Cloud Atlas
Ianuarie 3, 2013

ca

„Cloud Atlas” spune intr-un mod alambicat o poveste pe care o sintetizeaza, la un moment dat, intr-o fraza de cateva zeci de cuvinte. Complicata tesatura nu face, insa, altceva decat sa sporeasca frumusetea unei istorii care uneste erele oferind una dintre cele mai frumoase scrieri ale acestui inceput de secol. Un film greu de urmarit, mai ales daca nu ai avut contact cu cartea scrisa de Mitchell. Dincolo de asta ramane exceptionalul efort al unei distributii care s-a intrecut pe sine, interpretand impecabil o multitudine de personaje, cateva dintre acestea, pur si simplu, memorabile. Halucinanta imaginea demonicului „Old Georgie” (Weaving atinge starea de gratie, in preajma duoului Wachowski), fabulos zambetul davincian al clonei Sonmi …

„Cloud Atlas” este un film facut cu bani independenti, insa nu a facut nici un fel de rabat de la calitatea vizuala, fiind din acest punct de vedere o incantare. Il compar, din punctul acesta de vedere cu enigmaticul „Hugo” a lui Scorsese. Laudabil efortul financiar, mai ales ca banii au dus acest proiect in pragul abandonului, de mai multe ori. Ceea ce ar fi fost o pierdere uriasa, as spune …

Un corssover cinematografic, filmul transcede genurile, fiind in acelasi timp drama, science fiction, post-apocaliptic movie sau aventura, ceea ce il pune in pozitia de a fi extrem de greu de catalogat. Pana la urma, asta este marele atu al unui film care nu stiu daca nu cumva este oarecum supraevaluat de catre IMDB (8), dar care va ramane in memorie. Pentru ca este unul dintre filmele care au ceva de spus. Noua si, probabil, si celor care vor veni dupa noi …

Anunțuri

Kon-Tiki
Decembrie 27, 2012

ktk

Una dintre cartile copilariei mele a fost „Kon Tiki”, scrisa de catre norvegianul Thor Heyerdahl. Este foarte posibil ca obsesia mea pentru atolii din Pacific sa fi pornit odata ce am citit acea catre. Am gasit-o in biblioteca bunicilor mei si am devorat-o, in ciuda faptului ca era o carte documentar, destul de grea pentru un copil de scoala primara. Am imprumutat-o cuiva si nu am mai primit-o inapoi, insa, candva dupa Revolutie, am reusit sa o gasesc pe taraba unui traficant de carti. Sper ca se afla inca printre cartile mele, supravietuind deselor schimbari de domiciliu.

Doua lucruri mi-au ramas incrustate in memorie, legat de acea carte. Unul, gestul norvegianului Heyerdahl, care a imbratisat primul palmier adevarat pe care l-a intalnit, la sosirea intr-o zona tropicala. Gest pe care l-am facut si eu, atunci cand am zarit primul palmier din viata mea. A doua amintire este legata de pestii zburatori care aterizau pe pluta ce strabatea un drum stravechi, peste apele Pacificului. M-am intalnit cu imaginea aceea, transpusa pe ecran, prin intermediul uneia dintre cele mai mari surprize ale acestui an, o productie norvegiana cu un nume irezistibil pentru mine : Kon-Tiki.

La ceva timp dupa ce am vazut filmul, am flat, cu mandrie, aproape, ca filmul este printre cele propuse de europeni pentru Oscar-ul de anul acesta (filme non americane). Nu stiu daca are sanse sa castige, insa nici nu conteaza. Vestea mi-a intarit opinia despre calitatea exceptionala a acestui film, opinie pe care o banuiam de un subiectivism exacerbat, avand in vedere legatura-mi cu cartea. Realizat in stilul filmelor de aventuri ale anilor ’80, „Kon Tiki” este o bijuterie. Nu se adreseaza publicului larg pentru ca nu are ingredientele necesare pentru a il transforma intr-o vizionare captivanta. Este, in schimb, un film dedicat celor care iubesc geografia si povestile despre exploratori. Este un film pentru cei care s-au vista, macar o data, porniti pe urmele lui Livingsone sau ale altora din aceeasi specie …

Filmul insereaza intr-un mod perfect scene filmate in alb negru, combinandu-le cu imagini underwater de exceptie, rezultatul fiind un melanj absolut fascinant. Singurul lucru pe care as putea sa il reprosez este faptul ca filmul este prea scurt pentru o poveste atat de mare. Din aceasta cauza abordarea poate parea oarecum superficiala. Este, insa, un amanunt lipsit de importanta. Ramane doar un film superb.

Evident, daca iti place geografia …

Project X
Iulie 12, 2012

 

Filmul este incadrat genului comedy, insa este atat de natural si de sincer inct transcede granitele genului. Este pur si simplu cronica unui dezastru pe care ADOLESCENTUL a experimentat-o pe propria-i piele intr-o mai mica sau mai mare masura. Ca subiectul este amuzant, asta este o intamplare. In principiu, depinde din ce punct de vedere privesti. Cred ca, privind din perspectiva de parinte prins pana peste urechi in razboiul dintre generatii, filmul asta este un horror pur sange. Asa ca nu ar trebui sa pleci de la ideea ca „Project X” este o comedie cu adolescenti … Asta duce cu gandul la superficialitate iar filmul nu este gandit asa.

„Project X” este atat de bun incat desfiinteaza senzatia de suprasaturare vis-a-vis de conceptul „home made movie”. Alegand acest mod de a filma, producatorii au iesit din aria superficialitatii, pe care o negam mai sus, pentru ca, pur si simplu, filmul capata o naturalete greu deintalnit in ziua de astazi. Subiectul filmului se invarte in jurul unei petreceri orgnizate de trei indivizi absolut nepopulari, care, in incercarea de a castiga ceva notorietate, concep un mass marketing care avea sa le transforme mica sueta intr-un eveniment epic. Povestea evolueaza natural, fluent si extrem de veridic, filmul transformandu-se, astfel, intr-o felie de cotidin, chiar daca exagerarea detaliilor este evidenta. Este motivul pentru care acord credite acestui film care nu mi s-a parut superficial, cum ar fi trebui sa fie, conform standardelor genului, ci pur si simplu … onest.

Mi-a placut interpretarea lui Thomas Mann. Nicidecum laureatul Nobel :), dar interesanta coincidenta de nume … In plus, o coloana sonora de exceptie. Eminem sau Metallica, daca asta va convinge …

6,6 pe IMDB pentru un film care, lucru raflectat in cotatie, a convins. Mie, mi-a placut. Simplu …

HELL
Iulie 10, 2012

 

Un “pont” gasit pe blogul Angelei m-a facut sa imi indrept atentia catre un film peste care am trecut extrem de usor desi abordeaza subiectul cel mai drag mie. Un film pe care l-as eticheta ca “surprinzator” …

Departe de suprasaturarea emotionala a tulburatorului “The Road”, “Hell” preia destul elemente pentru a risca a fi considerat o clona, insa le combina cu lumina desertica din “The Book of Eli”, rezultatul fiind un amalgam extrem de veridic, in opinia mea, despre ceea ce ar putea fi lumea in momentul in care civilizatia se va prabusi.

O aventura destul de comuna filmelor postapocaliptice, ba chiar  derivand din scenariul des intalnit in genul horror, al unor calatori care dau de belea la intalnirea cu o comunitate izolata. Ceva din filmul asta mi-a amintit si de “Captifs”, vazut recent. Peisajul mi s-a parut veridic, personajele credibile in deznadejdea lor iar comportamentul acestora sopteste despre metamorfoza comportamentala pe timp de criza. Un tablou care reprezinta o societate prabusita, o societate care, in fata anihilarii, isi regaseste pornirile atavice, napustindu-se pe cea mai probabila, in opinia mea, cale pe care umanitatea o va avea de urmat, in cazul in care confortul tehnologic si hrana procesata isi va gasi, finalmente, un sfarsit … Canibalismul.

Am inceput prin a catalog filmul ca surprinzator pentru ca nu m-as fi asteptat ca cinematografia europeana sa vina cu asa ceva. Lumea postapocaliptica este un subiect pe care cinematografia americana l-a abordat des in ultima vreme iar incercarile europene nu au avut mare impact sau , mai degraba, o primire dezamagita precum proiectul rus “Darkest Hour” … “Hell” este insa un film bun. Bine relizat si lipsit de aplecarea inutila catre spectacol. Este o plimbare scurta si nefardata in lumea de dupa momentul in care „se va fi stins lumina” …

Filmul este de vazut. Categoric !!!

Opinie : Angela

Mother’s Day
Iulie 1, 2012

 

Inrudit cu „The Last House on the Left”, nu doar ca subiect, dar si prin destin, fiind, la randul sau, un remake al unu film mai vechi. „Mother’s Day” a fost o surpriza uriasa, mai ales ca trecuse pe langa mine fara a fi auzit macar de el. Lansat in 2010, filmul regizat de Darren Lynn Bousman , un individ care si-a legat numele de franciza SAW, este un abduction movie care imbina intr-un mod extrem de fericit elemente thriller cu brutalitatea unui film horror care merge dincolo de scenele sangeroase, trecand granita catre visceral.

Mai bun decat originalul, conform IMDB, modernul „Mother’s Fay” este bine filmat , coerent si, mai ales, bine dus la final de catre o distributie care reuseste sa covinga, atat personajele negative cat si cele pozitive. Nu ai spera asa ceva, din moment ce filmul debuteaza in genul unui slasher ieftin plasat in atmosfera unei petreceri glamour.

Marele plus al filmului il reprezinta interpretarea excelenta a Rebbeccai De Mornay, intr-un rol memorabil pentru standardele genului horror, care aduce aminte de fabuloasa interpretare semnata de Blanche Baker in „Jack Ketchum’s The Girl Next Door”. Contribuie prin calitate si Jamie King, un nume destul de cunoscut. Punand la un loc si coloana sonora buna dar si efectele speciale serioase, obtii un spectacol de calitate.

Notat cu 6,2 de IMDB, „Mother’s Day” este un horror peste medie, brutal, fara a deveni dezgustator, si , in acelasi timp, strabatut de cateva momente lirice. Straniu , sa spui asta despre un astfel de film, dar mie as mi s-a parut … I-as da intre 6,5 si 6,7. Intr-o perioada destul de slaba pentru genul horror, „Mother’s Day” este cu siguranta o optiune.

Cinefilia : Adina, Marian, Jovi&Co, Piratul Cinefil, Angela, Teo, Poison Whiskey, Laura M, Juliacastorp’s Blog

Iron Sky
Iunie 3, 2012

 

Am vazut destule filme care au adoptat imaginea nazismului si au scos-o din contextul temporal, plasand- o te miri cand. Majoritatea filmelorde acest gen au fost slabe. Unul singur, cu adevaart bun, imi trece acum prin minte, si ma refer la incantatoarea parodie horror norvegiana, „Død snø”.  Nu as fi pariat doi bani pe „Iron Sky”. Uitandu-ma la trailer l-as fi asociat cu exploitation-urile anilor ”70 – ’80, in care au excelat italienii. Intriga, insa, cotatia IMDB, care, daca nu ma insel, acum vreo doua saptamani era peste 7 …

Oricum, „Iron Sky” este o supriza de proportii, si inca una buna. Asta daca faci abstractie de scenariul destul de abraziv bunului simt, propriu, mai degraba, unui film cu Leslie Nielsen, realizat intr-o maniera, totusi, mai sobra. Nu, nu intriga este punctul forte al acestui film, ci satira subtila si umorul negru exceptional pe care le propune. Fabuloasa reinterpretarea scenei legendare cu criza de nervi a lui Adolf Hitler in „Der Untergang”, in interpretarea presedintelui USA. Dialogurile ofera surpize „placute”, precum aciditatea unui schimb de replici de genul  „Da drumul bombelor/ Nu putem, sunt femei si copii acolo/ US nu negociaza cu teroristii” …

Cu o coloana sonora integrandu-se perfect in tabloul satiric si cu efecte speciale neasteptat, ba chiar debusolant de bune, mai ales in momentul invaziei, „Iron Sky” este o mostra de sarcasm la adresa unor realitati cotidiene, un film neasteptat, venit aproape de nicaieri care isi merita pe deplin cotatia de  6.8 pe IMDB. Nu te astepta la un film clasic, coproductia asta germano-finlandezo-australiana este un proiect sarit de pe fix al carui singur scop este acela de a parodia. Si o face, dupa standardele mele, la un nivel neasteptat de bun.

Este unul dintre filmele pe care le vezi pe riscul propriu. Pentru ca risti destul de mult sa … iti placa.

Cinefilia : Melania, Marian, Adina, Jovi&Co, Teo, Poison Whiskey, Piratul CinefilLaura, Angela

Get the Gringo …
Mai 25, 2012

 

… sau mult mai inspirat numit „How I Spent My Summer Vacation”, titlul alternativ surprinzand mai bine tenta ironica a scenariului, este unul dintre acele filme care, fara a avea pretentia ca o redefinesc, duc inainte cinematografia comerciala, refuzand cliseele si reinventand-o. Filme de genul acesta ii dau suflet. Ii dau avant. Ii dau un sens …

„Get the Gringo”, asemenea straniei tentative neo-noir numite „Payback”, este unul dintre multele filme ale lui Gibson greu etichetabile. Este un crossover, o combinatie intre stilul interpretativ autoironic al actorului si o drama desprinsa din viata underground a societatii mexicane, o poveste pasionanta plasata in universul inchis al unei inchisori mexicane desprinsa, parca, din fanteziile cyberpunk ale anilor ’80-’90.

Lasand la o parte prestatia obisnuita a lui Gibson, ceea ce se traduce printr-un standard extrem de ridicat, filmul beneficiaza de pe urma unor actori mari sau cel putin buni , distribuiti in roluri secundare, dar, mai ales, de prestatia fabuloasa a  unui wonderkid care va ajunge mare de tot daca nu cumva viciile Cetatii Filmului isi vor lua partea si vor deturna parcursul unui copil care incanta in acest film. Kevin Hernandez este marea revelatie propusa de acest film.

Debut excelent al unui regizor obisnuit pana acum cu a cara servieta unor mari regizori, la filmari importante. Mira doar faptul ca Gibson nu si-a regizat singur filmul, insa rezultatul final este mult, mult peste medie. 7,5 pe IMDB si 80% freshness rate pe Rotten Tomatoes pentru un film excelent. Excelent.

ps. coloana sonora impecabila.

Cinefilia : Marian, Grapefruits, Adina, Jovi&Co, Piratul Cinefil, Poison Whiskey, Teo, Angela – despre o capodopera horror, Laura, Fructitza

Mientras duermes
Mai 2, 2012

 

„Mientras Duermes” poarta semnatura unui regizor care are deja un nume serios in aria filmelor de suspans spaniole, avand in vedere CV-ul sau, deloc vast, dar care include  „Frágiles”, cu Calista Flockhart, dar si excelenta dubla [Rec]. Numele lui Jaume Balagueró promite, iar acest film nu dezamageste nici macar o secunda, desi, am o vaga senzatie ca ideea nu este deloc noua.

Filmul nu este neaparat un horror, fiind in schimb un excelent thriller, insa in cazul filmului spaniol cele doua genuri se cam amesteca, ibericii fiind, in opinia mea, etrem de subtili, nefiind amatorii scenariilor sanguinare. „Mientras Duermes” se inscrie in tipare, avand parte, astfel, de o excelenta imbinare intre coloana sonora si scenele tensionate, totul dublat de o interpretare excelenta sin partea lui Luis Tosar, actor remarcat de mine in „Celda 211„.

Povestea unui dement incapabil de a constientiza senzatia de fericire si al carui singur motiv de a trai este acela de a sterge zambetul de pe fata celorlalti, in speranta disperata ca atunci isi va fi gasit propria forma denaturata de extaz.

7,0 pe IMDB pentru un film care nu aduce nimic nou dar care isi spune povestea extrem de inspirat. Merita vazut, cu siguranta.

Sherlock Holmes: A Game of Shadows
Aprilie 22, 2012

 

Franciza creata de senzationalul Ritchie tinde sa devina un reper de excelenta in ceea ce priveste cinematografia moderna. Cred ca este singura serie de filme care isi poate afirma intentia de a mai veni cu o parte fara a se rusina ca o face exclusiv pentru bani. Iar scena finala a filmului, superaba, este o promisiune …

Subiectul este destul de greu de urmarit, scenariul refuzand ideea de superficialitate, demonstrand inca o data talentul lui Ritchie de a oferi filme complexeconstruite pe povesti dezvoltate cu grija. Acting la superlativ, costume si decoruri impecabile, construind o atmosfera vetusta care iti ofera o ireala senzatie de imersie in atmosfera dintrea veacurile XIX si XX.

Inca o data mi-a fost destul de greu sa ma obisnuiesc cu viziunea nonconformista a englezului, insa odata prins ritmul am savurat noua identitate a celebrului detectiv. Efectele speciale sunt din nou la inaltime, scenele urmarii din padure urmand a deveni de referinta.

IMDB il considera un succes (7,6) in schimb, Rotten Tomatoes este mai reticent (6.0). Din punctul meu de vedere este, pur si simplu, un film fara cusur. Fara ca asta sa il incadreze in categoria capodoperelor. Mi-as dori, insa, ca toate block-busterele sa aiba identitate precum acest film.

Cinefilia :  Marian, Adina, Jovi&Co, Piratul Cinefil, Poison Whiskey, Teo, Angela, Laura

Sin Nombre
Martie 24, 2012

 

Coproductia mexico-americana „Sin Nombre” este destul de putin cunoscuta la noi, poate si datorita faptului ca abordeaza un subiect destul de indepartat pentru spectatorul roman. Filmul abordeaza drama imigrantului latino-american, surprinzand faza dinaintea intrarii in „Tara Fagaduintei”.

„Sin Nombre” este regizata de una dintre tinerele sperante ale regiei americane, Cary Joji Fukunaga, un tanar care si-a trecut deja in CV un film in care a dirijat cateva nume grele ale cinematografiei precum Michael Fassbender sau Judi Dench. Este vorba de adaptarea „Jane Eyre”, de anul trecut.

„Mara Salvatrucha”, cunoscuta si sub numele „MS-13” (secretul acelui 13 este clar explicat in film), este una dintre cele mai violenta organizatii crimanale din lume. Multi spun ca ar fi cea mai dura, desi cartelurile mexicane reclama cu brutalitate tronul. Nu ar mira, insa, ca brutalitatea dincolo de imaginatie a mexicanilor sa isi aiba radacina in insasi conceptia despre razbunare a MS13, avand in vedere ca organizatia este implicata in razboaiele drogurilor, fiind aliata unor dintre carteluri. Filmul lui Fukunaga te poarta in leaganul organizatiei, in locurile de origine ale membrilor sai, majoritatea celr peste 70,000 de membri fiind centro-americani.

Filmul nu se vrea o poveste in stil documentarist despre MS, aceasta intervenind in scenariu ca un element fundamental al universului imigrantului latino-american. Invariabil, devine elementul cel mai important, amploarea flagelului influentand vieti si destine aparent fara nici o legatura cu oroarea care si-a infipt radacinile in sufletul societatii honduriene si a celei mexicane, pentru a parazita, intr-un final apoteotic, pana si marile US of A.

Regizat cu talent, „Sin Nombre” incanta prin naturalete, excluzand excesele menite a idealiza portretul mafiotului latno american. Brutalitatea acestora este prezentata in stare bruta, armele nu apar decat foarte tarziu, avand in vedere ca frica, oroarea este arma cea mai puternica a „Mara Salvatrucha”. Socheaza modalitatea prin care copii sunt recrutati si le este spalat creierul, filmul semanand serios, din acest punct de vedere, cu socantul „Cidade de Deus”. Fara nume mari in distributie, sau, cel putin, fara nume cu notorietate in Romania, filmul ofera, insa, un acting impresionant, iesind in evidenta Edgar Flores, la primul sau rol important. Apare si Paulina Gaitan, o actrita care poate fi intalnita intr-o alta productie mexicana tulburatoare, „Somos Lo Que Hay„.

Cotat excelent de catre IMDB (7.6) si Rotten Tomatoes (7,4 !!!! si 89% freshness), „Sin Nombre” este un film deprimant dar bun de tot. Nu cauta spectacolul ci priveste teroarea din perspectiva victimelor acesteia. Un film in care speranta joaca un rol secundar. Pana la urma, asa cum spune, la un moment dat, micul personaj El Smiley … „the Mara forever, homie” …  inainte de …

Cinefilia :  Marian, Adina, Jovi, Piratul Cinefil, Despre Filme

The Woman in Black
Martie 17, 2012

 

Primul film post-H.Potter al lui Radcliffe este surprinzator de bun avand desi aportul fotului mic-mare vrajitor la acest calificativ este destul de searbad (mult mai bun in „My Boy Jack”, in opinia mea). „The Woman in Black” este un ghost story extrem de compact, plasat intr-o Anglie arhaica extrem de bine readusa la viata si care propune o serie de scene care, cu adevarat, sperie.

Scenariul mi-a adus aminte, in partea sa de debut, de „Dracula” lui Bram Stoker, caracteristile gothice fiind prezente pana la final, mai ales in felul in care au aratat decorurile, casa parasita fiind absolut impresionanta. Deasemenea, scenele exterioare induc senzatia de deznadejde care insoteste orice poveste serioasa cu fanome.

Mare lucru nu se poata afirma despre acting, in afara de faptul ca este decent. Aportul covarsitor la impriesia finala este adus de catre efectele speciale si coloana sonora, rezultatul final fiind mai mult decat multumitor, dovada si cotatiile IMDB (6.9, mult peste cotatia medie a unui horror oarecare) si Rotten Tomatoes (6.0 si 65% opinii favorabile).

„The Woman in Black” este un film bun. Nu aduce nimic revolutionar insa nu tradeaza genul caruia ii apartine, fiind o alegere inspirata pentru orice fan al filmelor cu fantome.

Alta opinie : Poison Whiskey

Cinefilia : Georgiana, Marian – despre unul dintre cele mai asteptate filme ale primaverii (dpmdv), Adina, Jovi&Co, Grapefruits, Piratul Cinefil, Cine Matinal – despre un vechi prieten, o capodopera absoluta, NaomikkoDespre Filme, cu o opinie despre o neasteptata surpriza din partea ProTv-ului,

John Carter
Martie 13, 2012

 

Voi pleca de la ideea ca nu voi adera la o anumita opinie pe care am auzit-o, inca de la iesirea din cinematograf, si anume aceea ca scenariul filmului abunda de momente lipsite de logica. Practic, poti gasi asa ceva, fara indoiala, dar ma tem ca demersul te condamna la a trece pe langa magia filului, pe care o gasesc incontestabila. Pana la urma, mi se pare aiurea sa cauti sau sa te aspeti la a gasi logica si realism intr-un film al carui subiect pleaca de la presupunerea ca exista viata pe Marte … daca insisti pe pista asta, probabil ai nimerit la filmul nepotrivit.

Exista un anumit tip de filme care nu m-au atras, de la Flash Gordon, incoace. Anume cele care propuneau decoruri maiestuoase, plasate pe planete straine, in care spatiile largi, goale si cu fundaluri in forme geometrice imi starneau o stare repulsiva, care se transforma in dezamagire, mai ales spre final, cand decorurile se prabuseau in bucati uriase de carton, scene plictisitoare si pentru un copilul care eram atunci. Di n cauza acestor decoruri nu am placut niciodata seria “Superman” si am ridicat o spranceana si aseara, la “John Carter”. Din fericire superproductia semnata de stanton atinge doar tangential stilul acela care a ruinat, in opinia mea,mare parte din perceptia asupra recentului “Thor”.

“John Carter” propune o cu titul alta lume. Am auzit opinii ca producatorii s-au inspirat din “Avatar” sau “Star Wars” ceea ce, din punct de vedere vizual, este evident. Lumea din “John carter” are dezavantajul de a fi readusa la viata, la o astfel de amploare a proiectului, abia acum, la 100 de ani de la momentul in care personajul prindea viata in lumea literara. Poate ca acest “John Carter” este tributar revolutiei 3D starnite de Cameron sau universului incredibil imaginat de Lucas, insa toate aceste productii au a multumi, voalat sau direct, operei lui Burrougs.

Lumea martiana imaginata de Disney este fabuloasa desi anumite scene sufera, fiind departe de a fi perfecte. Ma refer mai ales la scenele de conflict care implica personaje umane, calculatorul facand o treaba cu mult mai buna in acest urias proiect.  Nu mi-au placut deloc costumele, le asociez direct cu genul de film care imi repugna si de care vorbeam mai inainte. Reafirm, insa, ca CGI-ul m-a incantat iar Barsoom  nu mi se pare cu nimic mai prejos decat Pandora. Un alt lucru care mi s-a parut exceptional a fost seria de insertii western, scene realizate perfect, mult peste anumite momente din aventura martiana a eroului.

Despre actori si despre poveste in sine, nu ar fi multe de spus. Superficialitatea este evidenta, insa trebuie trecuta prin filtrul faptului ca subiectul urmeaza cursul unei povesti scrise in urma cu 100 de ani, un moment in care tipologia eroului standard era cu totul alta decat cea impusa de alde Statham sau Stallone. Indiferent la critici, filmul mi-a placut. M-a incantat. Ca unul care am citit cateva din cartile lui Burroughs, nu imi voi renega eroii copilariei. In seara asta o sa visez frumos. Voi fi pe Barsoom …

Foarte rar am intalnit un film a carui cotatie sa fie in urcare pe IMDB. Acum cateva zile, “John Carter” avea 6’8. Acum are 7,0 …

Josef
Martie 11, 2012

 

Una dintre cele mai stranii viziuni asupra razboiului, din cate poti intalni in lumea cinematografiei, ofera privilegiul de a urmari unul dintre cele mai bune filme de razboi ale ultimilor ani. Productia croata „Josef” este un film derutant. Asta pana ajungi a percepe miezul mesajului transmis de Stanislav Tomic, un mesaj despre supravietuire si mizerie. Sunt cele doua elemente care dau nastere acestei drama despre WWI, o poveste dominata de dezolare si renuntare, o poveste despre dezumanizarea adusa de razboi.

Odata ce ajungi a te obisnui cu stilul regizoral, incepi a savura incredibil de autentica lume a razboiului, recreata de acest film. Mizeria este atat de veridica incat trece dicolo de ecran. Decorurile si tot ceea ce implica ele, de la costume pana la rugina meatalului si putreziciunea lemnului, sunt impresionante, rivalizand fara nici un fel de probleme cu ceea ce realiza Spielberg in uriasele sale productii, „Saving Private Ryan” sau ” Band of Brothers”.

Lipsa de speranta este principala emotie pe care o transmite filmul, coloana sonora, fabuloasa, aducandu-si un covarsitor aport la crearea unei atmosfere de o tristete absoluta.

CU un biget de sub 200,000 USD, filmul croat este o gema rara. Aproape necunoscut, avand doar o suta si ceva de votanti pe IMDB, filmul este ciudat, straniu, dominat de un umor macabru, in prima parte, si ofera o desfasurare surprinzatoare a actiunii, finalul fiind incantator prin neasteptat intalnire cu una dintre cele mai sinistre figuri ale istoriei.

7.8 pe IMDB este o nota meritata pentru un film exceptional, odata ce ai reusit sa treci de maniera neconventionala de a portretiza una din perioadele de dementa ale omenirii.

The Revenant
Martie 5, 2012

 

Se intampla destul de rar ca ceea ce scrie pe coperta discului sa isi gaseasca, intr-adevar, corespondent in continutul acestuia. Marele atu al filmului semnat de catre specialistul in efecte speciale D. Kerry Prior este faptul ca ofera absolut tot ceea ce primite. Un scenariu impecabil, dpdv al genului horror, prin care sunt mixate cateva teme complet diferite, ceea ce ofera o carapace anti cliseu unui film excelent.

Ai parte, astfel, de o poveste care abordeaza mitul „undead”, care decurge natural intr-o poveste cu justitiari „civili”, pentru a sfarsi surprinzator intr-o maniera science fiction, totul intr-o ambianta de un umor desavarsit si dublata de un machiaj care ar fi putut castiga Oscarul daca filmul nu ar fi facut parte dintr-un gen care si-a trimis cu greu reprezentanti pe covorul rosu.

Cei doi protagonisti sunt copia americana a cuplului britanic  Simon Pegg & Nick Frost, si nu se poate spune ca fac o treaba mai putin buna decat englezii. Filmul este amuzant, distractiv, fluid si indeajuns de puti cunoscut pentru a fi o surpriza extrem de placuta.

Un horror de 6,7 pe IMDB, ceea ce vorbeste de la sine despre un film bine primit de catre publicul amator de comedii horror. IAr asta, pe buna dreptate. Film bun, care trece de barierele genului. Mi-a placut.

The Hunter
Martie 4, 2012

 

„The Hunter” este un alt film australian din seria celor care prefera a focaliza atentia spectatoului mai degraba asupra frumusetii salbatice a naturii australiene decat de a oferi un subiect complex si incarcat de actiune. Imi trec prin minte doua astfel de filme, „Black Water: si „Long Weekend”.

De data aceasta, filmul semnat de Daniel Nettheim isi construieste subiectul profund ecologist pe fundalul halucinantelor peisaje ale batranei Van Diemen’s Land, un pamant cu o istorie sumbra, imbibabta de chin si agonie.”The Hunter” nu este un film spectaculos ci, dimpotriva, este lent si invesmantat intr-o atmosfera apasatoare, dezolanta. Willem Dafoe face un rol in spiritul celui interpretat in „Antichrist”-ul lui von Trier, depresiv, contemplativ si aproape lipsit de cuvinte, insa extrem de expresiv. Foarte placuta intalnirea cu Morgana Davies, cu doi ani mai mare decat in excelentul „The Tree”, insa la fel de naturala in interpretarea rolului.

Cotat la 6.7 pe IMDB si 6.6 pe Rotten Tomatoes, filmul atrage, in primul rand prin scenele extraordineare ale padurilor tasmaniene, cu aspectul lor primordial, jurassic, iesit din timp.Este un film sensibil si, in acelasi timp, brutal, prin finalul abrupt si lipsit de compromisuri.

Recomandat celor cu porniri contemplative. Si celor care adora peisajele australiene.

Cinefilia : Melania, Georgiana, Nice,