la dispozitie, daca Malick ar fi vrut, filmul asta putea fi unul dintre cele mai bune filme de aventuri ale deceniului sau.  Asa ramane un film de dragoste extrem de elaborat.

Cinefilia : Florin, Marian, Grapefruits, Adina, Jovi&Co, Laura, Piratul, Waven

The Way Back
aprilie 8, 2011

Contrar sau nu asteptarilor, “The Way Back” este un film dominat total de duetul Ed HarrisSaoirse Ronan. Contrar, pentru ca te-ai fi asteptat ca prezenta lui Colin Farell sa aduca mai mult filmului, si conform asteptarilor pentru ca daca Harris poate fi considerat un actor urias, tanara speranta Saoirse Ronan se poate spune ca se transforma cu fiecare rol intr-o certitudine.

Filmul este povestea unei calatorii epice, inspirata de controversata carte “ The Long Walk” a polonezului Sławomir Rawicz . Aparent monoton, personajele interactionand extrem de putin cu populatia de-a lungul imensului lor mars, “The Way Back” este o combinatie intre un “survival” movie si un “road trip” movie, aducand pe undeva cu excelentul film australian “Van Diemen’s Land”. O replica a unui personaj, care in debut compara Siberia cu o inchisoare, anunta esenta a ceea ce va urma. Evadatii nu au a se lupta cu un sistem, lupta lor este dusa impotriva naturii, impotriva unei tari uriase care ii despartea de libertate. Actiunea se rezuma a prezenta chinuitorul mars al unor oameni in mijlocul unor peisaje, altfel incantatoare, experienta celor de la National Geographic fiind evidenta in modul in care camera a surprins natura si maretia sa.

Revenind la actori, personajele nu sunt extraordinar de bine construite, cel jucat de Colin Farell fiind destul de confuz si incomplet dezvoltat, mai ales ca este retras surprinzator de repede, ceea ce ma face sa cred ca bugetul a fost dramuit cu atentie 🙂 . Iese in evidenta, insa, Smith, americanul jucat impecabil de Ed Harris, la un nivel asemnator aflandu-se prestatia lui Ronan, in rolul tragic al unei poloneze fugind de propriul sau destin. Merita amintit rolul lui Dragos Bucur, aclamat de presa americana. Romanul face fata cu brio “concurentei”, insa rolul sau pacatuieste prin aceeasi lipsa de profunzime care poate fi pusa mai degraba pe seama scenariului si a regiei decat pe seama interpretarii. Nici celalalt actor roman, Alexandru Potocean, nu se face de ras, insa rolul sau este chiar mai straveziu decat celelalte.

Filmul a fost bine primit, avand o medie de 7.4 pe IMDB, in timp ce Rotten Tomatoes il coteaza bine cu un 76% freshness. In ciuda faptului ca nu va fi, probabil, bine vazut de catre amatorii de spectacol, “The Way Back” ramane o poveste emotionanta despre vointa si dorinta de libertate.

Excelent, il recomand cu caldura.

London Boulevard
martie 27, 2011

Daca ar fi dupa mine as spune ca genul de film cu gangsteri londonezi a fost inventat pentru un singur actor, si doar unul singur : Colin Farrel. Senzationalul actor irlandez propune un personaj mult mai complex si mai carismatic decat cel creat de Guy Ritchie pentru Jason Statham, inainte ca acesta dinurma sa aiba contact cu masina de vise hollywoodiana.

Debutul regizoral al unui scenarist cu un CV de granit ( The Departed, Kingdom of Heaven, Body of Lies, Edge of Darkness), in persoana lui William Monahan, are , in primul rand, marea calitate de a nu isi trada gena americana, povestea plasata in mijlocul Londrei avand un autentic iz britanic.

Daca Keira Knightley are un rol care nu o pune extrem de mult in evidenta, prezenta sa fiind mai degraba un suport pentru partea sensibila a filmului, jocul lui Colin Farrel este de nota 10 (nici nu cred ca omul a oferit vreodata altceva, cel putin in cele cateva filme in care l-am vazut jucand), acesta fiind confruntat cu prestatia incantatoare a genialului Ray Winstone. Un astfel de acting nu ridica decat o singura intrebare : Cat va dura pana cand cei doi actori isi vor trece Oscarul in palmares ? … Intrebarea apare, desi „London Boulevard” nu este un film de Oscar, cu siguranta … Nu pot trece nebagate in seama prestatiile excelente ale unui ben Chaplin sau David Thewlis.

Avand o coloana sonora excelenta filmul este o istorie despre fatalitate si despre faptele-ti care, mai devreme sau mai tarziu, ajung sa se intoarca impotriva ta, bune sau rele … Mult subestimat de Rotten Tomatoes (30% freshness ?!?!, mai da-o-n …), cotat slab de IMDB (6.4), „London Boulevard” este un film bun de tot pe care l-as cota clar peste 7.

Merita.

In Bruges
ianuarie 16, 2011

La o suta de ani dupa recomandarile facute de Marian & Adina , m-am invrednicit a aunca o privire unui film pe care l-am ignorat indelung, desi avea parte de aprecierea atat a fanilor cat si a criticilor. Am avut ocazia astfel de a vedea cat de mult am gresit …

„In Bruges”, 8,1 pe IMDB si Top 250 #201, este o exceptionala mostra de umor negru. Un englez scolit indelung la „Universitatea Numita Viata” si un irlandez onest, direct si in total conflict cu orice inseamna cultura, se trezesc fara voia lor, victime ale destinului, intr-o vacanta in Bruges … Asta este in Belgia, by the way 🙂 …

Prilej tocmai bun pentru o serie interminabila de ironii la adresa belgienilor si a americanilor si , in acelasi timp, o ocazie perfecta pentru doi actori exceptionali precum Colin Farell si Brendan Gleeson de a isi demonstra uriasul talent, lucru infaptuit de cei doi cu o naturalete debordanta. De remarcat prestatia unui alt greu al cinematografiei, Ralph Fiennes, dar si aparitia unei actrite de viitor, cred,  Clémence Poésy, pe care am remarcat-o cu ceva timp in urma in ciudatul „Heartless„.

Foarte bine cotat si pe Rotten Tomatoes, „In Bruges” este o drama sensibila ale carei dialoguri incantatoare transforma acest film intr-un „must see”.  Impecabil …

ps. Extraordinar cum poti face misto de belgieni cand  esti englez. Din postura de roman, mai greu …