
Deschise ochii si incerca sa se ridice …
O durere ingrozitoare exploda in fiecare celula a corpului sau , anihilandu-i pentru o clipa vointa , ceea ce o facu sa cada la loc, pe asfaltul rece …
Privi , cateva momente cerul cenusiu , de toamna, fara ganduri, incapabila sa constientizeze unde se afla , apoi, se ridica … Pur si simplu se ridica, ignorand durerea care aparu instantaneu , precum un caine pandeste pentru a te ataca in momentul in care pasesti pe teritoriul sau … Doar ca durerea musca salbatic, turbat , fara avertisment … Feroce , mult mai feroce decat orice fiara spumegand de turbare … Simtea … Stia ca ceva nu era in regula , asa ca privi in jurul sau , nu inainte de a sufla nedumerita asupra suvitelor de par care ii obturau privirea … Parca mai fusese aici , avea o senzatie de familiaritate in ceea ce priveste locul care o inconjura …Un drum care parea a nu duce nicaieri , ce trecea pe undeva prin mijlocul unei paduri … Insa zgomotele, nu erau ceea ce ar fi trebuit sa fie , frunzele nu fosneau ci suierau, copacii nu se unduiau ci erau impietriti intr-o pozitie ce inspira senzatia de groaza , iar zgomotele , zgomotele nu erau acea simfonie a pasarilor , a vantului , a padurii … Era o tanguire continua ce glorifica durerea , acea durere care ii tortura in continuare trupul … si parea ca , odata cu ea, tortura tot ceea ce o inconjura …
Pasi , si , sub picioarele sale , zari o puzderie de flori albastre , fragile , precum lacrimile inghetate ale unei fiinte dintr-un tinut indepartat, mult prea indepartat pentru a putea avea un nume … Miroseau a ceva ce identifica a fi ceara parfumata , si … Renunta la a mai cauta semnificatii in lucruri marunte, precum mirosul unei flori , si incepu , cu gesturi mecanice sa culeaga florile care plansera , parca … Insa nu se putea opri … Se simti indreptatita, ca si cum ar fi fost dreptul sau sa impartasesca durerea sa altora, chiar daca nu era vorba decat de niste flori , doar niste simple flori …
Trecu ceva timp pana observa stropii de sange … Plantele sangerau in momentul cand le culegea iar stropii de sange sarisera pe rochia sa de seara rosie , facand-o sa se opreasca … O secunda , se uita in jurul sau si fu cuprinsa de panica …Un sentiment de sufocare si o mie de intrebari care ii invadara mintea , toate insa avea acelasi raspuns … Ce fac aici ? … Acela era drumul sau spre casa … Ce caut aici ? … Acela era drumul sau spre casa … Cine m-a adus aici ? … Acela era drumul sau spre casa … Unde ma duc ? … Era drumul sau spre casa … Unde sunt ceilalti ? … Spre casa … De ce ? … Spre … Aici ? Acum ? …
Abia atunci realiza ca sangele ce ii improscase rochia si ii acoperea intreaga mana stanga era propriul sau sange … Isi privea mana si avu sentimentul ciudat ca era pe un drum pe care nu si l-a dorit … Isi aminti brusc farurile unui camion napustindu-se asupra sa , in timp ca lumea sa era invadata de sunetul acela prelung, asurzitor , al claxoanelor ce o implorau sa fie oriunde altundeva , dacat acolo in mijlocul acelui drum …
Dar ea a fost acolo …
Privi inapoi , insa nu zari nimic … Inainte , insa , avea un drum acoperit de flori albastre precum lacrimile inghetate ale unei fiinte dintr-un tinut indepartat, mult prea indepartat pentru a putea avea un nume … Dar care o astepta , si care pentru ea , era acum … acasa.
fragment ” on a brink of misery”
sursa imagine : artfile