Archive for the ‘today in history’ Category

Preistoria gaming-ului …
noiembrie 4, 2011

Nu imi pot inchipui ca cei care au prins Revolutia macar la nivelui „mersului in picioare pe sub masa”, nu isi aduc aminte de chestiile de mai jos … Cel putin jocul ala cu oua produsese o adevarata manie …

 

 

 sursa imagini : Vasi


Khan
august 18, 2010

18 August 1227 – Moare Genghis Khan.

Data mortii este controversata, insa daca aceatsa este veridica, dupa parerea mea, 18 August este ziua in care omenirea a pierdut cel mai mare geniu militar care a calcat vreodata pe pamant. Cu siguranta insa, in afara de mongoli, restul omenirii nu cred ca a perceput moartea sa ca pe o pierdere. Genghis este privit ca un zeu de catre mongoli. Mongolia moderna ii datoreaza totul. Contemporanii sai, altii decat mongolii, l-au vazut ca pe un satrap coborat direct din iad.

Astfel s-a nascut legenda …

multumesc pentru informatie lui Zalmoxys 

Fallout
aprilie 26, 2010

26 Aprilie 1986 … Ziua cand viitorul ne-a ranjit sinstru … A infipt ghearele contorsionate in sufletul speiei umane si ne-a privit pe fiecare in ochi, cu priviri radioactive … A fost ziua in care omul a aflat ca se joaca cu forte infinit mai puternice, forte care pot tara specia umana in epoca de piatra cu rapiditatea cu care pocneste dopul unei sticle de sampanie … A fost ziua in care nimeni nu s-a simtit in siguranta … Ziua in care Distrugerea a pasit pe pamant, contempland parca viitorul sau loc de joaca …

Ziua in care ni s-au oferit doua alternative … Doua cai … Inca nu sunt sigur ca am ales-o pe cea buna …

CHERNOBYL – post din 26.04.2009 … Parca nu imi vine sa cred ca a trecut un an …

Cobain
aprilie 5, 2010

 20.02.1967 – 05.04.1994

Cu 16 ani in urma, candva spre miezul noptii de 5 Aprilie , stateam in pat si ma uitam la TV … Oferta era limitata din acest punct de vedere asa ca eram pe TVR1 … La un moment dat, la stiri, craininca a inceput sa spuna ” Liderul grupului rock Nirvana a fost gasit …” … Mi-am spus ” fuck, iar l-au gasit pe jos” … Cu foarte putin timp inainte Cobain avusese probleme la Roma, daca imi aduc bine aminte, unde luase niste medicamente si alcool, si ajunsese intr-o clinica de reabilitare … M-am gandit ca era vorba de ceva similar …

Insa crainica avea sa spuna altceva …

Inca imi mai amintesc faptul ca m-am ridicat si am mers in masina parintilor, ca sa nu ma gaseasca nimeni, si am ascultat Nirvana ore in sir … Nu imi aduc aminte sa fi plans sau ceva de genul asta, doar am ascultat „Bleach” si „Nevermind” si „Incesticide” si „In Utero” …  

Nu pot sa explic fascinatia pe care o simteam , si nu pot sa descriu emulatia pe care a starnit-o Nirvana in acea perioada … Imi amintesc ca am ratat un numar din „Metal Hammer” ce avea in front page coperta „Nevermind” … Nu am avut bani sa iau acea revista lucru pe care il regret si in ziua de astazi … Postere, tricouri, articole din ziare, tenesi, pulovere tricotate, orice compilatii pe care aparea Nirvana, albume live  … Am avut un poster cat jumatate de perete pe care l-am adus cu truda de la Bucuresti, intr-un personal intesat de navetisti, ingrozit ca as putea ajunge cu el acasa indoit sau, si mai grav, rupt …

Am alergat disperat dupa fiecare produs ce purta sigla trupei … Este singura trupa cu care ma pot asocia, ca fan … Asta desi nu i-am vazut live …  

Nu am recunoscut niciodata superioritatea unei alte trupe si nu o fac nici acum 🙂

Pentru mine rock-ul a inceput prin ’90 cu un incredibil album numit „Bleech” si a luat sfarsit pe 05.04.1994 odata cu bubuitura unei arme de foc … Si inca sunt trist pentru asta …

100 OT
februarie 19, 2010

19 februarie 1910 – Manchester United juca primul sau meci pe Old Trafford. Aveau sa conduca cu 3-0, prin golurile lui Turnbull, Homer si Wall … Meciul avea sa se incheie cu infrangerea lui United cu 3-4 … Adversara era Liverpool …


sursa : wikipedia

O zi mare …
februarie 17, 2010

Prins cu emotiile meciului de la Milano, am uitat ca astazi strile ProTV au inceput cu o veste pe care nu credeam ca o voi auzi. Mi-am adust aminte de acest lucru intrand pe blogul lui Florin

Astfel, in nu stiu ce circumstante, care, dealtfel, nici nu ma intereseaza, Ion Iliescu a declarat ca se retrage din PSD … Presupun ca asta ar insemna ca se va retrage si din politica, pentru ca ma indoiesc ca imaginea sa ar fi potrivita oricarui alt peisaj politic …

Nu pot decat sa salut aceasta stire, desi este, dupa parerea mea, o simpla declaratie, fara substanta … Asta pentru ca batranul comunist nu este interesat de nimic altceva decat sa detina controlul, chiar si din umbra … Nu cred ca va pleca, decat din cauze … naturale …

Asa ca , deocamdata, tin berea la rece … Omul care ne-a deturnat viitorul in scopuri, deocamdata, obscure, ne va ranji inca in fata pentru ceva vreme …

Black Winter Day
februarie 6, 2010

In ziua de 6 Februarie 1958, inima lui Manchester United s-a oprit pentru cateva clipe groaznice … Intorcandu-se de la Belgrad, unde echipa disputase un joc impotriva celor de la Steaua Rosie Belgrad, in Cupa Campionolor Europeni, avionul a facut o escala la Munchen, apoi a decolat catre Regatul Unit, dupa doua incercari esuate … La putin timp dupa decolare, avionul s-a prabusit …

Nu am varsta necesara pentru a comenta ceva despre acea echipa … Dar se spune ca daca aceasta tragedie nu ar fi avut loc, istoria fotbalului ar fi aratat altfel …  Unul dintre supravietuitori, Sir Matt Busby avea sa construiasca o echipa legendara ce avea sa castige CCE , in 1968 … Printre jucatori, marele George Best …

Au murit atunci 7 jucatori, Roger Byrne (28), Eddie Colman (21), Mark Jones (24), David Pegg (22), Tommy Taylor (26), Geoff Bent (25), Liam Whelan (22), precum si trei membri ai clubului, opt jurnalisti si alte patru persoane, printre care si doi membri ai echipajului . Duncan Edwards (21) a murit in spital, 15 zile mai tarziu … In total 23 de oameni …

Povestea lui Manchester United a mers, insa, mai departe …

Bhopal
decembrie 3, 2009

3 Decembrie 1984 – Bhopal, Mhadya Pradesh, India.

In dimineata acestei zile, aici a avut loc cea ce este cunoscut drept „Dezastrul Bhopal„, cel mai mare accident industrial din istorie. Mari cantitati de apa au ajuns in mod accidental intr-unul din rezervoarele fabricii de pesticide a companiei Union Carbide ( Dow Chemicals in prezent). Apa a interactionat cu cele 42 de tone de izocianat de metil, ducand la eliverarea in atmosfera a unei cantitati imense de gaze toxice. Dezastrul umanitar a fost facilitat si de o proprietate a gazului toxic,, care fiind mai greu decat aerul a invadat strazile orasului indian, afactand 500,000 de mii de oameni.

Estimarile dezastrului sunt numeroase s, difera in functie de sursa. In primele ore ale diminetii, norul ucigas a ucis in jur de 4,000 de persoane, in perioada urmatoare numarul victimelor ajungand la 15,000. Greenpeace estimeaza numarul victimelor in urma dezastrului la inspaimantatoarea cifra de 20,000 persoane.

La 25 de ani dupa dezastru, in fabrica dezafectata se afla, inca, sute de tone de substante chimice care polueaza, se afirma, apa freatica, afectand in mod tragic populatia locala …

sursa imagini : The Big Picture(Daniel Berehulak/Getty Images)

Un politist arata catre rezervorul care a aruncat in atmosfera tone de substante toxice, aducand moartea asupra a mii de persoane …

(AFP/AFP/Getty Images)

4 Decembrie 1984 – victime care si-au pierdut vederea in timp ce se aflau in afara teritoriului fabricii din Bhopal …

(AP Photo/Saurabh Das)(Daniel Berehulak/Getty Images)(AP Photo/Saurabh Das)

Durere …

Chirila
noiembrie 21, 2009

sursa imagine : aici 

Prima carte a lui Chirila (SINGURUL Chirila, Ioan ) a fost o carte cu coperti verzi care a aparut la putin timp dupa Revolutie si dupa Coppa del Mondo, Campionatul Mondial din Italia’90 … „Franz über alles” m-a cucerit instantaneu, prin stilul spumos si accesibil in care a fost scrisa si prin faptul ca expunea idei pe care eu, un adolescent, mi le formasem urmarind meciurile acelui turneu … Din acel moment a inceput sa imi placa echipa Angliei si fotbalul englez , lucru ce mi-a adus multe bucurii , lucru pe care il datorez si lui Chirila …

A scris frumos despre Gascoigne 🙂 …

Am cautat din acel moment cartile sale si le-am gasit pe unele , pe tarabele pradatorilor lumii culturale, bouquinist-ii  din centrele oraselor prin care am trecut … Prin ’94 , cred, cand a fost lansat Prosport , Ioan Chirila a inceput sa scrie cate un editorial pe saptamana , parca martea , si ani de zile le-am decupat si le-am pastrat , pana intr-un moment tragi-comic cand au fost confundate cu un maldar de maculatura si aruncate … Aproape ca am plans de necaz atunci …

A mai comentat cateva turnee finale , si transforma cititul intr-o delectare … Pe 21 Noiembrie 1999 , Ioan Chirila, sau Cineva pentru el, a decis ca este timpul sa plece … A lasat jurnalistica sportiva mult mai saraca , desi, un timp, am sperat ca macar Tolontan ii va lua locul … Nu va putea, din cate imi dau seama …

De atunci , periodic este evocat de tinerii ziaristi care astazi varsa o lacrima in amintirea lui , apoi, a doua zi, apar si se balacaresc pe micile ecrane cu personaje care nu aveau loc in universul lui Chirila , nici macar ca figuranti tristi …

Chirila , personal, imi lipseste … Cred ca este unic si cred ca nu va mai fi un altul ca el, desi m-as bucura …

Nu am un final , scriu din instinct … Insa astazi, dar si in fiecare zi , un gand bun voi pastra pentru

IOAN CHIRILA (25 octombrie 1925 – 21 noiembrie 1999)

Tut-ankh-Amon
noiembrie 5, 2009

Tutankhamunsursa imagine : Wikipedia 

4 Noiembrie 1922 – Howard  Carter, considerat de multi cel mai de succes egiptolog din istorie , descopera KV62 , mormantul tanarului faraon Tut-ankh-Amon (1341 BC – 1324 BC).Acesta a fost un faraon din dinastia a 18-a, care a preluat puterea la varsta de 9 ani. Este fiul faraonului Amenhotep IV (Akhenaton) şi al reginei Kiya. Nascut in orasul Aketaton, la varsta de 7 ani o primeste de soţie pe Ankesenamon, sora sa vitregă. Cum atunci cand implineste noua ani fratele său mai mare, Smenkhkare, moare, tronul este mostenit de micul vlastar regesc.

Numele oficial era Nebkheperure. A murit la varsta de 18 ani, in conditii misterioase, neelucidate pana in ziua de astazi. Celebritatea i se datoreaza faptului ca mormantul sau este singurul mormant al unui faraon care a scapat neatins peste 3,200 de ani … Deasemenea , notorie este si legenda blestemului care atarna asupra celor care au profanat mormantul … Colegul lui Carter, Carnavon , a murit la cateva luni dupa deschiderea mormantului, iar in anii care au urmat au murit multi dintre cei care au participat la descoperire …

IMDb
octombrie 18, 2009

17 Octombrie 1990 – Col Needham pune bazele a ceea ce va deveni The Internet Movie Database … Adica definitia informatiei in domeniul cinematografiei … IMDb

Candva in Cuba …
octombrie 14, 2009

cmcsursa imagine : aici 

14 Octombrie 1962 – Spionajul american a descoperit pe baza analizarii unor data obtinute de un avion de spionaj, ca Uniunea Sovietica amplasa baze de lansare a unor rachete SS-4 Sandal in Cuba … Aceste rachete , care purtau focoase termonucleare , aveau o raza de actiune de 2,000 de kilometri, putand lovi orice punct de pe o suprafata intinsa a Statelor Unite … Comitetul executiv convocat de catre JFK a respins ideea unui atac aerian care ar fi putut distruge amplasamentele comuniste … Din 23 Octombrie se instituie o carantina navala asupra Cubei concomitent cu cererea dezactivarii bazelor … Intre timp , tensiunea dintre cele doua stat ajunsese la apogeu, iar trupele armate americane erau in alerta de cod DEFCON 2 , cel mai inalt nivel de dupa cel de-al doilea razboi mondial … A fost momentul in care Razboiul Rece a fost pe punctul de a se transforma intr-un razboi nuclear … Criza s-a incheiat prin acceptul rusilor de a isi dezafecta bazele cubaneze, in schimb ce americanii promiteau sa nu invadeze Cuba si sa isi retraga lansatoarele de rachete din Turcia …

Intre 14 si 30 Octombrie 1962 cele doua mari puteri au fost cu mana deasupra „butonului rosu” , si a lipsit extrem de putin ca astazi, daca m-as mai nascut , sa nu ma trezesc in lumea pe care o stiu, ci intr-un peisaj din „Fallout” …

Herta Müller
octombrie 8, 2009

GERMANY/sursa imagine : Photo Journal (Tobias Schwarz/Reuters)

8 Octombrie 2009 – Herta Müller , o scriitoare germana nascuta in Romania a primit Premiul Nobel pentru Literatura … Din pacate Romania este asociata , cu ocazia acestui eveniment , cu Securitatea, cenzura, hartuirea , izgonirea … Cu partea intunecata a vietii scriitoarei germane … Tipic …

Nu am fost astazi acasa, astfel stirea am aflat-o de pe blogul lui Darko …

M*A*S*H
septembrie 17, 2009

mashsursa imagine

17  Septembrie 1972 – Pe CBS are loc debutul unui sitcom care va face istorie pentru 11 sezoane, M*A*S*H . Candva pe la mijlocul anilor ’90 , a rulat si in Romania … Nu a avut un succes fulminant, insa si-a castigat fanii sai … Era povestea membrilor unui spital de campanie, detasati pe frontul razboiului din Koreea. Umor fin si un mesaj pacifist acestea au fost mesajele serialului … Alan Alda a fost cel mai importantt nume care a jucat in acest serial, care pentru mine inseamna nostaligia unor vremuri frumoase … Din toate punctele de vedere …

Bliss
septembrie 14, 2009

14 Septembrie 1899 – In New York , Henry Bliss devine primul om care moare intr-un accident de masina. Accidentul s-a intamplat pe 13 Septembrie pe West 17th Street, cand un taxi electric l-a lovit in timp ce cobora dintr-o alta masina . Se pare ca ar fi existat inca doua accidente in Europa , dar acestea nu au fost documentate cu strictete.