Ma gandesc de ceva timp, de cand am primit o leapsa de la Simplu si Genial , la faptele bune pe care le fac … Imi este greu sa fac o enumerare a lor, avand in vedere ca ar trebui sa vorbesc despre propria-mi persoana. Sunt cu atat mai greu de gasit asemenea gesturi, sau fapte, sau cum altfel ai vrea sa le numesti, avand in vedere ca acestea nu au o regularitate anume, fiind mai degraba, exceptii mai mult sau mai putin frecvente. Cu toate astea probabil ca as putea fi considerat un om decent. Sau cel putin asa imi inchipui 😆 . N-am avut niciodata pretentia ca as fi un inger, asa cum am pretentia a nu mi se cere vreodata a fi …
O involburare rapida a formolului mental in care se pastreaza intacte amintirile-mi ma face sa scot la iveala un comportament care pare din ce in ce mai indepartat, pe masura ce viata ma duce inainte, oferindu-mi experiente de prea multe ori de o proasta calitate. Este un lucru demonstrat ca amintirile neplacute persista undeva in fundalul memoriei, ceea ce, pe undeva, explica anumite schimbari de comportament de care nici eu nu sunt strain …
A fost o perioada cand ajutam pe oricine fara a pretinde ceva in schimb, de multe ori si fara a mi se cere explicit asta. Era un sentiment placut sa stii ca esti apreciat, insa acest sentiment a inceput a se estompa sau, mai bine zis, a isi pierde valoarea in fata unui comportament pe care l-am observat tot mai des : a intinde un deget continua cu a iti fi confiscata inteaga mana. Si varianta absolut jegoasa a fenomenului, cand ajutorul acordat devine apoi obligatie. Asa ca, dupa multi ani, ajut rar si doar pe cei care consider ca merita … Din ce in ce mai putini …
Am mai scris despre asta asa ca nu o sa dezvolt. Un cersetor imi starneste in general, daca nu mila, macar dorinta de a face bine iar sentimentul de dupa este priceless, dupa cum se exprima comentatorul meu fanatic, care m-a ciuruit ieri, dupa triumful catalan. Insa berea premium sau tigarile scumpe pe care le exhibau cativa cersetori, sau cateva injuraturi aruncate cu obida, la iesirea din mall, de catre cei carora le dadusem bani la intrare, ei bine, experiente de genul asta te fac sa gandesti inainte de a actiona umanist. Asa ca mila se manifesta mai rar si nu imi gasesc o vina in asta …
Politetea implica un comportament identic din partea celor din jur, insa atunci cand batranul din spate te calca in picioare la casa de marcat, imbulzindu-se pentru un loc inainte, te gandesti cata nesimtire se va mai propaga, din moment ce acei care ar trebui sa educe noile generatii se comporta astfel. Daca tac, o fac din respect pentru propria-mi persoana, iar asta nu o pot cataloga ca fapta buna. Asa cum decenta in trafic sau hartia aceea dusa in buzunar pana la un cos de gunoi ars sau rasturnat in toiul noptilor de betii ale celor care vor cara pe umerii lor viitorul, asa cum tot ceea ce faci cu gandul de a fi mai bun, mai tolerant, mai environmental friendly, toate aceste parti ale comportamentului tau nu sunt neaparat fapte bune, ci o normalitate care ar trebui sa fie un trend general, o stare de fapt.
Poate ca nu sunt deloc o persoana buna. Toate gesturile normale la care mi s-a raspuns grosier m-au indepartat undeva intr-un colt al societatii, m-au transformat intr-un personaj periferic, mai degraba interesat de a nu interfera decat de a se transforma intr-o M. Teresa zambind impacat in fata nesimtirii si a lipsei de umanitate.
Din cand in cand, imi amintesc ca sunt om, insa, probabil, asta vine dintr-un sentiment egoist, imposibil de decriptat. I se spune aroganta, insa eu stiu foarte bine ca nu este asa … Este vorba de exasperarea de a vedea gesturile frumoase transformate in materie prima pentru nesimtire. Ceea ce inhiba dorinta de a ajuta, de a darui …
Nu stiu daca intelegi. Mai degraba am vorbit despre ceea ce nu fac decat despre ceea ce fac. Insa asta este parerea mea despre o fapta buna … Silence …
…
Silence's Blog 