22 Jump Street
octombrie 6, 2014

22

Nu am vazut prima parte a povestii asa ca este posibil sa par ajuns prea tarziu la petrecere sau sa fiu pe dinafara subiectului dar … filmul asta este cea mai gaysh productie din ultima suta de ani, exceptand filmele care se ocupa „serios” de segmentul respectiv. Nu imi dau sema adaca a fost o chestie voluntara sau o eruptie a subconstientului colectiv al celor implicati in proiect dar a iesit ceva al dracului de suspect, dupa parerea mea. Sau, cel mai probabil, inca o mostra de umor a gastii, pe care, precum multe altele, nu am fost in stare sa o inteleg…

Este filmul asta o comedie ?! Sincer, am ras mai mult la elementele recente ale francizei „Saw”. Recunosc, insa, ca scenele in care personajul lui Cube afla ca Hill se incurcase cu fiica-sa mi s-au parut extrem de rusite. De fapt, cred ca rapper-ul este singurul care stie sa faca comedie in filmul asta, cu tot respectul pentru Stormare, un actor, altfel respectabil.

In rest … comedie slaba. Habar n-am ce au gasit cei care au dus cotatia IMDB la un halucinant 7,5, dar eu nu i-as da mai mult de 6.

Filme fara final (4)
iulie 6, 2013

adm

In general, il asociez pe Paul Rudd gastii lui Steva Carell, o gasca ale caror filme exhiba un umor de multe ori la limita obscenitatii. “Admission” nu este, insa, ceva de genul asta. Este catalogat ca o comedie romantica, desprinsa din lumea universitatilor americane. Well, este un film de dragoste, da. Doar ca, daca iti duci perechea la acest film, asteptand o comedie, cred ca este cazul sa te pregatesti a cauta ceva pretexte pentru a rade, acolo, chinuit, de cateva ori macar, pentru a nu da senzatia ca ai luat teapa. Film mediocru, din toate punctele de vedere.

lor

Lore este un film (color) despre nazism. Atipic, totusi. Asta pentru ca, spre deosebire de majoritatea covarsitoare a filmelor care abordeaza acest subiect, are o abordare dintr-o alta perspectiva. Practic, filmul vorbeste despre drama copiilor unei familii de nazisti, dupa prabusirea Reich-ului milenar al lui Hitler. O poveste despre parinti, pacate si facturile platite de copii. O poveste despre modul in care nazismul a modelat/distorsionat constiinte. Film bun insa deosebit de lent. Pentru cinefili, only.

es

Acest film este ecranizarea unui roman de success al unui rus cu cetatenie italiana. Filmul, produs de italieni a facut ceva valva prin Cizma, insa, din punctul meu de vedere, are o mare hiba. Este un film vorbit in engleza de catre actori de alta limba, ceea ce produce o uriasa fisura in atmosfera-i. Este realizat intr-un stil extrem de asemanator celui al cinematografiei moderne romanesti, dezagreabil pentru mine. Un stil care incearca sa convinga spectatorul asupra unor calitati pe care filmele in cauza, in general, nu le au. Notabila prezenta unor actori precum Malkovich sau Stormare, fara a putea transforma filmul, insa. O fresca a unei comunitati siberiene din Transnistria, ar fi de masura sa starneasca interesul, insa modul in care a fost realizata, mie, personal, nu mi-a placut.

Hansel & Gretel: Witch Hunters
mai 18, 2013

hg

Cred ca primul film care mi-a aratat cam cum sta treaba cu conceptul asta a fost „van Helsing”, aparut pe la inceputul anilor 2000. Practic, in cazul unor filme care reinterpreteaza miturile horror hollywoodiene, cu cat afisul este mai spectaculos, cu atat asteptarile ar trebui sa fie mai putine. Teoria este cu atat mai valabila atunci cand filmele sunt puternicancorate in universul fantasy. A fost cazul „van Helsing” si imi vine in minte si „Red Ridding Hood”, de la care ma asteptam la ceva gothic dar, cu bunavointa celor implicati in abiminabilul numit „Twilight Saga” … well, am primit altceva …

„Hansel & Gretel” nu face opinie diferita si vine cu reteta care incepe deja sa intre in cotidian : un star sau doua de prima mana, o prezenta feminina sau mai multe care sa anestezieze simtul critic al platitorului masculin de „belet” si mult spectacol CGI. Mult de tot … Din punctul de vedere al ultimului ingredient, „H&G” este o incantare. Dealtfel este singurul lucru care salveaza filmul asta. De fapt, daca ma gandesc bine, cred ca productia este, astfel, destul de onesta, avand in vedere ca nu s-a promis altceva decat spectacol. Si ma indoiesc ca cineva s-ar astepta la altceva, odata ce a dat la o parte perdeaua dincolo de care se afla ecranul  …

Altfel, povestea fratilor Grimm este distorsionata pana la punctul in care devine un freak show, insa as spune ca rezultatul nu mi s-a parut disgratioa, ba chiar distractiv, in mare parte. Deznodamantul mi s-a parut de cacat, insa nu este neaparat vina acestui film, ci a tuturor celorlalte care au livrat acelasi cliseu cu vrajitoarea care si-a fura si arde si moare si … Si alte chestii in acelasi registru …

Atmosfera nu este foarte stralucita. De fapt, padurea mi s-a parut scoasa din imaginile unui parc, deloc amenintatoare. Din punctul asta de vedere cred ca producatorii ar fi trebuit sa vada pilot-ul „Game of Thornes”, asa, ca un tutorial, pentru a vedea „cum se face” … Partea buna este ca, la un moment dat, devii furios pentru moartea Minei, deci ai putea spune ca filmul te obliga , oarecum, sa empatizezi cu personajele bune. Fuck yeah, aia chiar a fost o pierdere :mrgreen:

Ultimile scene ale filmului, care nu sunt nimic altceva decat o punte de legatura catre urmatorul film al unei potentiale serii, m-au facut sa cred ca este destul de posibil sa fiu interesat si de un potentil sequel … Uneori, povestile sunt binevenite si la varste dincolo de granitele copilariei, chiar daca acestea vin impachetate intr-un ambalaj stralucitor, cu inscriptii emobosate si cu un label pe care troneaza impunatoare holograma Holllywood-ului. Este lumea in care traim, insa, iar povestile de odinioara este foarte posibil sa para desuete in epoca iPhone …

Film acceptabil, in conditiile in care iti doresti o dupa amiaza dominata de superficial …

The Last Stand
aprilie 28, 2013

ls

„The Last Stand” face parte dintr-un curent nou al lumii spectacolului, curent prin care Hollywood-ul incearca sa stoarca bani de pe urma ultimilor palpairi ale unor stele aflate in prag de implozie. Cu exceptia cazului in care o astfel de incercare a intins prea mult coarda pretinzand nici mai mult nici mai putin decat sansa de a se transforma intr-o serie (vezi cazul „The Expendables”) cred ca filmele de tipul asta au o sansa de a se instala in memoria colectiva pentru ca reusesc sa ofere in acelasi timp distractie cat si ocazia de a iti aminti, privitor fiind, la experiente … cinefile, din trecut.

Cred ca primul film de genul asta care mi-a starnit curiozitatea a fost „RED”, un film pe care l-am considerat o experienta placuta. A fost apoi „The Expendables”, despre care am amintit deja, un film mult mai bun decat m-as fi asteptat si care ar fi putut avea o soarta mai buna decat aceea a unei continuari jalnice si absolut inutile. Ambele filme au avut un mare plus, autoironia, calitate pe care am gasit-o si in cazul „The Last Stand”. Si care mi s-a aprut ca a lipsit in „Machete”, ceea ce a luat mult din savoarea pe care filmul lui Rodriguez ar fi putut-o livra platitorului de bilete/DVD.

In principiu, nu ai a te astepta la nimic altceva decat la clisee tocite, din partea „The Last Stand”. La final, mai toata lumea dintre cei buni raspunde „prezent”, cei rai primesc ceea ce merita iar binele triumfa intr-un mod care a plictist dar care , uneori, nu agaseaza, unul dintre cazuri fiind si acest film. Prestatie excelenta din partea a doi uriasi actori specializati pe roluri secunde, Luis Guzman si Peter Stormare. Bun si Forest Whitaker, insa dupa halucinantul rol al lui Idi Amin omului ii este greu sa atinga standardele impuse iar acest rol in nici un caz nu l-a ajutat. Arnie pare si este batran, insa prezenta lui a fost doar pretextul de a lua niste bani. Practic, el este taxatorul care incaseaza, spectacolul il asigura altii …

Distractiv si deloc solicitant, „The Lat STand” este un film usor, de duminica, numai bun de a fi adaugat unei pungi cu popcorn si unei cutii de cola. Fara astea, ar fi chiar mai bun. Pentru diabet si colesterol, as spune. Cotatie fair pe IMDB.

Get the Gringo …
mai 25, 2012

 

… sau mult mai inspirat numit „How I Spent My Summer Vacation”, titlul alternativ surprinzand mai bine tenta ironica a scenariului, este unul dintre acele filme care, fara a avea pretentia ca o redefinesc, duc inainte cinematografia comerciala, refuzand cliseele si reinventand-o. Filme de genul acesta ii dau suflet. Ii dau avant. Ii dau un sens …

„Get the Gringo”, asemenea straniei tentative neo-noir numite „Payback”, este unul dintre multele filme ale lui Gibson greu etichetabile. Este un crossover, o combinatie intre stilul interpretativ autoironic al actorului si o drama desprinsa din viata underground a societatii mexicane, o poveste pasionanta plasata in universul inchis al unei inchisori mexicane desprinsa, parca, din fanteziile cyberpunk ale anilor ’80-’90.

Lasand la o parte prestatia obisnuita a lui Gibson, ceea ce se traduce printr-un standard extrem de ridicat, filmul beneficiaza de pe urma unor actori mari sau cel putin buni , distribuiti in roluri secundare, dar, mai ales, de prestatia fabuloasa a  unui wonderkid care va ajunge mare de tot daca nu cumva viciile Cetatii Filmului isi vor lua partea si vor deturna parcursul unui copil care incanta in acest film. Kevin Hernandez este marea revelatie propusa de acest film.

Debut excelent al unui regizor obisnuit pana acum cu a cara servieta unor mari regizori, la filmari importante. Mira doar faptul ca Gibson nu si-a regizat singur filmul, insa rezultatul final este mult, mult peste medie. 7,5 pe IMDB si 80% freshness rate pe Rotten Tomatoes pentru un film excelent. Excelent.

ps. coloana sonora impecabila.

Cinefilia : Marian, Grapefruits, Adina, Jovi&Co, Piratul Cinefil, Poison Whiskey, Teo, Angela – despre o capodopera horror, Laura, Fructitza

Small Town Murder Songs
august 6, 2011

 

Un film tipic de festival care a rulat si in cadrul TIFF, daca nu ma insel. Un film lent care surprinde paralizia ciotidiana a unui oras mic, in cazul acesta canadian, dar care poate fi identificat oriunde altundeva. Lipsit de scanteie, scenariul este deoseebit de plat, insuportabil de plat, chiar, neoferind nici macar un punct de sprijin pentru imaginatie. Te adoarme, te plictiseste, te obliga sa cauti cu disperare un indiciu care sa iti alimenteze speranta ca urmeaza ceva, ceva, orice, doar sa nu ai parte de o ora si ceva de cinema anost … Norocul tau este ca filmul nu este foarte lung …

Probabil ca ai a spune ca vorbesc despre o catastrofa. Nu este insa deloc asa pentru ca filmul are ceva al sau cae atrage … Ar fi o coloana sonora sfasietoare care completeaza incredibil scenele filmate in slow motion, si ar fi jocul extrem de natural al actorilor, desi te-ai astepta la mai mult de la un Peter Stormare, surprinzator de gras, intr-un rol care il obliga la a interpreta un personaj aplecat catre introspectie, in ton cu atmosfera incremenita a filmului …

Memorabil personajul jucat de Jackei Burroughs (Olive), si cam asta ar fi de spus despre un film destul de dificil, care a prins totusi intr-o anumita masura, ajungand la un 79% freshness rate pe RT. Imdb il noteaza undeva la limita suportabilului, 6.3.

Daca esti stilul de cinefil care gusta exercitiile stilistice lasand complet in grija altora coerenta scenariului si spectaculozitatea actiunii, atunci filmul s-ar putea sa te atinga. Insa ai putea sa ajungi a intreba ” Ce ar fi trebuit sa inteleg din filmul asta ?”

Altfel, cred ca este cel mai bun titlu de film de la „Bury My Heart at Wounded Knee” incoace. Suna mai degraba a album de blues. De fapt, poate ca ar fi trebuit sa fie un album de blues …

Cinefilia : Adina, Marian, Florin, Laura, Piratul Cinefil, Jovi&Co

Dylan Dog: Dead of Night
iulie 3, 2011

 

Inainte de Revolutie, mi-a picat in mana o carte de benzi desenate cu Dylan Dog, si pot spune ca a fost una dintre cele mai pretuite publicatii de gen cu care am avut contact. Apoi au urmat Pif-urile si Dylan Dog s-a pierdut, mai ales ca nu stiu sa se fi gasit pe la noi.

Astfel, dupa ce Lusio mi-a atras atentia asupra filmului din 2010, am zis ca nu strica sa arunc o privire … Am facut-o doar pentru a da peste un B movie destul de slabut. La momentul discutiei cu Lusio filmul avea o medie peste 6 pe IMDB, daca nu ma insel, cotatie in cadere libera, ajungand acum la 5,2.

Subiectul este bun, universul imaginat de Tiziano Sclavi avand darul de a fascina. Insa abordarea lui Kevin Munroe, cunoscut pentru ecranizarea aventurilor Testoaselor Ninja din urma cu ceva timp, lasa de dorit. Este superficiala, ca sa nu spun neglijenta ceea ce duce catre etichetarea B a filmului. Nu il ajuta nici distributia, Brandon Ruth fiind la fel de neconvingator in rolul detectivului DD precum a fost si in rolul lui Superman din catastrofalul „..’s Returns” … Apare Peter Stormare, insa rolul sau este menit a ii aduce un cec, nimic mai mult. Presupun ca a filmat prin corespondenta …

Filmul are ceva umor insa capoteaza clar la capitolul efecte speciale, care in general lasa de dorit. Altfel, este un film pe care il poti vedea, in masura in care personajul DD iti starneste ceva amintiri (nu stiu cat de apreciat este in prezent, insa am auzit ca inca mai este publicat), insa daca esti nou venit in bransa nu vei gasi altceva decat unul dintre filmele de marti seara, de pe televiziunile comerciale. Poate un pic mai bun, dar nimic altceva decat un alt film slab cu vampiri.

Rotten Tomatoes il spulbera : 3% freshness. N-as putea sa ii condamn. Decent spre slab. De vazut doar daca n-ai ce face …

Henry’s Crime
iunie 12, 2011

 

Keanu Reeves a intrat de ceva timp intr-un con nemeritat de umbra, lasand impresia ca pierde batalia cu traumele care iau jalonat viata personala. Imaginea sa abatuta si aparent absenta isi pune amprenta si asupra ultimei sale aparitii, in „Henry’s Crime”, un film dominat de o atmosfera de resemnare. Asta in primul rand datorita personajului intruchipat de Reeves, care domina clar actiunea in ciuda unor roluri puternice puse in scena de energica Vera Farmiga si mucalitul James Caan.

Filmul este o versiune lipsita de umor a lui „Welcome to Collinwood„,fiind departe de cotatia „comedy” a IMDB, apropiindu-se mai mult de un romance desprins din lumea teatrului, avand in vedere ca scena si lumea din spatele ei ocupa un spatiu generos in cele 108 minute ale filmului semnat de cvasidebutantul Malcolm Venville.

Fara a fi spectaculos, ba chiar anost si lispit de tensiunea unui heist movie, „Henry’s Crime” se bazeaza exclusiv pe acting-ul bun al unei distributii in trei, Reeves-Farmiga-Caan, sustinuta puternic de unul dintre cei mai talentati si mai subevaluati actori ai momentului, Peter Stormare.

Un film bun, dar destul de anost. 6,6 pe IMDB si 40% freshness pe Rotten Tomatoes. Poate fi sarit.