Non-Stop
iunie 1, 2014

ns

In ciuda faptului ca abordeaza un subiect preferat al Hollywood-ului, „Non-Stop” este un film realizat intr-un mod elegant, care imbina perfect interpretarea solida a unor actori de clasa precum Liam Neeson (care avea o datorie catre CV-ul sau, dupa compromisul numit „Taken 2”) sau Julianne Moore cu un scenariu indeajuns de bine inchegat incat sa pastreze integral misterul de-a lungul celor ceva mai mult de 100 minute. Cliseele inerente unui astfel de film nu deranjeaza in nici un fel procesul cognitiv iar raritatea scenelor tip „Wesley Snipes” sunt o bila alba, permitand actiunii sa focuseze pe tensiune, ceea ce … deturneaza traiectoria filmului, ca sa imi permit un joc de cuvinte, dinspre un film action de duzina, plasat intr-un avion, catre un thriller memorabil.

Daca filme de acest nivel ar fi frecvente, si nu s-ar putea spune ca nu exista tentative in acest sens, atunci as putea spune ca „Non-Stop” este un film bun. Dar filmele de acest nivel sunt rare, asa ca „Non Stop” este un film foarte bun. Sau, as spune ca este cea mai buna colectie de clisee de foarte mult timp incoace. Excelent.

Carrie
ianuarie 12, 2014

crr

„Carrie” este prima carte horror pe care am citit-o. Daca nu ma inseala memoria, a fost cartea care a inaugurat colectia „Horror” a celor de la Nemira, la inceputul anilor ’90. Am citit cartea pe nerasuflate si am stiut din acel moment ca „asta imi place”. Din acest punct de vedere imi este imposibil a demola o ecranizare a leendei „Carrie”. Nici macar daca as avea motive, avand in veder ca MULTE din ecranizarile cartilor lui King nu fac altceva decat sa ii erodeze universul. Unic.

Nu este cazul acestui film. Ar fi greu ca un cuplu cu atata greutate precum cel care innobileaza afisul „Carrie” sa dea gres. Experienta unui star ca Julianne Moore si talentul inestimabil al marii sperante  Chloë Grace Moretz produc un acting solid, care nu se poate situa in nici un caz in bataia pustii criticii de film. Daca ar fi ceva de criticat ar fi efectele speciale din final, care mi se par destul de … nefinisate. Pe de alta parte, cred ca filmul a fost comparat cu ecranizarea din 1976, care are statut de „classic”, comparatie care nu este in favoarea ecranizarii lui Kimberly Peirce. Ecranizare net superioara unor filme pe care le-am vazut pe la inceputul anilor 2000, „Carrie 2” (care a fost o mizerie), si un „Carrie” semnat  de una naume David Carson, film care nu a fost rau dar care intra in categoria filmelor „de uitat” in ceea ce il priveste pe King.

Filmul are 6,1 pe IMDB. Daca finalul ar fi fost mai lucrat as fi spus ca este un film de 7.

What Maisie Knew
decembrie 12, 2013

wmk

„What Maisie Knew” este un film despre monstri. Sau despre demoni. Demoni personali. Egoism in stare pura. Iresponsabilitate dincolo de orice limite … „What Maisie Knew” vorbeste despre vieti distruse cu buna stiinta. Despre tupeu. Despre o forma de martirism abia perceptibila in ochii unor adulti pentru care termenul „distrus” nu poate cuprinde intreaga realitate. Un copil intre doua lumi care se prabusesc …

„What Maisie Knew” vorbeste despre oameni. Decenti. Umani. Vorbeste despre magnetismul unei vieti normale, perfect recognoscibil pentru un copil care ia contact, dureros si in tacere, cu latura intunecata a sufletului uman …

Acest film este unul dintre acelea care nu au nimic de oferit in afara unei mesaj. Lipsit de orice spectaculozitate sau incercare de a forta privitorul a privi in alta parte decat catre centrul povestii, „What Maisie Knew” este un film care vorbeste putin, sacadat, la obiecct, apoi pleaca lasand in urma senzatia ca ai ramas cu ceva in urma sa. Ceva imaterial dar extrem de pretios. O perceptie ceva mai clara a ceea ce esti sau ceea ce ai putea deveni.

Un acting serios, chiar daca nu fenomenal. Personaje extrem de vii, obtinute prin teleportarea intr-un peisaj modern a unei povesti vechi de mai mult de un secol. Ceea ce demonstreaza ca „valorile” unei familii disfunctionale sunt la fel de valabile si astazi …

Film excelent.

Being Flynn
august 20, 2012

 

Destul de greu de ingurgitat, “Being Flynn” rateaza la mustata ocazia sa fie o capodopera si , isncer, nu imi prea dau seama de ce. Interpretarea este impecabila, De Niro respectandu-si blazonul in timp cePaul Dano ii face cu succes fata. Povestea are darul de a atinge coarda sensibila, vobind despre autoamagire si despre haltele de pe drumul spre pierzanie. O coloana sonora inspirata, un scenariu care mi s-a parut coerent … Atunci, de unde succesul redus la public ?

Ma gandesc ca filmul este destul de monoton. Intr-o piata avida de adrenalina si explozii de pixeli, un film depresiv care vorbeste despre apatia dinaintea renuntarii nu are darul de a umple salile si nici macar forumurile de comentarii. Poate ca finalul optimist reduce impactul unei drame care ar fi putut zgudui spectatorul mai mult decat un compromis vernian in care toata lumea o duce, pana la urma, bine.

“Being Flynn” este un film bun prin prisma jocului lui DeNiro care are momente in care exceleaza, apropiindu-se de zilele sale bune. Nu este un film pe care sa il recomand pentru ceva anume. Este, insa, unul dintre filmele care iti revin in minte, periodic, chiar daca titlul iti va fi scapat definitiv, de mult, din memorie. 6.7 pe IMDB, o cotatie corecta. Un film pentru cinefili.

The Kids Are All Right
noiembrie 12, 2010

Natural …

Firesc. Absolut credibil. Iar cand spun asta ma refer la fiecare personaj in parte si, in acelasi timp, la intregul film, ca o imagine de ansamblu.

Filmul nu urmareste sa propuna o intriga elaborata. Nu face nimic altceva decat sa ia o felie de viata si sa o expuna, dintr-o perspectiva oarecum … „controversata”. Perspectiva care acum douazeci de ani ar fi produs un soc, insa astazi tinde sa devina un fapt obisnuit. As putea spune chiar ca familia „atipica” in jurul careia este tesut subiectul filmului pare mai normala decat multe dintre familiile reale pe care le cunosc …

Acest lucru este datorat interpretarii absolut exceptionale a celor cinci capete de afis : Annette Bening, Julianne Moore, Mark Ruffalo, Mia Wasikowska si Josh Hutcherson . Cei cinci actori sunt magistrali intr-un film care nu le cere nimic altceva decat sa fie oameni simpli. Si fac asta cu o naturalete debordanta.

Filmat intr-un mod care m-a dus cu gandul la productiile australiene, intr-un mod pe care nu reusesc sa il identific in acest moment, filmul mi-a adus insa aminte de o excelenta pelicula americana, totusi, „Life as a House„.

The Kids Are All Right” este un film bun de tot care vorbeste despre viata, despre deciziile pe care esti nevoit sa le iei si despre lucrurile care conteaza. Este un film care ofera orice, mai putin adrenalina si sange. Ceea ce il face o alternativa inspirata pentru o seara in familie. Asta daca nu esti homofob …