Tamarindul (Tamarindus indica) este originar din Africa tropicala, cel mai probabil din Sudan, unde creste inca in salbaticie. Cultivat si in Camerun, Nigeria sau Tanzania, arborele a ajuns cu mult inintea erei noaster in Asia de Sud Est, unde este astazi des intalnit . Fructele pe care le-am incercat aveau imprimat pe ambalaj textul extrem de clar : „Made in Thailand” … Mi-as fi dorit sa le iau de la sursa … Nu ca mi-as dori sa ajung in Paradise Complex din Patong 🙂 , insa Thailanda are multe de oferit unui obsedat de zona tropicala precum eu insumi …
Acest arbore este cunoscut prin faptul ca ofera o utilitate pentru orice parte a sa … Fructele sunt stranii. Aduc cu arahidele dar nu sunt asa ceva … Pastaia maronie este casanta si se sparge extrem de usor … Nu cred ca vei gasi o cutie care sa nu contina si fructe strivite …
Odata strivita pastaia (aici vorbim de sweet tamarind), descoperi pulpa fructului care are un aspect straniu, animal, si care are o consistemta asemanatoare curmalelor la punga. Gustul este dulce cu tenta ciudata, pe care nu o pot asocia cu nimic. Pot spune ca este insa comestibil spre placut. Inteleg ca este folosit la prepararea bauturilor , la gemuri, la prajituri sau inghetate. Si nu numai …
Trebuie indepartate acea retea fibroasa care inconjoara pulpa (vreo trei, patru fibre). Nu ramane prea mult de infulecat pentru ca pulpa contine si doua, trei seminte negre de mari dimensiuni. Acestea pot fi prajite si folosite ca ingrediente pentru sosuri insa bucuataria thailandeza este un mister pentru mine asa ca ma abtin de la alte comentarii …
Una peste alta, testul a fost reusit, tamarind-ul fiind un fruct comestibil, departe insa de cele autohtone … Ar merge de foame. Am luat o cutie de 500g cu 11 RON si ceva, deci nu mi se pare prea scump. Merge ca experienta „once in a lifetime”, pentru ca mi-e greu sa cred ca cineva cu gusturi autohtone ar putea deveni un fan al acestui fruct … Desi lumea devine din ce in ce mai sofisticata 🙂 …