Penny Dreadful. Season 1. Opinie
iulie 5, 2014

pdr

„Penny Dreadful” isi trage seva din poezia tulburatoare a romantismului intunecat care a dat nastere unor capodopere literare care au adus macabrul in luminile scenei, de-a lungul ultimilor doua secole. Nu intamplator serialul imprumuta cateva dintre personajele cult ale curentului, transformate in icon-uri ale genului horror de catre cinematografia americana. Si nu numai.

„Penny Dreadful” este un act artistic in cel mai pur sens al cuvantului. Nimic aruncat, pur si simplu, la intamplare, din dorinta de a castiga de pe urma unui fior de dezgust al celui care priveste. Atmosfera atent elaborata, personaje absolut memorabile, si un echilibru perfect intre acting-ul impresionant si munca nevazuta a celor din spatele camerei.

In ciuda faptului ca finalul este oarecum fortat, fiind lipsit aproape totalmente de importanta data de un „season finale”, „Penny Dreadful” nu a dezamagit nici o secunda fiind , in opinia mea, marele concurent al simfoniei macabrului numita „American Horror Story” si al senzationalei saga post-apocaliptice „The Walking Dead” catre titlul de cel mai bun serial horror al ultimilor foarte multi ani.

Exceptional.

Reclame

O cariera in 5 imagini : Eva Green
iunie 1, 2014

oc5i5

oc5i4

oc5i3

oc5i2

oc5i1

Penny Dreadful
mai 1, 2014

pd

Am avut ceva indoieli asupra unui proiect care intentiona sa aduca pe aceeasi scena si in aceeasi poveste personaje iconice ale literaturii inchinate macabrului. Ma gandeam la „The League of Extraordinary Gentlemen”, un film care cu toate ca mi-a placut la momentul lansarii, a ajuns, treptat, catre fundul lazii cu amintiri. Indoielile asupra „Penny Dreadful” au fost  spulberate rapid. Proiectul celor de la „Showtime” se anunta a fi un succes, cel putin pentru fanii genului horror. Asta pentru ca serialul a beneficiat de o atentie care a dus la realizarea unei atmosfere demne de un horror bun destinat marelui ecran. Londra victoriana arata al dracului de bine iar personajele par departe de superficialitatea caracteristica serialelor realizate doar pentru a umple serile lipsite de o viata sociala. Sau sexuala, sau de orice fel. Da, ma gandesc la „Sex & The City”. 🙂

Fara a ma hazarda, avand in vedere ca este vorba de o prima impresie, iar felul in care se va dezvolta storyline-ul mi se pare in continuare invaluit in mister, as spune ca avem, in sfarsit, primul concurent cu adevarat serios pentru „American Horror Story”, pana in acest moment liderul incontestabil al show-urilor actuale cu background horror. Cu tot respectul pentru venerabilul „Supernatural”, in opinia mea, o copie mult prea exacta a „Buffy TVS”.

INCANTATOR !

Perfect Sense
septembrie 23, 2012

 

Apologie adusa naturii umane, „Perfect Sense” avertizeaza intr-un mod destul de plictisitor asupra a ceea ce am pitea pierde „IF” … In principiu, pare o versiune mult mai „emotionala” a recentului „Contagious”. O poveste despre o apocalipsa lenta, inexorabila si cu caracter insidios, in care ceva ucide cu tandrete …

Un rol extrem de onest al lui Ewan McGregor, foarte aproape de naturaletea demonstrata in „Long Way Round”.

Un film care se pierde in scene siropoase dar care sfasie catre final, pe undeva devenind clar ca plictiseala este exact ceea ce a cautat David Mackenzie pentru a obtine finalul extrem de emotionant, ultimile randuri ale cronicii unei catastrofe anuntate …

In principiu, nu cred ca as fi rezistat pana la genericul de final al unui astfel de film. Intr-un mod ciudat, insa, m-a prins … Si nu am regretat. Un film emotionant.