Iarna prahoveana

 

Ash vs Evil Dead

Prin ’94, intr-o noapte de iarna cand ningea fabulos, am vazut un film pe unul dintre canalele lui Berlusconi. Imi amintesc perfect filmul si noaptea aia, pentru ca a trebuit sa strabat jumatate de oras pe jos, iar senzatiile oferite de film erau inca vii, asa ca experienta a fost misto … Italienii dublasera filmul, in stilul lor de rahat, si au ales sa ii spuna „Armata delle tenebre”, daca italiana mea, de mana a doua, nu ma lasa, tocmai acum , balta …

Americanii i-au spus, insa, pe bune, „Army of Darkness”, iar filmul, a treia parte a trilogiei originale „Evil Dead” a ramas unul dintre preferatele mele, in ciuda faptului ca de atunci istoria genului horror a mai adaugat cateva pagini demne de laut inseama …

Vestea ca Raimi intentioneaza sa scoata ceva bani de pe urma unei serii mult mai bune decat orice altceva ar putea oferi CV-ul sau incarcat de productii big budget, m-a incantat. Cu toate ca am avut ceva dubii … Spulberate, insa de maniera incantatoare in care americanul cu nume cu sonoritati finlandeze reuseste sa retrezeasca la viata un mit.

Din punctul meu de vedere „Ash” Williams este un personaj icon al horror-ului iar revenirea lui Campbell in pielea legendarului personaj este nu stirbeste catusi de putin din aura celui descris prin anii ’80 ca un „Buggs Bunny” al genului horror. Umorul marca Raimi este incantator,acesta fiind elementul prin care serialul se desprinde clar din randul productiilor horror ale momentului, in ciuda faptului ca scenariul este destul de simplist.

„Ash vs Evil Dead” demonstreaza clar care este forta unui film cult. Ma intreb ce ar insemna ca Darabont sa isi aduca aminte ca a facut un film pe care Oscarul l-a ocolit cu indaratnicie, sa reia ideea si sa o transforme intr-un serial .  Bineinteles, ar trebui sa fuga ca de dracu’ de King, care, in materie de tv. este definitia catastrofei … Un serial dupa „Shawshank Redemption” este acum o fantezie, insa asa a fost pana de curand si un serial dupa ” Evil Dead” …

9/10. Asta, asa,  ca sa imi cenzurez usor entuziasmul …

 

2014 Review : Top seriale

1. Game of Thrones – greu de explicat „de ce”. Sau, mai degraba, inutil … Pur si simplu.

2-3. Fargo – Un serial impecabil. Din toate punctele de vedere.

2-3. True Detective – Un serial fabulos (acting, maniera de executie). Imposibil de facut vreo diferenta intre „Fargo” si „True Detective”.

4. The Walking Dead – Pentru ca a doua parte a sezonului 4 a reusit sa ridice serialul la nivelul impus de primul sezon. Fantastic.

5. Homeland – Pentru ca, in ciuda faptului ca a cam batut pasul pe loc, sezonul 4 a avut macar doua momente in care tensiunea a atins cote ametitoare. Si pentru ca a devenit, deja, „un classic”.

6. Bates Motel – Mi-a placut cum au dezvoltat o idee riscanta. Serialul putea lesne da gres, dar producatorii au ales a oferi o mica bijuterie. Sau au avut noroc. Depinde din ce directie privesti.

7. Penny Dreadful – Un pariu extrem de riscant. Reusit. Atmosfera demoleaza orice critica. Serialul este incantator.

8. Ray Donovan – Pentru ca prestatia lui Liev Schreiber este fenomenala. Si nu se poate spune altceva despre Jon Voight.

9. American Horror Story : Coven –  Mi-a placut enorm si nu as putea explica foarte clar de ce. Pur si simplu.

10. The Strain –  Unul dintre cele mai asteptate proiecte, inca din momentul in care del Toro a anuntat ca si-ar ecraniza cartea. Nu m-a dezamagit, cu toate ca ma asteptam la ceva mai mult „gothic” din partea spaniolului.

5 motive pentru a scutura clepsidra …

O provocare aruncata de Piratul Cinefil m-a cam pus pe ganduri. Nu stiu daca anul care a inceput va fi un an bun pentru lumea filmului insa am agsit cinci motive pentru a spera asta …

In the Heart of the Sea – pentru mine, cel mai asteptat film al anului.

Jurassic World – as fi plonjat in lumea aceea in fiecare an … a trebuit sa astept 14. Dureros …

Mad Max : Fury Road – pentru Hardy si pentru legendara franciza. Ceva, insa, ma face sa cred astia ca au stricat totul … ceva … sa vedem.

PLUS

CHilD 44 –  pentru distributia stelara. Si pentru lumea intunecata in care te invita …

Crimson Peak – Del Toro, gothic, horror. Trei ingrediente pentru o reteta IREZISTIBILA.

Zaganu . Test

Daca nu cumva lucrurile s-au schimbat intre timp, „Fabrica de Bere Buna” este ultimul venit in cercul extrem de exclusivist al microberarilor din Romania. Nu am alergat dupa brandul lor, asa cum a fost cazul cu „Nenea Iancu” al celor de la Bavarom, pentru ca, producatorul fiind din zona mea, am fost singur ca il voi gasi lejer. Ceea ce nu s-a prea intamplat, „Zaganu” fiind destul de greu de gasit in Ploiesti, unde l-am dibuit, pana la urma, intr-un mic magazin de vinuri, in care poti gasi si un atipic frigider cu bere*.

Ambele beri ale celor din Maneciu sunt … surprinzatoare. Asta, pentru a nu ma arunca la epitete pe care sa le regret mai tarziu. Mi-a placut aroma dulce a „blondei” si faptul ca berea bruna m-a dus cu gandul la brown ale-urile englezesti. Daca in cazul „Nenea Iancu”(pe care nu as incadra-o in zona „artizanala”, avand in vedere producatorul) am avut o preferinta clara (berea nefiltrata), in cazul Zaganu imi este greu sa decid. Imi place mai mult aroma berii blonde dar as alege sa o beau mai intai pe cea bruna. Care, cred, in acest moment, este cea mai buna bere romaneasca cu care am avut de-a face (nu am baut nimic de la Clinica de Bere).

*pentru ploiesteni, in caz ca nu agreati o tura pana la Maneciu-Ungureni, Zaganu se gasea in jurul anului Nou, la magazinul de vinuri de la Complexul Nord (in jur de 6 RON sticla).

Son of a Gun

Daca francezii au un curent in cinematografia lor pe care l-au numit „New french Extremity”, si pe care il poti intelege dupa doar cateva minute urmarite din, sa zicem, „Martyrs”, australienii vin cu ceva … identic, dar cimplet diferit, ca sa ma exprim … poetic. O oarecare lentoare in modul de dezvoltare al povestii, pe care am identificat-o in cazul „Australia”. Sau „Animal Kingdom”, de exemplu. Sau „Tomorrow, when the world began”. Probabil este ceva legat de linistea spiritului australian. Un personaj clasic spunea, candva, ca aerul australian are ceva ce te transforma. Ceva ce te linisteste …

„Sun of a Gun” este un thriller dar, paradoxal, nu da impresia de tensiune. Dimpotriva, actiunea isi urmeaza cursul molcom si , in ciuda faptului ca implica destula violenta, ritmul filmului te determina sa asisti oarecum distant la ceea ce se perinda pe ecran. Cred ca este motivul pentru care filmul a cazut sub 7 pe IMDB, altfel fiind un film destul de bine realizat si cu un acting solid.

Un film bun dar care nu reuseste sa te implice.

The Inbetweeners 2

„Inbetweeners – The Movie” mi s-a parut o comedie excelenta. Una dintre cele mai bune din ultimii ani, alaturi de nebunia spaniola numita „Torrente”. Un sequel parea o idee excelenta, insa rezultatul este departe de asa ceva. Un film facut pentru a mai stoarce ceva bani si nimic mai mult. Te-ai fi asteptat la altceva de la o comedie venita de dincolo de Canalul Manecii. In nici un caz la o avalansa de misto-uri obscene care cu greu ar putea smulge cateva zambete. O dezamagire crunta, avand in vedere asteptarile. Un recul pentru nivelul umorului britanic. Noroc ca cineva a regizat „Redirected” …

The Judge

Acuzat de cliché-ism, de superficialitate in felul in care si-a construit personajele, sau de orice i-ar putea trece prin cap unui critic de film pus pe rele, „The Judge” ramane in picioare. Si o face pentru ca, pur si simplu, nici un adversar din lumea asta, oricat de rau intentionat, nu ar putea nega valoarea extraordinara a prestatiei cuplului de actori principali. Lasand la o parte sex-appeal-ul care l-a transformat intr-un icon pentru cohorte de admiratoare, Downey Jr. este un actor mare. Am recunoscut asta inca de la „Natural Born Killers” si nici macar franciza „Iron Man” nu a reusit sa ma convinga contrariul.

Punctul forte al filmului ramane, insa, in opinia mea, Robert Duvall. Mosul face un rol fabulos, metamorfozarea personajului sau dintr-un intransigent judecator intr-un batran bolnav si vulnerabil transformand acest rol intr-unul memorabil. Duvall te obliga sa privesti cu alti ochi acest film si a vorbi de superficialitate in cazul sau mi se pare snobism.

Film excelent.

ps. ca de obicei, un deşt …”up!” pentru Vera Farmiga   

Eye Contact 263

sursa imagini : Lolnet, Catsmob, Trinixy & internet

Redirected

„Redirected” se remarca a fi una dintre cele mai placute surprize ale anului 2014. Un fusion extrem de inspirat intre haosul action-comedy marca Guy Ritchie si comedia rurala est europeana marca Kusturica (chiar daca decorul este plasat undeva catre Nord). Este greu de facut diferenta intre umorul caustic britanic si cel spumos, lituanian, insa rezultatul este absolut incantator. Lasand la o parte experienta extrem de placuta oferita de acest film, vestea cea mai buna este aceea ca povestea este clar nefinalizata, ceea ce da speranta unui sequel. Pe care un astfel de film il merita cu prisosinta.

O comedie incantatoare. Un „Hangover” in varianta britanica.  Posibil mai bun decat originalul.

The Drop

Doua idei imi bantuiau prin minte dupa ce am vazut acest film. Prima : oare despre ce a fost vorba in filmul asta, dincolo de scurta incursiune in lumea underground a unei metropole americane. A doua : este Tom Hardy cel mai in forma actor al momentului ? … Destul de greu de raspuns la prima, destul de usor de raspuns la a doua.

Hardy face un rol excelent intr-un film care nu ofera cine stie ce posibilitati de a iesi in evidenta cu exceptia unui acting fara cusur. Adica, hai sa fim seriosi, nici impuscaturi, nici tatuaje, nici lovituri bine tintite. Si iti dai seama ca Hardy nu are nevoie de asa ceva, chiar daca s-a descurcat de minune, din punctul asta de vedere, in „Warrior”. Si, usor, usor, incepi sa intelegi ce actor mare ai in fata. „Locke” este doar un alt exemplu …

Nu cred ca a existat cine stie ce chimie intre Hardy si Noomi Rapace. Sau cel putin, nu in masura in care aceasta a iesit in evidenta in „Dead Man Down”, in care Rapace s-a completat fabulos cu Colin Farell. Sau personajele lor, mai bine spus. In ciuda acestui lucru, „The Drop” nu sufera deloc la nivelul interpretarii, fiind un film solid din punctul acesta de vedere.

Cotatie meritata pe IMDB, insa ma asteptam la ceva mai … spectaculos.

 

 

The Good Lie

Sudanul, razboiul sau (razboiul sau, cauzele … altora) si implicatiile acestuia. O drama de dimensiuni incomensurabile, un subiect extrem de delicat pentru oricine indeajuns de curajos a lua o camera de filmat si a incerca a spune ceva despre asta. Un canadian fara vreun CV impresionant, Philippe Falardeau, incearca si reuseste un film cu adevarat bun. Nu este o abordare extrem de profunda a dramei sudaneze, pentru filmul se apleaca, mai degraba, asupra consecintelor acesteia si a afectelor genocidului asupra vietilor celor care i-au supravietuit.

Cu un umor trist, „The Good Lie” prezinta cateva aspecte ale socului cultural suferit de catre cativa refuzgiati sudanezi ajunsi in US. Dupa cum am spus, drama africana nu este abordata profund, insa filmul reuseste sa atraga atentia asupra anumitor aspecte care ne definesc pe noi, cei inconjurati de caldura si confortul oferit de societatea occidentala.

Un film bun. Un film care te face sa te intrebi daca drumul pe care mergi este cel corect. Am senzatia ca Sudanul si povestea sa au fost doar un pretext …

Dracula Untold

Imi amintesc foarte clar care au fost momentele in care am luat contact cu facsinatia pentru macabru. „Slowly We Rot” in materie de muzica. Luis Royo, in materie de grafica/pictura. „Carrie” in materie de literatura. Dap, „Dracula” nu a fost prima carte horror citita, insa a fost pe aproape. La mai mult de 20 de ani de la momentul iin care am citit-o prima oara, continui sa cred ca este aproape imposibil sa pui pe ecran atmosfera scursa de pe penita irlandezului. Coppola a reusit, oarecum, in ’92, insa …

Am vazut o groaza de reinterpretari ale povestii, majoritatea niste porcarii de nedescris. Fiind subiectiv, din punctul acesta de vedere, as spune ca „Dracula Untold” se clatina undeva deasupra prapastiei. Nu este o varianta prost scrisa si se descura binisor cu efectele speciale. Cred ca este un film care poate multumii fanii filmelor tip „Van Helsing”. Care mie nu mi-a placut, by the way.

„Dracula Untold” este un film oarecare, care se infrupta din hoitul unui mit ucis in nenumarate randuri de Hollywood. Nu stiu daca asta este o imagine prea magulitoare, sincer sa fiu … Cam asta e tot ce pot spune despre filmul asta …

The Equalizer

Daca ar fi sa spunem lucrurilor pe nume, ar trebui punctat faptul ca Denzel a mai jucat rolul asta. „The Equalizer” este daca nu o clona, macar construit pe aceeasi platforma ca si hitul anilor 2000, senzationalul „Men on Fire”. Un film atat de bun incat poate duce si o copie mascata la peste 7 pe scala IMDB. „The Equalizer” reuseste sa convinga pentru ca setea de justitie a consumatorului obisnuit de popcorn si iluzii proiectate pe panza nu a secatuit catuis de putin. Si pentru ca Denzel are aceeasi carisma, imposibil de negat, chiar daca pensia se apropie cu repeziciune.

Nu mai este Dakota, apare fugitiv, insa, Chloe Grace Moretz, nu mai sunt cartelurile mexicane sunt interlopii est europeni, povestea din spatele filmului desi previzibila, are in continuare forta. Individul banal in pielea caruia se afla, de fapt, un erou, iata un scenariu care, inca, seduce.

Film bun. Are marele merit de a fi abordat cu atentie un subiect deturnat catre derizoriu de o serie interminabila de mizerii lansate in ultimii foarte multi ani.

Gone Girl

Am luat contact cu modul de a scrie al autoarei Gillian Flynn prin intermediul cartii sale „Sharp Object”, pe care am gasit-o intamplator si pe care am citit-o in urma unei recenzii pozitive semnate de catre Stephen King. Cartea mi-a placut mult iar succesul celuilalt titlu al sau m-a facut sa fiu atent la o scriitoare care, banuiam eu, avea sa devina un nume important in aria thriller-ului contemporan.

Fara a fi vreun cunoscator al domeniului, as spune ca am nimerit la fix, pentru ca a treia carte a americancei, „Gone Girl” a intrat in atentia masinariei de vise iar asta a dus la lansarea unui film a carui valoarea transforma numele Gillian Flynn intr-o garantie pentru anii care vor urma.

„Gone Girl” pune la dispozitie tot ceea ce un cinefil isi poate dori. Actori mari si intepretare pe masura, un regizor care cocheteaza cu eticheta de „geniu” si tot ceea ce acesta poate transmite prin camera de filmat. „Gone Girl”aduce inca ceva, ceva destul de rar, anume un subiect al dracului de bine articulat. Flynn da inca o lovitura, cu o poveste incantator de complicata. Televiziunea si productiile silver screen cauta de ani de zile reteta crimei perfecte iar tipa asta din Missouri vine si o ofera pe tava !!! Fincher se poate felicita pentru inspiratia de a isi fi asumat regia unui astfel de proiect.

Film incantator.