O lume atat de frumoasa … ianuarie 11, 2011

Este o lume atat de frumoasa …

Soarele care apune muribund in spatele muntilor pe Inca Trail pentru a rasari furibund si fierbinte deasupra stancilor din Wadi Rum … Ploaia care inunda campiile din  Cherrapunji sau verdele care sugruma versantii coastei Nā Pali … Negura care se ridica deasupra Blue Mountains sau raul care se sinucide iar si iar si iar, sarind in haul Kerepakupai Vena, pentru a oferi ochilor uluitoarea Salto Angel  … Lumea pierduta de pe crestetul Roraima Tepui sau Zambezi urland turbat la picioarele Victoriei …

Atat de multe locuri de vazut, atat de multe experiente de trait, un paradis care ne inconjoara, atat de tangibil, atat de aproape … atat de …

Ceea ce este mai frustrant este ca multi, prea multi, indecent de multi dintre cei care au privilegiul de a fi la o departare de doar un telefon de astfel de locuri, doar un telefon dat agentului lor de turism, ei bine, isi irosesc sansa cu dezinvoltura, petrecandu-si timpul mai degraba in compania unei bauturi pretentioase, a unei stripteuze ridicol de scumpe sau a unui Blackberry cu efecte mai adictive decat ale cocainei venite din suburbiile Bogotei …

O societate cu porniri hedoniste iti susura persuasiv in ureche ca tot ceea ce iti face placere merita incercat, si asta legitimeaza actiunile celui care isi cheltuie banii asa cum crede de cuviinta … Poti alege luxul orbitor iar asta nu te impedica a calca in locuri unde frumusetea naturii anihileaza simturile lasand in urma uluiala, insa, la un moment dat, luxul acela orbitor te impiedica sa ajungi la puritatea naturii, la esenta sa … Este asemenea luminii oraselor care te impiedica sa vezi cerul … Este ca si cum ai conduce relaxat pe Ara Tapu fara a vedea culoarea imposibil de descris a Pacificului …

In acelasi timp ma intreb daca noi, cei din afara sferelor delimitate de cristale Swarovski si diamante flawless stralucind de pe suprafata celui mai neinsemnat dintre obiecte, ma intreb daca noi vedem cerul … Dintre blocurile astea cenusii si dintre facturile care se aduna, tot mai inrobitoare … Ma intreb daca lumea asta care ia forma unui streang are o iesire la cer …

Mi-ar placea sa vad lumea prin oglinzile lunetelor de pe Empire State Building … In aceeasi masura in care sunt recunoscator ca nu vad lumea de la nivelul solului, frant de durerile starvitiei, privind in ochii fara urma de mila ale unui vultur pandindu-mi ultima suflare …

Este o lume atat de frumoasa … Si atat de cruda , atat de nedreapta …

inspirat de un comment al lui Florin

Asertiv mai 13, 2010

Din ce in ce mai des am o senzatie stranie … Aceea ca scurgerea timpului s-a accelerat, intr-un mod sacaitor … Nu de putine ori imi spun ca as  avea nevoie de o zi de “30 de ore” pentru a putea sa fac tot ceea ce mi-am propus … Nu mai reusesc sa dorm cat mi-as dori, nici macar cat as avea nevoie … Nu reusesc sa citesc, si am carti incpute si esuate undeva pe coltul noptierie … Nu  reusesc sa vad un film in intregime, decat rar de tot, de cele mai multe ori il transform in serial …  Zilele au capatat un caracter monoton, zilele astea  uzeaza …

Timpul trece inexorabil, si la un moment dat este evident ca trebuie sa schimbi ceva, trebuie sa acorzi importanta lucrurilor care merita cu adevarat … Amintirile, amprente ale trecutului, provoaca uneori introspectie si ajungi la un moment dat sa analizezi anumite optiuni care vor fi parut corecte, insa timpul are un efect de ajustare a gradului de corectitudine al unei alegeri, prin prisma efectelor acelei alegeri … De multe ori ajungi la concluzia ca o alta optiune ar fi fost mai inspirata , ajungi la concluzia ca un anumit tipar comportamental nu a fost cel mai corect …

Autoironia este o forma superioara a umorului … Este o calitate cu muchii ascutite, o calitate care se poate intoarce brusc impotriva ta … Asta pentru ca exista oameni care nu pot constientiza  ca acest procedeu de a socializa este o simpla fateta a caracterului celui din fata sa, nicidecum o caracteristica covarsitoare a acestuia … La un moment autoironia dispare in mod natural, iar discutia trece in orice alt registru … Este o schimbare care nu inseamna infatuare, nu inseamna desconsiderarea celuilalt, inseamna pur si simplu complexitate … De cele mai multe ori a exagera in a fi autoironic poate duce la interpretari eronate ale felului tau de a fi , din partea celor cu care socializezi … Autoironia nu este perpetua, vine in doze mici si la un moment dat, dependent de starea psihica, este imposibil de accesat.

Asertivitatea este o atitudine extrem de “apreciata” in mediile sociale bazate pe agresivitate psihica, pentru ca ofera parghiile prin care agresivii isi descarca frustrarile transferand starea de nervi si angoasa catre cei pasivi. Este vorba de acel tip de “vampirism energetic” prin care un individ isi reincarca bateriile pur si simplu agresand, in general, verbal, un alt individ, deloc proiectat pentru conflicte.

Mixul autoironie/asertivitate este probabil cel mai autodistructiv tipar comportamental … Iti asigura diluarea respectului de sine, iti asigura anxietate si nesiguranta, iti asigura premisele pentru un viitor comportament asocial … Pentru ca atunci cand cei din jurul tau si-au format o anumita imagine, orice abatere inseamna automat o neregula … Iar raspunsul este de obicei agresiv, pentru ca indivizii agresivi reactioneaza in stil propriu atunci cand le este perturbat mediul familiar … Iar cum agresivitatea  duce invariabil catre agresivitate, mai devreme sau mai tarziu slabiciunile propriului tau comportament se vor intoarce impotriva ta …

Empatia este un “animal” in status “Critically Endangered” … Memoria nu retine faptele bune, si de cele mai multe ori in viata ca si in sport esti egal cu ultima ta “performanta” … Nu conteaza cine esti, nu conteaza cum esti, conteaza in primul rand interesul de moment, si in covarsitoare majoritate asta nu este nimic altceva decat drumul catre Iad, care este doar o carare pavata cu bune intentii …

Iar cercul se inchide … Si ajungi sa constientizezi cat de repede se scurge timpul intr-o clepsidra care a fost intotdeauna sparta, pentru ca nu a fost intoarsa niciodata , pentru nimeni … Nimeni nu iti da o secunda inapoi, o secunda … O secunda … In schimb, zilnic, injurul tau roiesc personaje care cer, mai agresiv sau mai decent sa renunti la timpul tau, unic si recuperabil … Indiferent cine esti, sau cum te vezi, asta se intampla …

Candva, mai devreme sau mai tarziu, va veni un moment in care vei fata in fata cu filmul propriei tale vieti … Ce iti vei aminti in acel moment?… Ce va fi ramas ?

Un lung sir de momente in care iti vei fi refuzat dreptul EGAL cu al oricarui altcuiva de a spune “nu”, de a te gandi la tine, de a pune pe primul loc pe cei care te “tin deasupra apei” ? …

Nu imi doresc nimic altceva decat ca in momentul ala sa pot spune … “A fost frumos !” …

De ceva timp pot spune asta …  Este tot ceea ce va doresc si voua … 

Claustrofobie martie 22, 2010

sursa imagine : probabil artfile sau babene

… ca un demon infigandu-si ghearele diforme in gatul meu, si strangand cu ura, cu ura, cu ura, incercand sa imi smulga si ultima farama de aer, pentru a ranji apoi, privindu-ma cum alunec inert catre abis …

… ca niste paraziti unicelulari care imi invadeaza neuronii, macinandu-I lent si dureros, lasand in urma un intuneric vascos, ca o pacura scurgandu-se din Iad, coroziva si pestilentiala, cladind in jurul meu o antecamera a ororii, un moment de groaza, inainte de a aluneca inert catre abis …

… Ca o lespede de marmura alba, improscata cu stropi de roua sangerie si acoperita de un hatis ghimpat de plante salbatice colcaind de vipere, o lespede ce apasa, mereu, mereu, mereu mai puternic, un mijloc de transport one way catre abis …

… Ca un tais in spate, rasucit, ca o franghie sinistru scartaind, o ghilotina ruginita alunecand, un corb orb cu aripi frante falfaind, ca o piscina cu acid, ca o lumina in intuneric licarind … si-apoi murind …

… Un urlet mut …

Claustrofobie … ultima treapta catre … nebunie …

fragment ” on a brink of misery”

Valoarea unei secunde februarie 4, 2010

sursa imagine : copypast

Mi se pare destul de inexacta aprecierea ca zilele pot a se scurga monoton … Mai degraba mi se pare ca fiecare zi este diferita, chiar daca uneori diferentele dintre ele sunt insesizabile … Fiecare clipa este altfel, pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, ajungi la concluzia ca fiecare secunda are valoarea ei … Este greu, insa, sa intorci timpul, unii spun ca ar fi imposibil, dar tehnologia nu este inca in stare sa dea un raspuns definitiv acestei probleme …

Valoarea unei clipe depinde foarte mult de incarcatura conferita ei de catre cel care o traieste … Alegerile pe care le faci influenteaza direct modul in care este perceputa, iar regretul intervine atunci in care o perioada de timp este sacrificata pentru un scop care nu merita …

Bunicul meu, care cu ani in urma mi-a spus povesti, daruindu-mi clipe pe care nu le-am uitat nici acum, mi-a spus acum cateva zile, atunci cand i-am cerut sa se odihneasca putin … “Stai linistit, ca o sa ma odihnesc destul, in curand” …

Atunci cand te apropii de un secol de viata, intelegi ca fiecare moment are o semnificatie, si incerci sa te bucuri din plin de fiecare zi pe care o petreci aici … Fiecare rasarit de soare devine la un moment dat un dar, iar monotonia dispare , pentru ca incepi sa pretuiesti viata … Viata care nu este altceva dect manifestarea scurgerii secundelor …Valoarea vietii tale, cuantificata in satifactia pe care o ai, privind in urma, este voaloarea insumata a fiecarei clipe, minus cele pierdute in cautari zadarnice … 

Atunci, poti spune ca o zi petrecuta alaturi de cineva care merita este o zi monotona, precum toate celelalte?

Nu ne putem opri, pentru a da valoare clipelor care trec, alergand, pe langa noi?

Kill me again … ianuarie 8, 2010

sursa imagine : Babitz, trimis pe mail

… simt ca maine va fi mai bine …

Este optimisul ceea ce ne poarta spre ziua de maine ?

Este dorinta de nestapanit de a sti ce se afla in coltul intunecat al incaperii ? … fixatia pentru abyss ?… relatia hipnotica intre subconstient si necunoscut ? …

… simt ca maine va fi mai bine …

Indiferent cat de rau te simti acum , indiferent cat de negru este cerul , indiferent cat de amara apa, indiferent cat de pestilential aerul , stii ca maine , sau mai tarziu , dar cart la un anumit moment, ceva se va fi schimbat, iar soarele va rasari  si pentru tine … nu pare a fi vorba de simpla optiune pentru p ;artea plina a paharului … pare mult mai mult …este ceva criptat in codul genetic , instructiuni manite sa sustina ideea continuitatii ce sta la baza intregii existente , pana la urma nimic altceva decat o suita de evenimente absolut interconectate , sub influenta omnipreentului sistem cauza – efect …

… simt ca maine va fi mai bine …

… sper …

Asa cum speri si tu …

Intrebarea este daca are rost sa astepti pe cineva sa iti racoreasca fruntea … ar putea sa nu apara niciodata sau s-ar putea sa il confunzi si atunci vei naufragia petrecandu-ti timpul cu cineva care sa nu fie dispus sa-l petreaca cu tine , lucru pe care Marquez sustine ca nu ar trebui sa-l faci niciodata , iar cuvantul sau ar trebui sa aiba greutate.

… astepti un gest care sa faca sa dispara totul in jurul tau , acel gest aparent fara valoare , multiplicat insa la scara cosmica de propriu-ti sistem de valori ? …

Nu stiu daca ar trebui asteptat acest gest impachetat in hartie creponata si cu funda rosie … uneori poate fi disumulat sub forma unui mic dejun servit neimndemanatic la pat …

Nu am inteles niciodata nemultumirea celui ce are ceva , pentru ca dupa un timp valoarea acestuia sa inceapa a pali …neatentia , neglijenta cu care ajungi sa ignori ceva ce ar trebui mai degraba tezaurizat … exista lucruri de care ai parte doar o singura data in viata … si care odata pierdute nu mai pot fi regasite in ciuda multor copii sau efecte placebo ce vor incerca sa imite originalul …

Si nu este vorba de lucruri neaparat materiale …Uneori latura materiala nu are nici o relevanta . Este vorba de altceva …

Orice lucru material are un corespondent in spectrul sentimental , care dainuie mult timp dupa ce materia s-a degradat iremediabil sub loviturile timpului …

Nu inteleg , de ce , dupa ce ai primit ceva dupa care ai tanjit toata viata , ajungi sa desconsideri acel lucru …

Cum e posibil sa uiti ? … sa inseli ?… sa minti ? … sa ignori ? …

Si totusi …

Simti ca maine va fi mai bine …

Daca viata are o structura oscilanta, atunci e clar ca e posibil sa fie si mai bine … doar pentru a fi mai rau … apoi mai bine … si din nou rau …

Ma intreb ce rost are …

… are ? …

fragment „on a brink of misery”

incomplete … decembrie 20, 2009

sursa imagine : babene 

Se ridica greoi …

Dar mai intai, intinse mana si se sprijini de sticla de bere precum copilul ce se sprijina de degetul mamei sale…

Era fericit …

Parasi masa tacut si nimeni nu il intreba unde se duce. Se indrepta spre malul marii, aflat la cativa pasi, mai incolo. Pasi pe digul ce indraznea sa infrunte marea. Scaldati in lumina lampioanelor,cei de la masa nu il puteau zari cu claritate. Era doar o silueta ce se indrepta agale catre bolovanii uriasi ce delimitau capatul digului …

Era fericit …

In ciuda cimentului ud, ce nu ii asigura aderenta, se simtea ciudat de sigur pe sine …

Stia de unde vine aceasta siguranta. Izvorase din ochii (negri, de aceasta data) ce il privisera atent intreaga seara din partea opusa a mesei. Habar nu avea ce insemnau, concret, acele priviri, dar premisele pareau dintre cele mai bune …

Marea era calma, parea un lac scanteind argintiu sub lumina lunii. Nu vazuse de multe ori reflexia ei, astfel, precum o carare de lumina indreptandu-se undeva, departe, acolo unde cerul saruta marea … 

Era fericit …

Atat calm, iar in spate vorbaria si hohotele de ras ale prietenilor sai … promitand la intoarcere reintegrarea intr-o atmosfera placuta… Contactul linistitor cu acei ochi (negri ,de aceasta data) …

O umbra trecu fantomatic prin fata lunii … Un pescarus, bantuit de vise precum el, probabil …

Se aseza pe un bolovan imens, aflat in fata unora chiar mai mari, chiar in palma marii … Isi legana picioarele, atingand apa, si raceala acesteia ii facu bine, alungand oarecum arsita ce-i dilata gandurile …

Era fericit …

Mult timp, pentru el fericirea a insemnat marea, luna, o chitara, cainele si o anumita persoana …

Ideal ar fi fost ca toate coordonatele sa se uneasca la un singur moment dat. Marea, luna, cainele, chitara au fost … La momente de timp diferite … Dar nu si aceea persoana … Sau fusese, dar nu pentru el …

Dar …

Era fericit …

Auzi pasi …

Stia cine este . Nu trebuia sa se intoarca, simtea …

Inspira adanc si … isi permise sa spere …

Nici macar nu tresari sub stransoarea de menghina a unui brat , in timp ce lama rece ii sectiona gatul dintr-o parte in alta, chiar sub maxilare …

Maini dibace il pipaira in buzunare … nu gasira nimic … apoi, pasi grabiti …

Undeva in spate cineva rase zgomotos, cu siguranta in urma unei glume bune .

Ar fi vrut sa se intoarca sa se alature celorlalti, insa, in mod ciudat, el alerga pe cararea de lumina a lunii, catre locul unde marea saruta cerul …

Era fericit …

Dar pentru el definitia avea sa cuprinda doar marea, luna , cainele , o chitara …

Idealul nu exista …

Iar fericirea era incompleta …

………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Undeva, in spate, ceva ce fusese el, privea spre cer, trist, cu ochii stinsi, intr-o balta de sange ce se risipea incet catre mare … 

Nori se adunara , acoperind luna …

Din reteta fericirii, dainuia doar intunericul …

Ca doi ochi negri …

Atat de … incomplet … 

fragment”on a brink of misery” reposted and revised

Rangiroa Sunset noiembrie 21, 2009

sursa imagine : aici 

Atat de …

La inceput nu a fost mare lucru …

Zambete si o intelegere tacita , catre o oarecare apropiere , nici macar ceva important … vieti paralele , existente intersectandu-se superficial , o relatie pulsand in ritmul rutinei zilnice …

Departe de Paradis , slalomand printre intrigi marunte , aderand sau evitand cauza celuilalt in functie de calcule momentane , vizand comfortul social efemer  , care oricum se va fi spulberat la primul puseu egocentrist al celui pe care ai ales sa il sprijini …

(Este o idee buna sa nu devii constient vulnerabil in fata celui mai bun prieten … oricand iti poate deveni dusman … si e ciudat cat de aplecat esti catre dezvaluiri , sperand ca cel de langa tine sa inteleaga , ca in afara faptului ca ii faci o confidenta , cel mai important lucru este increderea investita in el …..de cele mai multe ori speranta ramane speranta … iar secretul tau se materializeaza in stire de prime time , cu tenta de dispret …

E o idee buna sa nu distrugi un dusman , intr-o zi iti poate fi prieten … Si este un sentiment absolut revelator , prietenia inflorind din ura , fiindca releva idiotenia adversitatii extreme, inutilitatea dusmaniei, dand voie umilintei , rusinii , remuscarii sa anihileze ura, cimentand o noua dimensiune relationala … iar odata intors din infern , cu siguranta nu vrei sa te intorci acolo …)

Gesturi marunte , de multe ori ignorate, sau neapreciate la adevarata valoare , sau mai degraba nebanuind semnificatia ascunsa sub banalitatea aparenta …

Si apoi , brusc , ceva se intampla …

Si ,ca te afli aici , ca te afli acolo sau esti pur si simplu altundeva , sentimentul e acelasi …

Precum un apus in Rangiroa …

Cald si indescriptibil …

Dar atat de … cunoscut …

fragment „on a brink of misery”

Intrebare pentru nori … noiembrie 3, 2009

eu …

nu am inteles niciodata cum un gand comun poate esua in doua idei adverse, la un moment dat …

si nu inteleg cum, atunci cand tii enorm la cineva , nu stii cum sa arati asta …

„cum poti iubi pe cineva atat de mult , si sa nu stii sa o faci ?” (Tom Wilkinson)

nu inteleg cum, atunci cand ai gasit pe cineva … (alike) … il poti lasa sa plece …

il poti lasa sa plece …

sa plece …

sa …

fragment „on a brink of misery”

Sfat pentru curvele „batrane” … octombrie 22, 2009

…Este ziua aceea in care cerul pare mai intunecat decat o furtuna pe mare , desi afara este o dimineata senina de vara … Este ziua aceea in care persoana pe care o privesti in oglinda iti intoarce privirea cu ochi straini si incetosati , ca ochii unui dependent de amfetamine , trezit brusc la o realitate ingrozitor de terna, dupa betia chimica ce i-a mutilat simturile … Este ziua aceea in care prezentul iti pare cenusiu si deprimant, iar viitorul pur si simplu se pierde intre ruinele viselor cladite si niciodata indeplinite … Este ziua in care principiile egoiste si ilogice incep sa isi arate fata hada, iar singuratatea incepe sa muste din sufletul precum piranha dintr-un hoit de vaca , undeva in adancurile Amazoniei … Este momentul in care a te astepta la ce e mai bun , dar a te pregati pentru ce e mai rau, devine nimic altceva decat simpla poezie … Pentru ca raul sub forma depresiei se abate asupra ta precum ploaia de primavara asupra unor petice firave de zapada , anulandu-le incet si chinuitor existenta de o iarna …E ziua in care percepi altfel frigul si culorile, e ziua in care standardele tale sunt zguduite din temeli iar sistemul de valori, considerat pana in acest moment de nezdruncinat, devine la fel de nesigur ca niste bungallow-uri de paie pe o plaja cotropita de tsunami … E ziua in care intelegi ceea ce rezida in privirile celorlalti atintite asupra ta, iar acest nivel de perceptie nu iti alimenteaza deloc mandria , ci , dimpotriva, incepe sa o erodeze … E ziua in care zambetele nu mai sunt binevoitoare sau admirative, transformandu-se subitin grimase dezvaluind ranjetul perfid al dispretului … E ziua in care …

E ziua in care, dupa ani de zile in care ai calcat in picioare suflete si sentimente, sfidand si ranjind batjocoritor … descoperi o lume noua …

Descoperi ca ai concurenta J , in fiecare an mai multa concurenta …Nu mai esti centrul universului si desoperi ca timpul a complotat perfid impotriva ta … Descoperi ca ai facut o mare greseala … Nu te-ai oprit la timp … Nu ai prins intre degete pestisorul de aur, care acum sta plapand in palmele alteia … Mai bine “adaptata” … Ura nu iti ajuta la nimic , poate doar ca antidot la desertaciunea care iti insfaca sfletul … Dar si ea ramane in tine si te transforma incet in baba distrusa, dispretuita pana si de cei indeajuns de ghinionisti incat sa iti fie apropiati … Singurul tau viitor cert …

Cel mai bun lucru pe care il ai de facut este sa ramai acolo unde te gaseste aceasta zi , si sa lasi nefericirea sa iti consume fiinta … Ca un virus din clasa Biohazard IV … Neindurator si incurabil … Vei face singura alegere corecta a vietii tale … Ii vei lasa pe ceilalti sa traiasca …

 Micul tau pariu cu destinul a fost pierdut … 

fragment ” on a brink of misery”

sursa imagine : artfile

Desolate … octombrie 21, 2009

 

… e straniu cat efort depus pentru a cladi un zambet …

… e straniu cat efort depus , in timp ce stiu ca acel zambet nu este nimic altceva decat un make up mai mult sau mai putin reusit , tintind creearea unei iluzii …

… de ce ma ascund ,de ce incerc sa par ceea ce nu sunt , de ce imi diluez personalitatea afisand orice altceva decat propriul meu suflet ?  …

… este teama de caderea in derizoriu ? … atunci cand iti incredintezi sentimentele cuiva , pentru a descoperi ca acestea nu conteaza nici cat negru sub unghie in fata unor …noi experiente , sa spunem  …

… este incercarea disperata a unui sociopat de factura benigna de a-si renega esenta , incercand sa se integreze intr-un sistem , pe care in ultima instanta nu da doi bani ? …

… este convingerea instinctuala a celui ranit ca istoria are prostul obicei de a se repeta ?

… sper insa ca nu este nimic altceva decat puntea catre un alt inceput … un zambet pe care sa construiesc un nou vis … in care fericirea sa imi fie de neatins …

… stiu ce inseamna sa fii golit de sentimente … motivele nu sunt importante , ele difera de la caz la caz si au amploarea conferita de fiecare individ in parte … mda , e un domeniu in are marimea nu conteaza … efectul este cel care tine prima pagina … aceea stare contemplativa , in care gandurile nu au substanta iar perceptia tinde spre zero . Stare similara calmului din ochiul unui uragan , urmata apoi de o explozie a sentimentelor in cazul celor extrovertiti … sau implozie , atunci cand refuzi sa comunici cu cei din jurul tau si te retragi undeva in interiorul propriei fiinte , intorcand spatele unei lumi careia ii reprosezi cinismul cu care a facut ca propriul tau univers sa se prabuseasca sub greutatea idealurilor tale …

… iar in momentul in care realizezi ca permanenta lamentare nu duce la nimic , incepi sa cauti … ii poti spune o noua viata …

… tehnic insa , raman aceleasi coordonate …

… si trecutului ii este foarte usor sa te bantuie …

… poti nega , poti refuza , poti lupta , te poti revolta , il poti sfida …

… uneori insa simti aceea senzatie …

… ai privit vreodata un scaun gol , stiind ca cineva ar fi trebuit sa fie acolo ? …

… e pustiul care persista , chiar daca,cu mari eforturi, ai depasit nisipurile sale …

… sunt sentimentele pe care cineva nu a dat nici cat negru sub unghie …

… conteaza ? …

… important este faptul de a intelege la un moment dat ca totul este limitat … momentele pe care le traiesti cu oricine din jurul tau sunt limitate … intr-o zi drumurile se vor desparti … si va ramane doar amintirea unui zambet , a unei discutii … sau a unui rictus , a unui spate intors …

… pana la urma , e doar alegerea ta …

… sa renasti …

… sau sa te risipesti intr-un pustiu interior …

… acolo unde inceputul si sfarsitul converg catre acelasi stadiu … uitarea …

… dar cine isi doreste sa fie uitat ?

fragment „on a brink of misery”

emotionless octombrie 9, 2009

… as vrea sa pot privi lumea prin oglinda retrovizoare a unui Veyron …

… as vrea sa savurez daiquiri prelins printre diamante in cluburile underground moscovite…

…as vrea sa admir apusul deasupra dunelor , prin pereţii de sticla ai Burj al Arab  …as vrea sa-mi privesc viata scurgându-se printre minutarele din aur alb al unei piese haute-orologerie elveţiene …

… as vrea sa pot privi in ochi pe cineva ştiind ca nu mă poate refuza , in baza unui Platinum card ţinut neglijent intre degete…

… as vrea sa vad lumea prin fumul unui trabuc cubanez , in timp ce toţi cei din jur apreciază deliciile ieftine , contrafăcute ale unuia dominican …

… as vrea ca status symbol nimic altceva decât lumea la picioarele mele …

… as vrea sa fiu lipsit de sentimente …sa pot privi viata asa cum este , fara a mai încerca sa schimb ceva…

as vrea …

as vrea sa scap dintr-un fel de robie …

e chinuitor sa fii prizonierul îndoielii si al falsei speranţe … al asteptarii in van …

e îndoiala aceea care iţi zdruncina încrederea in propria percepţie , atunci când realitatea imunda te copleseste cu adevăruri pe care le urasti.

ORICE FEL de adevăruri .

E optimistul din tine , care se zbate , şoptindu-ti veninos , undeva , printre sinapse muribunde : WHAT IF ? …ce ar fi daca ?

E un optimism de multe ori tembel , care transforma socul in agonie .

Cel mai rău e ca nu poţi condamna pe nimeni.

Nu iţi impune nimeni sa crezi in cauze pierdute …castele de nisip …formele norilor incitând imaginaţia…

E pur si simplu alegerea ta sa adopţi un comportament quijoian intr-o lume canibala in care succesul este garantat mai degrabă de o atitudine proprie unei mantis religiosa.

E atât de jalnic a încerca sa urmezi idealuri nobile dar imposibil de aplicat in practica.

Patetic ? Jalnic ?

Nu. E pur si simplu de cacat !

Mă gândesc uneori , daca nu ar fi mai bine sa intelegi in morţii masii ca poţi fi mulţumit cu faptul ca ai încercat sa fii altfel …

Dar nu a mers si ar fi timpul sa încerci si alte metode .

Poate ca iţi va scădea respectul de sine. Poate . Am uneori senzaţia ca respectul de sine si respectul celorlati se afla intr-o relaţie invers proporţionala.

Pana la urma te obisnuiesti cu nivelul la care ai ajuns. Se numeşte integrare in societate.

As vrea sa pot face asta …

As vrea sa fiu lipsit de sentimente…

As vrea sa pot privi viata prin oglinda retrovizoare a unui Veyron …

Totul in spatele meu, dispărând cu viteza …

 …

Traiesc insa cu senzatia ca privesc viata prin luneta unui Remington …

Invers …

Atat de departata …

Iar fumul nu are nimic de a face cu tutun cubanez manufacturat printre palmieri la Cabo Havana.

Ma duce cu gandul mai degraba la Guantanamo …

Praf de pusca …

Atat de departata … 

fragment „on a brink of misery”

Rutina septembrie 29, 2009

 … ma trezesc uneori , si ma izbesc violent de culorile diminetii, confuz, navigand intre lumi , amestecand visul cu realitatea , refuzand cu obstinatie provocarea unei noi zile …          

habar nu am ce ma asteapta , intuiesc doar rutina zilnica , moara perfida zdrobind clipe, timp sustras precum piesele de sah intr-un joc lipsit de fair play …

va trebui sa zambesc ?…

urasc zambetul asta impus, marca inregistrata a bunului simt , ce trebuie afisat iar si iar  , ori de cate ori situatia ar impune mai degraba un urlet de furie sau o replica acida sfasiind sentimente … replica acida ce ,in general, din directie opusa apare cu o frecventa ce te face sa te intrebi uneori daca nu este ceva in neregula cu parerea pe care o ai despre tine … intotdeauna increderea in propria persoana graviteaza idiot in jurul parerii altora despre persoana ta , desi se aud mereu sintagme de genul ” mie nu imi pasa „… nu dispun de privilegiul de a putea spune asta si drumul pana la umilinta se micsoreaza de multe ori cu cateva statii de metrou … lipsa de reactie este penalizata in general cu frustrarea materializata in monologul intarziat in care replici tarzii iti vin in minte , spunandu-ti CE AR FI TREBUIT sa spui , ce ar fi trebuit sa replici , intru obtinerea unei asa zise victorii , care cu siguranta nu ar fi facut altceva decat sa nasca viitoare conflicte. Situatia devine si mai penibila in cazul in care monologul se transforma in dialog soptit , muiat in cafea si afumat de tigara …

va trebui sa ma prefac trist ?…

urasc tristetea la cerere , doar pentru a ma inscrie in peisaj , pentru a-mi mula personalitatea pe tiparul social temperamental al celor care ma inconjoara , cu scopul ,nicidecum al meu, de a le asigura confortul psihic in registru custom …(da! imi place sa complic exprimarea desi totul nu este decat un demers estetic). Ce treaba am eu cu cel de langa mine pe care l-a exilat nevasta pe canapea ori in cada ?Nu ma interseaza ca n-ai tencuiala pe casa !!! rad acum pentru ca asa simt si plang in cinci minute pentru asta simt peste cinci minute …Regula e valabila si din sens invers si de multe ori apar situatii conflictuale sfarsind in paranoice taceri de saptamani de zile …Tehnica este absolut matematica, transpusa intr-un cerc perfect …intai tace unul ,apoi celalalt tace la randul sau ca sa plateasca polite … pana la urma, totul revine la normal , fiindca intr-un fel asta inseamna cativa oameni stransi la un loc si care sunt in cele din urma prieteni …

va trebui sa ma … ascund ? …

In spatele unor gesturi false , menite sa atenueze intentii , pana la anihilarea lor, lasand la voia norocului interpretarea corecta a acestora ? „Poate ar trebui sa vorbesti  … Poate ca ceilalti nu inteleg ceea ce gandesti ” …spune un clasic in viata , expert in executii rituale , dupa anumite meciuri ale unui sport pe care e evident ca il … adora …Poate ca ar trebui sa vorbesc …Sau poate asta fac, dar  modul ambiguu , echivoc , nu este decat recunoasterea faptului ca lumea mea poate fi rasturnata cu un singur cuvant …Va trebui sa indur ideea ca la sfarsitul unei zile , privind inapoi voi vedea ca mai nimic din visul destramat in racoarea diminetii nu s-a materializat pentru mine ?…

pana la urma o alta noapte sta inaintea mea … un alt vis …

un alt vis …

asa ca …raman un optimist …

sunt optimist ?!?!?!?!?…

fragment „on a brink of misery”

dephts of my hate septembrie 20, 2009

Exista o linie de demarcatie intre a ti se raspunde cu aceeasi moneda la indiferenta si a fi umilit tocmai ca raspuns la indiferenta ?

Se justifica agresivitatea psihica in conditiile in care esti total lipsit de aparare (?), intrucat indiferenta ca sistem imunitar se va fi dovedit la fel de volatila precum limita de credit de pe un card Platinum in mainile unei dependente de shopping …  Este viabila o atitudine ‘take no prisoners ‘ in conditiile in care este evident ca cel din fata ta se afla in pragul socului emotional in urma unui conflict pentru care nu a fost in nici un fel pregatit ? … neputand anticipa , sau mai degraba nefiind proiectat sa poata analiza implicatiile si mai ales probabilitatile de finalitate ale unei confruntari cu un caracter conflictual aproape dovedit.

Este morala lovitura de gratie ? …

Intotdeauna am citit elogii aduse matadorului ce curma agonia animalului inecandu-se in propriul sange … ce nu am citit este daca vreodata acesta priveste in ochii din care viata se scurge incet precum flacara unei lumanari veghind complice trupurile extenuate de o orgie in maniera tantra …ma indoiesc , ca o face , orbit de efectul adrenalinei strabatandu-i trupul in ovatiile delirante ale unei multimi extaziate de curgerea vascoasa a sangelui in nisipul framantat de-a lungul a sute si sute de ritualuri morbide numite corridas …

Ar fi interesant de cuantificat satisfactia ramasa in momentul confruntarii cu metamorfoza agoniei in dorinta de a trai … pariez ca rezultatul ar tinde catre zero …

Tot ceea ce doare , ramane impregnat in fiecare celula a celui lovit … traume transcendand involutiv catre niveluri inferioare , performand finalmente in nuante diferite ale urii …

Iti este imposibil sa sondezi abisurile urii mele …

Probabil este lucrul care ma salveaza …

Prea adanc pentru ca ceva sa iasa la suprafata …

Tot ceea ce doare , imi jaloneaza existenta , transformand drumul inainte intr-o succesiune de priviri in urma , tot mai dese , tot mai lungi , tot mai precaute , transformand optimismul in anxietate , apoi intr-o irationala fobie pentru posibilitatea repetabilitatii .

Apoi agliophobie … frica de durere

Cainophobie … frica de nou

Decidophobie … frica de a lua decizii

Antropophobie … frica de oameni

Catagelophobie … frica de a fi ridiculizat

Tot ceea ce doare …

Tot ceea ce doare …

fragment ” on a brink of misery „

the moment i knew … septembrie 6, 2009

Motto

“Tearless grief bleeds inwardly …”

Christian Nevell Boyee

… a renunta nu inseamna intotdeauna ca esti slab … uneori inseamna ca esti indeajuns de puternic sa mergi mai departe …

… tristetea zboara, departe, purtata pe aripile timpului , durerea vindeca , intr – o zi vei fi mai bine , stii asta , insa esti obligat sa pasesti printr-o lume pustie …

atunci cand cineva lipseste , intreaga lume pare pustie …

… cat de stupida e sintagma “ ce mica e lumea” …este o lume imensa atunci cand esti singur …

… exista o aritmetica aparte ,  care postuleaza ca unu plus unu inseamna totul iar doi minus unu nu inseamna nimic … este un rationament bizar care reduce intregul univers la o singura persoana si adesea faciliteaza , crud, prabusirea intregului sistem de valori …

… cand totul pare sa se termine , cel mai greu lucru este sa accepti esecul si sa pornesti mai departe …

E un drum lung in fata ta si cel mai greu este primul pas …pentru ca in fata ta nu percepi nimic material … doar ruine , sfaramaturi , poduri sfaramate …

… cand cineva te-a facut sa versi un rau de lacrimi , construieste un pod si mergi mai departe …

Este incredibil de greu sa construiesti ceva din resturi …

Pot sa  te ajut ?

Pot sa fac ceva pentru tine ? …

POTI sa repari o inima sfaramata ?

… din resturi spulberate in abyss ? …

… ma tem ca nu ,si chiar si cele mai bune intentii se pierd printre priviri goale si fraze esuand in tacere …

… nimic nu doare mai rau decat secunda in care realizezi ca in timp ce pentru tine universal s-a centrat in jurul cuiva , tu nici macar nu existi …

… fara valoare , inutil , imagine redundanta a unui proiect nedorit … sacaitor …

… si incepi sa intelegi paradoxul de a iti lipsi cineva nu pentru ceea ce e ci pentru ceea ce ai crezut ca este …iar durerea , tristetea , chinul devin absolut inutile , fara noima … expresie a unei himere destramate brusc …

… o senzatie de voma a sufletului , convulsii gata sa iti rupa fiinta in ramasite putrezind intr-o asteptare in van …

Astepti ce ? …

Refuzi evidenta , spui ca mergi mai departe dar te agati disperat de ceva … iti este teama sa ii dai forma , dar samburele de vis, ascuns , undeva in adancul fintei , te va distruge …

… e absolut idiot sa crezi ca cineva care te- a ranit odata , nu o va face si a doua oara …

… e absolut , romantic si placut sentimentul ca cineva este acolo pentru tine …

… nimic insa nu ramane in picioare sub loviturile indiferentei …

… iar pentru tine , trezirea din vis este ca o terapie de soc …

… incearca sa nu visezi la ceva , atat timp cat nu poti  sa ti imaginezi ,macar , senzatia din momentul in care te vei trezi si vei descoperi ca acel cineva nu exista …

…euphemistic vorbind …

… si nu inteleg de ce poate sa doara atat pierderea a ceva ce nu ai avut niciodata …

…de ce regreti atat de mult pierderea a ceea ce venea de la celalalt , cand nu ara vorba de nimic …

NIMIC …

Definitia existentei tale la un anumit moment , considerat de tine magic …

… o femeie isi poarta lacrimile ca si cum ar fi bijuterii …

… eu , prizonier al mentalitatii patriarhale sprijinita pe atavismele culturii spartane , stiu ca fiecare lacrima pe care nu o vars imi este pastrata in suflet, pietrificandu-se incet odata cu mine …

… si am stiut ca era momentul sa renunt … din fericire …

fragment „on a brink of misery”

NU… august 30, 2009

NU ti-am fost niciodata prieten …

A fost de ajuns a NU iti fi fost vreodata dusman … si asta este ,dupa parerea mea de ajuns . Prietenia este un concept abstract care vine des in contradictie cu felul in care actionam, in numele propriului interes.

NU cunosc ingeri desi ei exista , le simtim uneori aripile , atingandu-ne usor fiinta , in momentul in care lucruri bune se intampla , lucruri care in mod normal NU ar fi trebuit sa se petreaca … NU sunt un inger si consider a nimeni NU imi poate cere sa ma port ca atare … Manifest aceleasi instincte egocentrice precum orice pradator cu fata umana … daca imi pot privi imaginea reflectata in oglinda , fara a fi nevoit sa fac fata dorintei de a spulbera acea reflexie , este doar rezultatul faptului ca fac parte dintre cei care isi pot camufla viciile , tarele , psihozele …

NU sunt ceea ce astepti … NU sunt ceea e iti doresti …

Idealul NU exista , sau daca salasuieste undeva , cu siguranta ascunde lipsuri , care vor  iesi la iveala odata ce il vei gasi …

NU zambi , si NU incerca sa imi arunci priviri dezgustate.

Stiu cine esti … aceeasi manifestare maligna a regnului animal , orbita autodistructiv de insasi cea mai de seama calitate … actul cognitiv, responsabil de haosul de optiuni pentru fiecare dilema existentiala care ne guverneaza existenta…

NU ma subestima si NU incerca sa ma folosesti spre atingerea telurilor tale , de care in mod cert NU imi pasa …

NU incerca sa imi arunci momeli subliminale , aderand la concepte crestinesti, la fel de straine tie precum teoriile cuantice unui lemurian topaind pe Baobab Alley …M-am saturat de popi facand apologia moralei , privind fariseic de sub potcalpurile aurite , incovoiati de lanturile si crucifixurile din aur masiv …

NU este nevoie sa apari si tu ,completand Pantheonul de” sfinti” , tot mai numeros , amenintand sa duca la necesitatea extinderii Raiului … NU stiu de ce dar am impresia ca pentru cei ca tine , va fi nevoie sa se inchirieze spatii si ma tem ca NU vor avea de unde decat tot de jos … asa ca sarada ar putea fi inutila …

NU incerca sa imi „cumperi” „prietenia’”cu false delaratii privind moralitatea gravata in tine precum frescele din Ankor Wat … de nesters , peste milenii … Este o simpla aparenta … cateva mii de diverse unitati monetare international reunoscute si insusi Shiva isi va fi pierdut capul pe undeva printr-un camion hurducaind prin jungla birmaneza … Este o metafora ancorata in realitatea traficului de relicve , dar intelegi …

NU astept nimic de la tine … NU ar fi corect atata timp cat eu NU iti pot oferi ceea ce tu doresti …

Si asta duce la respingere … fenomenul este identic bilelor din fizica , ce se ciocnesc pentru a se directiona ulterior pe traiectorii opuse …

NU neaparat un conflict , mai degraba doi oameni care ies unul din viata celuilalt , fara sa lase vreo urma …

Iar aici intervine notiunea de prietenie … in stare pura, dincolo de spiritul gregar si sentimentul individualist  …

Oriunde as fi , oricat de departe … voi fi langa tine … atat de aproape …

Subconstiental … ezoteric …

Atata timp cat vom tine minte …

De ce ? …

Ar trebui sa stii … altfel , probabil , deja ai uitat …

Iar sentimentul de singuratate care ma cuprinde NU e nimic altceva decat efectul estomparii siluetei cuiva ce s-a pretins prieten …

NU ti-am fost niciodata prieten … Pur si simplu NU ti-am fost dusman …

fragment ” on a brink of misery „

sursa imagine : artfile