True Detective
martie 9, 2014

td1

Era nevoie de asa ceva. Era nevoie DISPERATA de asa ceva. Golul lasat in lumea show-urilor TV de catre „Breaking Bad” stanjenea. Nu este nici o surprinza ca singurul show care poate rivaliza (pe undeva, doar, este adevarat. Deocamdata) cu legendarul „GOT” vine din partea HBO. Cred ca de mult timp sigla HBO este simbolul excelentei in ceea ce priveste povestile spuse in episoade.

„True Detective” este o capodopera. Expira asa ceva inca de la primul episod, cand spectatorul este inca nedumerit (dincolo de aparitia memorabila a Alexandrei Daddario :mrgreen: ), incercand sa inteleaga ceea ce se petrece.  Ceea ce doreste a pune pe ecrane senzationalul (ce surpriza !!!, Vince Gilligan nu este unic) Nic Pizzolatto. Omul nascut in Louisiana se identifica cu peisajul sudist, folosind la maximum landscape-ul statului sudist pentru a crea o realitate tulburatoare. Lumea „True Detective” este sumbra, dar diferita de cea prezentata de un alt show incredibil ridicandu-se din mlastinile Louisianei, „AHS :Coven”. „True Detective” nu se foloseste de cliseele voodoo, aplecandu-se asupra altei forme de divinatie macabra. Ritmul este, insa, acelasi. Lasciv, in cazul „Coven”, lenta, aproape blazat, in cazul „TD”. Dealtfel, „True Detective” este cel mai bun exemplu de slow cinema de la „Twin Peaks” incoace. Astfel, nu este nici o surpriza ca Pizzolatto a fost implicat, la un moment dat, in cea mai fidela clona lynch-iana a ultimilor ani, „The Killing”.

Avand in distributie doi dintre cei mai buni actori ai marelui ecran, pe care ai putea spera sa ii cooptezi la un astfel de proiect, Woody Harrelson si, probabil, cel mai in voga actor al momentului, Matthew McConaughey, serialul are parte de un acting care ar fi putut trimite orice film direct pe covorul rosu asternut de AMAPS. Iar atmosfera provoaca, pur si simplu, dependenta.

Serial fantastic. „Game of Thrones” nu a fost detronat, dar are companie.

Machine Gun Preacher
aprilie 8, 2012

 

Fara a avea incarcatura emotionala a altor filme care abordeaza „problema africana”, fara se apropia macar de sstandardul impus de inegalabilul „Hotel Rwanda”, „Machine Gun Preacher” este un film care reuseste sa aduca in casele occidentalilor o frantura a cosmarului de pe continntul negru. Cosmar intruchipat, printre altii, de Joseph Kony si infama sa organizatie, Lord’s Resistance Army.

Filmul urmareste povestea unui personaj real, Sam Childers, un personaj complex, un individ care a parcurs drumul de la infernul drogurilor si al incaierarilor intre gasti din Amercia urbana pana la rolul de binefacator al copiilor din tinutul maltratat de Kony si ideologia sa macabra.Tocmai complexitatea personajului dauneaza filmului, avand in vedere ca scenariul propune un mix destul de fortat intre diferitele faze parcurse de Childers, rezultatul fiind un portret lipsit de profunzime, resorturile care au schimbat personalitatea americanului fiind destul de putin abordate.

Ramane putin timp pentru a mai putea include, in cele doua ore ale filmului, si o fresca convingatoare a unui genocid. Asta, insa, nu stirbeste meritele filmului, in opinia mea, cel putin, „Machine Gun Preacher” oferind o experienta satisfacatoare. Acting bun de tot din partea lui G. Butler, care trece in umbra orice alt personaj, fie ca este interpretat de Michael Shannon sau Michelle Monaghan. Ma rog, asta este soarta oricaror personaje secundare dintr-un film biografic, actingul avand a fi blamat prea putin in astfel de cazuri.

M-a mirat cotatia infecta de pe Rotten Tomatoes, 29% freshness. IMDB este mai corect, din punctul meu de vedere, cu 6.8. As spune ca este un film de vazut, in ciuda faptului ca nu cuprinde intreaga dimensiune a ororii sudaneze. Pentru a face asta, nici macar „SAW” nu ar fi de ajuns.

Cinefilia : Marian, Piratul Cinefil, Despre Filme