Numit si Te Marie, Raraka este un atol situat in vestul grupului Tuamotu, in Polinezia Franceza, la 17 km SE de Kauehi, 49 km E de Fakarava, si la 44 km SV de Taiaro. Tahiti se afla la o distanta de 475 km.
Raraka are o forma ovala, avand lungimea de 26 km si latimea de 19 km. Reciful prezinta o multime de bancuri de nisip si minuscule motu, a caror suprafata totala nu depaseste 7,2 kmp. Atolul include o laguna de mari dimensiuni, cu o suprafata de 342 kmp, conectata la ocean printr-un pasaj navigabil, situat in zona nordica a atolului.
Conform unor surse, in prezent Raraka este nelocuit insa este vizitat ocazional de locuitorii insulelor invecinate. Acestia locuiesc temporar intr-o asezare numita Motupapu, situata in imediata vecinatate a pasajului catre laguna. Conform versiunii franceze a Wikipedia, atolul ar fi locuit de populatie de aproximativ 60 de persoane, o contradictie importanta intre surse. Adevarul este ca, pe Google Earth, satul arata extrem de bine. Locuit, adica … As vrea sa merg la fata locului pentru a verifica, dar, deocamdata, nu este posibil 🙂 …
Primul european care a mentionat Raraka a fost un britanic, un anume Ireland, in Octombrie 1831, sosit aici la bordul navei Adhemar. Apoi, atolul a fost vizitat de catre expeditia americana condusa de catre Charles Wilkes (US Exploring Expedition, 1838-1842). Conform insemnarilor lui Wilkes, americanii au intalnit aproximativ 40 de insulari, intre care se aflau si misionari crestini de origine polineziana. Seful acestora era ciung, acesta pierzandu-si bratul in urma unei muscaturi de rechin. Wilkes avea sa revina aici si in 1840. Atolul a fost vizitat si de Jules Dumont d’Urville, in 1838. In secolul XIX atolul devine posesiune franceza, perioada in care populatia atinsese aproximativ 100 persoane.
Teti’aroa este un atoll care face parte din grupul Society Islands al Polineziei Franceze. Atolul este cunoscut lumii mai ales prin faptul ca cele 12 motu ale acestuia au fost cumparate in anii ’60 de catre Marlon Brando, ulterior actorul petrecandu-si aici o mare parte a timpului liber. Dupa moartea legendei hollywoodiene, in 2004, o companie tahitiana din domeniul hotelier a primit dreptul de a moderniza vechiul resort construit de Brando si de a il transforma intr-unul „eco-friendly”. De lux. Lucrarile au fost finalizate iar inaugurarea va avea loc in Iulie 2014. In plina iarna australa, dar cui i-ar pasa de asta ?
Vahanga este un mic atol nelocuit care face parte din grupul Acteon, subdiviziunea arhipelagului Tuamotu, din Polinezia Franceza. Atolul se afla la 9 km vest de Tenarunga si la 1.362 km sud est de Tahiti.
Vahanga are o forma circulara, cu diametrul de aproximativ 3.6 km. Suprafata totala este de 12.6 km2 din care 3.6 km2 il reprezinta uscatul. Nu exista pasaje catre laguna. In zona nord vestica se afla o pista de aterizare si o cladire (o biserica, dupa unele surse) si cateva locuinte in stare nu foarte buna. Vegetatia atolului include cocotieri, Portulaca lutea, Cassytha filiformis si Amaranthaceae. In 2000 si 2007 au avut loc doua incercari de a extermina sobolanul polinezian, prima incercare dovedindu-se un insucces. S-a incercat, astfel, a reface ecosistemul care permitea inmultirea unor specii de pasari amenintate de prezenta sobolanilor.
Prima mentiune a atolului ii apartine navigatorului portughez Pedro Fernández de Quirós. La 5 Februarie 1606 acesta avea sa numeasca insula “Las Quatro Coronadas”. Primele debarcari certe pe atol le apartin lui Thomas Ebrill (1833) si Edward Russell (1837). Ultimul se afla la comanda navei Actaeon, care avea sa dea numele intregului grup de insule. Daca in jurul anilor 1850 insula avea o populatie de aproximativ 20 de locuitori, in 2012 era nelocuita. In 1922 pe insula functiona o plantatie de cocotieri.
Kaukura este un atol situat in zona estica a arhipelagului Tuamotu, din Polinezia Franceza. Cel mai apropiat atol vecin este Arutua, situat la 16 km catre est. Kaukura se afla la 58 km SV de Rangiroa si la 340 km NE de Tahiti. Geografic, atolul apartine subgrupului Palliser Islands, iar administrativ face parte din comuna Arutua, alaturi de atolul cu acelasi nume si atolul Apataki. Kaukura mai este cunoscut si sub numele Kaheko.
Kaukura are o forma ovala, alungita. Lungimea este de 46 km iar latimea maxima de 14 km. Reciful este ingust in zona nordica si se lateste considerabil in zona sudica. Atolul include un numar de 65 de insulite a caror suprafata totala este de 11km². Cea mai importanta insula se numeste Motu Panao, si este situata in zona nord vestica a atolului. Suprafata lagunei este de 436 km2. Putin adanca, aceasta are un singur pasaj navigabil, Faape, situat in zona estica. Atolul este o excrescenta coraligena formata in varful unui munte vulcanic submarin care se ridica in jur de 850 metri de pe fundul oceanului.
Kaukura avea in 2007 o populatie de 542 locuitori, aceasta scazand in 2012 la 475 locuitori. Cel mai important sat al atolului se numeste Raitahiti si este situat in zona nord estica. Desi in mod traditional economia atolului se bazeaza pe pescuit, ale carui produse sunt destinate pietelor din Tahiti, in ultima vreme turismul a devenit principala sursa de venituri. Atolul beneficiaza de un mic aerodrom, deschis in 1994. Acesta este situat in apropierea satului Raitahiti.
Primul european care a ajuns aici a fost olandezul Jakob Roggeveen, in 1722. Acesta conducea o expeditie finantata de catre Compania Olandeza a Indiilor de West, si se afla in cautarea miticei Terra Australis. James Cook a raportat atolul in Aprilie 1774, in cursul celei de-a doua dintre calatoriile sale in Polinezia. Fabian Gottlieb von Bellinghausen a acostat aici in Iulie 1820. Kaukura devine teritoriu francez in secolul XIX. A fost perioada de aur a productiei de ulei de cocos, catre anii 1860 exporturile ridicandu-se la aproximativ 15 tone anual. In 1903 atolul este devastat de catre un ciclon tropical.
Temoe (Te Moe, Timoe, Crescent Island) este un mic atol care face parte din grupul Gambier Islands, parte a arhipelagului Tuamotu din Polinezia Franceza. Atolul se afla in extremitatea sud estica a Tuamotu, la mai mult de 1,700 km SE de Mataiva, atol aflat in capatul nord vestic al arhipelagului. Mangareva, cel mai apropiat atol locuit, se gaseste la 50 km NV iar Tahiti la nu mai putin de 1,640 km NV. Temoe este , astfel, cel mai estic atol al Polineziei Franceze. Este , deasemenea, unul dintre cei mai sudici atoli ai planetei. La 25 km catre sud se gaseste un recif scufundat, Portland Reef, aflat in medie la aproximativ 10 metri sub nivelul marii.
Temoe are o forma trapezoidala si se afla pe ramasita scufundata a unui vulan cu varsta de aproximativ 15 milioane de ani, care se ridica 3,700 metri de pe fundul marii. Temoe formeaza un lant de insule cu Oeno, Henderson si Ducie, aflate in varful unor piscuri submarine formate, probabil, in urma activitatii vulcanice provenind din acelasi punct fierbinte. Reciful este continuu, neexistand pasaje navigabile catre laguna ci doar o multime de mici canale, majoritatea fiind prezente pe laturile sudica si sud vestica. Acestea sunt prea putin adanci pentru a fi navigabile, insa doua dintre canale, situate in NNV, ar putea permite trecerea anumitor ambarcatiuni pe timpul fluxului. Atolul are o lungime de aproximativ 8 km si o latime maxima de 4 km. Insulitele, 40 la numar, sunt joase si plate, suprafata totala a acestora fiind de 2.1 km2. Laguna are o suprafata de 12 km2, o adancime medie de 13 m, si este impanzita de numeroase capete de corali, care strapung suprafata apei.
Insulitele sunt formate din nisip si ramasite de corali, solul fiind destul de sarac. Vegetatia include aglomerari de Triumfetta, Suriana maritima, Pandanus, Scaevola si cocotieri. Vizitatori din secolele XVIII si prima jumatate a secolului XIX nu au mentionat cocotierii, care provin, cel mai probabil, din cei plantati in a doua jumatate a secolului XIX de catre locuitori temporari, reintorsi aici din Mangareva.
In prezent atolul este nelocuit dar in trecut a fost populat de catre polinezieni. Temoe prezinta o serie de dovezi arheologice printre care si structuri ceremoniale marae. Parte dintre acestea sunt vizibile si astazi. Primul cercetator care a studiat ruinele a fost Kenneth P. Emory, cu ocazia unei vizite de doua zile, in 1934. Cu ocazia unor excavari, intre 2001 si 2003, s-a estimat existenta a nu mai putin de 13 platforme ceremoniale. Pe una dintre insulite, Motu Nui Omenii, s-a descoperit un cimitir datat intre 1410 si 1650 e.n. Studiile au demonstrat posibilitatea ca locuitorii atolului sa fi practicat canibalismul.
Se presupune ca atolul a fost descoperit de catre piratul Edward Davis, in 1686, insa nu exista dovezi concrete, cu exceptia unor harti pe care insula apare sub numele “Terra de Davis”. In schimb, primul european care a ajuns cu certitudine aici a fost britanicul James Wilson, comandantul navei “Duff”, in 1797. Acesta a incercat sa acosteze, insotit de patru marinari si un tahitian, avand la ei traditionalele daruri pentru insulari. In jur de 25 de indigeni inarmati, printre care si femei, au adoptat o atitudine ostila, motiv pentru care europenii au renuntat sa debarce. Wilson nu a observat cu acea ocazie cocotieri, arbori de paine sau canoe, punandu-si intrebarea cum reuseau locuitorii sa reziste. Acesta a denumit insula “Crescent Island”. Primul occidental care a pus piciorul pe insula a fost naturalistul englez Hugh Cuming, in 6 Decembrie 1827. Si acesta a fost intampinat cu ostilitate de localnici fiind nevoit sa se retraga pe nava cu care sosise, nu inainte de a se folosi armele de foc.
Gambier Islands
Frederick Beechey a vizitat atolul in 1825. In 1838 misionarii crestini au mutat localnicii din Temoe in Mangareva. Nu este clar daca localnicii, mutati pentru a participa la construirea catedralei St. Michel din Rikitea, cunoscuta sub denumirea “Catedrala Marilor Sudice”, au fost obligati sau au plecat de bunavoie, din cauza lipsurilor. Catedrala a fost construita intre 1839 si 1841, insa, dupa finalizarea lucrarilor, insularii nu s-au mai intors iar Temoe nu a mai fost niciodata locuit permanent.
Ahunui este un atol situat in arhipelagul polinezian Tuamotu. Este situat la 55 km SSE de cel mai apropiat pamant, atolul Paraoa, la 120 km VSV de Vairaatea si la aproximativ 950 km SE de Tahiti. Ahanui mai este cunoscut si sub denumirea locale Nga-taumanga, iar pe unele harti aparea sub numele CockburnIsland. Din punct de vedere geologic atolul este o excrescenta coraligena situata in varful unui vulcan submarin cu o vechime intre 42 si 44 milioane de ani, care se ridica 2.640 metri de pe fundul oceanului.
Atolul are o forma aproximativ rotunda, diametrul fiind de 6.5 km. Suprafata de uscat este de aproximativ 5.7 kmp in timp ce laguna are aproximativ 34 kmp. Aceasta din urma este complet incojurata de recif, neexistand pasaje intre ocean si laguna. Insulele sunt impadurite, in principal cu plantatii de cocotieri.
Insula nu dispune de nici un fel de infrastructura si nu este locuita fiind vizitata, doar, de culegatorii de cocos din insulele invecinate, copra fiind produsul principal al insulei alaturi de un soi de scoici perlifere rare (Pinctada maculata) care produc niste perle de mici dimensiuni numite “poe pipi”. Atolul are statut de rezervatie naturala (sanctuar pentru pasari marine).
Primul european care a ajuns in largul insulei Ahanui este considerat britanicul Frederick William Beechey, acesta botezand insula in 1826 cu denumirea “Byam Martin”, in onoarea unui amiral al marinei britanice. Ahanui face parte din comuna franco-polineziana Hao, alaturi de insulele Nengonengo, Manuhangi si Parao (ultimile doua, deasemenea, nelocuite)
Parte a grupului de insule Actaeon, Matureivavao este situat in zona sudestica a arhipelagului Tuamotu, o subdiviziune a Polineziei Franceze. Este cel mai mare atol al grupului Acteon si face parte, administrativ, de Insulele Gambier. Se afla la 16 km SE de atolul tenarunga si la 1,390 km de Tahiti.
Matureivavao are o forma ovala si este orientat pe directia NNW-SSE. Atolul se afla in varful unui vulcan submarin format in urma cu 31-38 milioane de ani, care se inalta 2,525 metri de pe fundul oceanului. Lungimea este de 6.6 km iar latimea de 4.6 km. Suprafata totala este de 18 km2 din care uscatul reprezinta 2.5 km2. Atolul este indeajuns de inalt pentru a fi zarit de la o departare considerabila, imaginea sa fiind tipica atolilor Tuamotu (plaje nisipoase si vegetatie tropicala luxurianta). Nu exista pasaj intre ocean si laguna. Dupa ce a fost devastata de un uragan, in 1983, toate insulitele atolului au fost reimpadurite in intregime cu cocotieri. Flora locala include si o varietate de Amaranthaceae. O particularitate fericita a atolului este aceea ca aici nu au fost introdusi niciodata sobolanii.
Atolul este nelocuit, fiind vizitat doar de culegatorii de copra, acestia poposind in zona nord vestiva a atolului, unde se afla cateva colibe. Pe anumite harti este trecut sub numele “Melbourne Island”, “Las Cuatro Hermanas” sau „Las Anegadas”. Prima mentionare a insulei a fost facuta de portughezul Pedro Fernández de Quirós in 5 Februarie 1606. Acesta, aflat la comanda unei expeditii spaniole, a numit insula “las Cuatro Coronadas”. Quiros nu a debarcat si nici nu a cercetat in amanuntime atolul astfel ca primele cercetari serioase aveau sa le apartina lui Thomas Ebrill, in 1833, si lui Edward Russel, in 1837. Acesta din urma comanda nava Actaeon care avea sa dea numele grupului de insule din care face parte si Matureivavao.
Vairaatea este un mic atol din Polinezia Franceza. Administrativ face parte din comuna Nukutavake, situata in zona central estica a arhipelagului Tuamotu si numita dupa atolul cu acelasi nume, cel mai apropiat vecin al Vairaatea, aflat la 38 km catre est. Atolul Hao se afla la 180 km catre nord vest in timp ce Tahiti se gaseste la 1,050 km distanta. De aceeasi subdiviziune administrativa apartin si atolii Ahunui, Amanu, Fangatau si Hao.
Cu o lungime de 7-8 km si o latime maxima de 4 km, Vairaatea prezinta un recif cu forma aproape triunghiulara pe care se gasesc doua insule alungite, Gake (Puka-ruga) si Raro, a caror suprafata este de aproximativ 4,36 km², si cinci motu cu suprafate nesemnificative.Reciful inchide o laguna cu suprafata de aproximativ13 km². Unele surse indica un pasaj navigabil in timp ce altele sustin ca nu exista asa ceva. Debarcarea este extrem de dificila din cauza curentilor si a valurilor, aici neexistand un loc sigur pentru a ancora.
In 1989 atolul era locuit de opt familii, grupate in satul Aharua, situat in extremitatea nordica a insulei Puka Runga, singura locuita dintre cele doua ale atolului. In 2002 populatia era estimata la 36 de persoane, in scadere comparativ cu anul 1996, cand atolul numara in jur de 70 de locuitori. Populatia a atins maximul istoric catre 1850, cand cei aproximativ 200 de locuitori transformau atolul intr-unul dintre cei mai populati ai grupului Tuamotu. Aici se gaseste o biserica datand din anii ’70 si o scoala primara. Principala ocupatie a locuitorilor o reprezinta productia de copra, aici existand o plantatie de cocotieri care acopera o mare parte a celor doua insule principale.
Vairaatea gazduieste numeroase vestigii care atesta prezenta aici a populatiilor polineziene apartinand culturii Maragau, prezente si pe alti atoli precum Nukutavake, Pinaki, Vahitahi sau Akiaki. Primul european care a ajuns in apele atolului a fost exploratorul spaniol Pedro Fernández de Quirós, in 9 Februarie 1606.Acesta a denumit atolul San Miguel Arcángel, in timp ce doi dintre capitanii sai, Prado y Tovar si Vaéz de Torres, mentionau atolul sub numele Santa Polonia. In 1767 atolul este vizitat de englezul Samuel Wallis, care il numeste “Lord Egmont”.In 1826 Vairaatea este vizitata de Frederick William Beechey. Pe unele harti atolul este denumit si “Industriel Island” sau “Osnaberg Island”.
Cunoscut si sub denumirile “Tiveru” sau “Te Kārena”, Hikueru este unul dintre atolii situati in zona centrala a grupului polinezian francez Tuamotu. Cel mai apropiat atol este Tekokota, situat la 22 km catre nord.Marokau se afla la 46 km sud est. Hikuru se afla la aproximativ 700 km est de Tahiti.
Hikueru are o forma ovala, avnd o lungime de 15 km si o latime de 9.5 km. Suprafata totala, inlcuzand laguna este de 107 km². Inelul atolului are o suprafata totala este de aproximativ 25 km² (5,11 km² uscat – o sumedenie de insulite, motu – si 19,47 km² recif). Laguna este adanca si prezinta o sumdedenie de “capete de coral”.Nu exista pasaje care sa permita patrnuderea navelor in laguna.
Populatia atolului era estimata la 268 de persoane in 2007. Cel mai important sat, Tuppati (Tapupati, Tupapati), este situat in extremitatea nord vestica a atolului. In 2002 avea aproximativ 150 de locuitori. In apropiere se afla un mic aerodrom inaugurat in anii 2000. Acesta era absolut necesar pentru dezvoltarea turismului in zona, avand in vedere ca accesul dinspre ocean este desul de dificil.Aerodromul a fost construit de catre Legiunea Straina.
In prezent principala sursa de venit o reprezinta productia de copra, insa in trecut atolul era un important centru al industriei culturii de perle, aceasta activitate intrand in declin incepand cu anii ’70. L sfarsitul secolului XIX, cultura de perle era o activitate sezoniera, insa culegatorii de perle puteau urca populatia atolului pana la 5.000 de persoane, in anumite perioade. In prima jumatate a secolului XX, misionarii crestini cereau culegatorilor de perle sa aduca blocuri de coral folosite pentru ridicarea unei biserci locale. Aceasta detine, inca, recordul de a fi cea mai inalta biserica construita din coral din arhipelagul Tuamotu.
Atolul a fost descoperit in 1768 de catre Louis Antoine de Bougainville. In 1774 acesta a fost zarit de la bordul navei “Aquila” de catre ibericul Domingo de Boenechea, acesta denumindu-l “San Juan”. In 1826 atolul este denumit “Melville” de catre exploratorul britanic Frederick William Beechey.
Hikueru a fost scena unde scriitorul Armstrong Sperry a plasat actiunea cartii sale “Call It Courage”. Jack london a descis in cartea sa “South Sea Tales”(1911) distrugerile provocate de o furtuna tropicala in primii ani ai secolului XX (1903), cand 377 de persoane si-au pierdut viata, majoritatea, 268, pe insulita Hao. Se estimeaza ca valurile provocate de furtuna au atins inaltimi de pana la 12 metri.
Administrativ, Hikueru face parte din comuna cu acelasi nume care include un atol locuit, Marokau (55 locuitori) si alte trei nelocuite (Ravahere, Reitoru si Tekokota).
Makemo este unul dintre cei mai mari atoli ai grupului Tuamotu din Polinezia Franceza. Mai este cunoscut si sub denumirile Rangui-kemo, Te Puritua sau KutusovIsland. Atolul face parte din regiunea administrative cu acelasi nume, alaturi de atolii Haraiki, Marutea Nord, Katiu, Tuanake, Hiti, Tepoto Sud, Raroia, Takume, Taenga si Nihiru.
Makemo este situate in centrul grupului Tuamotu si se afla la 564 km nord est de Tahiti si la 22 km nord de Hiti, cel mai apropiat atoll, care face parte din grupul Raevski Islands. La 26 km est se afla atolul Katiu iar la 26 km vest se afla Marutea Nord.
Atolul are o forma alungita, neregulata, masurand 69 km in lungime si 16,5 km latime maxima, suprafata totala a uscatului fiind de 56 km²(Makemo este un atoll tipic grupului Tuamotu, nefiind format dintr-o singura insula ci dintr-o multiudine de insulite joase, de nisip sau resturi de corali. Makemo are a patra cea mai mare laguna a grupului Tuamotu, suprafata acesteia find de 845 km². In ciuda dimensiunii impresionabile, exista doar doua pasaje navigabile care permit patrunderea in laguna (Arikitamiro, situat in zona nordica, si Tikaranga, situat in vest).
sursa Wikipedia
Atolul avea in 2002 o populatie de 745 de locuitori, majoritatea, in jur de 600, locuind in cea mai mare asezare, Pouheva, situate in vecinatatea pasajului Arikitamiro. Aici exista o biserica catolica si scoala cu internat care adaposteste 150 de copii veniti de pe insulele din imprejurimi. Tot aici se gaseste un far si , deasemenea, un debarcader din ciment, folosit, in principal, de yacht-urile aflate in trecere. Aeroportul local, inaugurat in 1976, se afla la vest de acest sat. Pista de aterizare masoara in jur de 1,5 km. La sud se afla ruinele unui asezari stravechi, Punaruku.
Principalele surse de venit ale populatiei sunt pescuitul si cultura perlelor. Turismul are, la randu-I, un rol important si nu trebuie omise activitatile administrative, care genereaza, deasemenea, locuri de munca. In August 2013 s-a anuntat ca o companie chineza intentionaza sa investeasca in jur de 1,1 miliarde USD intr-un proiect pe 15 ani ce vizeaza o ferma de acvacultura. Se estimeaza ca pana la 90% din cele 1,000 de locuri de munca vor fi destinate localnicilor din Makemo si insulele vecine.
sursa Wikipedia
Traditiile locale indica Makemo ca fiind locul de bastina al legendarului erou polinezian Moeava. Acesta l-a ucis aici pe gigantul Patira, in urma unei lupte pentru inima reginei insulei Tepukamaruia, Huarei.
Primul European care a ajuns aici a fost comerciantul de perle John Buyers. Acesta a numit atolul “Phillips Island”, in 10 Martie 1803, in aceeasi zi descoperind si atolul Taenga. In 1820 Fabian von Bellingshausen abotezat insula cu numele “Kutusov”. Atolul a devenit posesiune franceza in secolul XIX.
Nukutepipi (Nuku-te-pipi) este un atol din Polinezia Franceza, parte a subgrupului Duke of Glouchester Islands, o ramura a arhipelagului Tuamotu formata din patru atoli izolati (ceilalti fiind Anuanuruga, Anuanuaro si Hereheretue). Atolul se afla la o distanta de 22 km VNV de cel mai apropiat atol, Anuanurunga. Tahiti se afla la 700 km catre nord vest.
IMAGINIAtolul este mic si are o forma aproximativ triunghiulara, lungimea atingand 2,7 km. Reciful, destul de larg, inconjoara complet o laguna de mici dimensiuni care are o adancime de aproximativ 2 metri in zona exterioara si care atinge adancimi de pana la 17 metri in zona centrala. Doua insule cu suprafete apreciabile (aproximativ 2,3 km2 dupa unele surse) sunt situate pe recif, una in zona nord vestica iar cealalta in zona estica, acestea fiind separate de un canal cu o latime de 150 metri si adancime de aproximativ 1 metru. Suprafata totala a atolului este de 5,6 km² dintre care in jur de 3 km² (1,3 km² dupa alte surse) sunt reprezentati de suprafata lagunei care nu are iesiri catre ocean, desi apele acestora comunica.
sursa imagine : NASA
Populatia inregistrata a atolului numara intre doi si cinci locuitori. Aici exista o mica pista de aterizare data in folosinta in 1982.
Primul european care ar fi zarit insula este considerat a fi britanicul Phillip Carteret, acesta ajungand in zona in 12 Iulie 1767 si referindu-se la insula ca “fiind cea mai sudica”, si atribuindu-i numele Gloucester Island, care avea sa se extinda intregului grup din care face parte. Atolul avea sa fie numit “Île Carteret » in 1791 de catre George Vancouver, ca omagiu adus descoperitorului. In 6 Martie 1803 insula a fost numita “Margaret” de catre John Turnbull, dupa numele navei sale. Atolul a mai fost vizitat de catre Expeditia Wilkes in 6 Ianuarie 1841, cu acea ocazie un anume Ringgold identificand corect numele atribuit de catre localnici, Nukutipipi. Catre 1850 atolul devine teritoriu francez, diind locuit temporar de catre polinezieni.
In 1910 atolul a fost populat cu cocotieri pe aproximativ 80 % din suprafata insulelor de catre Société Commerciale de l’Océanie. In timp, atolul avea sa treaca in proprietatea mai multor entitati comerciale. In 1982 proprietarul francez a construit o pista de aterizare si cateva bungalow-uri. La putin timp dupa aceea, in februarie si aprilie 1983, doua furtuni tropicale consecutive, Oroma si Ve’ena, aveau sa distruga infrastructura de pe atol si mare parte a plantatiei de cocotieri, care avea sa fie refacuta partial in 1985. Un proiect din 2007 prevedea investitii de cateva milioane de EUR pentru construirea unei infrastructuri turistice. In prezent, se pare ca proprietarul atolului este fondatorul Cirque du Soleil.
Doar o mica aprte a padurii originale a atolului a supravietuit popularii cu cocotieri a anilor 1920, ramasitele fiind situate in zona estica a atolului. Un studiu din 1993 a evidentiat pe langa cocotieri si alte specii cum ar fi Pisonia grandis, Pandanus tectorius, Guettarda speciosa sau Casuarina equisetifolia. Fauna include un singur mamifer, sobolanul polinezian si 14 specii de pasari.
Ua Pu este a treia cea mai mare insula din arhipelagul Marquesas, care apartine de Polinezia Franceza. Este situata la 50 km sud de cea mai importanta insula a grupului, Nuku Hiva si la 85 km nord est de Hiva Oa. La mica distanta catre sud est se afla o insula de mici dimensiuni, Motu Oa.
Suprafata insulei este de 106 kmp. Avand o forma relativ piramidala, centrul insulei este dominat de formatiuni bazaltice sub forma de stalpi, mult mai inalte decat muntii din jur.Cea mai inalta dintre acestea, Mt. Oave se inalta pana al 1,230 metri altitudine, aceasta fiind cea mai mare altitudine din intregul grup Marquesas. Alte varfuri sunt Matahenua (1028 m)si Pouakei (1023 m). In largul insulei se gasesc sumedenie de stanci.
Pana la inceputul anilor ’80, Ua Pu a fost cea mai populata insula dintre Marquesas. Acest lucru s-a datorat unei practici care, in timp, a ferit populatia locala de bolile aduse de comerciantii europeni, boli care au devastat populatiile polineziene din alte insule. Astfel, pe Ua Pu, in momentul in care insula era vizitata de catre europeni, misionarii catolici instituiau un soi de carantina, ceea ce a facut ca mortalitatea in randul populatiei locale sa fie mult mai scazuta decat in alte locuri. Cea mai importanta asezare este satul Hakahau, situat pe coasta nord estica, in golful cu acelasi nume, aici fiind localizate atat portul cat si aeroportul insulei. Air Tahiti asigura cateva zboruri saptamanale catre Nuku-Hiva, Hiva Oa si Ua Huka. In 2002 populatia era estimata la 2,200 locuitori.
O particularitate a sistemului social de pe Ua Pu este aceea ca doar aici triburile locale au fost unite sub un singur conducator inca inainte de sosirea europenilor, aparent incepand cu 1585. Inainte de acest moment, exista dovezi ca triburile locale s-au aliat cu triburile Te I’I de pe Nuku Hiva, in razboiul acestora contra triburilor Tai Pi, de pe aceeasi insula. Primul occidental care a ajuns aici a fost americanul Joseph Ingraham, in 1791, acesta numind insula “Adams” om onorea vece presedintelui american John Adams. Doua luni mai tarziu, francezul Étienne Marchand aviztat la randu-i insula.
Mangareva este cea mai mare si cea mai importanta insula din grupul polinezian Gambier Islands, parte a Polineziei Franceze. Insula, aflata la 1,400 km sud est de Tahiti, este inconjurata de altele mai mici, Taravai, aflata la sud vest, Aukena si Akamaru, aflate in sud est.Un numar de insule mai mici se afla la nord de Mangareva. Numele sau este tradus ca “muntele plutitor”.
Suprafata insulei este de 18 km², aceasta insemnand aproximativ 56% din suprafata totala a insulelor Gambier. Zona centrala a insulei se prezinta sub forma unui lant muntos abrupt, care se intinde de-a lungul insulei a carei lungime este de aproximativ 8 km, in timp ce largimea maxima este de 1.5 km. Cel mai inalt varf din Mangareva este Mt. Duff, acesta ridicandu-se pana la 441 metri deasupra nivelului marii, de-a lungul coastei sudice. Un alt varf important este Mt. Mokoto (423 m). Laguna, cu un diametru de 24 km include recifi cunoscuti pentru diversitatea de specii, acestia intinzandu-se pe o circumferinta de 64 km in jurul insulei.
Populatia insulei era estimata in 2007 la 1,641 locuitori, cel mai important sat fiind Rikitea, aflat la poalele muntelui Duff, acesta fiind si capitala Insulelor Gambier. Se stimeaza ca satul are In jur de 511 lucuitori, pe insula gasindu-se alte sase sate (Gatavake, Kirimiro, Taku, Akaputu, Atirikigaro, Atiaoa).
Mangareva este o destinatie cruciala pentru cei care calatoresc catre insula Pitcairn. Pentru a ajunge acolo, este nevoie de un zbor pana in Tahiti, apoi de unul pana in Magareva, de aici plecand nave care parcurg distanta pana la Pitcairn in aproximativ 32 de ore. Este una dintre cele mai sigure metode de a vizita Pitcairn, avand in vedere ca aceasta nu se afla in calea rutelor comerciale din Pacific. Aeroportul din Mangareva se afla pe insulita Totegegie.
In trecut, Mangareva a fost in trecut dens impadurita dar, in acelasi timp, foarte populata. Comertul cu lemn, catre insulele grupului, Pitcairn, Insulele Marchize si Insulele Societatii, care a explodat intre secolele X si XV, a dus la despadurirea insulei, ceea ce a avut efecte devastatoare asupra mediului natural, economic si social, incepand cu perioada anilor 1500. Disparitia arborilor si imposibilitatea de a construi canoe a dus la epuizarea resurselor de hrana ceea ce a condus la razboi civil si canibalism. Indirect, dezastrul Mangareva a avut repercusiuni dramatice asurpa populatiilor insulelor Pitcairn si henderson, care, fiind izolate, depindeau de comertul cu Mangareva.
Insula a fost colonizata de polinezieni in jurul anului 800 AD, in timpul ultimei faze a expansiunii populatiilor plecate din asia catre est. Acestia au colonizat atat Mangareva cat si indepartatele Pitcairn si Henderson. Primul european care a ajuns in Mangareva a fost britanicul james Wilson, in 1797, la bordul navei Duff. Acesta a zabovit in jur de o saptamana aici si a numit intregul arhipelag dupa numele amiralului James Gambier, patronul expeditiei. Cu acea ocazie, mangareva a primit numele “Peard”. De-a lungul timpului, insula a fost condusa de o dinastie de regi a caror dominatie a luat sfarsit odata cu anexarea Insulelor Gambier de catre francezi, in 1881. Insula este impanzita de ruine antice polineziene, majoritatea datand intre secolele XII si XV. In timpul testelor nucleare franceze din 1966, Mangareva a suferit intense efecte ale radiatiilor rezultate.
Mt. Duff , sursa Wikimedia (author : Angela K. Kepler)
Mangareva este direct legata de ipoteza unei vizite in insulele polineziene a populatiei sud americana inca. Aceasta ipoteze contrazice in mod flagrant teoriile traditionale care spun ca insulele Pacificului ar fi fost colonizate dinspre est, de catre populatii provenind din Asia. Ma rog, nu sunt un expert … Se presupune ca regele incas Tupac Yupanqui, aflat pe coasta Pacificului si auzind de niste insule indepartate, decide sa le viziteze. Acesta ar fi ajuns in Mangareva, vizitand cu acea ocazie insulele Marchize dar si Rapa Nui (Insula Pastelui). O serie intreaga de cercetatori au imbratisat ipoteza, bazandu-se, printre altele, pe stranii similaritati intre ruinele gasite pe diferite insule polineziene si cele incase. In plus, in Mangareva circula o legenda care se refera la un rege pe nume Tupa, care a sosit acolo navigand dinspre est. Un cunoscut partizan al acestei teorii este norvegianul Thor Hyerdahl, care pentru a demonstra validitatea acesteia a calatorit pe o pluta din Peru pana in Tuamotu, in ceea ce a devenit cunoscuta expeditie Kon-Tiki.
Numit local si Raro-nuku, Raroia este unul dintre atolii care formeaza grupul polinezian Tuamotu. Este situate la 740 km nord est de Tahiti si la doar sase km de “geamanul” sau, Takume (cele doua insule erau numite Napite, “gemenii”, in dialectul vechi Pa’umotu, folosit inca pe insula).
Atolul are o forma ovala si masoara 43 km lungime si 14 latime, aria uscatului atingand 41 km², o suprafata considerabila pentru un atol de corali. Laguna centrala, cu o suprafata de 359 km², este coectata oceanului printr-un canal navigabil situate in estul atolului. Pe cercul reciful de corali se afla o sumedienie de insulite (motu) dintre care foarte putine se ridica pana la macar 4 metri deasupra nivelului marii.
Populatia atolului era estimate la 184 de locuitori in 1996. In 2007 populatia numara doar 90 de locuitori, delinul fiind cauzat de imigratia in cautarea unui loc de munca. Principalul sat se numeste Garumaoa, situate in apropierea canalului catre ocean. Limbile folosite sunt pu’amotu si franceza, aceasta din urma predate in scoala elementara de pe insula. Pentru a urma cursurile gimnaziale, copii sunt nevoiti sa mearga pe atolul Makemo iar pentru studii superioare in Tahiti. Ospitalieri, precum toti polinezienii, locuitorii traiesc din pescuit, cultivarea cocotieilor si productia de copra dar si din culturile de perle.Hrana este bazata pe produsele marii dar si pe mancare importata (paine, orez, conserve). In Aprilie 2006 a fost inaugurat un aeroport care ofera zboruri ocazionale catre Tahiti. Turismul este putin dezvoltat, neexistand facilitati de cazare. Insa localnicii ofera bucurosi gazduire. Din 2002 Raroia dispune de telefon si acces internet.
Legendele orale spun ca atolul a fost colonizat prin secolul XV de catre localnici ai insulelor Marchize, condusi de Tane Ariki, ai carui descendenti aveau sa conduca Raroia si Takume timp de trei sute de ani. Primul European ajuns aici a fost portughezul Pedro Fernandes de Queirós in 1605. O buna bucata de timp insula a ramas in afara intereselor europene, abia in 1820 fiind mentionat de catre Fabian Gottlieb von Bellingshausen, care l-a numit “Barclay de Tolly”. Secolul XIX a fost si perioada in care atolul devine teritoriu francez. Anul 1947 a fost momentul in care expeditia Kon Tiki a lui Thor Heyerdahl a ajuns in Raroia, venind dinspre Peru. Mai tarziu, unul dintre membrii acesteia, Bengt Danielsson a trait pe atol, studiind natura si populatia atolului. Intr-una dintre cartile sale acesta aprecia “serenitatea locuitorilor, lipsiti de anxietati materiale si al caror unic scop in viata era acela de a trai …”
sursa Wikimedia (author : Tahiti Heritage) – plaja si satul Garumaoa
Ahe este un atol care face parte din Arhipelagul Tuamotu, subdiviziune a Polineziei Franceze. Acesta este situat in Pacific la 14 km vest de Manihi si la 450 km nord est de Tahiti. Din punct de vedere geografic, Ahe este una dintre insulele King George, alaturi de Manihi, Takapoto, Takaroa si Tikei.
Numit si Ahemaru sau Omaru, atolul este format dintr-o recif de corali aproape neintrerupt, existand un singur canal care face legatura intre laguna si ocean, numit Tiareroa. Lungimea atolului este 23,5 km iar latimea maxima atinge 12.2 km. Suprafata uscatului este de 12 km² iar cea a lagunei este de 145 km². Reciful de corali are un perimetru de 57 km.
Populatia atolului este de 441 locuitori (561 dupa alte surse), singurul sat fiind Tenukupara, acesta fiind situat undeva pe coasta sudica. Principala sursa de venit ale locuitorilor il reprezinta cele cateva ferme de perle care activeaza in laguna, In 1997 un aeroport a fost inaugurat aici.
De-a lungul timpului, Ahe a fost afectat de furtunile tropicale. Pe atol salasuieste o populatie endemica de Ptilopes des Tuamotu, niste pasari apartinand familiei Columbidae (porumbeilor).
Primii europeni care ar fi ajuns pe Ahe ar fi fost olandezii Willem Schouten si Jacob Le Maire in 1616. Atolul a fost vizitat mult mai tarziu de expeditia americana “United States Exploring Expedition” (1838-1842). Cu aceasta ocazie, Charles Wilkes a denumit atolul “Peackock Island”, dupa numele uneia dintre navele expeditiei. Bernard Moitessier a locuit cativa ani pe una dintre insulitele atolului, Poro-Poro, unde a construit un far. Francezul a aparasit Ahe in 1978, mutandu-se in Moorea.
sursa Wikipedia (Holger Behr, derivative work: Pjminton)
sursa Wikipedia (author : NASA)
sursa Wikipedia (author : NASA)
sursa imagine : Sea-Seek
s
Silence's Blog 