American Horror Story – Coven
februarie 9, 2014

ahsc

„Coven”, al treilea sezon al excelentei productii horror a celor de la FX, mostenea impresia extrem de buna lasata de „Asylum”, nimic altceva decat o fascinanta calatorie in lumea macabrului. „Coven” a facut o treaba buna, primele noua episoade, difuzate catre finalul lui 2013, dezvaluind un scenariu plasat in decorul luxurian al unui St. Louis modern, cu insertii din trecutul insangerat al orasului, ocazie cu care i se face loc in distributie unui nume imens (in opinia mea), Kathy Bates, aceasta avand dificila sarcina de a personifica rasismul pur al lumii sudiste, rasism care inca reverbereaza in adancul societatii americane. Rol pe care Bates il joaca cu o naturalete desavarsita, prestatia sa fiind dupa parerea mea principala atractie a acestui serial, in ciuda faptului ca Jessica Lange refuza cu indaratnicire sa scada sub standardele pe care si le-a impus in acest serial.

Comparatia cu sezonul doi este in defavoarea „Coven”, incepand de la episodul 10. Daca „Asylum” a avut un final pe care l-as difini … „poetic”, chiar daca insufletit de o poezie macabra, „Coven” are un final de sezon destul de confuz, daca nu cumva lipsit de inspiratie. Oarecum previzibil si cu datorii importante fata de destinul unora dintre personaje, scenariul este salvat de acting-ul de prima mana al actorilor. Este de ajuns, insa, ca serialul sa piarda din inaltime, ratand, cred, sansa de a deveni cel mai bun serial al acestei perioade.

Ramane, insa, un „must see” pentru fanii genului.

12 Years a Slave
ianuarie 19, 2014

12y

Am privit acest film din prespectiva unei discutii avute, la birou, cu colegi care il vazusera inaintea mea. Din punctul acesta de vedere am fost oarecum surprins. Nu mi s-a parut ca filmul ar fi o critica salbatica adusa societatii americane. Filmul este doar un plonjon adanc in abisul unei realitati monstruoase care a slutit istoria unei natiuni care se pregatea sa isi revendice titlul de cea mai puternica din lume. A facut-o, purtand cu ea reminescentele rasismului sudist care exista si astazi, divizand, inca, societatea americana. Indiferent ca este vorba de rasism clasic sau „reverse racism”. „12 Years a Slave” este o senzationala fresca a unei ere pe care amercianii trebuie sa si-o asume.

O alta idee pe care am auzit-o ar fi aceea ca filmul acuza tocmai prin faptul ca este semnat de un regizor puternic implicat emotional. Nu stiu ce sa spun. In afara unei sesizabile dramatizari a reactiilor personajelor pozitive, filmul mi se pare destul de … plauzibil. Ma indoiesc ca McQueen a trebuit sa exagereze. Cred ca, mai degraba, a reflectat cat de realist posibil o serie de practici care  au fost, cu siguranta, mult mai sangeroase. Filmul loveste in conformismul privitorului. Asa cum a facut, la vremea sa, Gibson si al sau fabulos „The Passion of the Christ”, un film departe de a fi atat de brutal pe cat a fost considerat, avand in vedere, de exemplu, realitatatea imposibil de cuprins in cuvinte a ororii unei morti pe cruce, in epoca romana.

„12 Years a Slave” surprinde, as spune, prin faptul ca prezinta un fenomen destul de putin prezentat de Hollywood. In general, scenariile despre sclavi surprind povestile unor persoane care s-au nascut astfel. „Blackbirding”-ul in inima societatii americane este socant, insa aceasta oroare a fost un fenomen cotidian in viata comunitatilor minuscule ale insulelor din Pacific, de exemplu. Sau pe coasta de vest a Africii negre. Nu cred ca filmul acesta exagereaza. Nu stiu daca acuza. Cred, insa, ca avertizeaza. Sclavia, sub diferite forme, nu a fost abolita, iar o ridicare a cortinei ce acopera ceea ce a fost nu are cum sa duuneze. Cred …

Pariu castigat de Pitt, al doilea dupa excelentul „World War Z”. Distributie impresionanta si acting magistral, incepand cu Chiwetel Ejiofor si terminand cu ultimul figurant. Regie care a castigat deja, in opinia multora, Oscarul. Un film incantator in aceeasi masura in care doare. Insuportabil si inrobitor, jocul de cuvinte fiind, pur si simplu, intamplator.

8,5 ?!?! Da, da, da.