Lawless
noiembrie 25, 2012

 

„Lawless” poarta doua semnaturi extrem de interesante, din punctul meu de vedere. In primul rand, John Hillcoat, omul care a regizat cel mai bun film pe care l-am vazut vreodata, „The Road”. Apoi ciudatul personaj multitasking, australianul Nick Cave, un tip mai cunoscut datorita carierei sale muzicale, aici, insa, in rol de scenarist/compozitor. Coloana sonora buna de tot, by the way …

Apoi, luand in calcul si distributia de gala, filmul devenea cu atat mai interesant cu cat m-am declarat un admirator neconditionat al unui film extrem de subevaluat, in opinia mea, „Public Enemies”.  Cele doua filme au in comun nu doar perioada in care isi plaseaza actiunea, infamii ani ’30, dar si modul in care manipuleaza perceptia privitorului impingandu-l emotional in tabara celor care incalca legea. Avem, astfel, de-a face cu politisti corupti si tip umanizat de banditi, angrenati intr-o ciocnire care are loc intr-un peisaj rural, Franklin County, Virginia, locul de origine al legendarului „moonshine” …

Filmul este impecabil regizat, extrem de realist si dezvoltat in jurul unor personaje excelent transpuse in scena de acotri. Exceptional rolul lui Tom Hardy, un actor care urca permanent, nefiind departe de momentul cand va atinge propria-i „statuie”. Hardy nu este , insa, singurul de apreciat, LaBoeuf, Jessica Chastain dar mai ales Guy Pearce avand prestatii fara cusur.

Avand o slabiciune aparte pentru filmele de gen, sau, mai degraba, plasate in perioada civila a anilor 30-60, pot spune ca „Lawless” m-a incantat, cu toate ca povestea este destul de simplista, cliseu, practic. O poveste spusa si de alte productii, insa o poveste spusa frumos. Cu foarte mult talent.

Unul dintre cele mai bune filme ale toamnei, meritandu-si cotatia mare, 7,5, acordata de IMDB.

Publicitate

Prometheus
iunie 9, 2012

  

Ca un vechi si devotat fan al seriei „Alien”, am fost placut surprins ca se pregatea un film care avea tangenta cu universul legendei SF, un film care parea, prin amploarea proiectului, cu totul altceva decat ciorba reincalzita „Alien vs. Predator”. Din punctul meu de vedere, comestibila si aceea. Astfel, „Prometheus” devenea, in privinta mea, cel mai asteptat film al anului 2012. De departe …

Filmul regizat de Ridley Scott nu isi tradeaza gena, avand momente in care umbra „Alien” se face simtita si unui necunoscator. Nu am fost surprins sa vad, la final, pe generic, semnatura geniului care a imaginat fiinta extraterestra, HR Giger. Cu toate acestea, „Prometheus” este departe de a fi o insiruire de clisee, preluarea unor elemente fiind, mai degraba, un tribut adus unei serii de filme acre au redefinit genul SF/horror. „Prometheus” are identitate, are o poveste coerenta. Ma rog, nu indeajuns de coerenta incat sa nu lase cateva intrebari fara raspuns, in urma, puntea de legatura cu o a doua parte a ceea ce se vrea, probabil, o serie, avand in vedere ca producatorii au si recunoscut ca au in vedere o continuare.

Dincolo de scenele deja transformate in mit de „Alien”, ultima scena a filmului transmite mesajul ca cei din spatele filmului au incercat sa puna in scena prima parte a unei povesti care se vrea un prequel al francizei „Alien”. Din punctul meu de vedere, felul in care au dus la final acest proiect il transforma in cel mai bun prequel facut vreodata, cel putin in genul de care apartine. Filmul are mister, in ciuda faptului ca abordeaza un gen cunoscut. De fapt, as spune ca il reinterpreteaza pentru a fi mai exact …

Universul creat este fabulos, fiind, in opinia mea, peste ce a oferit „AVATAR”, care este impins in fata doar de coloristica deliranta si de revolutia 3D pe care a starnit-o. In cazul filmului de fata, 3D-ul mi s-a parut ca sustine senzatia de imersie intr-un univers strain si, totusi, familiar, ceea ce m-a multumit, avand in vedere ca m-as fi simtit dezamagit daca efectele tridimensionale ar fi  fost folosite doar pentru a ma face ca, la un momen t dat, sa ma feresc de vreun obiect repezndu-se catre mine. In plus, CGI-ul este fantastic, ramanand de cateva ori cu gura cascata a admiratie. Surprinzator de bune avand in vedere bugetul de „doar” 130,000,000 USD. S-au facut cacaturi pe bani mai multi …

Putine de spus despre interpretarea artistica avand in vedere ca un astfel de film nu pune prea mare accent pe asa ceva. Actorii mi s-a parut ca s-au comportat decent. Insa Fassbender mi s-a parut mai slab decat  Lance Lenriksen in rolul simbol al androidului perfect. Fassbender mi s-a parut un fel de Data gay …

7,8 pe IMDB si 7,0 pe Rotten Tomatoes pentru un film care m-a incantat si pe care o sa il revad de multe ori de acum incolo, daca voi avea ocazia. Un SF clasic, adus la zi, o senzationala epopee intr-un univers strain care te absoarbe instantaneu. Un „must see”, nu doar pentru fabii genului …

Cinefilia : Adina, Marian, Jovi & Co,Piratul Cinefil, Poison Whiskey, Angela, Teo, Laura

Don’t Be Afraid of the Dark
decembrie 27, 2011

 

Remake al unui film cult al anilor ’70, mult mai bine cotat, dealtfel, versiunea din 2011, produsa de Guillermo del Toro, este un film absolut subevaluat. Acesta nu este un film de 5,8, precum ii calculeaza cota atat IMDB cat si Rotten Tomatoes. Nici pe departe …

Guy Pearce si Katie Holmes joaca decent, cu un plus evident pentru primul. Iar tanara Bailee Madison face un rol excelent, intrand perfect in personaj. Nu am vazut fisuri in aceasta directie. Coloana sonora abunda de efecte izvorand direct din „Lord of the Rings”, nelipsind decat mititul „my preciousssss” al lui Smeagol. Indeajuns, insa, a crea o atmosfera ireala, gata sa te traga in … intuneric.

Efectele speciale sunt bune, micile creaturi malefice find indeajuns de infricosatoare, dincolo de aparenta caraghioasa. Vorbim insa de interpretarea temerilor clasice ale unui copil, astfel ca nici aici n-am identificat puncte slabe.

Marele plus al filmului sunt decorurile, iar aici intervine  Guillermo del Torro si obsesia sa pentru detaliu. Decorurile incanta privirea, sunt absolut spectaculoase iar gradina pare a recrea atmosfera magica din „Pan’s Labyrinth” (ai avut drepate, L ! 😉 ). Casa aceea veche intruchipeaza frica de praf, de ceea ce este vechi si de intuneric, cadrul in care este plasata actiunea fiind de-a dreptul  terfiant. La dracu’, cred ca n-as putea dormi intr-un astfel de decor.

„Don’t Be Afraid of the Dark” este o versiune mult mai sumbra a excelentului „Spiderwick Chronicles”. Fara a oferi teraorea horror-ului „torture”, fara a improsca ecranul cu valuri de vopsea vascoasa, fara a dezlantui omoruri in lant, filmul debutantului Troy Nixey exploreaza partea intunecata a imaginatiei copilariei, si o face intr-un mod absolut incantator.

5,8 este o cotatie de doi bani. As da 7,5 unei excelente povesti despre monstrul din dulap. Care exista, fiecare dintre noi l-a zarit, candva, in trecut.

Cinefilia :Florin Cine Matinal, Film Menu, Poison Whiskey, Marian, Jovi