Underworld: Awakening
Aprilie 16, 2012

 

Ca si „Resident Evil”, franciza „Underworld” se poarta precum un zombie vertabil si, pur si simplu, refuza sa moara. Sunt absolut convins ca subiectul ar fi ramas o amintire placuta daca nu ar fi existat aceasta obsesie de a resuscita o poveste care nu prea mai are ce oferi.

Al patrulea „Underworld” nu face exceptie. Aceleasi acrobatii executate de Beckinsale, agatata de franghii eliminate cibernetic la montaj, aceleasi efecte speciale , deja depasit, aceeasi inginerie genetica, incat ajungi sa pierzi sirul combinatiilor … Nu stiu ce hibrid vor mai putea inventa intr-un al cincilea, proxim, Underworld, insa, sincer, nu m-as mira sa il vad pe Batman luand gatul vreunui lycan.

Oricum, filmul m-a plictist. Probabil, daca ar fi primul din franciza ar starni ceva interes, insa, asa, este cam evident ceea ce va urma, inca din momentul in care cucoana de la usa iti rupe in doua biletul mult prea scump pentru ceea ce ti se ofera. Nimic nou, nimic ingenios, nimic care sa merite. Este spectaculos, intr-o anumita masura, insa, daca stai si te gandesti, te cam saturi si de un rollercoaster, daramite de plimbarile pe pereti ale duduiei Kate.

Din punctul meu de vedere, nici macar 3D-ul nu salveaza acest film, mai slab decat „Priest”, ca sa raman in aceeasi arie. Mi se pare supraevaluat de IMDB, fiind mai realista cotatia Rotten Tomatoes. Avand in vedere emulatia starnita dupa aparitia trailerului, as spune ca filmul poate concura la categoria „dezamagirea anului”.

Cinefilia : Marian, Adina, Jovi – despre o capodopera (carte/film), Piratul Cinefil, Teo

Anunțuri

Panic Button
Februarie 5, 2012

 

Coperta DVD-ului avertizeaza ca vei avea de-a face cu cel mai bun horror britanic din ultimii ani. Dupa ce vezi filmul poti sa tragi o singura concluzie : daca afirmatia este adevarata, atunci horror-ul britanic este mort si ingropat.

„Panic Button” nu este un horror nici pe departe, scenele care ar avea sarcina sa adere la acest gen nefiind altceva decat niste biete inserari in cadrul filmului a unor „amateur videos” aparent violente care nu ar putea speria nici macar o pisica dormind in apropierea unor amstaff injectati cu rabie. Un subiect despre care se vorbeste indelung, anume pericolele ascunse ale retelelor sociale, un subiect care nu a reusit pana acum, din cate stiu eu, sa ofere vreun horror care sa merite banii aruncati pe DVD sau bilet. Joc lamentabil al actorilor, deji acestia se straduiesc, un personaj invizibil mai sacaitor decat niste tantari purtatori de tiofs si un final plat si lipsit de vreo scanteie care sa justifice banii investiti in acest film indie. 300,000 GBP, aud. Mai bine ar fi cumparat un Aston Marin …

5,2 pe IMDB. O nota mult prea mare pentru un film pe care il abandonezi dupa primele 20 de minute sau pe care il derulezi in 16X. Ce alegi? Ghici ghictoarea mea, ca sa citez un calsic. De fapt mai exista o solutie. Cea mai inspirata. Si ca sa ramanem in aria de interes a filmului, are forma unui buton, pe telecomanda … EJECT.

The Rum Diary
Februarie 3, 2012

 

Cred ca ultima data cand am ras cu adevarat la un film, se intampla ’99-2000, la „Deuce Bigalow: Male Gigolo” Eram la „Republica”, in Cluj, si impreuna cu frate’meu, am fost doi prahoveni care s-au prapadit de ras intr-o sala, mai degraba, retinuta … Este vorba de a rade sincer, din toata inima, rasul acela care te impiedica sa vezi dincolo de perdeaua de lacrimi, este vorba de a iti fi imposibil a te mai putea concentra la filmul de pe ecran, lasandu-te prada unei senzatii de buna dispozitie care face ca filmul sa isi merite banii, indiferent de pretul de mall platit la intrare …

Am ras acum, desi „The Rum Diary” nu se vrea a fi o comedie. Esste chiar un film foarte serios care exploreaza prabusirea unei lumi, sau macar furtul spiritului acesteia. Furtul paradisului si condamnarea unei societati mai putin norocoase la o existenta umila dincolo de gardurile invizibile care ii despart pe cei saraci de cei bogati. Pe nedrept, si unii si altii … Saraci si bogati.

Depp este cel mai bun actor al momentului iar rolul din acest film i se potriveste ca o manusa, obligandu-l a plonja intr-o lume boema care nu ii este prea straina, conform ziarelor bulevardiere. Insa nu este cel mai bun rol al sau, si desi joaca impecabil, cred ca marile staruri ale filmului sunt Giovanni Ribisi si SENZATIONALUL Michael Rispoli. Daca luam „Rum Diary” ca un film despre tampeniile pe care le poti face dupa o bauta, pot spune ca acest film bate de departe duetul „Hangover”…

Pentru starea de buna dispozitie pe care mi-a dat-o, o sa ignor total cotatille  de pe site-urile care se ocupa cu asa ceva. Din punctul meu de vedere „The Rum Diary” este un film exceptional. Nu ii lipseste nimic, poate doar faptul ca este imposibil de incadrat intr-un anume gen. Inca o bila alba, la puzderia pe care i le-as acorda.

Bag of Bones
Ianuarie 29, 2012

 

Ecranizarile cartilor lui King pleaca din start cu dezavantajul incercarii de a atinge un tel, de multe ori, inabordabil. Acela de a atinge valoarea scrierii actorului american. Acest stigmat se afla si pe fruntea miniseriei dlansate in 2011 si, judecand dupa cotatia IMDB, doar 5,9, filmul pare a fi esuat in incercarea de a oferi un spectacl de calitate.

Nimic mai fals. „Bag of Bones” surprinde atmosfera „King-iana”, chiar daca nu are valente de capodopera, neputandu-se alatura unui „Misery”, „Shining”, Shawshank Redemption” sau „Stand By Me”. Totusi, filmul are partile sale bune, atmosfera fiind indeajuns de intunecata, dominata de supranaturalul extrem de credibil care guverneaza universul lui King. Obsesia lui King pentru calatoria in timp, spre trecutul recent, este bine exemplificata, insertiile desprinse din anii ’30 aducand un mare plus de calitate prin modul foarte realist in care sunt filmate.

Povestea este una tipica, in rolul principal aparand un tip de personaj, scriitorul, comun multora dintre romanele semnate de SK, insufletite de o tenta autobiografica. Groaza nu este prezenta informa ei sangeroasa, King nefiind un scriitor aplecat catre sangerari masive, frica insinuandu-se silentios, mai degraba desprinsa din atmosfera decat din manisfestari violente. Ca in multe alte cazuri, si aceasta poveste este integrata lumii in care se misca imaginatia lui King, prin conexiuni cu alte lucrari ale sale, doua atragand atentia, referirea la Annie Wilkes (fanul dement din „Misery”) si Bachman (Richard bachman, este pseudonimul sub care King si-a lansat cateva dintre carti).

Brosnan joaca foarte bine, iar prestatia sa este dublata si de a celorlalte personaje, filmul neavand scapari din punctul asta de vedere. Cel putin, Deborah Groover arata demential in rolul Rogette Whitmore. Coloana sonora are o importanta deosebita, muzica neagra a anilor ’30 contribuind serios la starea de ireal credibil scrijelita de King in paginile sale.

Probabil, finalul scade din impresia asupra filmului, efectele speciale folosite fiind de o slaba calitate. Altfel, nu imi pot imagina de ce filmul a avut parte de cotatii atat de slabe. Nu este un film slab, fiind mult peste alte ecranizari ale romanelor lui King. Fara a fi o capodopera, este o miniserie buna. Pentru fani, un „must see”.

Eventual, daca nu filmul, macar cartea. Povestea este foarte bine inchegata.

Cinefilia & King : Florin, Melania, Georgiana, Marian, Adina, Jovi & Co, Piratul Cinefil, Poison Whiskey, Cine Matinal,Naomikko, Waven, Paul’s Blog

A Very Harold & Kumar 3D Christmas
Ianuarie 29, 2012

 

Habar nu aveam de  personajele astea pana sa imi spuna Lusio, insa, in cazul in care mai sunt si altii in situatia mea, presupun, ca pierd destul de mult. Mai ales ca, zilele astea, o comedie cu adevarat buna este destul de greu de gasit.

Chiar daca si comedia asta, asa cum este ea inteleasa de catre Todd Strauss-Schulson, o mai ia pe aratura indecentei, se poate spune ca filmul propune un umor destul de subtil pentru a starni zambete si unui spectator ceva mai exigent. Este amuzant si produce buna dispozitie, chiar daca nu are nici o secunda intentia de a fi altfel decat superficial. Insa, de multe ori, ai nevoie si de asa ceva …

Daca personajele principale sunt greu de evaluat din punctul de vedere al jocului actorilor, avand in vedere ca portretizeaza niste indiviziabsolut dusi cu pluta, se poate cataloga drept placuta intalnirea cu doi excelenti actori specializati pe roluri de sustinere, Danny Trejo si Elias Koteas.

6,7 pe IMDB si 69% freshness pe Rotten Tomatoes. Filmul merita. Este cel putin la nivelul celui de-al doilea Hangover.

Cold winds are rising …
Ianuarie 25, 2012

Sincer, eu nu mai am rabdare

The Walking Dead returns …
Ianuarie 25, 2012

12.02.2012

Real Steel
Ianuarie 7, 2012

 

Pentru unul dintre cele mai asteptate filme ale anului, „Real Steel” nu prea este ceea ce parea a fi. Din fericire, asta nu are nimic de-a face cu satisfactia spectatorului. Nu. Filmul asta parea a fi o versiune mult mai agresiva a asimovianului „I, Robot”, un film care a impartit lumea in admiratori vs. hateri, facand ceva valva la vremea sa. Greu de crezut ca a trecut aproape un deceniu. Greu de crezut ca robotii aia nu sunt o realitate, la nivelul in care se misca revolutia tehnologica …

Spre marea uimire a multora, „Real Steel” este altceva. Este un update al unui film mai vechi, „Over the Top„. S-au adaugat cateva elemente futuriste si nu prea, avand in vedere aceelasi mars tehnologic la care ma refeream mai sus,  si, spre lauda celor care au produs filmul, s-a renuntat la cateva clisee invechite, finalul, nu foarte glorios, dfiind un suflu de aer proaspat intr-o lume in care, intotdeauna, invinge cine trebuie. (FCB poate explica perfect cum vine treaba asta :mrgreen:)

„Real Steel” este un film distractiv, in ciuda faptului ca se adreseaza unui public larg, nicidecum unui segment dur si pasionat de chestii mecanice. Este un film care poate fi privit de copii, pentru ca are darul de a scoate copilul din fiecare. Este un film care poate fi privit de femei pentru ca are sensibilitate, chiar daca stoarsa prin cateva clisee  strategic infiltrate. Este un film care distileaza ideea de violenta, transferand-o in carca unor personaje care resping ideea de suferinta, ceea ce face totul foarte usor de privit.

Efecte speciale perfecte pentru ceea ce s-a dorit a se obtine. Robotii astia par mai verosimili decat ce livreaza campionul genului, „Transformers”, chiar daca „Real Steel” pastreaza CGI-ul la un nivel departe de a te ridica de pe scaun. In plus, filmul ofera ceva ce putine filme de tipul asta isi propun. Un joc bun de tot al actorilor. Jackman pune suflet, insa este surclasat evident de Dakota Goyo, micul canadian care este absolut incantator intr-un rol in care, aproape sigur, s-a distrat grozav. Entuziasmul din momentul in care explica cum a vazut victoria lui Zeus, este molispitor, trece dincolo de ecarn si te binedispune, cel putin din punctul asta de vedere, filmul meritand toate laudele.

7,4 peIMDB pentru un film extrem de placut si de distractiv. Un film … frumos, cum spuneam odinioara.

DeadHeads
Ianuarie 3, 2012

 

Ideea de a suprapune o poveste clasic romantica, cu tot cu arsenalul de clisee asociat, peste o istorioara cu zombie, nu este deloc rea. Pentru a putea da o tenta de verosimil intregului ansamblu a fost nevoie a introduce un tip nou de erou, un zombie coerent, ceea ce nu imi aduc aminte a fi fost livrat de alta productie de gen de la Romero incoace.Avem de-a face cu doi ne-morti, unul dus cu pluta si pus in miscare de un optimism absolut anormal, chiar si in conditiile date,  iar celalalt, um zombie dominat de decenta si dorinta imposibil de stapanit de a pastra un low-profile, tel sabotat permanent de catre tovarasul sau.

De aici o serie de intamplari, hai sa spunem hazlii, care pun in lumina cateva personaje extrem de bine creionate, avand in vedere ca ai de a face cu o comedioara horror care nu cred ca si-a propus sa obtina aplauze la finalul proiectiei, nici macar la cel mai putin pretentios horrofest. Desi machiajul merita aplauze, cu siguranta.

Subevaluat de catre  IMDB, doar 5.1, filmul ofera o experienta placuta pentru fanii genului, excluzand total ingredientul princial al industriei horror : frica. Insa nici nu cred ca si-a propus cineva asa ceva in cazul DeadHeads.

Film decent. Horror. In esenta. 😆

In Time
Ianuarie 2, 2012

 

O distopie dominata de un futurism cu puternice accente retro, „In Time” pleaca cu handicapul serios de a propune o distributie destul de stravezie, prezentalui Cillian Murphy nereusind a salva imaginea de ansamblu a unui film pe care un actor mare, distribuit in locul actorului-wannabe Timberlake, ar fi reusit sa il duca la mal. Intr-o stare mai buna, cel putin …

In principiu, Justin nu face un rol catastrofal, reusind sa fie mai putin agasant, decat in alte incercari ale sale. Este insa evident ca ai sai consilieri de imagine nu renunta cu nici un chip la imaginea sa de pop-star romantic, imagine care a facut ravagii in randul cititoarelor Popcorn, daca o mai exista revista asta. Astfel ca „In Time” livreaza din cand in cand cateva clisee soap oper, care nu prea dau bine in contextul propus de intriga.

Una, peste alta, filmul livreaza ceva emotie si ofera un subiect pe marginea caruia sa refelctezi, insa, sunt convins ca nu mai mult de cateva zile. Aud ca ar fi fost un scandal legat de un plagiat, asa ca este posibil ca nici macar ideea sa nu fi fost una noua. o dezamagire este si aparitia lui Galecki intr-un rol de rahat, inexplicabil pentru un actor de prim plan al unui serial care face furori in real time.

„In Time” este decent cotat de IMDB, cu o nota de 6.6, iar Rotten Tomatoes ii da emotii in privinta promovabilitatii, cu 5.2. Oricum este mai slab decat SF-urile de prim plan ale anilor ’90, cu care il asociez, tip „MInority report” , „Sixth Day” etc … Film slabut, insa nu de evitat …

Opinie : Florin 

Cinefilia : Florin, Marian, Adina, Piratul Cinefil, Jovi, Poison Whiskey, Film Menu

A Lonely Place to Die
Decembrie 31, 2011

 

Aceasta productie britanica navigheaza in ape tulburi. Oscileaza intre a deveni un hit si a aluneca catre dezamagire, fara a atinge unul dintre aceste, sa le spun, tarmuri, pentru a ramane in aria navigatiei, fara absolut nici o legatura cu filmul in sine, dealtfel.

Departe de a fi horror, „A Lonely Place to Die” este un thriller care isi plaseaza actiunea in zona muntoasa a Scotiei, aducand pe undeva, din aceasta cauza, cu mult mai macabrul dar si mai tensionatul „Vertige” care este, totusi, un horror in toata puterea cuvantului. Proiectul lui Julian Gilbey porneste domol pentru a urca la standarde extrem de inalte pana spre finalul filmului. Asta pentru ca propune o modalitate ingenioasa de filmare a scenelor alerte, care imprima senzatia de viteza fara a obosi, si, in plus, personajele sunt extrem de bine construite, dincolo de actingul decent. Exceleaza tabara personajelor negative, Sean Harris, cunoscut multora pentru rolul de asasin din „Borgias”. Pentru cei obisnuiti cu genul horror este posibil ca  referinta „Creep” sa spuna mai multe …

Este inexplicabil cum finalul poate fi atat de slab, comparativ cu restul filmului. Scenariul devine de-a dreptul caraghios, gravitand intre neverosimil si ultrasimplist.  Niste indivizi extrem de duri se poarta intr-un mod deloc profesionist, stricand mult din ceea ce se construise pana atunci.

Nu mare lucru de spus despre melissa george, intr-un rol care nu o solicita prea tare, cu exceptia conditiei fizice la care  australianca exceleaza.

Un hit box-office (si-a scos de vreo sase ori banii), bine vazut de IMDB (6.5, in cadere, daca nu ma insel) si surprinzator de bine de catre exigentul Rotten Tomatoes (78% freshness), „A Lonely Place to Die” este un film care ofera destul dar nu atat de mult cat promitea. Desi, de obicei, orice ai spus inainte de „DAR” nu are nici o valoare, este un film decent care poate fi vazut fara treama ca ai investi degeaba aproape 100 de minute.

Bun.

Cinefilia : Florin, Marian – despre o legenda, Adina, Jovi&Co, Piratul Cinefil, Poison Whiskey, Film Menu, Cine Matinal

Abduction
Decembrie 27, 2011

 

Pentru un film canibalizat de catre critica, „Abduction” nu da deloc rau la un prim contact. Nici pe departe. Cel mai prost film pe care l-am intalnit anul acesta se numeste „Empty” si are o cotatie cu doar 0.1 puncte IMDB mai mica. Intre cele doua filme nu exista insa termeni de comparatie. Ar fi crud sa spui asta …

„Abduction” seamana intrucatva cu un film destul de bine cotat, „Cellular„, doar ca acolo starurile principale sunt de cu totul alt calibru. In cazul filmului de fata cei doi tineri protagonisti fac eforturi insa nu reusesc sa treaca peste viziunea pe cat de idioata pe atat de surprinzatoare a unu regizor de talia lui John Singleton, de a se alinia trendului general de a il „vinde” pe Lautner drept urmatorul sex symbol al cinematografiei americane. Problema este ca nu intreaga masa a amatorilor de filme are undeva intre 13 si 17 ani, si nici nu scoate tipete isterice la vederea „varcolacului” nascut in Grands Rapids, Michigan. Oricum, aceasta masa de manevra a reusit sa aduna vreo 80 milioane USD ceea ce transforma „Abduction” intr-un succes de box office, in acelasi timp cu a fi pulverizat de catre opinia publica cinefila.

Probabil, cotatia filmului i se datoreaza lui Lautner, care poate fi orice, insa, deocamdata cel putin, are probleme in a deveni actor. Oprobiul public „castigat” in urma ultra-siropoasei si mult prea des reincalzitei saga Amurg, il urmareste si o va face destul timp, mai ales pentru faptul ca nu are nici carisma si nici talentul lui Pattison, care il vor ajuta, cu siguranta, pe acesta sa treaca de stadiul povestii cu vampiri. Lautner pare o replica masculina a papusii Barbie, imaginea sa fiind un de … cauciuc. Sintetica. Deloc originala. Rapat, in ciuda eforturilor tanarului de a intra in rol.

Altfel, filmul are un subiect bun dar care se abate de la  ideea originala a rapirilor de copii, ceea ce ar fi putut produce un film mare in locul unei povesti cu spioni deloc iesita din comun. Cativa actori mari de tot (Weaver, Molina) sau cel putin foarte experimentati (Nyqvist) si un buget destul de generos duc la un rezultat destul de bun daca pleci de la ideea ca ai dat bani sa vezi un film de „4 si un pic”.

Nu este un film dezagreabil. Watchable.  Undeva in jur de 6.

Don’t Be Afraid of the Dark
Decembrie 27, 2011

 

Remake al unui film cult al anilor ’70, mult mai bine cotat, dealtfel, versiunea din 2011, produsa de Guillermo del Toro, este un film absolut subevaluat. Acesta nu este un film de 5,8, precum ii calculeaza cota atat IMDB cat si Rotten Tomatoes. Nici pe departe …

Guy Pearce si Katie Holmes joaca decent, cu un plus evident pentru primul. Iar tanara Bailee Madison face un rol excelent, intrand perfect in personaj. Nu am vazut fisuri in aceasta directie. Coloana sonora abunda de efecte izvorand direct din „Lord of the Rings”, nelipsind decat mititul „my preciousssss” al lui Smeagol. Indeajuns, insa, a crea o atmosfera ireala, gata sa te traga in … intuneric.

Efectele speciale sunt bune, micile creaturi malefice find indeajuns de infricosatoare, dincolo de aparenta caraghioasa. Vorbim insa de interpretarea temerilor clasice ale unui copil, astfel ca nici aici n-am identificat puncte slabe.

Marele plus al filmului sunt decorurile, iar aici intervine  Guillermo del Torro si obsesia sa pentru detaliu. Decorurile incanta privirea, sunt absolut spectaculoase iar gradina pare a recrea atmosfera magica din „Pan’s Labyrinth” (ai avut drepate, L ! 😉 ). Casa aceea veche intruchipeaza frica de praf, de ceea ce este vechi si de intuneric, cadrul in care este plasata actiunea fiind de-a dreptul  terfiant. La dracu’, cred ca n-as putea dormi intr-un astfel de decor.

„Don’t Be Afraid of the Dark” este o versiune mult mai sumbra a excelentului „Spiderwick Chronicles”. Fara a oferi teraorea horror-ului „torture”, fara a improsca ecranul cu valuri de vopsea vascoasa, fara a dezlantui omoruri in lant, filmul debutantului Troy Nixey exploreaza partea intunecata a imaginatiei copilariei, si o face intr-un mod absolut incantator.

5,8 este o cotatie de doi bani. As da 7,5 unei excelente povesti despre monstrul din dulap. Care exista, fiecare dintre noi l-a zarit, candva, in trecut.

Cinefilia :Florin Cine Matinal, Film Menu, Poison Whiskey, Marian, Jovi

The Guard
Decembrie 25, 2011

 

Brendan Gleeson este un titan, iar roluri precum cel din „In Bruges” sau „Into the Storm” sunt o dovada irefutabila, singurul lucru inexplicabil fiind lipsa din CV-ul omului a trofeului suprem. Oscar-ul. Care va veni, aste e la fel de cert precum faptul ca intr-o zi lumea se va sfarsi. Singura incertitudine este CAND …

„The Guard” este un film care se potriveste ca o manusa uriasului actor. Acesta iese de fapt din orice rol, doar pentru a deveni din nou el insusi, un irlandez plictisit, amuzant de rasist si absolut refractar conceptului „political correctness”. Obtii astfel un politist de provincie, un irlandez pur sange care face un duet exceptional alaturi de un american scrobit si teapana ca o coada de matura, un agent FBI jucat, cum altfel decat excelent, de catre Don Cheadle.

Filmul este lipsit de spectaculozitate, atmosfera fiind intentionat blazata. „The Guard” ar putea fi considerat plictisitor ceea ce l-ar fi incadrat in categoria „failure”, fara indoiala, insa marea, marea, marea bila alba a filmului sunt dialogurile, imbibate intr-un umor irlandez de cea mai buna calitate. Foarte rar am intalnit atat sarcasm la adresa Americii precum in aceasta mica mostra de spirit irlandez. Ceea ce ma face sa admir inca si mai mult exceptionalul popor al saracacioasei Éire.

95%  freshness si 7,7 pe Rotten Tomatoes, 7,4 pe IMDB pentru un film care mi s-a parut usor supraevaluat, avand in vedere ca subiectul nu ofera prea multe. Umorul insa merita o singura nota : 10 (ZECE).

Film independent irlandez bun. Foarte bun.

Opinie  : Marian

Cinefilia : Marian, Florin, Adina, Jovi, Piratul Cinefil, Film Menu– interviu Victor Rebengiuc, Poison Whiskey

Contagion
Decembrie 24, 2011

 

Eticheta pusa de Florin,  „decenta”, mi se pare cea mai potrivita dintre cele care pot fi atasate acestui film la lui Soderbergh. Decent prin maniera ultrarealista in care abordeaza subiectul, prin decenta cu care evolueaza intriga catre o varianta soft a societatii postapocaliptice, fara exagerari spectaculoase menita a infiltra groaza intre celulele celui care priveste. Nu ca m-ar deranja o astfel de viziune. Inca mai consider „The Road” a fi cel mai bun film pe care l-am vazut vreodata …

„Contagion” este un film care exploreaza frica si modul in care aceasta paralizeaza sistemul social, luand diferite forme, cea discutata in acest caz fiind invizibila, un virus pandemic capabil a transforma lumea moderna intr-o carcasa fumegand, in cateva luni de zile … Deloc spectaculos, ba chiar monoton, filmul este interesant mai ales prin atingerea unui subiect preferat al teoriticienilor conspiratiei, si anume amestecul inevitabil al industriei farmaceutice si al intereselor acesteia in cazul unei pandemii …  Fara a da verdicte si fara a acuza explicit ceva sau pe cineva, filmul are un final excelent, reusind sa demonstreze intr-o succesiune de imagini, nu mai lunga de un minut, doua, cat de usor se poate prabusi lumea in care traim, unii dintre noi, atat de confortabil …

Sunt de acord si cu afirmatia lui Florin privind scenariul care limiteaza posibilitatile de exprimare ale distributiei stelare pastorita de Soderbergh, insa as adauga ca Jude Law si Matt Damon resusesc sa iasa clar in fata.

Filmul a scazut sub 7 pe IMDB,  6,9, acum, ceea ce era de asteptat avand in vedere ca nu se adreseaza tocmai consumatorului de efecte CGI, insa ramane foarte apreciat de votantii Rotten Tomatoes, 84% freshness & 7.1, cotatie .

Film bun, lipsit de spectacol. Un preview a ceea ce ar putea veni. Dintr-o zi in alta. Atata timp cat zgandarim padurea tropicala, in cautarea inca unui arbore de acaju, tec, abanos sau ce-o mai fi nevoie ca cururile pretioase ale planetei sa se lafaie in lux …

Cinefilia : Marian,  Adina, Filme-Carti, Piratul Cinefil, Film Menu, Poison Whiskey