Archive for 5 iunie 2009

about respect
iunie 5, 2009

„It takes 20 years to build a reputation and five minutes to ruin it. If you think about that, you’ll do things differently.”

Warren Buffet

Un citat pentru cei care  castiga respectul celorlalti, de-a lungul anilor, si ajung in punctul  de a il pierde ,luptand pentru cauze pierdute. O cauza pierduta, ramane o cauza pierduta. Istoria este plina de eroi care au pierdut , in numele unei idei …  fara a fi reusit sa schimbe lumea. Uneori, este de ajuns doar sa fi incercat , a persevera poate duce la adevaratul esec : constientizarea sperantelorr in van …

 … este doar o parere personala …

Land of choice
iunie 5, 2009

Am vazut cateva imagini cu Elena Udrea la Paris, jucand ceva ce aducea a tenis cu Ilie Nastase … Laudabil … Asta in cadrul campaniei ” Romania – The Land of Choice” , prin care se incearca promovarea tarii noastre … Laudabil …. Ma gandesc insa ca prima miscare „agresiva” , ar trebui facuta inspre imbunatatirea infrastructurii , altfel, e posibil ca toata aceasta campanie sa nu devina altceva decat o „teapa” clasica … ” Ne luati banii o data, apoi nu ne mai vedeti” … Ma gandesc la asta pentru ca langa terenul unde isi exhibau talentele cei doi , se afla si un ecran unde rula un clip publicitar, in care vedeam un litoral precum cel de la Cancun sau Punta Cana, in nici un caz Neptun sau Cap Aurora …

Apropos de reclama la turism, imi amintesc un banc mai vechi  despre o campanie de promovare a turismului romanesc prin Germania : ” Poftiti de vizitati Romania … Masinile Dvs. sunt deja acolo ! ” …

Harriet Beecher Stowe
iunie 5, 2009

UncleTomsCabinCover

5 Iunie 1851 – Harriet Beecher Stowe publica in revista abolitionista ” The National Era ” un prim fragment din ceea ce avea sa devina cea mai vanduta carte a secolului XIX, dupa Biblie. Romanul anti-sclavagism, publicat integral in 1852 , a avut efecte atat de puternice in constiinta publica americana incat este considerat unul dintre factorii care au dus la intensificarea conflictelor sociale ce au culminat cu declansarea Razboiului Civil (1861 – 1865).

Trivia : se spune ca la inceputul razboiului Abraham Lincoln a intalnit-o pe HB Stowe, intampinand-o cu cuvintele : ” Deci aceasta este mica doamna ce a pornit acest mare razboi” …

sursa imagine: www.americanliterature.com

Campanie electorala
iunie 5, 2009

campanie

Au reaparut … Periodic, cu ocazia diferitelor alegeri , isi fac aparitia … Multimi ,mai mici sau mai mari, de cetateni voiosi , zambitori, entuziasti … Pentru ce ? … Nu inteleg entuziasmul acesta platit foarte,foarte ieftin … Nu inteleg logica acestui demers … Pe cine pacalesc ? … Ce m-ar determina sa votez pe careva ? Faptul ca o multime de oameni,  majoritatea neavand habar de ce se afla acolo,  il aclama ? … Nu , in nici un caz … Pur si simplu nu ii inteleg … Pot intui care sunt resorturile ce pun in miscare acest circ electoral …Nu imi pot imagina insa motivele pentru care aceasta „carne de tun” , joaca rolul celor plini de voiosie cand ,de fapt, nu sunt decat  marionete intr-un spectacol al carui final nu ii include … Cativa lei grei nu mi se par un argument prea valabil … Desi , daca as fi somer, sau as suferi de foame, poate ca perspectiva ar fi cu totul alta … 

Am mai dat de o gloata , in drum spre casa … M-am trezit cu un balon in mutra, plus cateva chiote de fericire … Eram prea obosit, asa ca am accelerat si mi-am vazut de drum … Este exact starea mea de spirit inainte de aceste alegeri …

” Eu cu cine votez ?  Hic ?@#? „