Elysium noiembrie 24, 2013

Cu ireal de mult timp in urma am admirat fara rezerve un film semnat de debutantul sudafrican Neil Blomkamp sub obladuirea lui Peter Jackson. Era vorba de „District 9„, un manifest anti-rasism si, in acelasi timp, un atentat la adresa stilurilor SF mainstream. Blomkamp nu s-a spetit cu munca de atunci asa ca urmatorul sau lungmetraj a venit abia in acest an si chiar daca nu a atins standardele excelentului film de debut as spune ca ramane un urmas merituos. „Elysium” mi se pare mai bun decat celelalte doua filme cu pretentii de blockbuster aruncate in arena SF a anului 2013, „After Earth” si „Oblivion”. De fapt, sincer sa fiu, parerea mea este ca le bate la curul gol …

In primul rand pentru ca Blomkamp insereaza si in acest film o serie de reflectii pe marginea rasismului ridicat la rang de politica oficiala ceea ce obliga privitorul la a procesa informatia in locul unei contemplari bovine. Ceea ce este mare lucru avand in vedere bugetul serios pus la dispozitie. De obicei, la banii aia, multi producatori se intreaba la ce este nevoie de profunzime cand ai la dispozitie CGI-ul …

Ca veni vorba de asta, efectele speciale mi s-au parut decente sua chiar ceva peste, chiar daca in anumite momente s-a cam exagerat. Exoscehletul ala exista deja, probabil o sa fie perfectionat in urmatoarea suta de ani dar ma intreb, totusi, daca daca va ajunge sa sara precum in Jazz Jackrabbit … Ma rog. Interpretare tipica pentru Damon(buna), reintalnire placuta cu Jodie Foster si Wagner Moura („Tropa de Elite”), si o noua iesire la rampa a starului din „District 9”, Sharlto Copley care incanta intr-un rol negativ. M-a cucerit prin fabulosul accent sudafrican …

Fara a fi vreo capodopera a genului, „Elysium” mi s-a aprut un film bun, cu un csenariu consistent. Nu a avut nevoie a se pretinde vreun omagiu-nu-stiu-cui pentru prelua tot felul de cacaturi vechi de cand lumea precum „Oblivion”. Nu aduce nimic nou nici in materie de efecte speciale. Este previzibil si conformist, in final, cand se preda fortei cliseelor dar, cu toate astea, nu este un film care dezamageste. Ceea ce conteaza, pana la urma.

Cotatie buna pe IMDB. 6,8. Eu i-as da un 7 …

Promised Land martie 3, 2013

Cu nu foarte mult timp in urma, pe vremea cand inca nu eram constient de propria comoditate, visam, precum multi dintre cunoscuti, la „taramul fagaduintei”. Sincer sa fiu, dintr-un motiv pe care nu mi l-am explicat vreodata, America la care visam nu era reprezentata, in fanteziile mele, de New York sau cine stie ce metropola ci de unul dintre orasele mici, de provincie. Banuiala mea este ca de vina erau cartile lui King si universul acestora care, intr-un mod ciudat, mi se parea extraordinar de familiar. Aproape palpabil … Este motivul pentru care voi spune din start ca opinia mea despre acest film, plasat intr-un exact astfel de oras , este absolut subiectiva …

Asa ca voi fi scurt, pentru a nu plictisi … „Promise Land” este unul dintre filmele care „ataca” Sistemul, in masura in care ii este permis acest lucru. Sau, mai exact, ataca metodele de control ale sistemului. BANUL. Fabrica de vise din slujba acestuia. Inselatoria. Miciuna si minciuna din miezul adevarului. Praful in ochi …Filme de genul asta mai apar din cand in cand si, uneori, spun lucruri interesante. „Promise Land” insinueaza in mod inteligent ceea ce un mare muzician a spus de mult. „Intr-o balta de sange, raul pare pur ca iubirea”. Ma rog, filmul asta nu abordeaza problema atat de macabru, insa perspectiva distrugerii mediului si plagile care vin odata cu ea mi se par indeajuns de intunecate …

Senzationala antiteza propusa intr-una dintre ultimile scene, intre capitalismul salbatic si onestitatea afisului unui copil. „Pe afis scrie 25 de centi, asa ca … 25 centi”. Este cred mesajul filmului sau, cel putin, opinia ca lumea asa ar trebui sa functioneze. Filmul este considerat slab. Sau, cel putin, the industry said so …  Daca stau sa ma gandesc cred ca toate filmele de genul asta de care imi aduc aminte sunt considerate „salbe”. Recentul „puncture”, ” Erin B.” … Asa ca … fuck the industry !!!

„Promise Land” este un film bun, populat de actori care isi fac cu onestitate treaba si cu unscenariu care nu spune lucruri pe care nu le-am sti deja … Insa le spune … Pentru mine a fost de ajuns …

We Bought a Zoo martie 31, 2012

 

In general, atunci cand auzi de un film a carui actiune se invarte in jurul unei gradini zoologice, te gandesti la o comedioara superficiala in care un individ se maimutareste cu mai mult sau mai putin atent, devenind  tinta glumelor locatarilor gradinii, deveniti, peste noapte, mai inteligenti chiar decat un agent superantrenat al batranului KGB …

„We Bought a Zoo” nu este nici pe departe asa ceva. Lasand la o parte microcliseele care, inseratede-a lungul povestii, transforma finalul intr-unul preizibil dar, in aceeasi masura, desirabil, filmul reinventeaza povestea unei gradini zoologice, fiind, astfel cu totul neasteptat. Nici pe departe o comedie, desi scenele amuzante nu lipsesc, filmul redutabilului  Cameron Crowe ofera , in acelasi timp, sensibilitate si un acting de calitate. Cel putin, scena conflictului dintre personajul lui Damon si fiul sau (Colin Ford) are aceeasi intensitate cu o alta, care ii pune, fata in fata, pe Cate Blanchett si Bill Nighy, in impecabilul „Note to a Scandal”.

Rol foarte bun facut de Matt Damon, omul aratand interes si daruire pentru un rol care putea fi lesne desconsiderat. Nu a stralucit Scarlett insa a iesit in evidenta zambetul surorii mai mici a familiei Fanning.  Habar n-aveam ca fenomenala Dakota are o sora cu un CV de invidiat (ca dimensiune). Ar mai fi de mentionat excelenta coloana sonora (de neconfundat aportul Pearl Jam)  ceea ce ofera garantia ca ” We Bought a Zoo” este un film care depaseste usor conditia superficiala impusa de cateva alte productii care se invart in jurul unui zoo.

Deloc surprinzatoare cotatia IMDB, (7,2), si, dupa parerea-mi, meritata. Un film frumos. Te detensioneaza, desi contine indeajuns de multa drama.

Cinefilia :  Georgiana, Marian – despre acelasi film, Adina, Jovi & Co, Poison Whiskey, Piratul Cinefil, Despre Filme, La ce m-am uitat eu azi, Anzhela Movies

Contagion decembrie 24, 2011

 

Eticheta pusa de Florin,  „decenta”, mi se pare cea mai potrivita dintre cele care pot fi atasate acestui film la lui Soderbergh. Decent prin maniera ultrarealista in care abordeaza subiectul, prin decenta cu care evolueaza intriga catre o varianta soft a societatii postapocaliptice, fara exagerari spectaculoase menita a infiltra groaza intre celulele celui care priveste. Nu ca m-ar deranja o astfel de viziune. Inca mai consider „The Road” a fi cel mai bun film pe care l-am vazut vreodata …

„Contagion” este un film care exploreaza frica si modul in care aceasta paralizeaza sistemul social, luand diferite forme, cea discutata in acest caz fiind invizibila, un virus pandemic capabil a transforma lumea moderna intr-o carcasa fumegand, in cateva luni de zile … Deloc spectaculos, ba chiar monoton, filmul este interesant mai ales prin atingerea unui subiect preferat al teoriticienilor conspiratiei, si anume amestecul inevitabil al industriei farmaceutice si al intereselor acesteia in cazul unei pandemii …  Fara a da verdicte si fara a acuza explicit ceva sau pe cineva, filmul are un final excelent, reusind sa demonstreze intr-o succesiune de imagini, nu mai lunga de un minut, doua, cat de usor se poate prabusi lumea in care traim, unii dintre noi, atat de confortabil …

Sunt de acord si cu afirmatia lui Florin privind scenariul care limiteaza posibilitatile de exprimare ale distributiei stelare pastorita de Soderbergh, insa as adauga ca Jude Law si Matt Damon resusesc sa iasa clar in fata.

Filmul a scazut sub 7 pe IMDB,  6,9, acum, ceea ce era de asteptat avand in vedere ca nu se adreseaza tocmai consumatorului de efecte CGI, insa ramane foarte apreciat de votantii Rotten Tomatoes, 84% freshness & 7.1, cotatie .

Film bun, lipsit de spectacol. Un preview a ceea ce ar putea veni. Dintr-o zi in alta. Atata timp cat zgandarim padurea tropicala, in cautarea inca unui arbore de acaju, tec, abanos sau ce-o mai fi nevoie ca cururile pretioase ale planetei sa se lafaie in lux …

Cinefilia : Marian,  Adina, Filme-Carti, Piratul Cinefil, Film Menu, Poison Whiskey

The Adjustment Bureau iunie 11, 2011

 

Al doilea film … straniu, in care este implicat MAtt Damon, dupa calatoria paranormala din „Hereafter„. De data aceasta joaca intr-un film care adapteaza o poveste a genialului K. Dick. Un film despre liberul arbitru care atinge subtil teme religioase precum o divinitate oomniscienta si atotputernica si emisarii acesteia.

Daca din punct de vedere al actingului nu prea ai ce reprosa, parca scenariul isi dezvaluie cam repede secretele, devenind mai departe destul de previzibil si relativ plat, intensitatea din trailer devenind o amintire. Filmul asta aduce aminte, pe undeva, de „Inception” fiind insa lipsit de stralucirea acestuia, diferenta privenind din diferenta dintre un regizor genial, Nolan, si un scenarist bun, dar regizor debutant, Nolfi.

Filmul nu este rau insa , ca si „Hereafter”, tinde a plictisi la un moment dat, parand lipsit de substanta. Superficial. Totusi,  7,1 pe IMDB si  72% freshness pe Rotten Tomatoes.

Un film bun, merita vazut, cam de nivelul lui „Limitless” (dar mai sensibil), fiind, parca, din aceeasi categorie (SF urban contemporan, ca sa ma joc cu niste termeni).

Hereafter martie 14, 2011

O ciudata coincidenta face ca filmul lui Clint Eastwood sa faca o cariera in cinematografele din lumea intreaga in momentul in care lumea asista in stare de soc la ravagiile pa care le poate provoca natura, atunci cand, dintr-un capriciu greu de descifrat sau inteles, decide sa demonstreze speciei umane cat este de neinsemnata … de altfel, filmul a fost retras din cinematografele japoneze, conform Wikipedia …

Cu un buget generos din care, probabil, mare parte a mers catre excelentele scene de debut, care pun pe ecrane drama traita de martorii oculari ai devastatorului tsunami care a devastat in 2004 Thailanda si Indonesia, ca urmare a celui al treilea cel mai puternic cutremur din istorie, filmul nu se doreste a fi un  blockbuster, targetat pe efecte speciale si cascadorii care sfideaza bunul simt …

Construit pe modelul „Babel” , filmul urmareste traiectoriile convergente ale destinelor a trei persoane, provenind din medii total diferite, dar care sunt unite prin experienta greu de acceptat de catre cei din jur a „vietii de dincolo” …

Desi Matt Damon pare a fi marele star al filmului, se poate spune ca Cecile de France face o figura frumoasa, ridicandu-se la  nivelul uriasului actor, insa marea revelatie se poate spune ca este micul actor debutant Frankie Mc Laren, un pariu castigat de incredibilul regizor Clint Eastwood.

Filmul ofera momente sensibile si sectioneaza drame familiale si in acelasi timp drame personale, intr-o poveste stranie despre care am auzit pareri ca ar tinde a plictisi, in aceeasi masura in care am auzit ca te-ar pune pe ganduri. Marele minus ar fi acela ca nu ofera nimic senzational, ideea existentei unei stari post mortem fiind indelung dezbatuta …

6,9 pe IMDB, ceea ce il recomanda ca un film bun. In rest, totul depinde de gusturi …

Alte opinii : Adina si Marian

True Grit ianuarie 8, 2011

A fost odata un actor urias. Numele sau ESTE John Wayne iar genul western se identifica cu imaginea sa. In urma sa au ramas filme memorabile iar „True Grit” nu este cel mai bune dintre ele, cu toate ca i-a adus singurul sau Oscar. Si a impus un personaj care avea sa ofere ocazia, mult dupa plecarea „Ducelui”, de a aduce pe ecrane o capodopera …

„True Grit” in regia fratilor Coen este un remake, care sfideaza toate cliseele negative legate de astfel de preluari ale unui succes prafuit si transformarea sa intr-un produs vandabil, rezultat al unui elaborat make-up, care de multe ori , de prea multe ori, sluteste produsul original, rezultand ceva jalnic.

„3:10 to Yuma” in versiunea 2007 a fost un film excelent, soldat cu doua nominalizari la Oscar, insa „True Grit” este mult mai bun. Are ceva ce atrage, probabil stilul in care a fost filmat si care reinvie pur si simplu western-ul clasic, in toata splendoarea sa.

„Black Swan” are un rival serios in cursa pentru premiul cel mare in creatia lui Ethan Coen si Joel Coen. Jeff Bridges, nu poate pierde decat in cazul in care „ghinionul” de a fi  ultimul castigator al Oscarului pentru rol masculin principal ar avea o importanta hotaratoare in desemnarea castigatorului.

Bridges interpreteaza magnific. Incredibil. Un rol desavarsit, un om al legii bantuit de viciul bauturii, insa onest si cu un umor care ofera momente senzationale. Este secondat de o revelatie , Hailee Steinfeld, care reuseste, prin personificarea unei copile mult prea matura pentru varsta sa, sa eclipseze superstarul Matt Damon,distribuit  intr-un rol complet opus iconicului Bourne, insa perfect integrat cuplului Bridges-Steinfeld. Singurul regret ar fi rolul periferic al lui Josh Brolin, dar avand in vederea scenariul original , nu era loc pentru toti. A, Barry Pepper, de nerecunoscut ! 🙂 …

„True grit” este deja in Top 250, cu o nota de 8.4 pe Imdb … Probabil va iesi din top destul de curand, insa asta nu schimba cu nimic faptul ca acest film este o capodopera. Iar cotatia acordata de pretentiosul Rotten Tomatoes confirma asta.