Euro 2012 : Cinderella iunie 16, 2012

 sursa imagine : BBC

Povestea ukrainiana a echipei Angliei  a capatat aseara aspectele mitului descoperit de Perrault. Cu exceptia nedreptatii, avand in vedere ca englezii nu pot a se plange ca ar fi fost vaduviti in vreun fel de UEFA (vezi cazul Wayne). Spre deosebire de irlandezi care, dupa ce ca sunt varza, au avut si „placerea” de a le fi fost refuzata sansa unei reveniri de exceptie in fata Croatiei …

Anglia a inceput urat aceasta campanie, desi prima repriza a meciului contra Frantei a fost mult peste ce te-ai fi asteptat de la o echipa decimata de accidentari, razboaie interne si lipsa de valoare a lotului. A venit a doua repriza iar Anglia a devenit copilul urat al competitiei desi , recunosc, ma asteptam ca prestatia lor sa primeasca mai abitir oprobiul presei. Cel putin al celei romanesti, angajata cu simbrie in slujba spectacolului latin. Iar asta , de ani de zile. Multi ani …

A venit insa meciul impotriva Suediei, un meci de la care pana si suporterii care strabatusera Europa nu asteptau mai mult decat un egal, asa cum se exprima unul dintre ei, „une egal, ca intotdeauna”, si speranta unei victorii cu Ukraina. Paradoxal, aceasta victorie nu schimba mare lucru, meciul urmator fiind extrem de complicat, ina Anglia a castigat aseara un avantaj important. Acela de a obliga Ukraina sa atace. Astfel, ceea ce pare a fi noua fata a fotbalului englez, inventata de Chelsea anul acesta, un hibrid intre catenaccio italian si kick and run-ul britanic, poate fi pusa in scena. Mult mai placut pentru Roy&Co decat o cursa dupa o victorie obligatorie, greu de obtinut, chiar si cu Rooney, cand astepti, din spate, pasa de la Parker …

Nea Hodorogson a reusit sa schimbe ceva aeara, ceea ce da speranta ca omul are un plan. In afara de acela de a isi roade unghiile cu tot cu metacarpiene. L-a introdus pe Caroll si, intamplator sau nu, acesta a reusit sa tarasca Anglia prin vizuina iepurelui, oferind ochilor neincrezatori ai spectatorilor neutri cel mai frumos meci al acestui turneu, Anglia revenind, astfel, la o traditie nerecunoscuta oficial, aceea ca Albionul ofera, inevitabil, unele dintre cele mai frumoase spectacole de la un turneu final …

Caroll a deschis scorul cu unul dintre cele mai frumoase goluri ale  Angliei, alaturi de  golul inscris de Gascoine in fata Scotiei …

… O pasa perfecta a lui Gerrad si un gol cu capul de manual. Nu intamplator Gerrard a putut sa verticalizeze jocul Angliei, avand in vedere ca Hodgson l-a pus pe Parker sa alerge iar omul lui Tottenham s-a gandit mai putin la freza proprie si mai mult la a acoperi zona centrala. Ceea ce nu l-a impiedicat sa greseasca ingrozitor de multe pase la mijlocul terenului.

Welbeck ?  Danny ma intreba daca Welbeck a rascumpoarat din nervii produsi. Hell no !, omul a jucat exasperant de prost si aseara. daca r trebui sa il aseman cu cineva, as spune ca Welbeck participa la meci exact ca un ARBITRU. Se uita la meci si , accidental, se mai loveste de minge. Sau, invers. Are totusi meritul urias de a fi lovit nenatural o minge centrata de Walcott, transformand-o in cel mai frumos gol al turneului, asa cum l-au catalogat presarii. Personal, mi-a placut mai mult golul lui Caroll. Filoenglez, deh …

Momentul cel mai important al meciului a fost schimbarea lui Milner, muncitor dar haotic, cu Walcott. Dincolo de golul incredibil inscris, Walcott a scos Anglia din coma in care o trimisese dubla suedeza, omul lui Arsenal demonstrand ca se poate. Aavut ceva noroc, pentru ca sutul sau nu a fost chiar imparabil insa a trecut pe deasupra unui sir de cel putin trei suedezi, portarul reusind sa vada mingea decat dupa ce aceasta isi incepuse caderea inexorabil catre gol.  Apoi, Walcott a inventat acea centrare incheiata cu gol, de catre Welbeck dar a trimis si centrarea care ar fi trimis Anglia pe primul loc, departe de spectrul amenintator al Spaniei. Gerrard a ratat, insa, si Anglia trebuie sa invinga Ukraina, pentru a castiga grupa, pentru ca, personal, cred ca Franta va pierde puncte in fata Suediei.

Pe Ibrahimovic il stiu din perioada Malmo. Era una dintre sperantele fotbalului suedez, alaturi de o serie de jucatori care au confirmat sau nu. Elmander a reusit, Kallstrom a reusit, Bakircioglu in mai mica masura, Sharbel Touma a disparut, la fel Patrick Akeson sau Jonas Forsberg. Dorsin a ajuns pe la Cluj … Zlatan a ajuns cel mai mare si am fost suporterul sau pana anul trecut cand am inteles brusc, odata cu lansarea autobiografiei sale, ca este, pur si simplu, un idiot imberb, in ciuda varstei. A declara ca adori a circula cu viteza si a trece pe rosu, mi se pare o tampenie. Dispretul profund aratat aseara, in timp ce injura ca un nesimtit, dupa golul de 2-1 , mi-a confirmat aroganta de care a fost acuzat permanent de-a lungul carierei sale. Acel moment, surprins in direct, este momentul care imi spune ca o sa detest omul asta tot timpul cat va mai juca fotbal. Ma bucur ca joaca la Milan