12 Years a Slave
ianuarie 19, 2014

12y

Am privit acest film din prespectiva unei discutii avute, la birou, cu colegi care il vazusera inaintea mea. Din punctul acesta de vedere am fost oarecum surprins. Nu mi s-a parut ca filmul ar fi o critica salbatica adusa societatii americane. Filmul este doar un plonjon adanc in abisul unei realitati monstruoase care a slutit istoria unei natiuni care se pregatea sa isi revendice titlul de cea mai puternica din lume. A facut-o, purtand cu ea reminescentele rasismului sudist care exista si astazi, divizand, inca, societatea americana. Indiferent ca este vorba de rasism clasic sau „reverse racism”. „12 Years a Slave” este o senzationala fresca a unei ere pe care amercianii trebuie sa si-o asume.

O alta idee pe care am auzit-o ar fi aceea ca filmul acuza tocmai prin faptul ca este semnat de un regizor puternic implicat emotional. Nu stiu ce sa spun. In afara unei sesizabile dramatizari a reactiilor personajelor pozitive, filmul mi se pare destul de … plauzibil. Ma indoiesc ca McQueen a trebuit sa exagereze. Cred ca, mai degraba, a reflectat cat de realist posibil o serie de practici care  au fost, cu siguranta, mult mai sangeroase. Filmul loveste in conformismul privitorului. Asa cum a facut, la vremea sa, Gibson si al sau fabulos „The Passion of the Christ”, un film departe de a fi atat de brutal pe cat a fost considerat, avand in vedere, de exemplu, realitatatea imposibil de cuprins in cuvinte a ororii unei morti pe cruce, in epoca romana.

„12 Years a Slave” surprinde, as spune, prin faptul ca prezinta un fenomen destul de putin prezentat de Hollywood. In general, scenariile despre sclavi surprind povestile unor persoane care s-au nascut astfel. „Blackbirding”-ul in inima societatii americane este socant, insa aceasta oroare a fost un fenomen cotidian in viata comunitatilor minuscule ale insulelor din Pacific, de exemplu. Sau pe coasta de vest a Africii negre. Nu cred ca filmul acesta exagereaza. Nu stiu daca acuza. Cred, insa, ca avertizeaza. Sclavia, sub diferite forme, nu a fost abolita, iar o ridicare a cortinei ce acopera ceea ce a fost nu are cum sa duuneze. Cred …

Pariu castigat de Pitt, al doilea dupa excelentul „World War Z”. Distributie impresionanta si acting magistral, incepand cu Chiwetel Ejiofor si terminand cu ultimul figurant. Regie care a castigat deja, in opinia multora, Oscarul. Un film incantator in aceeasi masura in care doare. Insuportabil si inrobitor, jocul de cuvinte fiind, pur si simplu, intamplator.

8,5 ?!?! Da, da, da.

Prometheus
iunie 9, 2012

  

Ca un vechi si devotat fan al seriei „Alien”, am fost placut surprins ca se pregatea un film care avea tangenta cu universul legendei SF, un film care parea, prin amploarea proiectului, cu totul altceva decat ciorba reincalzita „Alien vs. Predator”. Din punctul meu de vedere, comestibila si aceea. Astfel, „Prometheus” devenea, in privinta mea, cel mai asteptat film al anului 2012. De departe …

Filmul regizat de Ridley Scott nu isi tradeaza gena, avand momente in care umbra „Alien” se face simtita si unui necunoscator. Nu am fost surprins sa vad, la final, pe generic, semnatura geniului care a imaginat fiinta extraterestra, HR Giger. Cu toate acestea, „Prometheus” este departe de a fi o insiruire de clisee, preluarea unor elemente fiind, mai degraba, un tribut adus unei serii de filme acre au redefinit genul SF/horror. „Prometheus” are identitate, are o poveste coerenta. Ma rog, nu indeajuns de coerenta incat sa nu lase cateva intrebari fara raspuns, in urma, puntea de legatura cu o a doua parte a ceea ce se vrea, probabil, o serie, avand in vedere ca producatorii au si recunoscut ca au in vedere o continuare.

Dincolo de scenele deja transformate in mit de „Alien”, ultima scena a filmului transmite mesajul ca cei din spatele filmului au incercat sa puna in scena prima parte a unei povesti care se vrea un prequel al francizei „Alien”. Din punctul meu de vedere, felul in care au dus la final acest proiect il transforma in cel mai bun prequel facut vreodata, cel putin in genul de care apartine. Filmul are mister, in ciuda faptului ca abordeaza un gen cunoscut. De fapt, as spune ca il reinterpreteaza pentru a fi mai exact …

Universul creat este fabulos, fiind, in opinia mea, peste ce a oferit „AVATAR”, care este impins in fata doar de coloristica deliranta si de revolutia 3D pe care a starnit-o. In cazul filmului de fata, 3D-ul mi s-a parut ca sustine senzatia de imersie intr-un univers strain si, totusi, familiar, ceea ce m-a multumit, avand in vedere ca m-as fi simtit dezamagit daca efectele tridimensionale ar fi  fost folosite doar pentru a ma face ca, la un momen t dat, sa ma feresc de vreun obiect repezndu-se catre mine. In plus, CGI-ul este fantastic, ramanand de cateva ori cu gura cascata a admiratie. Surprinzator de bune avand in vedere bugetul de „doar” 130,000,000 USD. S-au facut cacaturi pe bani mai multi …

Putine de spus despre interpretarea artistica avand in vedere ca un astfel de film nu pune prea mare accent pe asa ceva. Actorii mi s-a parut ca s-au comportat decent. Insa Fassbender mi s-a parut mai slab decat  Lance Lenriksen in rolul simbol al androidului perfect. Fassbender mi s-a parut un fel de Data gay …

7,8 pe IMDB si 7,0 pe Rotten Tomatoes pentru un film care m-a incantat si pe care o sa il revad de multe ori de acum incolo, daca voi avea ocazia. Un SF clasic, adus la zi, o senzationala epopee intr-un univers strain care te absoarbe instantaneu. Un „must see”, nu doar pentru fabii genului …

Cinefilia : Adina, Marian, Jovi & Co,Piratul Cinefil, Poison Whiskey, Angela, Teo, Laura

Shame
aprilie 30, 2012

Exista filme a caror goliciune de continut este abil camuflata sub exercitii stilistice, vizuale sau audititive, ceea ce te determina, la un moment dat, sa investesti respectiva pelicula cu o simbolistica proprie, de multe ori mult dincolo de ceea ce a vrut sa transmita cel din spatele camerei.  In fata unor astfel de filme ai de ales daca vei atribui sau nu valoare imaginilor care se scurg pe ecra, „Shame” este un astfel de film. In cazul sau, am decis sa nu o fac …

Indeajuns de lipsit de indrazneala pentru a nu o lua pe urmele derutantului „Shortbus” (alta „capodopera, in opinia mea), si indeajuns de pudic pentru a nu deveni o mostra de pornografie premium, „Shame” devoaleaza universul decadent al unui individ aparent de succes, macinat insa de demonii unei dependente de sex deviant.

Exhibarea exacerbata a intimitatii unui distrus, inconjurat de o multime de alti distrusi pe care, paradoxal, ii judeca, transmite un mesaj destul de ambiguu, greu de descifrat. In principiu, explorarea realitatii de dincolo de masca pe care fiecare individ o „vinde” societatii a oferit nenumarate capodopera cinematografice insa ma indoiesc ca fluturarea cu obstinatie a matarangii lui Fassbender pe un ecran supradimensionat ar reprezenta cine stie ce act artistic. Oricum, in nici un caz unul memorabil.

O comedie superficiala a lui Rowan Atkinson a oferit o parodiere subtila a acestui tip de film. Puteau folosi usor imagini din „Shame”, senzatia ar fi sot aceeasi.

7,6 pe IMDB si 7,4 pe Rotten Tomatoes pentru un film … Nu inteleg. Asta ca sa nu spun pe sleau ce impresie mi-a facut …

ps. Mulligan joaca, inca o data, bine.

Cinefilia : Marian, Adina, Jovi, Piratul Cinefil, Teo, Angela, Laura

A Dangerous Method
februarie 4, 2012

 

Cronenberg face din nou echipa cu Mortensen. De ajuns pentru a putea considera ca te asteapta o experienta pe cinste, trioul Knightley-Cassel-Fassbender fiind o uriasa cireasa de pe tort. Pana in acest punct filmul nu dezamageste nici o secunda, atmosfera filmului (decoruri, costume, coloana sonora) fiind perfect credibila, in timp ce actingul este pur si simplu profesionist, la inaltimea standardelor impuse de activitatea trecuta a celor din distributie. Cu un plus pentru Keira care face un rol mare de tot.

Subiectul nu ofera mare lucru. Nu are nimic spectaculos si nu este altceva decat o incursiune in intimitatea a trei minti geniale, aduse la aceeasi masa de catre obsesiile lor ascunse. Sexuale, pentru ca despre asta este vorba. Atat Jung cat si Freud sunt portretizati ca doi indivizi care se ascund in spatele unor teorii psihanalitice mustind de ezoterism stiintific in incercrea de a isi ascunde propriile slabiciuni si propria conditie … vulgara. Jung isi camufleaza promiscuitatea si minciuna iar Freud nimic altceva decat caracterul invidios. „Calitati” morale care ii atrag intr-un conflict, la randu-i, camuflat sub forma unei competitii academice.

Film destul de bun. Intelectual. 76% freshness pe RT si 6.9 pe IMDB.

Eden Lake
septembrie 19, 2011

 

Nu cred ca intentia principala a regizorului …. a fost aceea de a realiza un simplu film horror, pentru ca “Eden Lake” este cu mult mai mult. Spulbera granitele genului, depasind stadiul de entertainment morbid. Este un avertisment serios care profeteste despre prabusirea in etape a societatii umane. Devoaleaza brutalitatea unei generatii, brutatlitate care cultiva cu grija brutalitatea generatiei care urmeaza.

“Eden Lake” este un film brutal, nemilos scenariul nelasand sa scape nici macar o urma de speranta, pana in ultima secventa a filmului. Cinic si barbar precum o tanara generatie pe care o vezi rasarind in jurul tau si care nu recunoaste nici un fel de regula, “Eden Lake” este un fim care doare, repugna, infurie si inspaimanta prin realismul sau si prin veridicitatea absolut naturala a scenariului.

Cu o distributie axata pe jocul a doi actori cu un CV solid in spate (Michael Fassbender – 300, Inglorious Basterds, Band of Brothers, si Kelly Reilly – Sherlock Holmes, Pride & Prejudice), completati de o serie de copii intrati perfect in roluri, productia britanica este un film cult care, dincolo de cotatia data de IMDB (un 6.9 care nu are nimic de a face cu valoarea filmului), comparativ cu emotiile starnite, ramane una dintre bornele genului horror. Cel putin, in ceea ce priveste ultimul deceniu.

Pentru genul horror, este un film urias.

UNFORGETTABLE.