Am avut o casa in copac, cand eram mic. De fapt, nu era o casa ci era, mai degraba, un loc in care ma retrageam, atunci cand lumea mi se parea extrem de aglomerata. Era un cires unde urcasem tot felul de resturi de televizor si alte mecanisme misterioase, atunci, pentru mine, cu care imi aranjasem un fel de cockpit si unde visam la te miri ce. De acolo, de sus, vedeam intreaga strada si imi placea starea de invizibilitate resimtita atunci cand veneau colegii , ma cautau, iar eu „nu eram acasa” ci doar putin mai sus, deasupra capetelor lor. Atunic cand batea vantul totul devenea un leagan care, paradoxal, nu imi insufla nici un fel de teama … Totul a durat pana cand a cazut ceva din comoara mea. Jos era masina parintilor… Apoi, dupa o furtuna, creanga oe care ma cataram s-a rupt si a fost nevoie sa fie taiata. Uneori, ma intreb daca mai exista, acolo, in ciresul ala, parte din piesele pe care le infipsesem in lemnul sau …
sursa imagini : Anub
Silence's Blog 
Am avut si ‘yo’ dar in dud si-n afara de podea totul era de nailon 😎
Dar ce arati tu in poze, e deja cu sa te muti acolo :)))))
aha, pai, ai avut casa. la mine era o creanga si legasem eu niste funii, si agatasem una alta pe acolo. astea, da sunt gata de locuit. la caldurile de la noi, vara, cred ca multi s-ar muta in copac 🙂
La dudu me u parca era solar de legume, doar ca in pom :)))
imi inchipui ce efect de sera 😆
ps. n-am mai mancat dude de cand eram copil. nici nu am mai vazut prin ploiesti …
ps. oops !!! o puneti, in seara asta ? … ce gol v-a data ala 😆 m-as caca pe mine de ras sa si-o ia jiji …