Archive for the ‘Unforgettable’ Category

Prisoners
Noiembrie 18, 2013

prsn

„Prisoners” este unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut anul acesta. De fapt, doar „Jagten” si ” The Best Offer” concureaza cu acesta iar competitia este cu adevarat stransa. Altfel, as spune ca „Prisoners” este cel mai bun film care abordeaza subiectul rapirilor de la „Changeling” incoace. Nu mi s-a parut la fel de sensibil dar puncteaza decisiv prin rolul impresionant realizat de Hugh Jackman.

„Prisoners” este un film cu un scenar impecabil gandit. Se joaca cu apartenenta persoanjelor la una dintre taberele binelui si raualui si propune o enigma cu un final incantator. Un film care te indeamna sa gandesti si care infioara prin verosimilitatea actiunii si a reactiilor personajelor. Regizorul canadian Denis Villneuve realizeaza o capodopera si isi confirma V-ul in care straluceste fabulosul „Incendies„.

Scenariu compact, fara fisuri, acting impresionant, regie de clasa, cotatie stelara pe IMDB. Adevaruri. „Prisoners” este o mica opera de arta si are marele merit de a se remarca in acest fel in acelasi timp cu a deveni un hit box office.

FANTASTIC !!!

The Hunt (Jagten)
August 26, 2013

hnt

O casa frumoasa, piscina, garaj dublu, un Volvo si un 4×4 … Si, eventual, un job sigur si nici o grija pentru ziua de maine … Visul american decent dimensionat, transpus in practica prin suburbia linistita, ascunsa intre copaci si strabatuta de strazi aproape pustii. Spatiul perfect pentru a iti creste copii si a duce o viata tihnita … Suburbia „american style” si clasa de mijloc. Asocierea perfecta si un teren arid pentru un regizor aflat in cautarea unui subiect capabil sa miste un film si sa il trimita catre inima spectatorului … teren arid, dar nu si pentru idealistul danez Thomas Vinterberg, un individ care a incercat a revolutiona lumea filmului deturnand-o de pe traiectoria catre spectaculosul computerizat. Nu stiu daca a reusit. Mai degraba nu … Nimic nu este pierdut, insa …

„The Hunt” nu este un film care sa revoolutioneze cinema-ul sau, cel putin nu l-am perceput astfel. „The Hunt” este altceva … Este un act de terorism la adresa cinematografiei inerte si lipsite de idei. La dresa mainstream-ului, daca stau sa ma gandesc bine. „The Hunt” este cel mai tulburator film pe care il intalnesc de la „The Stoning of Soraya M” incoace. Nu intamplator asociez cele doua filme.  „TSOSM” a fost un film care a indurerat si a produs, in acelasi timp, o revolta care se impletea cu o furie crunta indreptata impotriva absurditatii unor traditii medievale ratacite printre secole si impamantenite intr-un mileniu care ar fi trebbuit a le studia in muzee. „Jagten” nu livreaza altceva decat ura in stare bruta. Ura impotriva absurdului care isi face, uneori, loc in viata noastra, intunecandu-ne ratiunea. Anihiland-o si eliberand demonii …

Daca „Compliance” exhiba prostia, „Jagten” scoate la lumina absurdul. Absurdul camuflat in sentimentalism nobil. „Jagten” insfaca un ideal al societatii in care traim si il contorsioneaza, oferind o alta perspectiva … O casa frumoasa, piscina, garaj dublu, un Volvo si un 4×4 … Si, eventual, un job sigur si nici o grija pentru ziua de maine … Suburbia fara griji. Suburbia care daca nu are demoni ii creaza. In versiunea daneza, imposibil de exorcizat …

Habar n-am cum s-a putut lucra cu un copil pentru a interpreta un rol in felul in care o face Annika Wedderkopp. Nu stiu daca am vazut vreodata un personaj care sa oscileze atat de credibil intre „inger si demon”. Intre cruzime si inocenta. Cat despre MIkkelsen … Danezul face unul dintre acele roluri fata de care comentariile sunt de prisos. O sa spun doar ca prestatia sa pune cireasa pe tort, intr-un film socant. ZDROBITOR.

Cel mai bun film al anului … Un „must see” …

The Ninth Gate
Martie 29, 2013

ng

In conditiile in care cinematografia horror abunda in productii C-Z care abordeaza un subiect similar, se poate spune ca micul experiment al lui Polanski este o adevarata gema. Extrem de rara si, implicit, foarte pretioasa, chiar daca nu la nivelul cartilor in jurul caruia polonezul transfug isi tese povestea. Innobilata de o coloana sonora culta, atmosfera din „The Ninth Gate” este apasatoare, atentand chiar la senzatiile atribuite de obicei genului horror, desi filmul nu are nimic de a face cu acesta. In schimb, o poveste tenebroasa te poarta in lumea colectionarilor de carti rare, in miezul obsesiei pentru cartile oculte, Polanski intentionand si reusind, as spune, sa recidiveze impresionant in materie de „mistery”, la trei decenii dupa amenintatoarea ecranizare a pilonului literaturii horror, „Rosemary’s Baby”. De fapt, reintorcandu-ma la „The Ninth Gate”, consider creatia lui Polanski un clasic al genului mistery, un film care nu a reinventat genul dar i-a reconfirmat reteta si standardele.

Dean Corso nu este cel mai bun rol al lui Depp (inca mai consider ca „Ed Wood” este acela), insa este un rol memorabil care i-a picat ca o manusa fabulosului actor, un rol pe care mi s-a parut ca il revad, ajustat conform scenariului, in „Secret Window”.

Impecabil realizat, filmul pierde mult din impactul asupra privitorului printr-un final tern si lipsit de imaginatie. Asta nu il impiedica, insa, sa aspire la statutul de film cult. Personal, fac parte din fanii devotati ai acestuia. Subevaluat de IMDB, in opinia mea.

Django Unchained
Ianuarie 20, 2013

du

Cinci minute dupa prima scena a filmului si stiam, deja, ca asist la o capodopera . Imersia este imediata si completa. Lumea respingatoare a Americii sclavagiste te rapeste si nu iti da drumul decat in ultimile momente ale actiunii, in momentul in care Q.T. a facut singurul compromis pe care nu credeam ca il poate face :  o scena desprinsa, parca, din universul gansta, sufocat de bling-bling. Probabil o aluzie la actuala metamorfoza afroamericana. A fost, insa singurul lucru care mi s-a parut nelalocul sau in filmul asta.

Mi se pare absurda controversa legata de violenta atribuita filmului. Absurda, in ideea faptului ca discutia se abate catre „sangele” improscat pe pereti, pana la urma nimic altceva decat o caracteristica a creatiei sanguinare marca Tarantino. As spune ca violenta filmului, greu de digerat, sta in mentalitatea degradanta a unei societati putrede, transpusa magistral in dialoguri extrem de delicate. Am citit despre critici virulente aduse aboradrii ofensatoare a conditiei sclavului. Ma intreb, insa, daca nu cumva realitatea inclina mai mult catre abordarea lui Q.T. decat catre cea telenovelistica a la „Escrava Isaura”. De fapt, sunt absolut convins ca Tarantino a fost bland. Sclavia a insemnat mult mai mult decat un milion de injurii condensate in doua ore si ceva de film.

Imi este imposibil a indica ce actor mi-a placut cel mai mult in acest film. Foxx este ultimul, desi rolul sau putea intra lejer in cursa pentru Oscar. Daca Walz intruchipeaza un personaj a carui lipsa o simti in ultima jumatate de ora a filmului, ceea ce mi se pare FABULOS, Di Caprio este magistral, insa cred ca apogeul este atins de prestatia geniala a lui Samuel L. JAckson, in rolul unuia dintre cele mai inspaimantoare personaje pe care le-am vazut in ultima vreme. Inspaimantator prin amploarea abisala a decaderii morale. Inca o data, FABULOS.

Coloana sonora senzationala. Mi-a placut faptul ca acest nou „Tarantino” este mai direct dpdv al povestii decat filmele din perioada de debut a  regisorului, mult mai greu digerabile (in opinia mea). Oricum … Cinci minute dupa prima scena a filmului si stiam, deja, ca asist la o capodopera …

Film extraordinar.

Alte opinii : Marian, Filme Carti, Adina, Radu

Cinefilia : Melania, Georgiana, Teo, Piratul Cinefil, Angela,

Cloud Atlas
Ianuarie 3, 2013

ca

„Cloud Atlas” spune intr-un mod alambicat o poveste pe care o sintetizeaza, la un moment dat, intr-o fraza de cateva zeci de cuvinte. Complicata tesatura nu face, insa, altceva decat sa sporeasca frumusetea unei istorii care uneste erele oferind una dintre cele mai frumoase scrieri ale acestui inceput de secol. Un film greu de urmarit, mai ales daca nu ai avut contact cu cartea scrisa de Mitchell. Dincolo de asta ramane exceptionalul efort al unei distributii care s-a intrecut pe sine, interpretand impecabil o multitudine de personaje, cateva dintre acestea, pur si simplu, memorabile. Halucinanta imaginea demonicului „Old Georgie” (Weaving atinge starea de gratie, in preajma duoului Wachowski), fabulos zambetul davincian al clonei Sonmi …

„Cloud Atlas” este un film facut cu bani independenti, insa nu a facut nici un fel de rabat de la calitatea vizuala, fiind din acest punct de vedere o incantare. Il compar, din punctul acesta de vedere cu enigmaticul „Hugo” a lui Scorsese. Laudabil efortul financiar, mai ales ca banii au dus acest proiect in pragul abandonului, de mai multe ori. Ceea ce ar fi fost o pierdere uriasa, as spune …

Un corssover cinematografic, filmul transcede genurile, fiind in acelasi timp drama, science fiction, post-apocaliptic movie sau aventura, ceea ce il pune in pozitia de a fi extrem de greu de catalogat. Pana la urma, asta este marele atu al unui film care nu stiu daca nu cumva este oarecum supraevaluat de catre IMDB (8), dar care va ramane in memorie. Pentru ca este unul dintre filmele care au ceva de spus. Noua si, probabil, si celor care vor veni dupa noi …

Casa din copac sau … fantomele copilariei …
Noiembrie 4, 2012

Am avut o casa in copac, cand eram mic. De fapt, nu era o casa ci era, mai degraba, un loc in care ma retrageam, atunci cand lumea mi se parea extrem de aglomerata. Era un cires unde urcasem tot felul de resturi de televizor si alte mecanisme misterioase, atunci, pentru mine, cu care imi aranjasem un fel de cockpit si unde visam la te miri ce. De acolo, de sus, vedeam intreaga strada si imi placea starea de invizibilitate resimtita atunci cand veneau colegii , ma cautau, iar eu „nu eram acasa” ci doar putin mai sus, deasupra capetelor lor. Atunic cand batea vantul totul devenea un leagan care, paradoxal, nu imi insufla nici un fel de teama … Totul a durat pana cand a cazut ceva din comoara mea. Jos era masina parintilor… Apoi, dupa o furtuna, creanga oe care ma cataram s-a rupt si a fost nevoie sa fie taiata. Uneori, ma intreb daca mai exista, acolo, in ciresul ala, parte din piesele pe care le infipsesem in lemnul sau …

 

 

 

 

 sursa imagini : Anub

The Descent
August 6, 2012

 

In general, un film horror are o anumita doza de predictibilitate, un spatiu temporal de o secunda sau doua in care te poti refugia din fata terorii. Ma refer, in principiu, la coloana sonora care tensioneaza brusc atmosfera, sesizabil, aproape palpabil, un efect care, de obicei, iti  ofera ragazul de a iti intoarce privirea sau a iti astupa urechile. Exisat un film care nu nu face asta …

Halucinantul „The Descent” refuza din start orice compromis. Odata instalat in fata ecranului …

In aria genului horror am intalnit extrem de rar un film care sa propuna un subiect atat de contorsionat incat sa ai senzatia ca ai alunecat, pe nesimtite, intr-un alt film decat cel pentru care ai platit bilet. Sincer, nu ma pot gandi decat la surprinzatorul „Vertige„, un film extrem de realist despre alpinism care deviaza brusc si iremediabil catre un slasher movie in sensul cel mai pur. „The Descent” incepe brutal, printr-un accident de masina si te duce cu gandul la o poveste paranormala doar ca subiectul deviaza la fel de neasteptat catre aventura calustrofoba a unei expeditii ratate intr-o pestera neexplorata. Exceptionalul Neil Marshall dozeaza perfect misterul iar aventura ce parea a te indrepta catre un „survival movie” deviaza din nou, definitiv catre una dintre cele mai autentice senzatii de groaza pe care mintea umana o poate experimenta. Imagineaza-ti un spatiu ingust si aerul rarefiat, intuneric absolut si una dintre cele mai ingrozitoare creaturi care a populat vreodata visele creatorilor de film. „The crawlers” nu sunt altceva decat materializarea monstrilor care ne-au pandit, in copilarie, din coltul intunecat al camerei. Sunt groaza in forma pura, sunt un cosmar dus la perfectiune prin faptul ca ideea unei specii involutive de hominizi, izolata si bantuind un sistem de pesteri necunoscut inca nu este deloc atat de utopica.

„The Descent” exceleaza prin senzatia de veridicitate prin felul in care exploreaza nu doar instaurarea deplina a groazei cat si deprecierea imediata a relatiilor umane si a instinctului gregar intr-o situatie limita. Omul devine fiara si lupta cu disperare pentru propria-i viata, devenind, intr-un spatiu inchis si fara sansa de a primi suport din partea civilizatiei, la fel de periculos precum creaturile care il haituiesc.

Acest film este cotat la 7,3 pe IMDB.  Horror in toata puterea cuvantului. Unul dintre cele mai bune din istorie, si clar in Top 10 -ul genului pe ultimii 20 de ani.

Film urias.

Cinefilia : Marian, Adina, Piratul Cinefil, Jovi & Co, Angela, Teo, Laura, Radu – despre o capodopera

God Bless America
Iunie 24, 2012

 

Un mix intre recentul „Kick Ass” si legendarul „Natural Born Killers”, neasteptatul „God Bless America” loveste subtil dar, in acelasi timp, necrutator in simbolurile societatii de consum.  „God Bless Amrica” nu este o comedie dark, la dracu’, este un necrolog usturator al unei societati care nici nu stie ca s-a parabusit. Intr-un abis al apetentei pentru mizeria impachetat in strategii de marketing, intr-un maelstrom al reinventarii abjectului, un vartej care NE absoarbe din ce in ce mai jos … Catre adanc …

„God Bless America” este un manifest impotriva prostiei incapsulate si livrate in recipiente sub presiune. Drama noastra este ca ultimul cuvant din titlu se scrie „America” dar se citeste „Romania”. Filmul ustura pntru ca identifica fara echivoc personajele decadentei noastre televizate, cu nume, prenume, adresa, CNP … Filmul asta este cosmarul absolut al antenistilor, protevistilor si a tuturor celor care promoveaza obstinent lipsa de valoare. Cacatul televizat si impanzit de confetti …

Violent, brutal, onest si lipsit de scrupule, „God Bless America” este un excercitiu de autocritica. Transpunerea peste tarele societatii romanesti actuale este absolut fabuloasa. Americanii au venit, in sfarsit, si nu vor pleca niciodata, din moment ce noi insine am devenit americani … Suntem concediati in stil american. Suntem harniti in stil american. Suntem condusi in stil americani. Suntem „crescuti” in stil american. Recolta. Cireada. Nu crezi ? … Arunca o privire acestui film …

Joel Murray & Tara Lynne Barr.  Senzationali.

Doar 7,4 pe IMDB. Sincer, il vad undeva pe la 8 … Fantastic. Filmul anului 2012, da … Sau printre filmele anului …

Cinefilia : Marian, Adina, Piratul Cinefil, Jovi & Co,  Poison Whiskey, Teo, Angela, Laura

Jurassic Park III
Mai 19, 2012

 

Avand in ultima perioada ceva probleme legate de accesul la internet, am reusit sa gasesc timpul necesar pentru a ma reintoarce la unul dintre filmele mele preferate, al treilea Jurassic. Fara a reusi sa imi dau seama de ce, pot spune ca este, pentru mine, partea preferata din toate cele trei ale francizei… Cee ce ma face sa astept cu rabdare urmatorul sequel, despre care exista zvonuri ca ar putea veni pe ecrane candva, pana in 2015.

Am regasit filmul, dupa multi ani, la fel de pasionant ca atunci cand l-am vazut prima data, intr-o sala de cinema demodata din Ploiesti. Efectele speciale sunt iesite din uz, in acest moment, insa inca imi aduc aminte cat de spectaculoase mi s-au parut prima data. Si mi-am dat seama, inca o data, cat de bine au fost realizati dinozaurii din King Kong, in conditiile in care JP a instituit, totusi, niste standarde. Ceea ce imi da mari sperante in privinta unei a patra parti …

Filmul asta a avut ceva in plus, comparativ cu primele doua ale francizei, desi prezenta lui Sam Neill a adus o doza si primei parti. Este vorba de umor, mult umor, dublat de o distributie solida, H. Macy, Leoni si M. Jeter aducand un plus de calitate destul de surprinzator pentru un film menit sa epateze prin orice altceva dar nu prin prezenta umana. Ceea ce se si intampla, peisajele coastei Na Pali fiind fabuloase.

Jurassic Park III este cel mai slab cotat dintre cele trei filme ale fenomenului insa mie mi-a placut cel mai mult. Fara a stirbi vreun pic din fascinatia pe care am resimtit-o privindu-le pe celelalte. Copil fiind, am citit … nu, am devorat cartea lui Conan Doyle. Si visam … Presupun ca Jurassic nu este nimic altceva decat materializarea acelei stari de reverie …

Cinefilia :  Marian, AdinaPiratul Cinefil, Jovi&Co, Laura M, Angela

Remember : The Ring
Mai 1, 2012

 

Aparut in 2002, „the Ring” este , probabil, filmul care a lansat o moda care avea sa stranga ceva bani in buzunarele maharilor din hollywood, prin adaptarea in maniera americana a unor horror-uri de succes ale cinematografiei asiatice in general, a celei japoneze, in special. Nu sunt foarte convins ca in afara de bani aceasta moda a adus si capodopere, „Dark Water” fiind, mai degraba, un horror mediocru in timp ce franciza „The Grudge” a mers din ce in ce mai prost. Si totusi …

„The Ring” ramane unul dintre cele mai bune filme horror ale primului deceniu al secolului XXI, cu toate ca , revazut acum, nu a mai parut deloc atat de infricosator ca in noaptea premierei cand m-a incantat prin atmosfera sa sufocanta. Atmosfera care ramane palpabila si dupa zece ani de la prima vizionare, existand momente care iti ridica parul in cap, filmul oferind o experienta horror autentica.

Excelent filmat, „The Ring” a fost o carte de vizita excelenta pentru un regizor, Gore Verbinski, care avea sa puna, apoi, in scena una dintre cele mai de succes francize din istorie, al carei succes i-a permis sa se bucure de viata, americanul iesind foarte rar in fata dupa „The Ring” si in afara trilogiei mai sus amintite. Ceea ce nu l-a impiedicat  sa castige un Oscar pentru exceptionala sa animatie, Rango.

Filmul datoreaza mult si prestatiei peste medie a unei actrite, Naomi Watts, aflata in acel moment pe drumul catre adeveni una dintre cele mai bune actrite ale prezentului.

7,1 pe IMDB plaseaza filmul in categoria filmelor horror solide. Ceea ce si este. Pur si simplu, horror de calitate.

Cel mai ? …
Aprilie 15, 2012

 

Cum poti cataloga un show centrat in jurul subiectului „droguri”, un show care devine in timp record un drog, el insusi, un drog care creaza o dependenta in cel mai pur sens al cuvantului ?…

Cum poti cataloga un show care propune un scenariu a carui fluenta desfide iremediabil orice forma de „tragere de timp” ? Un serial de tipul „anti-cliseu”, un serial care exhiba o inventivitate fabuloasa intr-o perioada in care inspiratia scenaristilor tinde a trimite din ce in ce mai rar semne de viata, pierduta intr-un spatiu inert, intesat de imitatii din ce in ce mai iritante …

Nu imi aduc aminte a fi vazut personaje atat de vii, atat de credibile in evolutia/involutia lor, precum cele create de genialul Gilligan. Acest serial este un adevarat laborator care produce un drog, ale carei efecte iau forma sindromului Stockholm. Esti rapit intr-un univers violent, brutal, te afli in compania unor personaje care intr-un fel sau altul, vand moarte si, totusi, ajungi, invariabil, ca atunci cand un sezon ia sfarsit, aceste personaje sa iti lipseasca, indiferent ca este vorba de inimosul rebel Jesse, geniul disperat Walter sau enigmaticul Mike. Personajele serialului ajung, mai devreme sau mai tarziu, a ti se insinua in suflet pentru ca sunt, pur si simplu, memorabile.

Adaugand charisma incontestabila a personajelor negative, detaliile marunte, absolut geniale, presarate de-a lungul actiunii, umorul fabulos al unui Saul Goodman sau autoironia subtila a lui Hank Schraeder, coloana sonora nascuta pentru acest serial, nu inserata, ei bine, adaugand toate acestea, rezultatul este coplesitor.

Este greu a spune daca acesta este cel mai bun serial din istorie, cu exceptia cazului in care esti vreo eciclopedie gestionata de vreun soi de inteligenta artificiala infailibila.  Este greu a spune chiar si daca este cel mai bun serial al momentului, avand in vedere ca fiecare show isi are cohortele sale de fani.

Din punctul meu de vedere, exista un singur concurent, iar acesta este „Games of Thrones”. Din punctul meu de vedere, orice ar fi scris pe materialele promotionale, acolo nu a fost strecurata nici cea mai mica urma de miciuna. Din punctul meu de vedere, „Breaking Bad” este. „Cel mai” …

ps. Lusio % Babitz … ma inclin ! Capitulare totala 😉

Cinefilia : Marian, Adina, Jovi, Piratul Cinefil, Poison Whiskey, Teo, Angela, Laura, Cronicile Ancutei, Fructitza

John Carter
Martie 13, 2012

 

Voi pleca de la ideea ca nu voi adera la o anumita opinie pe care am auzit-o, inca de la iesirea din cinematograf, si anume aceea ca scenariul filmului abunda de momente lipsite de logica. Practic, poti gasi asa ceva, fara indoiala, dar ma tem ca demersul te condamna la a trece pe langa magia filului, pe care o gasesc incontestabila. Pana la urma, mi se pare aiurea sa cauti sau sa te aspeti la a gasi logica si realism intr-un film al carui subiect pleaca de la presupunerea ca exista viata pe Marte … daca insisti pe pista asta, probabil ai nimerit la filmul nepotrivit.

Exista un anumit tip de filme care nu m-au atras, de la Flash Gordon, incoace. Anume cele care propuneau decoruri maiestuoase, plasate pe planete straine, in care spatiile largi, goale si cu fundaluri in forme geometrice imi starneau o stare repulsiva, care se transforma in dezamagire, mai ales spre final, cand decorurile se prabuseau in bucati uriase de carton, scene plictisitoare si pentru un copilul care eram atunci. Di n cauza acestor decoruri nu am placut niciodata seria “Superman” si am ridicat o spranceana si aseara, la “John Carter”. Din fericire superproductia semnata de stanton atinge doar tangential stilul acela care a ruinat, in opinia mea,mare parte din perceptia asupra recentului “Thor”.

“John Carter” propune o cu titul alta lume. Am auzit opinii ca producatorii s-au inspirat din “Avatar” sau “Star Wars” ceea ce, din punct de vedere vizual, este evident. Lumea din “John carter” are dezavantajul de a fi readusa la viata, la o astfel de amploare a proiectului, abia acum, la 100 de ani de la momentul in care personajul prindea viata in lumea literara. Poate ca acest “John Carter” este tributar revolutiei 3D starnite de Cameron sau universului incredibil imaginat de Lucas, insa toate aceste productii au a multumi, voalat sau direct, operei lui Burrougs.

Lumea martiana imaginata de Disney este fabuloasa desi anumite scene sufera, fiind departe de a fi perfecte. Ma refer mai ales la scenele de conflict care implica personaje umane, calculatorul facand o treaba cu mult mai buna in acest urias proiect.  Nu mi-au placut deloc costumele, le asociez direct cu genul de film care imi repugna si de care vorbeam mai inainte. Reafirm, insa, ca CGI-ul m-a incantat iar Barsoom  nu mi se pare cu nimic mai prejos decat Pandora. Un alt lucru care mi s-a parut exceptional a fost seria de insertii western, scene realizate perfect, mult peste anumite momente din aventura martiana a eroului.

Despre actori si despre poveste in sine, nu ar fi multe de spus. Superficialitatea este evidenta, insa trebuie trecuta prin filtrul faptului ca subiectul urmeaza cursul unei povesti scrise in urma cu 100 de ani, un moment in care tipologia eroului standard era cu totul alta decat cea impusa de alde Statham sau Stallone. Indiferent la critici, filmul mi-a placut. M-a incantat. Ca unul care am citit cateva din cartile lui Burroughs, nu imi voi renega eroii copilariei. In seara asta o sa visez frumos. Voi fi pe Barsoom …

Foarte rar am intalnit un film a carui cotatie sa fie in urcare pe IMDB. Acum cateva zile, “John Carter” avea 6’8. Acum are 7,0 …

Breaking Bad
Februarie 28, 2012

 

Straniu, a discuta despre un serial la aproape patru ani de la lansare, insa, avand in vedere ca nu sunt un addict al povestilor spuse in nenumarati ani, probabil mi se va ierta intarzierea…

Serialul asta nu rezona cu interesul meu si nu m-as fi interesat despre el fara insistenta vecina cu obsesia a doi dintre comentatorii mei, Lusio in online, si Babitz in real life …

„Breaking Bad” este o capodopera si se aud unele voci care il urca, chiar, pe pozitia celui mai mare serial facut vreodata. Exagerat, evident, insa exista foarte putine seriale care sa poata transforma afirmatia intr-una exagerata. Sincer, nu ma pot gandi decat la deja miticul „Games of Thrones”. Ce atrage la acest serial este povestea, banala, foarte des abordata, prezentata insa, dintr-un cu totul alt punct de vedere decat de obicei. Universul din spatele iadului junkie este prezentat cu un umor negru absolut senzational, serialul fiind, din punctul asta de vedere, inegalabil. Bryan Crangston si Aaron Paul fac un cuplu exceptional, cei doi actori dand nastere unor personaje impecabile.

Este tarziu a mai face parada de epitete, probabil ca toata lumea stie cu ce se mananca „Breaking Bad”. Un spectacol urias.  Urias …

The Rum Diary
Februarie 3, 2012

 

Cred ca ultima data cand am ras cu adevarat la un film, se intampla ’99-2000, la „Deuce Bigalow: Male Gigolo” Eram la „Republica”, in Cluj, si impreuna cu frate’meu, am fost doi prahoveni care s-au prapadit de ras intr-o sala, mai degraba, retinuta … Este vorba de a rade sincer, din toata inima, rasul acela care te impiedica sa vezi dincolo de perdeaua de lacrimi, este vorba de a iti fi imposibil a te mai putea concentra la filmul de pe ecran, lasandu-te prada unei senzatii de buna dispozitie care face ca filmul sa isi merite banii, indiferent de pretul de mall platit la intrare …

Am ras acum, desi „The Rum Diary” nu se vrea a fi o comedie. Esste chiar un film foarte serios care exploreaza prabusirea unei lumi, sau macar furtul spiritului acesteia. Furtul paradisului si condamnarea unei societati mai putin norocoase la o existenta umila dincolo de gardurile invizibile care ii despart pe cei saraci de cei bogati. Pe nedrept, si unii si altii … Saraci si bogati.

Depp este cel mai bun actor al momentului iar rolul din acest film i se potriveste ca o manusa, obligandu-l a plonja intr-o lume boema care nu ii este prea straina, conform ziarelor bulevardiere. Insa nu este cel mai bun rol al sau, si desi joaca impecabil, cred ca marile staruri ale filmului sunt Giovanni Ribisi si SENZATIONALUL Michael Rispoli. Daca luam „Rum Diary” ca un film despre tampeniile pe care le poti face dupa o bauta, pot spune ca acest film bate de departe duetul „Hangover”…

Pentru starea de buna dispozitie pe care mi-a dat-o, o sa ignor total cotatille  de pe site-urile care se ocupa cu asa ceva. Din punctul meu de vedere „The Rum Diary” este un film exceptional. Nu ii lipseste nimic, poate doar faptul ca este imposibil de incadrat intr-un anume gen. Inca o bila alba, la puzderia pe care i le-as acorda.

50/50
Ianuarie 12, 2012

 

Ceea ce pare a fi, la prima vedere, o comedie superficiala, „vinovatul de serviciu” fiind Seth Rogen, un expert in bransa, se dovedeste a fi o drama tulburatoare. O drama anonima, aparent indepartate, dar care poate deveni, printr-un capriciu nemilos al vietii, drama oricui …

Un film exceptional, care, prin mijloace simple ajunge la inima oricui, exceptand cazul in care aceasta este exclusiv din taciune. „50/50” este un film care pledeaza pentru optimism, rolul lui Rogen fiind indispensabil pentru asta, nebunia frumoasa si deloc decenta in limbaj, aducand zambete intr-o poveste care isi trage seva din stare de soc , apoi din disperare. Seth Rogen este marea revelatie a filmului, dincolo de faptul ca a fi coproducator, spune destule.

Joseph Gordon-Levitt … Nu stiu daca acest rol va ajunge a se bate pentru Oscar, desi, prin naturaletea uimitoare a personajului, poate spera la asa ceva, iar destule voci spun ca filmul are mari sanse a primi macar nominalizari, implicit JGL.  Insa, trebuie sa recunosc, tarziu, dar cu toata convingerea : actor mare de tot. Mare de tot.

O mare bila alba pentru regizor, Jonathan Levine, in al carui CV nu stralucea decat un horror, altfel , decent, „All the Boys Loves Mandy Lane„. Si o coloana sonora „de cautat”, in care vocea lui Vedder rasuna la fel de inconfundabil ca intotdeauna.

93% freshness si 8,1 pentru 100 de minute de emotie autentica. Un film excelent.

Cinefilia : Marian, Florin, Adina, Jovi&Co, Piratul Cinefil, Poison Whiskey, Film Menu, Cine Matinal