Mina pierduta a lui Lasseter
mai 11, 2012

Lasseter’s Reef este o legenda legata de descoperirea unui fabulos zacamant aurifer, undeva, intr-o zona extrem de izolata din centrul Australiei. Localizarea acestei mine de aur este inca un mister, asta in cazul in care aceasta exista cu adevarat.

ZIAR

Harold Bell Lasseter a fost un aventurier australian nascut in 27 September 1880, in Bamganie, Victoria. Autodidact, acesta este amintit ca fiind un individ cult si un bun orator, dar, in acelasi timp este descris si ca un individ excentric. Australianul a devenit cunoscut intre 1929 si 1930 cand povestea sa a capatat notorietate.

  Lasseter Highway, Northern Territory(Wikipedia; author : Toby Hudson)

Lasseter a povestit ca in 1897 a facut o calatorie calare intre Queensland si teritoriile aurifere din Western Australia. Astfel, el ar fi descoperit, la un moment dat, un filon incredibil de bogat de aur, undeva, de-a lungul granitei dintre statele Northern Territory si Western Australia, la vest de stancile The Olgas. Dupa descoperirea aurului, acesta s-ar fi pierdut in desert fiind salvat, intamplator, de o caravana condusa de unul dintre legendarii conducatori de camile Afgani, care au lucrat in outback-ul australian intre 1860 si 1930. Lasseter a ajuns apoi in tabara unui prospector pe nume Harding cu care a incercat, fara succes, sa regaseasca zacamantul de aur.

 Kata Tjuta sau The Olgas (Wikipedia; author : Reflexio)

Conform povestii lui Lasseter, acesta a incercat aproape 30 de ani sa starneasca interes asupra descoperirii sale insa atentia tuturor era indreptata asupra zacamintelor certe din Kalgoorlie, Western Australia, astfel ca nimeni nu a fost tentat sa se avante in zonele desertice extrem de izolate  din centrul Australiei. Marea Depresie din 1930 a schimbat optica astfel ca Lasseter a reusit sa stranga banii necesari pentru o expeditie, procurand chiar si mijloace motorizate de transport ba chiar si un mic avion. Alaturi de Lasseter, la comanda expeditiei se aflau un bushman experimentat, Fred Blakeley si un anume Fred Colson, in calitate de prospector, inginer, explorator dar si pilot.

  Lewis Harold Bell Lasseter’s Diary, 1930 (State Library of New South Wales MLMSS 3269)/

„This agony is awful 4 planes in three days. Why is no relief sent…. why do I cling so to life when a shot would end my torment its just because I want to know why everyone has failed me? to die a lonely horrible death is bad, but not to know why is worse”

Sursa imagine & text : AICI

Plecati la drum, comportamentul lui Lasseter avea sa devina in scurt timp insuportabil, in timp ce calitatile sale de ghid s-au dovedit a fi un fiasco. Expeditia a intampinat dificultati uriase, pierzand avionul, printre altele, pentru ca, in momentul in care a ajuns in zona Mt. Marjorie (acum Mt. Leisler), Lasseter sa declare ca se afla la 240 km catre nord de zona cautata. Exasperat, Blakeley l-a acuzat pe Lasseter de sarlatanie si a decis incheierea expeditiei.

 The Olgas (Wikipedia; author : Toursim NT)

Lasseter, al carui comportament avea sa involueze in continuare, a continuat calatoria catre monolitii The Olgas (aflati la 25 km vest de mul mai cunoscutul Uluru), insotit de un vanator numit Paul Johns. Conform relatarilor acestuia, dupa intoarcerea sa la civilizatie, Lasseter s-ar fi intors la un moment dat in tabara cu niste roci impachetate, spunand ca a descoperit locatia zacamantului, refuzand insa a o dezvalui. Cum Johns se indoia deja de sanitatea omului, l-a parasit, nu inainte de a izbuncni un scandal. Lasseter insa s-a pierdut in desert …

 Wikipedia(author : Fikri; license : GFDL-WITH-DISCLAIMERS)

Trupul emaciat al acestuia a fost descoperit la ceva timp dupa cearta cu Johns intr-o zona desrtica numita Winter’s Glen, in timp ce cateva lucruri care i-au apartinut au fost gasite intr-o pestera in zona numita Hull’s Creek. Cateva notite gasite ingropate in pestera au relevat faptul ca dupa despartirea de Johns, Lasseter a pierdut camilele si a fost smuls temporar din ghearele mortii de catre un trib nomad de aborigeni. Australianul avea sa moara de foame in incercarea sa de a ajunge la Ayers Rock sau The Olgas. Trupul sau a fost inhumat in Martie 1931, fiind mutat mai tarziu in Alice Springs.

  Mormantul lui Harold Lasseter, Alice Springs (Wikipedia; author : Roisterer)

Nu a fost gasita nici o harta care sa demonstreze ca Lasseter ar fi gasit cu adevarat legendara sa mina. Povestea a capatat, insa, valente mitologice devenind cea mai celebra dintre “minele pierdute” ale Australiei, un adevarat El Dorado pentru prospectorii australieni.

HARTA

sursa info : Wikipedia

APROPOS de outback … un blog fabulos !!! Alte comori pierdute

… Cat vezi cu ochii …
octombrie 7, 2010

Recent, am stat la povesti cu un cuplu de prieteni sositi in vizita in tara. Acestia stau de ceva vreme in Perth, Western Australia. Sotul are un job care implica foarte multe calatorii in diversele orase ale statului. Cum, pentru Western Australia, notiunea de “aproape” inseamna, sa spunem, o distanta decenta de 600 Km, acesta a fost nevoit sa bata in lung si lat statul australian, a carui granita estica masoara 1,862 Km, si care are nu mai putin de 12,889 Km de coasta. Plaje berechet, cu alte cuvinte.

Dincolo de faptul ca sistemul urban de strazi este impecabil, acelasi lucru se poate spune si despre strazile si autostrazile asfaltate. Altfel, sute si mii de kilometri de drum fara urma de groapa. Ar putea fi o exagerare, dar si in cazul in care ar exista acestea ar fi exceptii. Daca ma gandesc ca australienii au fost in stare sa construiasca un gard de 5,614 Km, Dingo Fence, si mai mult, sa il mentina intr-o stare fara cusur, mare parte din acesta fiind localizat in zone extrem de izolate, atunci inclin sa ii dau credit celui care spune ca gropile multiple/metru patrat sunt o inventie pur romaneasca, despre care locuitorii de la Antipozi nu au auzit. Nici nu cred ca isi doresc sa auda, dealtfel …

O caracteristica a autostrazilor australiene o reprezinta geometria acestora. Un paradis pentru manicii vitezei. Asta cand incerci sa iti imaginezi un drum de 100-120 kilometri absolut drept, fara nici un fel de curba. Politia patruleaza insa, iar amenzile sunt usturatoare si nu exista nici un fel de negociere. Iar daca distantele extrem de lungi intre localitatile din ce in ce mai rare, odata cu departarea de coasta, ar indica faptul ca portiuni lungi de sosea sunt la cheremul pedalei de acceleratie, pericolul de a lovi in plin unul dintre numerosii canguri care chiar se simt ca acasa pe cuprinsul Australiei de Vest, infraneaza “nevoia de viteza”.

Mi-a placut o comparatie cu drumurile noastre. Odata iesit din zona ubana, ideal ar fi sa ramai pe drum. Cu cat te indepartezi mai mult, catre interiorul continentului, cu atat mai mult esti pe cont propriu. La un moment dat, ramai singur, doar tu si natura. Nu exista alternativa de a trage pe dreapta (stanga, ca ei merg pe contarsens J ) si a merge in tufisurile de la marginea drumului pentru a urina, precum in RO. “Daca nu sunt serpi, atunci sunt paianjeni”, iar lucrul asta mi-a reamintit ca un procent important din documentarele de pe Animal si Discovery, privind vietuitoarele extrem de veninoase, sunt filmate in Australia.

Outback-ul Australian este traversat de drumuri, dintre care multe urmeaza cursul traseelor istorice, pe urmele celor care au descoperit, metru cu metru, uriasa tara de la capatul lumii. Parte dintre acestea sunt asfaltate la o calitate care ar putea sa faca sa inroseasca de invidie si un inginer proiectant al autobahn-ului.  

O parte importanta a sistemului de drumuri, poarta numele de autostrazi, dar in realitate nu este altceva decat o retea de drumuri de pamant (road dirt), foarte bine intretinute, insa. Desi multe sunt destul de sigure, condusul cu atentie este necesar, iar condusul pe timp de noapte este, daca nu interzis, macar strict recomandat. Asta datorita acelorasi canguri si a altor animale care apar frecvent pe drumuri. Poate parea neimportant, dar a lovi un cangur de cateva zeci de Kg la o viteza de 60 Km/h , poate lasa ceva urme.

Drumurile de pamant ale Australiei de Nord, devin impracticabile in timpul sezonului umed ( Noiembrie- Aprilie). O atentie deosebita trebuie acordata celebrelor camioane australiene (Road Trains), datorita lungimii lor de pana la 50 de metri si a prafului ridicat de cele peste 46 de roti.

Am intrebat daca sunt adevarate povestile cu semnele care te avertizeaza ca nu gasesti un telefon pentru urmatoarele sute de kilometri si mi s-a confirmat ca sunt perfect adevarate. Nu este vorba doar de telefon ci mai ales de lipsa oricarei surse de combustibil si apa, ceea ce face extrem de importanta calcularea cu precizie a distantelor de parcurs pentru a nu risca sa ramai in pana intre orase.

The Great Central Road este un drum in majoritate neasfaltat care are o lungime de 1,126 Km. Este cel mai direct drum intre Perth si Ayers Rock, fiind tranzitat anual de pana la 10,000 mijloace de transport. Asta inseamna in medie 27 de masini pe zi, ceea ce spune multe despre trafic. Pe aceasta ruta iti este recomandat in mod direct sa ai masina echipata cu echipamente de comunicatie.

Gunbarrel Highway este un drum desertic care traverseaza trei state australiene (Northern Territory, South Australia si Western Australia). Are o lungime de 1,400 Km, cu portiuni imense in linie dreapta, si care traverseaza o zona extrem de izolata. Este o zona in care te aventurezi doar cu reserve indestulatoare de apa, mancare si combustibil, cea mai lunga distanta intre benzinarii fiind de 489 Km, intre Warburton si Carnegie Station.

Connie Sue Highway este un drum din Western Australia care face legatura intre doua orase, de pe  Great Central Road si Trans Australian Railway. Are 650 Km si traverseaza Great Victoria Desert. Este izolat iar traficul este sporadic. Exista un singur loc de-a lungul sau unde se vinde benzina, iar in zona pe care o traverseaza nu exista surse de apa. Nu este considerat un traseu potrivit pentru calatorii neexperimentati.

Canning Stock Route, dintre Halls Creek si Wiluna, din Western Australia este unul dintre cele mai dure drumuri din lume, fiind in acelasi timp, construit pe traseul celui mai lung drum pentru cirezile de vite din lume. Are 1,781 km lungime. Traseul pentru vite a fost inaugurat la inceputul secolului XX iar istoria sa este improscata cu sangele celor ucisi in confruntarile intre aborigeni si vacari. Pentru a fi parcurge drumul este nevoie de palnificare, fiind de preferat calatoria in grup. Drumul este practicabil doar in timpul lunilor reci.

In general, daca te mananca in cur, poti parasi aceste autostrazi sau drumuri principale si sa te aventurezi pe drumurile secundare. In cazul in care nu risti ca o rupere de nori sa te inece de-a dreptul, regulile sunt :

–          Asculta sfatul localnicilor

–          Asigura-te ca cineva stie unde ai avut de gand sa te duci

–          Daca ai ramas in pana, ramai la masina

–          Nu condu noaptea

–          Nu pleca niciodata fara rezerve de apa, combustibil si mancare. Dar mai ales apa.

Regulile sunt simple si usor de retinut. Le poti lua in deradere si sa actionezi dupa capul tau, dar Australia nu iarta…

Vei muri

surse imagini : wikipedia & wikipedia 

Dingo Fence
octombrie 23, 2009

Dingo Fence (Gardul Dingo) este un gard menit sa tina la departare de terenurile fertile din Sud Estul Australiei specia de caini salbatici australieni cunoscuti sub numele de dingo.

dingo2

dingo3

INtr-un continent in care fiecare petic de pamant fertil este extrem de important, specia dingo a fost aproape exterminata in Sud Estul Australian, in timp ce este extrem de nedorita in Sudul statului Queensland, unde se afla turme imense de ovine , carora cainii salbaticile pot produce pagube importante. Daca Marele Zid Chinezzesc se intinde pe o suprafata de 8,851.8 kilometri, constructia australiana are o lungime de 5,614 kilometri, fiind astfel una dintre cele mai lungi constructii realizate de om.

dingo4

dingo5

Gardul porneste de langa Jimbour, un oras cu 185 de locuitori, situat in regiunea agricola Darling Downs, din  sudul Queensland. Acesta se termina in zona Peninsulei Eire, o zona arida situata in Australia de Sud. Construit intre 1880 si 1885 , gardul are un succes relativ, pentru ca hoardele de dingo gasesc brese in plasa din care este construit, si desi atacurile pradatorilor au scazut evident, in schimb s-au inmultit problemele creeate de alte specii daunatoare agriculturii precum iepurii si cangurii …

dingo6

dingo7

Dingo Fence are o inaltime de 1,8 metri, fiind ingropat in pamant pana la 30 de centimetri.  Pe ambele parti ale gardului terenul este curatit pe o latime de 5 metri. Stalpii sunt la o distanta de 9 metri, iar din loc in loc exista porti care permit accesul .Anumite zone sunt echipate cu lampi foto voltaice .The Wild Dog Barrier Fence, organizatia care are in administrare constructia in Queensland, are 23 de angajati care in patrule de cate 2 persoane verifica portiuni de cate 300 de kilometri saptamanal, in vederea detectarii eventualelor stricaciuni produse. Gardul este administrat de alte doua organizatii din New South Wales si South Australia.

dingo1surse imagini si info : wikipedia si copypast