„Ginger Snaps” este prima parte a unei trilogii despre care nu aveam habar dar care mi-a fost recomandata calduros de catre Lusio.
Prima impresie a fost aceea ca acest film este sursa unor idei pe care le-am vazut apoi grefate pe corpul unor alte productii horror, ulterioare anului in care trilogia canadiana isi facea debutul (2000).
Atmosfera filmului, plasarea incerta in spatiu si timp a catiunii, mi s-a parut o replica timpurie si mult mai sanguina a ambiantei cenusii din capodopera absoluta a horror-ului suedez „Låt den rätte komma in”. „Ginger Snaps” mi-a adus aminte, pe undeva, de „Trick ‘r’ Treat” si de mult mai recentul „Jennifer’s Body” … Si de „Crime and Punishment in Suburbia”, un film clar subevaluat, in opinia mea …
Filmul este realizat intr-un mod atipic, aproape artistic, fapt neasteptat pentru, pana la urma, un popcorn horror cu adolescenti, marele merit al filmului fiind acela de a pune in scena doua personaje interesante, pentru anul 2000, cand miscarea emo incuba, undeva, in underground …
Bine jucat de catre cele doua personaje principale, lucru observat de critica, dar si de catre personajele de plan secund, dintre care ies in evidenta Mimi Rogers si Kris Lemche, a carui aparitie m-a dus inapoi in timp, in perioada Twin Peaks (mi-a amintit de Bobby Briggs), „Ginger Snaps” sufera doar la capitolul efecte speciale, care par destul de slabe pentru cineva care vede pentru prima oara filmul la 11 ani de la lansare.
Altfel, filmul are un evident caracter de cult movie, avand sustinatori ferventi, ceea ce i-a dus cotatia la un neasteptat 6,9 pe IMDB si la uluitorul 87% freshness rate pe Rotten Tomatoes.
Da. Film bun. Mi-a trezit puternice nostalgii. Cred, insa, ca trecerea timpului i-a afectat forta de impact.